Restricţia este „traversarea mării finale (Yam Suf)”, adică trecerea de la dorința de a primi la dorința de a dărui, fără a stabili însă un nivel specific în cadrul dorinței de a dărui. Aceasta este ceea ce se numește restricție.

Cu alte cuvinte, este capacitatea de a nu te întoarce către tine însuți și de a nu face calcule interne.

În prezent, nu suntem conștienți de acest lucru, dar de fiecare dată când facem ceva, chiar și cea mai mică mișcare, este doar pentru că dorința noastră de a primi decide că, acționând în acest fel, se va exprima în cel mai bun mod posibil, și că în acest fel, el va controla mai bine situația.

Pe scurt, totul este determinat de dorința de a primi. Iar o restricție la fiecare grad indică profunzimea în care devin conștient de această dorință, și în consecință, măsura în care am control asupra mea și nu iau în considerare propriul meu beneficiu din acțiunea pe care urmează să o îndeplinesc.

În definiția restricțiilor din Studiul celor zece Sfirot (TES), este scris: „Cel care se reține și nu primește, în ciuda dorinței pasionale de a primi, se numește cel care se restricționează.”

Nu putem eradica această dorință; ea rămâne. Dar o controlez și o rețin; adică, mă abțin de la a o folosi.

Ce înseamnă „a mă abține de la a o folosi”? Înseamnă să nu mă bazez pe niciun calcul. Sau altfel spus, conform a ceea ce are loc în Roş (cap) de Parţuf, fac un calcul cu privire la dorința de a primi plăcere pentru mine. Adică, în măsura în care dorința de a primi îmi este revelată, văd clar cât de mult beneficiu personal intenționez să obțin din ea și efectuez o restricție pe această bază. Pe această temelie, încep să fac calculul de dragul Creatorului și să mă întorc către El. Aceasta este acțiunea.

La fiecare grad ulterior, profunzimi din ce în ce mai mari ale dorinței de a primi îmi sunt revelate atât cantitativ, cât și calitativ. Apoi văd cât de profund sunt încâlcite gândurile mele în această dorință, cât de profund sunt cufundate calculele mele în ea, deși înainte nu puteam vedea acest lucru. Văd cât de mult mă gândesc încă la mine în fiecare gând și așa merge, din ce în ce mai adânc. În cele din urmă, întregul volum al sufletului îmi este revelat în acest fel.

Prin urmare, fiecare grad este o zonă particulară în cadrul volumului sufletului, unde văd că mă gândesc doar la mine și că toate calculele mele sunt legate exclusiv de mine. În plus, există patru etape ale Aviut, de exemplu, cât de mult toate organele corpului meu, fiecare celulă a acestuia, se gândesc doar la sine, dacă facem o analogie cu corpul nostru fizic.

Astfel, o restricție are loc după ce omul devine conștient de cât de puternic se străduiește să umple fiecare celulă, fiecare dorință din sine, pe baza dorinței sale de a primi. Totuși, în ciuda acestei aspirații, el se ridică deasupra lui însuși se întoarce către Creator pentru a lucra cu dorințele Sale, cu Kelim (vasele) ale Sale.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →