Întrebare: Care este legătura dintre suferință și coborâre? Pot să sufăr, dar nu să și cad sau invers?

Răspuns: Într-adevăr, ce înseamnă de fapt suferința pentru mine? Și ce numim coborâre? Este posibil ca în timp ce simt suferință, să fiu în același timp într-o ascensiune? Nu, aceasta este o falsitate. În dezvoltarea omului, în fiecare stare și pe fiecare grad, el redefinește din nou ce este o ascensiune și ce sunt suferințele.

La început, plăcerile animalice, banii, onoarea și cunoașterea sunt importante pentru om și servesc drept criterii pentru ascensiuni și coborâri. De exemplu, „a câștiga mai mult” sau „a atinge o putere mai mare” înseamnă o ascensiune, iar starea opusă înseamnă o cădere.

În cele din urmă, omul ajunge la o stare în care devine indiferent față de orice, cu excepția ascensiunii spirituale, în care simte cumva mai mult spiritualitatea, simte prezența Creatorului mai acut, și aparent, Creatorul observă totul și guvernează totul, inclusiv pe el. Din aceasta, omul experimentează o anumită elevație, iar acest lucru definește conceptul de ascensiune, din care se simte bine.

În schimb, în ​​ascunderea dublă, omul nu simte nimic, nici măcar pe Creator. I se întâmplă diverse lucruri și este sigur că acestea se produc de la sine și nu au nicio legătură cu Forța superioară.

În ascunderea simplă, omul simte lucruri neplăcute: un sentiment de frică, fobii, diverse gânduri obsesive, dar în interiorul lor simte că sunt trimise de Creator. Sentimentul că Creatorul I le trimite îndulcește atât de mult sentimentul de suferință, încât omul începe să tindă spre ele, doar să simtă prin ele că este Creatorul care aranjează acest lucru pentru el. Atunci este posibilă o situație în care se presupune că omul primește suferință, dar în interiorul său simte bucurie.

Dacă el ajunge într-o stare în care nu se află în ascundere simplă sau dublă, ci seamănă cu un animal, atunci preferă să intre în ascunderea simplă: „Nu contează, să existe suferință, dar cu ajutorul ei voi simți că sunt conectat cu Creatorul, să am măcar ceva din eternitate; să existe suferință dacă nu există alte mijloace.” Din partea Creatorului, aceasta este desigur, o stare de nedorit, deoarece omul care a ajuns cu adevărat la o conexiune cu El este obligat să primească bucurie din această conexiune. Prin urmare, simpla ascundere nu este sfârșitul căii.

Și chiar și atunci, se face în detrimentul omului: „Nu contează! Să existe suferințe atât timp cât Îl simt pe Creator.” Astfel, calculul omului este că, pentru a-L simți pe Creator, merită să plătești chiar și cu suferințe. Acesta este totuși un calcul egoist: tind spre plăcere, iar simțirea Creatorului este acum o mare plăcere pentru mine. Și până nu trec de Mahsom, nu poate exista nimic mai mare.

Starea mea chiar înainte de Mahsom se numește „Nu mă lasă să dorm”, într-o asemenea măsură încât tind spre plăcerile spirituale și le prefer tuturor plăcerilor acestei lumi. Am crescut atât de mult punctul din inimă în comparație cu toate celelalte dorințe, încât acestea dispar și practic nu prezintă nici cel mai mic interes pentru mine.

Și numai după Mahsom, când primesc un ecran și o a doua natură, încep să calculez nu ce este mai bun, nu că plăcerea de la Creator este mai bună decât o seară petrecută bine, ci intenția de dragul dăruirii versus intenția de dragul primirii. Acolo calculele sunt diferite.

Din Lectia zilnica de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment →