Daily Archives: 15 august 2026

Trăind în locul unde locuiește Creatorul

115.05Prin exil, ei [copiii lui Israel] vor simți nevoia de a fi doar într-o stare de dăruire, prin care vor fi răsplătiți cu Dvekut cu Creatorul. Astfel, suferința exilului îi va reforma (Rabaş, Articolul 27, 1986 „Creatorul şi Israel au plecat în exil”).

Am fost creați cu vase de primire, care sunt opuse Creatorului. Întrucât Creatorul dorește să ne aducă mai aproape de El conform legii echivalenței de formă, El ne este revelat doar în măsura în care noi devenim similari cu El. Prin urmare, omul este numit „Adam”, din cuvântul „Edomeh”, „Voi fi similar Creatorului”.

Atât timp cât dorințele unui om nu au fost corectate încă, deoarece el nu a atins starea de echivalență de formă, similaritatea calităților sale cu calitățile Creatorului, acele dorințe rămân opuse Creatorului. Totuși, chiar și cel care încă posedă calități opuse Creatorului, dar în același timp se străduiește să adere la El, este deja numit „Israel” („Yaşar-El”, direct către Creator).

Totuși, adevăratul „Israel” este gradul de echivalență de formă. Celui care îl atinge, Creatorul i Se revelează în mod corespunzător, iar aceasta semnifică faptul că amândoi au ieșit împreună din exil.

Așa cum omul iese din exil, adică din Kelim ale sale necorectate, tot așa și Creatorul iese din exil dezvăluindu-se acelui om în aceeași măsură. Dar, în măsura în care omul rămâne în exil în anumite dorințe sau chiar parțial în cadrul unora dintre ele, în aceeași măsură Creatorul îi rămâne ascuns.

Gradele de ascundere sau revelare a Creatorului față de noi sunt numite lumi (Olamot, din cuvântul „Alama”, ascundere). Creatorul este revelat doar în conformitate cu dorințele corectate ale omului. Aceasta determină unde se află omul pe scara spiritual, în raport cu Creatorul.

În total, omul posedă 620 de dorințe. Cu alte cuvinte, există 620 de acte de corectare care îl separă de Creator, 620 de corectări pe care trebuie să le împlinească pentru a-și corecta dorințele, a le împlini și prin urmare, a atinge adeziunea cu Creatorul. Prin urmare, omul iese din exil și – prin dobândirea dorinței de a ajunge în țara lui Israel (Ereţ Israel), așa cum este scris – intră în ea și locuiește acolo, adică în locul unde Creatorul locuiește întotdeauna.

În țara lui Israel trăiesc poporul numit „Yehudim” (evrei), care sunt în unitate (Yichud) cu Creatorul, un popor ale cărui dorințe sunt îndreptate exclusiv către Creator. În afara acelei țări locuiesc „națiunile lumii” ale căror dorințe sunt împrăștiate și dispersate printre tot felul de pofte și pasiuni pentru diverse plăceri.

Cu alte cuvinte, cele 620 de dorințe ale omului, care sunt îndreptate către sine însuși sunt numite „națiunile lumii”. În măsura în care el le corectează în dorințe de a dărui Creatorului, fiecare dintre ele îl transformă dintr-un neam (Goy) într-un Yehudi, adică devine un Ger (un convertit la iudaism). În acest fel, fiecare dorință corectată se ridică la gradul Creatorului.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 20/07/26,, Rabaș – Art.27, 1986-Creatorul și Israel au plecat în exil

Ajutorul grupului pentru a ne întoarce către Creator

938.01În cartea Pri Haham, Rabaş numește caliatea mândriei, forța distrugerii. Ce pot face? Pe de o parte, trebuie să păstrez această forță; pe de altă parte, nu mă pot adresa Creatorului până când această forță nu este sub controlul meu deplin, deoarece numai după ce o depășesc Îi pot cere ceva.

Trebuie să mă suprim, să ajung la o stare de coborâre a „eului” meu și de exaltare a Creatorului, dar sunt incapabil să fac acest lucru. Prin urmare, inima de piatră nu poate fi corectată până la corectarea finală  (Gmar Tikun).

Poți corecta acest lucru cu forța suplimentară pe care o primești de la grup. În acest caz, forța grupului este ceva special, ca și cum ar fi în afara relației dintre om și Creator.

Aceasta este o forță suplimentară pe care o pot folosi ca ajutor extern. Nu aparține nici „existenței din absență”, nici „existenței din existență”, nici omului, nici Creatorului, ci ca și cum ar aparține unui al treilea lucru care există în natură.

Din moment ce mândria mă pune, ca pe Faraon, împotriva Creatorului, nu se mai poate face nimic în privința asta. Numai din exterior pot primi forță suplimentară, care îmi va oferi oportunitatea de a-mi suprima „Eul” și de a mă îndrepta către Creator. Altfel, Faraonul va striga: „Cine este Creatorul ca să-L ascult?” Indiferent câte plăgi mi se vor arunca, nimic nu va ajuta.

Prin urmare, Rabaş subliniază că doar forța grupului ne poate ajuta. Baal HaSulam scrie că viitorul nostru fericit depinde de acesta. Fără ajutorul grupului, stau ca un zid împotriva Creatorului, incapabil să fac nimic. Creatorul nu vrea să fie primul care mi se revelează, pentru că, procedând astfel, El mi-ar suprima „Eul” și eu pur și simplu m-aș anula în fața Lui.

Pot să-I cer Creatorului să mi Se reveleze astfel încât „Eul” meu să fie suprimat prin propriile mele eforturi, iar acțiunile Sale să fie un răspuns la acțiunile mele? Acest lucru se poate realiza doar prin obținerea de ajutor extern.

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/07/26, Rabaș – Art.24, 1989-Ce înseamnă în muncă Să nu nesocotești binecuvântarea unui laic

Cum a apărut Creația

144Despre muncă se poate discuta doar acolo unde există loc pentru muncă. La ce poate lucre omul? Singurul lucru care există în toată creația este dorința de a primi. Cum a creat Creatorul dorința? Prin faptul că S-a îndepărtat de ea, și ca rezultat a rămas un loc gol. Aceasta este dorința de a simți prezența Creatorului. Acesta este primul Kli.

Desigur, acest Kli încă nu are nicio independență, ci doar o nevoie (Hisaron) de prezența Creatorului. Creatorul este întreaga natură, iar Kli-ul este copia sa, Hisaron al acestei naturi. Și ce dacă? La urma urmei, încă nu există creație, deoarece creația este ceva independent, ceva care acționează în afara programului Creatorului, în afara dorinței Sale.

Ce înseamnă „în afara”? Opus Creatorului, opus Lui. Cum poate această dorință, creată datorită prezenței Creatorului și fiind amprenta Lui în care nu există absolut nicio independență și care nu simte nimic separat de Creator în sine, să dobândească o calitate care este complet independentă de El?

Întrebarea este: dacă de la bun început există o singură forță, o singură dorință, cum poate ieși din ea o alta, complet separată de ea? S-ar părea că trebuie să existe o oarecare conexiune, însoțită de control, observare și îndrumare. Dar în acest caz, cum putem numi o creație ceea ce la un anumit stadiu s-a separat de Creator, dacă inițial nu a existat?

În acest scop, Creatorul a creat o stare în care există simultan două calități: a Lui și calitatea opusă Lui. Din compararea acestor două calități, a apărut creația. Creația este rezultatul simțirii Creatorului și al absenței acestei simțiri. Atitudinea față de prezența Creatorului, bazată pe diferența dintre „a simți” și „a nu simți” Creatorul – aceasta este creația.

Creația se numește ecran, intenție și desigur, a fost formată din Hisaron. Dar aceasta  trebuie să fie specială: lipsa simțirii prezenței Creatorului se dezvoltă într-o nevoie de a simți Creatorul și ajunge la dorința de a stabili o relație cu Creatorul Însuși.

Aici, există trei parametri: Hisaron, plăcerea și ceea ce stabilește relația dintre ele. Toate acestea se numesc Kli, lumină și ecranul dintre ele. Putem vorbi despre existența creației doar atunci când avem acești trei parametri. Dar dacă unul dintre ei lipsește, atunci conceptul de „creație” nu poate exista.

Astfel, totul depinde de dorința îndreptată către prezența Creatorului, de relația dintre aceste două entități diametral opuse. Omul este un Kli pregătitor, mai precis, nici măcar nu este un Kli încă, ci ceea ce trebuie să devină un Kli, o creație. Și dacă dorința corectă nu începe să se formeze în om, adică dorința pentru prezența Creatorului, atunci el nu poate să înceapă în munca sa să determine intenția: în ce formă este pregătit și este de acord cu prezența Lui.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 22/07/26, Rabaș – Art.34, 1990-Ce sunt în muncă Vasele unui laic

Devenind o conductă pentru Lumină

712.03Calitatea este mult mai importantă decât cantitatea. Există un număr infinit de plante în lume, totuși o singură floare este echivalentă cu întreaga materie minerală din univers.

Un animal este echivalent cu toate plantele din lume. Un om este echivalent cu restul naturii. Așa se manifestă diferența dintre gradele separate de un abis.

Dacă toate pietrele din univers ar fi adunate la un loc, ar fi imposibil să crească măcar o singură floare din ele. Căci o floare conține viață, adică dezvoltare, care nu există în materia minerală.

Dezvoltarea unei ființe umane însă, este complet unică și de neînțeles pentru viziunea obișnuită. S-ar părea că fiecare om posedă doar o forță foarte mică, totuși este de o calitate extrem de înaltă.

Prin urmare, un eveniment precum un congres, conexiunea noastră, dă o forță extraordinară. Ce sunt toate stelele din univers în comparație cu un singur gând uman?

Astăzi, oamenii de știință descoperă că gândurile noastre influențează procesele fizice, comportamentul particulelor elementare în accelerator. De fapt, gândurile noastre guvernează toate stelele, întreaga natură vegetală și animală. Toate acestea sunt consecința atitudinii, gândurilor și dorințelor unui om.

Prin urmare, se spune că toate părțile naturii sunt incluse în ființa umană și că nu există nimic în natură pe care noi trebuie să-l corectăm în afară de gândurile noastre. Făcând acest lucru, corectăm întreaga lume.

Lumina intră în această lume prin sistemul numit „Adam” (Om), căci acesta este deasupra oricărui alt lucru, iar lumina se răspândește de sus în jos. În măsura în care acest sistem este conectat sau, dimpotrivă, este divizat, adică corectat sau corupt, în aceeași măsură lumina trece la toate celelalte părți: mineral, vegetal și animal, și determină modul în care noi percepem lumea.

Prin urmare, se spune că întreaga natură este inclusă în ființa umană și se ridică și coboară împreună cu ea. Dacă mă urc și ating o conexiune mai mare cu ceilalți, corectând astfel sufletul comun, atunci prin mine o lumină mai puternică trece la întreaga natură și aceasta devine de asemenea, conectată într-o armonie mai mare.

Eu sunt centrul întregii naturi, iar în jurul meu sunt nivelurile mineral, vegetal și animal, iar eu determin corectarea lor. Când îmi termin corectarea, ele dispar și mi se alătură, căci toate sunt părți ale mele – reflecția mea.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/10/10, Baal HaSulam „Introducere la Cartea Zohar”

Discuții despre Treptele Scării, Partea 201

Discuții despre Treptele Scării, Partea 201

Cum se realizează corectarea dăruirii în această lume?

Când discutăm despre dăruire, nu ne referim la faptul că ar trebui să mergem să ajutăm într-un spital sau într-un loc îndepărtat unde există oameni nefericiți. În această lume, nu ar trebui să dăruim pur și simplu pentru că Creatorul a făcut-o imperfectă și a umplut-o de suferință. Aceasta este o modalitate incorectă de a ne raporta la realitate. În schimb, această lume ar trebui privită ca un mijloc prin care ne dezvoltăm relația cu Creatorul.

Dacă îi ajutăm pe alții să-și îmbunătățească viața, acționăm ca niște asistenți sociali. Nu este nimic în neregulă cu asta, dar nu este scopul spiritual pe care trebuie să-l atingem în cele din urmă. Creatorul a aranjat intenționat lucrurile în acest fel, creând în mod deliberat dificultăți, iar noi suntem meniți să le folosim pentru a ajunge la El. Numai prin dorința noastră pentru Creator ajunge adevărata corectare la suferința umană.

Uneori, s-ar putea părea că faptele noastre bune față de ceilalți le pot aduce beneficii, dar în realitate, în cele din urmă nu ajută; ar putea chiar să le înrăutățească starea. Încercările de a repara viața altui om din exterior nu duc la o corectare reală. Același lucru este valabil și pentru pedepse. Să-l pui pe om în închisoare duce adesea la o mai mare sofisticare a faptelor rele, în loc să se corecteze. În mod similar, simpla furnizare de sprijin material, cum ar fi umplerea frigiderului sau a portofelului unui om, nu îmbunătățește cu adevărat viața destinatarului acelui sprijin și nici nu îi aduce fericire durabilă. Chiar și câștigarea la loterie, la care mulți visează, nu aduce o împlinire reală.

Cu alte cuvinte, corectarea dăruirii nu se referă doar la atitudinea noastră exterioară față de ceilalți. În schimb, este vorba despre corectarea relației noastre cu Creatorul. Numai acest lucru poate fi cu adevărat benefic pentru ceilalți, deoarece Creatorul influențează totul în realitate. Totul descinde de la El. Prin urmare, dacă vrem să schimbăm starea acestei lumi, trebuie să schimbăm ceea ce vine la noi de la Creator.

Acest lucru se poate face doar atunci când dăruim Creatorului. În măsura în care Îi dăruim bunătate, scade nevoia ca lumea să apară într-o formă negativă.