Ridicând povara corectării

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar: pentru a înțelege aceste întrebări și căutări, singura abordare este prin examinarea sfârșitului acțiunii, adică scopul Creației. Pentru că nimic nu poate fi înțeles în mijlocul procesului, ci numai la sfârșitul lui. Și este clar că nu există nicio acțiune fără scop, pentru că numai nebunul poate acționa fără scop.

O persoană nu acționează niciodată fără scop. Dacă o persoană nu gândește, de ce trebuie să depună efort, este un semn de problemă mentală sau este un copil care este purtat de planul dezvoltării sale naturale, deși nu putem detecta acest lucru prin acțiunile reale. Atunci când o persoană construiește o casă pentru a trăi în ea, totul ne este clar. Dar trebuie să înțelegem că nu putem vedea mereu rezultatul unei acțiuni. Dacă nu vedem rezultatul, înseamnă că este o anumită dezordine care nu există în natură.

Vom vorbi despre de ce există astfel de defecte în lume, dar pentru moment să cădem de acord că ele duc la acțiuni neplanificate.

Știu că sunt aceia care aruncă peste spate povara Torei și a Mitzvot (pluralul pentru Mitzva), spunând că Creatorul a creat întreaga realitate, atunci să o lăsăm așa, și asta din cauza inutilității creaturilor, nu este potrivit ca Creatorul să privească la căile lor mărunte și rele.

Cu alte cuvinte, există oameni care nu cred că trebuie să ne corectăm dorința de a primi prin Mitzvot, așa cum este spus Am creat înclinația rea, am creat Tora ca un condiment pentru ea. Deci Tora este Lumina care Reformează, mijlocul prin care se face corecția în care există o forță specială.

Dorința noastră este divizată în 613 părți și toate sunt corupte; înclinația unei persoane este rea din tinerețe. Trebuie să corectăm înclinația rea cu ajutorul Luminii care Reformează numită Tora. Astfel, oamenii care spun că asta nu este adevărat sunt numiți cei care aruncă peste spate povara Torei și a Mitzvot. Ei vor să trăiască viața lor obișnuită și să nu-și corecteze natura ca să ajungă la echivalență de formă cu Creatorul și să adere la El. Ei nu înțeleg scopul creației și nu înțeleg de ce a fost creată înclinația rea.

Într-adevăr, fără cunoaștere au vorbit, pentru că este imposibil de comentat asupra micimii și nimicniciei noastre, înainte decidem că ne-am creat pe noi înșine cu toate naturile corupte și detestabile.

Scopul creației este să aducă beneficii ființelor create. A aduce beneficii înseamnă că ființa creată devine asemănătoare Creatorului, din moment ce El este bun și generos într-o măsură completă care nu poate fi subestimată. Nu pot să fac ceva bun la un grad mai mic pentru că ar însemna că nu sunt generos. Deci ființa creată trebuie să ajungă la nivelul Creatorului, dar pentru a-L simți pe Creator, trebuie să rămână o ființă creată. Deci, atunci când ființa creată se apropie de Creator, simte cât de opusă este față de El. Numai prin contrastul dintre Lumina și întunericul dintr-o persoană, aceasta simte măreția completă a nivelului echivalenței de formă cu Creatorul.

Acesta este motivul pentru coruperea din lume, și acesta este motivul pentru care noi nu înțelegem și nu-L simțim pe Creator și astfel nu putem justifica această stare.

Toate acestea sunt adevărate, dar trebuie să studiem motivul pentru ele. Lumea este construită în acest fel în mod intenționat pentru ca noi să ne corectăm singuri. Lumea este de fapt dorința generală coruptă de a primi. Astfel ni s-a dat Tora, nu cartea Tora ci forța spirituală superioară, Lumina care Reformează, ca să ne aplecăm asupra egoului nostru, asupra coruperilor din noi, și astfel să împlinim corectarea până nu suntem cei care aruncă peste spate povara Torei și a Mitvot.

Dar în timp ce noi decidem că Creatorul, care este în totalitate perfect, este Cel care a creat trupurile noastre cu toate atributele de admirat și de disprețuit, cu siguranță nu poate să iasă o acțiune imperfectă din mâna muncitorului perfect, așa cum fiecare acțiune stă martoră pentru făcătorul ei. Și ce vină există pentru o haină proastă, dacă un croitor bun de nimic a făcut-o?

Deci nu putem avea nicio nemulțumire legată de ființa creată, din moment ce există un Creator, toate plângerile trebuie să fie către El.

De aceea am spus că creatura a fost coruptă inițial pentru ca noi să ne corectăm prin noi înșine și pe drum să strângem toate bucățile puzzle-ului pentru a-L simți pe Creatorul bun și generos, conducându-ne către eternitate și întreg.

Astfel găsim în “Masechet Taanit,” 20: o poveste despre Rabbi Elazar care s-a întâlnit cu un om urât.

Rabbi Elazar, fiul lui Rabbi Shimon Bar Yochai, a simțit în interiorul lui revelarea celui mai urât om. A simțit că era umplut cu toate atributele negative posibile pe care o persoană le poate avea. Este un nivel foarte înalt. Pentru că Creatorul le-a creat în contrast unele cu altele și cel care este mai mare decât prietenul său, și dorința lui este mai mare. Asta înseamnă că Rabbi Shimon era gata să accepte revelarea a tot ceea ce este rău în el în formele cele mai urâte posibil.

El și-a spus: cât de urât este omul. Și acesta a răspuns: Mergi și spune-i meșteșugarului care m-a făcut – cât de urât este vasul pe care l-ai făcut. Astfel, cei care afirmă că din cauza micimii și nimicniciei noastre, nu este potrivit ca El să privească peste noi, și de aceea ne-a părăsit, nu fac altceva decât să-și arate ignoranța. Încercați să vă imaginați, dacă ar fi să întâlniți un om care ar crea creaturi, tocmai pentru ca ele să sufere și să fie în agonie întreaga viața așa cum se întâmplă cu noi, dar nu numai asta, ci să le arunce în spate, nedorind nici măcar să se uite la ele, să le ajute puțin. Cu cât dispreț l-ați privi! Poate fi un astfel de lucru de crezut despre El?

A creat Creatorul totul numai pentru ca ființa creată să sufere? Bineînțeles că nu. Acțiuni imperfecte pot să derive de la Cel perfect care acționează.

Din partea a patra a Lecției Zilnice de Cabala, 27.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: