De la o formă pasivă la naștere
Înainte de a traversa Mahsom, omul nu știe unde se află. Chiar și imediat după ce omul traversează Mahsom, el încă nu știe unde se află; simte spiritualul, dar numai ca un bebeluș, ca un embrion în pântecul mamei sale. El practică auto-anularea; dar tot nu posedă un ecran, altul decât cel pe care l-a primit pentru a-și neutraliza ego-ul și a rămâne în spiritualitate într-o formă pasivă, ca spectator.
Aceasta nu este încă o formă activă, etapa în care ar putea absorbi luminile, și din simțirea luminilor din vase, să simtă ce este lumea spirituală și treptat, să înceapă să crească ca un bebeluș în această lume.
Abia la intrarea în gradul spiritual, ei încep etapa de „9 luni de gestație”, dar aceasta este ceva complet diferit: acum ei sunt în interiorul mamei (Ima) și nu trebuie să se preocupe de autoconservare în ceea ce privește căderea din acea stare.
Trebuie doar să aibă grijă să nu-și strice prezența în spiritualitate ca embrion în pântecul mamei. Odată ce s-au dezvoltat complet ca embrion și au format un ecran mai mare care le permite să primească interior luminile, aceasta semnifică faptul că s-au născut.
Din Lectia zilnica de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este
Discuții | Share Feedback | Ask a question