Dacă omul vrea să traverseze Machsom, el trebuie să-și părăsească „sinele”: eu nu exist; sunt în afara mea; mă părăsesc pe mine însumi. Cabaliştii nu vorbesc sau nu scriu prea mult despre această metodă de apropiere de gradul superior și de a deveni similar cu acesta, deoarece există pericolul ca oamenii să fie duși în tot felul de fantezii și iluzii și să înceapă să-și imagineze că plutesc deja undeva acolo, deși nimeni nu știe unde sau cum.

Asemenea imaginări pot fi practicate doar împreună cu acțiuni în cadrul grupului, prin acțiuni comune în relație cu prietenii. Simplul fapt de a sta și de a fantaza despre aceste lucruri nu este recomandat, deoarece ar fi o acțiune detașată de realitate, care te-ar purta undeva necunoscut, iar locul în care te-ai găsi în cele din urmă ar fi imposibil de știut.

Dar a te imagina pe tine însuți părăsindu-ți „sinele”, eu nu exist, sunt prezent în gândurile și dorințele altora și acționez doar în conformitate cu gândurile și dorințele lor – este primul nostru exercițiu. De îndată ce omul devine capabil să efectueze o astfel de acțiune asupra sa, el începe să-i simtă pe ceilalți mai degrabă decât pe sine însuși. El începe să vadă clar o singură forță în întreaga lume care guvernează totul.

De ce începe să simtă asta? Pentru că s-a părăsit pe sine, s-a inclus în această forță, s-a adaptat la ea și s-a unit cu ea, întrucât principala sa calitate este și absența unui „sine”. Atunci omul vede că absolut toți oamenii din lume – cei răi și cei drepți, cei capabili și cei nebuni, sălbaticii și cei civilizați – toți, pur și simplu îndeplinesc un singur gând.

Nimeni nu are nicio dorință personală sau mișcare personală; totul este determinat de o singură intenție, care pur și simplu există în lume ca un câmp. Totul și toți se mișcă doar în conformitate cu aceasta.

Fiecare om este un mecanism care funcționează într-o stare de împlinire maximă cu cheltuieli minime. Și acest mecanism își ia automat locul de fiecare dată, acționând în conformitate cu acest câmp.

Acest câmp se numește Creator. Mai precis, încă nu este Creatorul, ci manifestarea guvernării Sale în raport cu toți cei care sunt în această lume. Omul începe să vadă că totul funcționează conform unei singure legi, unei singure reguli, unei singure voințe. În măsura în care și-a lepădat „sinele” său, se unește cu acest gând și această voință și dorește să intre mai adânc în câmpul Creatorului, începe să vadă cum totul devine bun în raport cu el.

Bineînțeles, nimic nu se schimbă în raport cu el; pur și simplu el începe să vadă cât de bine este cu adevărat. Vede că toți ceilalți duc la îndeplinire acest gând, deoarece gândul său și gândul Creatorului s-au contopit într-unul singur. Vede că totul în lume este făcut de dragul său și în beneficiul său.

Și chiar dacă în opinia sa, se întâmplă ceva dăunător, el tot înțelege că nu este rău; este pur și simplu imposibil să acționezi altfel în stările în care se află oamenii. Prin urmare, le aprobă și le înțelege atât de complet încât, chiar dacă cineva s-ar apropia de el și i-ar amenința viața, nu ar putea să i se opună cu nimic. El își pierde „sinele” într-o asemenea măsură și simte că tot ce se întâmplă în jurul său este absolut corect.

Dau astfel de exemple extreme, care încă nu ne sunt complet clare, doar pentru a ne oferi o oarecare înțelegere a ceea ce înseamnă să te ridici puțin deasupra Machsomului. Acestea sunt menite să ne permită să simțim, cel puțin ușor, această trecere a graniței de acolo până aici și înapoi.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →