Spre o lume a iubirii

Torah, “Exodul” (Ki Tissa), 34:1-34:3:” Taie tu două table de piatră asemănătoare cu cele dintâi; și Eu voi scrie pe aceste table cuvintele care erau pe primele table, pe care tu le-ai spart. Fii pregătit pentru dimineață; vei urca, dimineața, pe Muntele Sinai și vei sta înaintea Mea, pe vârful muntelui. Nimeni nu va urca cu tine și nimeni nu trebuie să apară pe tot muntele; nu vom lăsa să pască în jurul muntelui nici oi, nici vite”.

Toate atributele, cu excepția atributului de Moise în interiorul unei persoane, nu se pot apropia de atributul de iubire absolută și de dăruire numit Creatorul. Doar aceste atribute într-o persoană pot primi Tora. Tablele simbolizează trecerea atributului de la un nivel superior la un nivel inferior. Trecerea tablelor simbolizează starea fluxului de Lumină, a informației, a puterii, a informației între cele două Partzufim. Cu alte cuvinte, o tablă este o cantitate de energie superioară, informația și cunoașterea superioară și, în principal, o cantitate de atribut spiritual. Moise pregătește tablele și Creatorul le dă viață.

Primele table au fost sparte pe 9 a lunii Av, și acum vorbim despre următoarele table care apar în ziua judecății (Yom Kippur). Toate evenimentele au loc pe Muntele Sinai, adică într-o stare de urcare deasupra ego-ului, deasupra urii. La urma urmei, sentimentul de repulsie față de ceilalți, că ceilalți ne sunt opuși, este principalul nostru atribut. Nu trebuie să numim asta ură, desigur, deoarece ea este divizată și se schimbă, dar ura rămâne. În general, totul decurge de la acest atribut.

Lumea noastră este o ură totală și lumea spirituală este iubire, și nu există nimic altceva decât asta! Astfel, atunci când noi ne urcăm deasupra urii, vom atinge iubirea.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 16.09.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: