Zohar, « Introducere la Zohar », Capitolul “BeLaila De Kala (Noaptea miresei),” Nr.138 :…. si nedreptatea a devenit asemenea unei greseli pentru el, caci este scris « daca Dumnezeu nu a fost sprijinul meu, sufletul meu aproape ca  a stat la Dumah ». Dar ceilalti oameni ar trebui sa se teama ca nu vor putea spune in fata ingerului ca a fost o greaseala, si ca vom cadea in mainile lui Dumah, in Iad.

Cand reusim sa corectam unele parti din Malchut, un fir subtire tot ramane care uneste partile care sunt imposibil de corectat. Trebuie sa il « hranim » si sa ii permitem sa ramana in viata ca sa il putem corecta mai tarziu.

Intotdeauna exista un carlig care ne tine legati de egoism. Este similar « portilor iadului » prin care putem deodata sa ne afundam in intentiile egoiste. Aici se ascunde problema.

Suntem capabili sa sprijinim ecranul care ne apara de a deveni multumiti de dragul nostru? Daca nu il putem sprijini, Lumina va disparea, si vom ramane in intunericul « iadului ». Aveam sansa sa pastram o mica portie de egoism fara sa deschidem portile si sa asiguram un minim de iluminare care este vital existentei ?

Zohar vorbeste despre caile prin care putem obtine asta. Ne corectam greselile, sau intentia rea va fi corectata doar in ultimul stadiu al muncii noastre.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 11/21/10, “Hakdama, BeLaila De Kala (Noaptea miresei)”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar | Add Comment →