O recomandare pentru lectura Cărții Zohar

Recomandare privind modul de lucru în momentul citirii Cărții Zohar: citesc mereu împreună cu cineva și ascult. Dar la început nu ascult cititorul, nu vreau să aud și să mă gândesc la text. Nu mă gândesc decât la adeziunea cu grupul și la adeziunea cu Creatorul, dorind ca Lumina Superioară să mă susțină tot timpul și să crească tot mai mult starea mea de adeziune.

Dacă reușesc să rămân câteva minute în această stare, îmi permit să încep să ascult. Sunt scuturat tot timpul, ca o geamandură pe apă, evaluându-mă constant: sunt pregătit să ascult, mai mult sau mai puțin, văzând literele sau nu? Dar, important este de a ”pluti” tot timpul, de a fi în adeziune.

În măsura în care pot să adaug impresiile mele de aici (să presupunem că asta mă atinge deoarece am trecut deja prin stări similare), atunci îmi permit să combin textul cu adeziunea. Dacă nu, chiar dacă nu îl aud deloc, lucrul principal este că gândurile mele rămân mereu corecte.

Deci, întâi ne dorim cu toții să rămânem în adeziune cu puterea superioară, în Arvut reciproc, în conexiune și Creatorul ne întărește și ne lipește împreună. Și, cât mai mult posibil, adăugăm la asta ceea ce descrie Cartea. Zohar vorbește despre tot soiul de schimbări, tot soiul de căi de ghidare, piste, drumuri: capilare, celule, părți ale corpului întregului sistem de unificare, lămurește cum funcționează, cum acționează. În măsura în care sunt pregătit pentru a fi în asta, o fac, dacă nu, nu o fac.

Dorim să ne simțim sub o ploaie de Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) sau într-o mare de Ohr Makif, în adâncimea aceste mări pentru ca ea să ne influențeze tot timpul.

Cu cât ne unim mai mult, cu atât ea este mai influentă. Trebuie să simțim că suntem într-o mare a Luminii Superioare și că, cuvintele Zohar ne pătrund. În măsura în care suntem pregătiți să le combinăm la intențiile și la starea noastră de conexiune, vom permite cuvintelor să intre în senzațiile noastre și în intelectul nostru. Și, în măsura în care ne deranjează și ne distrag de la conexiune, nu le permitem să intre în noi.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 02.03.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed