Este foarte important pentru noi să ne cunoaștem toate calitățile și calea pe care trebuie să o parcurgem pentru a ne folosi singura libertate de alegere pentru avansarea spirituală. La urma urmei, dacă omul nu se străduiește să avanseze, el nu înaintează.

Ai o cale foarte îngustă în fața ta, lungă, dar îngustă. Imaginează-ți că se află într-un deșert unde nu o poți vedea. Sau, ca și cum ai merge pe apă, următorul tău pas este necunoscut și invizibil. Cu toată puterea pe care o posezi, trebuie să alegi „nordul”, să te ții de el și să te îndrepți spre țintă cu fiecare pas pe care îl faci. Atunci vei face pasul corect.

Altfel, ți se va părea doar că mergi înainte, când, de fapt, aceia nu sunt deloc pași reali; sunt doar ceea ce percepi cu simțurile tale obișnuite, animalice. Poți rămâne într-un singur loc, învârtindu-te în cerc timp de o mie de ani. Prin urmare, metoda de a atinge ținta, de a face un pas după altul către ea, de a ști dacă avansezi cu adevărat sau doar îți imaginezi că alergi în timp ce de fapt stai pe loc, este metoda înțelepciunii Cabala.

Omul trebuie să fie capabil să vadă calea, iar acest lucru se realizează foarte simplu: ochii săi trebuie să fie deschiși, astfel încât să vadă cu adevărat deșertul din fața sa, unde nu există alt drum în afară de calea unică. Mai mult, fiecare om are propria sa cale individuală; acest lucru asigură că nu se rătăcește, le permite să vadă atât scopul final, cât și pe sine și le permite să știe cum să facă fiecare pas doar după ce l-a examinat mai întâi.

Dacă omul nu reușește să facă acest lucru, sufletul va trece prin încarnare după încarnare, pe măsură ce timpul se scurge. Existăm sub planul vieții spiritual, și prin urmare, putem continua să ne învârtim în cerc încă un milion de ani; aceasta nu este problema. Din perspectiva spiritualității, nu există nicio explicație pentru această viață pământească, deoarece, în sine, ea nu aduce niciun beneficiu spiritual.

Cabaliștii scriu în articolele lor despre forțele din sufletul nostru și explică cum, folosind numeroasele calități opuse care există în noi, putem alege calea corectă și putem realiza libertatea de alegere.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Ați spus că omul atinge numele Creatorului în măsura corectării sale.

Răspunsul meu: De obicei, dau următorul exemplu: pentru a capta o undă radio, trebuie să creezi aceeași frecvență în interiorul receptorului radio. Acesta se numește efect de rezonanță. Altfel, nu poți capta undele externe. Există milioane de unde în toate intervalele posibile în afara receptorului. Cum captezi ceva specific?

Fiecare receptor acționează ca un emițător într-un fel; nu doar recepționează. În primul rând, trebuie să genereze unda pe care dorești să o captezi din exterior, adică aceeași frecvență de oscilație. Apoi, din ceea ce este în exterior, conform legii asemănării de formă – în acest caz, frecvența de potrivire – tu captezi unda externă corespunzătoare și o percepi ca sunet. Astfel, trebuie să-ţi potrivești calitățile cu ceea ce dorești să experimentezi.

Ochii și urechile noastre sunt concepute pentru a detecta o anumită gamă de influențe externe, deoarece în interiorul nostru există un mecanism capabil să producă aceleași frecvențe care sunt în exterior.

Acest mecanism constă din fibre nervoase, la capetele cărora există receptori, senzori, specifici fiecărui tip de frecvență. Căldura, frigul și presiunea sunt în general, frecvențe diferite ale vibrațiilor undelor pe care le percep în funcție de asemănarea formei din vasul meu cu ceea ce este în exterior.

Cum pot pretinde că Creatorul este drept și milostiv dacă eu nu dobândesc mai întâi calitatea prin care pot afla ce înseamnă „drept” și „milostiv”? Adică, în primul rând, trebuie să fac o corectare, și în conformitate cu aceasta, voi putea simți că Creatorul este într-adevăr așa.

Uneori spunem că omul nu are inimă. Doar că sentimentele sale sunt atât de nedezvoltate încât atunci când vede pe cineva plângând și suferind, nu se simte rău și nici măcar nu înțelege.

De exemplu, un bebeluș, chiar dacă cineva plânge lângă el, nu are nicio idee ce înseamnă asta. Percepția sa senzorială nu este încă suficient de dezvoltată pentru a înțelege că i s-a întâmplat ceva foarte grav unui adult, ceea ce l-a dus la o suferință atât de intensă.

Mai târziu, când copilul crește și își dezvoltă vasele interioare capabile să simtă tristețe sau bucurie, va putea percepe ceea ce se întâmplă în lumea din jurul său.

Asta se întâmplă cu orice. Percepem totul doar în funcție de asemănarea de formă.

Din   Lecţia zilnică de Cabala 14/07/26, Rabaș – Art.30, 1990-Ce înseamnă că ‘lege și ordine’ este numele Creatorului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Putem spune că perioada de pregătire este necesară pentru a putea simți nevoia unei conexiuni cu Creatorul?

Răspuns: Desigur. În primul rând, omul trebuie să simtă nevoia acestei conexiuni. Aceasta se numește recunoașterea răului egoismului. Cum altfel aș putea ști că mi se ascunde ceva bun?

În articolul „Ce este «Nu există nimeni sfânt precum Creatorul, căci nu există nimeni în afară de Tine» în muncă?”, Rabaş ilustrează acest lucru cu următorul exemplu: fiul unui om bogat este ținut într-un subsol. El nu are nimic, trăiește în mizerie și primește doar o cantitate mică de mâncare care îi este coborâtă de sus.

Fiul își blestemă tatăl pentru cruzimea sa și pentru viața pe care i-a pregătit-o. Dar când, în sfârșit, este scos la iveală și i se arată că există un alt mod de viață, vă puteți imagina confuzia pe care o experimentează.

Și noi trecem prin stări similare. Omul nu înțelege deloc ce i se întâmplă. El se simte pierdut și nefericit, până când începe să studieze și să tragă concluzii din starea în care se află.

Ce înseamnă să studiezi? După ce își lamentează cei douăzeci de ani de închisoare, o rază de lumină pătrunde în subsol și începe să vadă că totul fusese făcut spre propriul său beneficiu.

De ce a trebuit atunci să sufere timp de douăzeci de ani lungi? Pentru că numai așa putea aprecia și accepta bunătatea care i-a fost pregătită. Kli-ul trebuie să fie pregătit pentru revelația spiritualității.

Din Lecţia zilnică de Cabala 03/07/26, Rabaș – Art.26, 1990-Ce înseamnă „Nu este nimeni la fel de sfânt ca Domnul, căci nu există nimeni în afară de Tine”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În cea mai mare stare de Lo Lişma, omul începe să dorească următoarea etapă, Lişma?

Răspuns: Nu, la apogeul Lo Lişma, omul nu își dorește Lişma, pentru că nu înțelege ce este. Cea mai mare Lo Lişma este atunci când vreau să dăruiesc Creatorului, să fiu cu El, Îl iubesc într-o asemenea măsură încât nu mă simt pe mine însumi. Este ca și cum în iubire, simțirea ei umple omul atât de complet încât îi suprimă dorința de a primi. Există mult egoism acolo și chiar agresivitate, dar este stinsă de simţirea necesității conexiunii cu persoana iubită.

Cum îmi folosesc studiul? De fiecare dată când îmi doresc ceva, înțeleg că pot realiza acest lucru prin intermediul studiului, în cursul căruia primesc forțele de a realiza ceea ce îmi doresc. În același timp, trebuie să ajung la studiu cu o oarecare dorință. Să presupunem că astăzi vreau prin intermediul studiului să schimb una sau alta.

Studiul este despre plata specifică pe care o dorești sau puterea pe care o cauți pentru a aduce o schimbare în tine?

Dar dacă ajungi fără o definiție precisă a ceea ce vrei să schimbi la tine, studiul este zadarnic. Care este scopul sosirii luminii? Tu și prietenii tăi o treziți, iar ea pur și simplu se învârte în jurul tău și pleacă.

Prin efortul pe care îl depui în timpul studiului, atragi asupra ta lumina superioară, care aduce viață, sănătate, putere și tot ce este mai bun. Și dacă doar stai și studiezi și nu ai nicio nevoie de aceste forțe, atunci de ce ai venit la lecție?

Când vii la o lecție, chiar dacă încă nu știi de ce, la fel cum prietenii tăi nu știu pentru ce trezesc forțele înconjurătoare, atunci lumina însăși construiește dorința în tine. Treptat, începi să simți exact ceea ce trebuie să-ți dorești. Dar pentru a folosi studiul mai rapid și mai eficient, trebuie să vii pregătit cu o dorință specifică în minte.

Când unul dintre studenții mei mă sună și mă întreabă cum să joace un rol în teatru pentru că se luptă, este frustrat și sfâșiat, îi dau câteva sfaturi. Însă cel mai bun sfat este ca atunci când ai probleme, ceva te doare sau lucrurile nu merg, să vii aici, să studiezi, iar acea lumină care vine îți va oferi răspunsul la orice, inclusiv cum să-ţi joci rolul.

Gândește-te cât de simplu este acest exemplu, totuși tu deja crezi că din studiul Torei dobândești puterea de a îmbunătăți ceva. Singura putere care există în această lume este lumina care vine din lumea superioară. Cu alte cuvinte, aceasta este singura posibilitate de a schimba ceva în starea ta.

Nu există alte mijloace: Nu vei găsi o astfel de șurubelniță, furculiță sau clește cu care să poți strânge ceva în tine și astfel să te schimbi. Doar lumina poate face asta.

Și deși are o influență generală asupra sufletului și îl avansează, trebuie să definesc ce vreau de la ea, astfel încât să prind această lumină înconjurătoare, și folosind-o ca pe o șurubelniță, să strâng ceva în mine pentru a mă schimba. Acest lucru trebuie să-ți fie mai mult sau mai puțin clar și trebuie să știi asta înainte de a veni să studiezi. În principiu, înțelegem următorul lucru: noi ne adunăm în grupuri, discutăm și clarificăm care este dorința noastră și începem să studiem, știind exact ce vrem de la lumina înconjurătoare. Și dacă nimic nu se schimbă în mine, atunci trebuie să-mi exprim nemulțumirea cu privire la motivul pentru care nu a schimbat nimic în mine: „Unde sunt promisiunile Tale? Arată-mi unde sunt eu de vină și de ce tu nu ai făcut asta pentru mine.”

Din  Lecţia zilnică de Cabala 16/07/26, Rabaș – Art.41, 1991-Ce ar trebui să facă omul dacă s-a născut cu calități rele

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 195

Capitolul 19. Frică și Bucurie

Frica și bucuria sunt opuse. Cum pot fi conectate? Baal HaSulam scrie în Introducere la Cartea Zohar că prima acțiune, prima corectare, se numește „frică”. Există porunci ale Torei, care sunt porunci ale luminii, porunci ale corectării și care formează calea care urcă din această lume până la sfârșitul corectării. Această cale este împărțită în corectări. Prima corectare pe care trebuie să o atingem este frica.

Zohar-ul întreabă, dacă Creatorul este bun, perfect, face binele și există deasupra oricărei considerații personale, atunci de ce ar trebui omul să se teamă de El? În această lume, frica este de obicei obținută prin forță. Într-adevăr, pare nepotrivit ca Creatorul, care este absolut perfect, să ceară frică.

Zohar-ul explică apoi, că există un tip de frică numită „frica acestei lumi”, în care ne temem de pedeapsa care ar putea veni asupra noastră sau a familiei noastre în această lume. Apoi există frica de pedeapsă în lumea următoare, un nivel superior de pedeapsă (și frică), dar unul care este totuși pedeapsă. Mai târziu, când ne corectăm vasele în cele de dăruire și dobândim un ecran (Masach), încetăm complet să ne temem de Creator, deoarece vedem că totul este bine și face binele. Creatorul devine revelat și înțelegem că frica noastră anterioară de pedeapsă nu provenea din capacitatea Creatorului de a pedepsi, ci din propriile noastre vase necorectate.

În realitate, pedeapsa de Sus este inexistentă. Singura pedeapsă este deconectarea de Creator. Apoi, ajungem la un alt tip de frică, una care este legată de dăruire: frica de a nu putea dărui. Această frică în sine este o corectare. Ne permite să construim vase de dăruire în sufletul nostru. Apoi, în revelarea acestei frici, primim împlinirea numită „iubire”. Iubirea este un rezultat al fricii. Cu cât este mai mare frica noastră de a nu putea dărui, cu atât lumina superioară ne umple și aduce simțirea iubirii, echivalență de formă, conexiune și adeziune (Dvekut) cu Creatorul.

Prin urmare, frica este o corectare. Întrucât inițial suntem alcătuiți dintr-o dorință de a primi și această dorință trebuie să fie orientată spre a dărui, altfel nu putem simți plăcere, corectarea constă în vasele de dăruire sau în ceea ce se numește „frica de Creator”.

Ce înseamnă că corectarea trebuie să fie frică, vase de dăruire? Dacă primim plăcere în dorința de a primi, plăcerea anulează imediat dorința. De exemplu, când omul începe să mănânce în timp ce este flămând, mâncarea este gustoasă și plăcută. Dar pe măsură ce continuă să mănânce din ce în ce mai mult, plăcerea se diminuează, chiar dacă mâncarea este cea mai delicioasă. Chiar și delicatesele rafinate nu vor adăuga la plăcerea simțită la prima îmbucătură. Este aşa, pentru că plăcerea care intră umple dorința de a primi și anulează lipsa.

Prin urmare, este imposibil să fii complet sătul și satisfăcut în același timp, adică să te bucuri sută la sută, și să simți în continuare plăcere. Odată ce vasul ajunge la saturație, încetează să mai simtă împlinirea. Acest lucru poate fi observat și atunci când tânjim după ceva, visăm și urmărim ceva mult timp, dar la scurt timp după ce îl atingem, își pierde gustul și se simte banal. Acest lucru nu are legătură cu timpul. În schimb, plăcerea a umplut vasul, iar lipsa, adică foamea și pofta de mâncare, au dispărut.

Pentru ca plăcerea să nu fie accidentală, temporară și trecătoare, ci eternă, ea trebuie să crească odată cu împlinirea și să nu dispară. Pe măsură ce împlinirea crește, și plăcerea trebuie să crească, astfel încât acestea să se susțină reciproc. Cum putem realiza acest lucru? Putem realiza acest lucru transformând vasele noastre în unele de dăruire. Adică, dacă adăugăm o intenție de a dărui la dorința de a primi, vasul atinge un statut deasupra timpului și spațiului. Apoi, chiar și atunci când lipsa este umplută, când „stomacul” este plin, dacă intenția este de a dărui, cu cât ne umplum mai mult, cu atât dăm mai mult, iar dorința de a dărui continuă să crească.

„Dincolo de timp” înseamnă că pe măsură ce suntem umpluți din ce în ce mai mult, lipsa, pofta de mâncare și foamea noastră nu se diminuează, ci cresc, pentru că putem da mai mult. Prin urmare, trebuie să adăugăm intenția la dorința de a primi. Această intenție face ca dorința de a primi să fie eternă. Ea nu dispare în fața luminii care o umple, ci devine eternă, precum lumina însăși, atunci când este echipată cu intenția de a dărui.

Aceasta este întreaga esență a înțelepciunii Cabala – să știm cum să primim. Dacă învățăm cum să facem acest lucru corect, începem să primim plăceri neîncetate și să urcăm de la nivel la nivel, din putere în putere. Dobândim mai multe lipsuri, le corectăm în continuare cu intenția de a dărui, le umplem mai mult și din nou creștem lipsa și așa mai departe, progresând până când ajungem la împlinire nelimitată, care se numește „sfârșitul corectării”.

Sfârșitul corectării nu acordă vasului o capacitate fixă. Dacă vasul ar avea o capacitate fixă, ar înceta să se bucure, chiar și pentru a dărui. Dăruirea fixă ​​nu poate exista. Dimpotrivă, dăruirea trebuie să crească constant, altfel nu este dăruire. Prin urmare, ajungem la o stare numită „Ein Sof” („infinit” sau literalmente „fără sfârșit”). În Ein Sof, ne putem extinde vasele nelimitat, împreună cu intențiile și împlinirea.

Apoi ajungem la adevărata frică, unde este întrebarea dacă putem dărui. Adică, pe măsură ce se adaugă mai multe deficiențe, putem stabili un ecran peste ele pentru a dărui și prin el să primim pentru a dărui?

Aceasta este esența adevăratei frici. Drept urmare, primim împlinire de Sus, lumina Torei. Când lumina Torei umple această frică, ele împreună creează o simțire numită „bucuria Torei”, un sentiment de bucurie. Prin corectarea vaselor noastre, primim împlinire, lumina superioară numită „Tora” și ajungem la bucurie.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→