Munca fără plăcere se numește „muncă”. Adică, omul nu ar face asta dacă nu ar ști că va fi plătit pentru efort. (Ce înseamnă în muncă, ‘binecuvântarea’ și ‘blestemul’?”)

Înainte de a efectua orice acțiune, omul se întreabă întotdeauna: „Ce voi obține din asta?” Pace, bani, onoare, ceva de care are nevoie. Acest lucru se poate observa chiar și din enorma varietate de hobby-uri care există în lume.

Nimic nu obligă omul să-și urmeze hobby-ul în afară de plăcere. Un om se bucură să pescuiască, să prindă pește cu cârligul; alta, dimpotrivă, se bucură să hrănească peștii și să-i crească într-un acvariu; un al treia colecționează un ierbar de frunze. Nu găsim nimic în asta pentru noi înșine, în timp ce pentru el este exact opusul. Și astfel fiecare are propria cale. Unii colecționează lucruri pe care le putem înțelege: bani, experiențe, onoare, cunoștințe și așa mai departe.

Astfel, plăcerea poate fi îmbrăcată în cele mai diverse forme, dar trebuie să existe acolo. Dacă nu văd nicio plăcere, nu pot efectua o acțiune. Trebuie să văd o oarecare plăcere în față. Poate veni peste o lună, la sfârșitul vieții mele sau chiar după ce viața mea se va termina. Mulți oameni sunt dispuși să muncească din greu de-a lungul întregii lor vieți, astfel încât să fie amintiți după moartea lor. Vedem că plăcerile umane pot chiar să depășească granițele timpului.

Totuși, însăși simțirea plăcerii care mă așteaptă aparține deja prezentului. Această simțire, atunci când experimentez plăcerea viitoare acum, îmi oferă energia și combustibilul necesar pentru a îndeplini acțiunea. Mă uit la ce mi se va întâmpla; aduc acea plăcere mai aproape de mine, ca și cum mi-aș umple rezervorul cu benzină, și cu aceasta eu pot lucra.

Dar dacă nu văd absolut nicio plăcere în față, atunci nu am energie, nici măcar o picătură de combustibil pentru a îndeplini vreo acțiune. Mașina se oprește și asta este tot. Uneori simțim exact așa: „Indiferent de situație, eu nici măcar nu mă pot mișca”. Astfel de sentimente sunt date omului care începe o muncă spirituală.

Apoi se pune întrebarea: Ce scop va fi important pentru mine? Aceasta depinde de societatea din jur, de locul în care am crescut, de ceea ce am făcut și de ce fel de educație am primit. Așa se formează atitudinea mea față de orice, și în funcție de aceasta – precum și bineînțeles, în funcție de natura mea – aleg anumite obiective în viață.

Obiectivele sunt forme de plăcere de care doresc să mă bucur în viitor, în timp ce deja mă bucur de ele acum prin conexiunea mea cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →