Această înțelepciune nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o secvență de rădăcini care se revarsă prin cauză și consecință, urmând legi fixe, determinate, ce se împletesc într-un singur scop elevat, descris ca „revelarea Dumnezeirii Sale creaturilor Sale din această lume” (Baal HaSulam, „Esenţa Întelepciunii Cabala”).

La prima vedere, există o oarecare confuzie aici. În primul rând, se spune că aceste rădăcini se răspândesc și coboară de Sus în jos. Imediat după aceea, este scris că sunt conectate și vizează un singur scop elevat, aparent de jos în Sus; scopul este revelarea Creatorului (de Sus) către creație, către om (de jos) în această lume.

Cum au înțeles cabaliştii întregul sistem și cum ni l-au descris, astfel încât să putem folosi cărțile lor pentru a ni-l revela? Exact în același mod în care o facem și noi, dar pentru ei a fost mult mai dificil. Ei nu aveau un învățător și nu aveau un grup. Timp de multe generații, oamenii au căutat modalități de a dezvălui Forța superioară și ce se întâmplă cu adevărat în lumea noastră, ce legi operează, cum ne-am putea influența destinul și cum să dobândească o înțelegere solidă și precisă a ceea ce se întâmplă de fapt aici.

Vedem că multe opinii, religii și credințe abundă în lume. Ființele umane se schimbă constant, și de la o generație la alta, ele nu știu ce li se întâmplă.

Nu pot integra întreaga realitate într-o singură imagine coerentă. La urma urmei, există știință și psihologie, diverse credințe și convingeri, o mulțime de fenomene care au loc în jurul nostru, dar nu știm de unde provin. Nu putem găsi răspunsuri la întrebări despre ce s-a întâmplat înaintea noastră și ce se va întâmpla după noi. Și cel mai important, nu știm cum să ne comportăm în viața de zi cu zi.

De-a lungul istoriei, mulți oameni și-au pus întrebări similare, până când a apărut un om pe nume Adam HaRişon (primul om). El este numit primul om pentru că a fost primul care a primit răspunsul la întrebarea despre ce se întâmplă de fapt.

El a dezvăluit întregul sistem: cum îi este prezentată întreaga realitate (în care există), cum operează diverse forțe și sisteme cunoscute sub numele de „lumi” în spatele acestei lumi, cum toate acestea coboară la el, de ce vrea brusc să înțeleagă toate acestea, ce se întâmplă în continuare când începe să le înțeleagă și cum continuă să-și dezvăluie întregul univers.

Întreaga imagine s-a deschis în fața lui, întreaga sa cale viitoare, până când a dezvăluit pe deplin întreaga realitate așa cum există independent de corpul său fizic, animalic, deasupra lui, deasupra vieții și a morții.

A început să dezvăluie toate acestea și le-a descris în cartea Raziel a-Malakh (Îngerul Secret). Aici a început știința Cabala.

Cum a ajuns a doua persoană la această dezvăluire, apoi a treia, a patra și așa mai departe? De asemenea, se datorează faptului că în ei s-a trezit o dorință de a ști: „Cine sunt eu? De ce m-am născut? De ce exist? Care este soarta mea? Cine mă controlează? Cine mă guvernează? Vreau să-mi controlez propriul destin! Care este motivul pentru tot ceea ce se întâmplă în lume și cu mine?” „Întrucât ne aflăm cu toții într-un sistem comun, suntem atrași de rădăcina noastră, la fel ca sarcinile electrice într-un câmp magnetic sau bucățile de fier de un magnet. Așadar, am ajuns într-un loc unde putem dobândi cunoștințe despre știința Cabala, fiecare din direcția sa, aparent din întâmplare.

Și a doua persoană a venit la Adam HaRişon și a început să studieze cu el. Și apoi au venit din ce în ce mai mult. Totuși, deși toți au studiat sub învățătorul lor, fiecare a obținut revelația prin aceeași cale pe care a parcurs-o el. La urma urmei, un învățător poate oferi ajutor doar prin explicații, arătându-i elevului cum să pășească pe calea revelației, dar fiecare om trebuie să o realizeze pe cont propriu.

Ce dezvăluie omul? Este ordinea rădăcinilor care coboară la oameni, îi trezește și le dă dorința de a le înțelege. Dacă omul își realizează această dorință, el ajunge la cea mai înaltă rădăcină prin aceste rădăcini și astfel dezvăluie întregul univers. Ce dezvăluie omul? Scopul creației este de a mulțumi pe cel creat.” La sfârșitul dezvoltării noastre, ajungem la o stare în care suntem plini de o încântare eternă și perfectă în mintea, simţirile și conștiința noastră. Simțim armonia care domnește în întreaga realitate. Dezvăluim ceea ce ne este ascuns acum. Și tot ceea ce dezvăluim se numește „gândul creației”.

Din Congresul Internațional de Cabala din 17.07.2015, Guadalajara, Lecția 1

Filed under: Intelepciune, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ne asumăm credința în înțelepți (RABAŞ, Art.4, 1989- „Ce etse Potopul în muncă?”).

Să presupunem că sunt gata să cred cuvintele înțelepciunii, dar ce înseamnă asta? Înțeleg cuvintele înțelepților? Care este mesajul lor?

În primul rând, în înţelepciunea Cabala nu avem de-a face cu corpuri. Nu există corpuri, există suflete. Corpurile care apar în fața noastră sunt imagini ale unei lumi imaginare.

Eu exist în dorință, care se manifestă în diverse forme: minerală, vegetală, animală și umană. Înțelepții sunt suflete corectate, care există în sistemul spart al lui Adam HaRişon. Ei pot servi drept ajutor și sprijin pentru mine; pot fi ghizi și educatori pentru sufletul meu spart.

În consecință, așa ar trebui să primim sfaturile lor. De exemplu, Cartea Zohar ne vorbește despre cei zece înțelepți ai grupului lui Rabin Şimon, precum și despre profetul Ilie, Moise, Aaron, regele David, regele Solomon și alții.

Nu îi percepem ca pe oameni care au trăit în lumea noastră, ci ca pe dorințe corectate, suflete corectate. Ei există în cadrul sistemului spart care începe treptat să reînvie. Ei înșiși sunt deja corectați parțial sau complet și participă la corectarea întregului sistem.

„Rabi Șimon a spus… Rabi Abba a spus…” Am citit în Cartea Zohar. Pentru mine, aceștia nu sunt oameni care au atins și vorbesc despre lumea superioară; pentru mine, aceste nume sunt grade de realizare.

Prin aceste cuvinte studiez scara gradelor spirituale: la un nivel realitatea apare într-un fel, la altul diferit. Este ca și cum cabaliștii mi-ar spune asta, dar pentru mine sunt forțe, vase de percepție.

Fiecare înțelept întruchipează un anumit concept spiritual, putere, forță sau calitate pentru mine. În fața mea nu sunt numele unor personaje istorice, ci numele unor fenomene și grade spirituale.

„Credința în înțelepți” înseamnă: vreau să obțin aceeași dăruire ca în gradele despre care citesc. „Credința” înseamnă dăruire.

În timpul studiului, omul trebuie să se includă pe sine în acest proces și să se străduiască să înțeleagă cum îl va influența. Oricare ar fi subiectul cărții, vreau să pătrund esența spirituală a fiecărui cuvânt. Asta înseamnă că eu cred în cuvintele înțelepților.

Din Lecția zilnică de Cabala din 29.12.2010, Rabaș – Art.4, 1989-Ce este Potopul în muncă

Filed under: Intelepciune, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: O vorbă înțeleaptă chineză străveche spune: „Privește întotdeauna partea luminoasă a lucrurilor. Și dacă nu există, șlefuiește-le pe cele întunecate până când strălucesc.”

Răspunsul meu: Pentru că în spatele a tot ce există în lume se află lumina superioară. Și acolo unde ți se pare că există întuneric, trebuie să „șlefuiești” până când acel fenomen începe să strălucească. Pentru că în fiecare fenomen, în interiorul lui, există lumina superioară.

Întrebare: Deci mă șlefuiesc pe mine pentru a vedea că nu este întuneric, ci lumină?

Răspuns: Da. Șterge-ți egoismul și vei vedea că lumea din jurul tău constă doar din simplă lumină superioară.

Comentariu: „Trucul vieții este să mori tânăr, dar cât mai târziu posibil.”

Răspunsul meu: Da, pentru că a fi tânăr înseamnă a te strădui mereu înainte. Tinerețea nu este despre ani. Poți trăi 200 de ani și să rămâi tânăr sau poți fi un bătrân deja la 20 de ani, stins.

Totul depinde de aspirația ta! Dacă ai o dorință de a atinge sensul vieții, atunci ești mereu tânăr. Acesta este cel mai important lucru. Depinde de tine și de societatea în care te afli, de mediul tău. Dar în niciun caz nu ar trebui să te lași stins. Asta e foarte important.

Întrebare: Profesorul dvs. era numit „alergătorul”. Era cu adevărat tânăr pentru dvs.?

Răspuns: Lângă el, eu eram cel bătrân. Era o diferență de patruzeci de ani între noi. El s-a născut în 1906, eu în 1946. Era foarte puternic, energic, se străduia constant înainte, și prin asta, era tânăr.

Comentariu: „Tentația de a renunța va fi deosebit de puternică chiar înainte de victorie.”

Răspuns: Da, așa este întotdeauna. Când omul este pe cale să atingă obiectivul, în mod ciudat, apare o slăbiciune: „De ce? Pentru ce? Sunt obosit. În niciun caz! Nu mai fac nimic!”

În acel moment, omul trebuie să înțeleagă că este testat pentru dorința sa față de scop. Pentru a-l atinge, trebuie să adauge ceva nou, o aspirație și mai mare. Să injecteze mai multă motivație, pasiune, apreciere a valorilor, importanța scopului. Și apoi îl va atinge.

Întrebare: Deci este practic aproape, dar în fața lui se află un munte pe care nu îl poate urca?

Răspuns: Da. De aceea acum, trebuie să crească importanța scopului, să urce, să alerge pe acel munte.

Întrebare: Și cum se întâmplă asta?

Răspuns: Este mobilizarea forței interioare prin importanța scopului.

Întrebare: Dar logic, omul nu ar trebui să aibă din ce în ce mai multă forță pe măsură ce se apropie?

Răspuns: Nu, este ca un alergător; în ultima etapă, puterea lui pare să dispară. Atunci trebuie să activeze o nouă rezervă, un al doilea suflu. Omul învață asta și apoi reușește.

Comentariu: „Un prieten fără defecte nu există. Dacă vei căuta defecte, vei ajunge fără un prieten.”

Răspunsul meu: Desigur. Trebuie să înțelegi asta și să-ţi iubești prietenul cu defectele sale. Și chiar dacă aceste defecte sunt la prietenul tău, ele sunt de fapt ale tale.

Întrebare: Deci, privind un prieten, te privești cu adevărat pe tine însuți?

Răspuns: Da. Trebuie să înțelegi că aceste defecte sunt în tine.

Comentariu: Dar noi facem opusul. În general, criticăm lumea din jurul nostru.

Răspunsul meu: Exact, criticăm. Dar de fapt, ar trebui să percepem totul în noi înșine. Este foarte greu!

Comentariu: Majoritatea afacerilor care eșuează sunt cele create de prieteni. Mai târziu, pur și simplu se urăsc între ei.

Răspunsul meu: Ei nu sunt educați. Aceasta este întreaga problemă, umanitatea nu este învățată cum să interacționeze corect unul cu celălalt. Și nu putem face nimic în privința asta.

Fiecare om este atât de egoist! Și continuă să fie crescut în acest fel. Cu cât ai mai mult egoism, cu atât se presupune că ai mai multe șanse să reușești față de ceilalți. Noi nu înțelegem că în cele din urmă, adevăratul succes înseamnă să fii în relația corectă cu ceilalți.

Am ajuns deja într-o stare în care lumea se consumă din cauza egoismului. Nu mai poate merge înainte în mod egoist. Toate visele noastre mărețe și tot restul se estompează.

Și un singur lucru rămâne – cum să continuăm să existăm? Acest lucru este posibil numai dacă începem să prețuim conexiunea noastră unii cu alții. În cadrul acestei conexiuni, vom descoperi un scop, dimensiuni, o lume complet diferită.

Întrebare: Puteți oferi sfatul principal despre cum să păstrezi o prietenie până la sfârșit?

Răspuns: Trebuie să înțelegeți că răul pe care îl vedeți la ceilalți este în întregime în voi. Nu există nimic rău în jurul vostru – doar voi înșivă. Ar trebui să vă străduiți să vă corectați până când veți vedea o lume frumoasă în tot ceea ce vă înconjoară. Atunci vă veți găsi în lumea spirituală, în Grădina Edenului. Transformați iadul din voi în paradis și veți vedea că sunteți în paradis.

Dar dacă nu schimbați iadul din voi, vi se va părea că sunteți în iad.

Dacă vedeți iadul în altul, este în voi. Schimbați-vă și veți vedea că sunteți într-o lume minunată.

Comentariu: „Când vorbesc despre virtuțile mele, mă jefuiesc. Când vorbesc despre defectele mele, acestea mă învață.”

Răspunsul meu: Da, este adevărat. În Cabala se spune că un prieten este cineva prin care îți descoperi defectele. Pentru că, în acest fel, te ajută să avansezi.

Cei care te laudă îți slăbesc calea; te umplu cu un sentiment inutil de superioritate, perfecțiune și așa mai departe. Nu ajută deloc.

Între cei în fața cărora îți simți calitățile negative te dezvolți cu adevărat.

Asta înseamnă că un prieten nu este cineva cu care te simți confortabil – „Mă simt bine cu tine, este plăcut” și așa mai departe. Nu, dimpotrivă. Adevărații prieteni sunt cei care par să te îndepărteze și simți că trebuie să faci un efort să te apropii. Cei care te mobilizează să te ridici deasupra ta, aceia sunt adevărații tăi prieteni.

Comentariu: „Un fir roșu invizibil îi leagă pe cei destinați să se întâlnească, indiferent de timp, loc sau circumstanțe. Firul se poate întinde sau încurca, dar nu se va rupe niciodată.”

Răspunsul meu: Desigur. Pentru că, de la început, suntem cu toții conectați unii cu alții. Fiecare există deja în propria stare. Și dacă, urmare a corectării sufletului comun, trebuie cumva să ne întâlnim unii cu alții, acest lucru este deja predeterminat de genele noastre spirituale.

Așadar, nu este nimic accidental în întâlnirile sau despărțirile noastre. Nu vă faceți griji.

Principalul lucru este ca, în fiecare etapă a dezvoltării voastre, când îi întâlniți pe alții, să fiți cât mai amabili, prietenoși și primitori posibil. Atunci nu veți greși niciodată și vă veți mișca întotdeauna în direcția corectării sufletului vostru.

Nimic nu este accidental. Toate întâlnirile noastre sunt predestinate. Este destinul!

Din „Știri cu Dr. Michael Laitman” de la KabTV, 9.12.2024

Filed under: Intelepciune, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Puteți da vreun principiu după care ar trebui să trăiască oamenii obișnuiți?

Răspuns: Principiul este foarte simplu – nu vă faceți griji. Asta e tot.

Întrebare: Deci toate aceste realizări în carieră sunt fără inutile?

Răspuns: Putem vedea totul prăbușindu-se în fața ochilor noștri.

Întrebare: Și căutarea sensului vieții?

Răspuns: Căutarea sensului vieții înseamnă să găsești un punct de echilibru cu Creatorul, unde să înțelegi că totul trebuie să se desfășoare conform planului Lui. Și în cele din urmă, te resemnezi cu planul Său și plutești calm.

Întrebare: Practic, întreaga cale a vieții, totul, totul ar trebui să se reducă la ceea ce tocmai aţi spus? Este căutarea acestui punct de contact cu Creatorul?

Răspuns: Da, găsește acel curent, alătură-te lui și navighează de-a lungul lui.

Întrebare: Și când vine acest fel de calm pe care îl radiaţi dvs. acum? După toată alergarea, căutarea sau după ce ai atins ceva, un fel de adevăr? Când?

Răspuns: Cred că ar putea veni după 20 de ani de studiu al Cabala. Și dacă te afli în mediul potrivit, chiar mai devreme. Pentru că veți auzi de la toată lumea, de acolo, de aici, și așa mai departe.

Întrebare: Și apoi ne întoarcem la toate aceste principii, apoi ele devin reale? Calm, fără grabă, nu-l face pe Dumnezeu să râdă cu planurile tale.

Răspuns: Nu interferezi cu niciunul dintre planurile și acțiunile tale. Pur și simplu trăiești, încercând să înțelegi fluxul vieții mai profund.

Întrebare: Ce înțeleg eu, de fapt?

Răspuns: Înțelegi ceea ce vine de la Creator și te poartă. Acesta este de fapt timpul. Râul vieții.

Întrebare: Timpul, cum îl interpretaţi? Pentru mine, poate fi ticăitul unui ceas, trecerea timpului sau îmbătrânirea.

Răspuns: Nu, nu. Este doar un curent. Un flux. Și simți că ești de acord cu el, ești gata să cazi în acest curent și să-l lași să te poarte.

Întrebare: Și acesta este principiul corect, modul corect de a-ți trăi viața?

Răspuns: Da, oricum nu poți face nimic altceva. În schimb, înțelepciunea stă în supunere.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 20.10.2025

Filed under: Intelepciune, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Înțelepciunea poporului chinez este adesea foarte profundă. De exemplu:

„Cel care îți arată defectele nu este întotdeauna dușmanul tău, iar cel care îți laudă virtuțile nu este întotdeauna prietenul tău.”

Răspunsul meu: Acest lucru este absolut adevărat. Cel mai important lucru pentru om este să se corecteze pe calea vieții. Iar cel care îți arată defectele face o muncă enormă pentru tine.

Pentru a descoperi aceste defecte pe cont propriu (darămite să le corectezi), ai întâmpina nenumărate obstacole, te-ai lovi cu capul de ele și ai avea probleme. Uneori, oamenii ajung la închisoare, sunt eliberați după câțiva ani și trebuie să o ia de la capăt. Dar dacă cineva îți poate arăta cu adevărat defectele și ești capabil să le simți, să le înțelegi și să le recunoști, acel om te scutește de o suferință enormă.

Comentariu: Totuși, adesea considerăm un astfel de om un dușman: „Mi-a expus defectele, m-a umilit.”

Răspunsul meu: Umilința este o altă chestiune. Îmi pot simți defectele și totuși mă bucur că cineva mi le-a arătat. Dar cel care nu spune nimic sau chiar mă flatează, poate că o face cu răutate, ca să nu fiu atent la corectările pe care trebuie să le fac.

Întrebare: Deci nu degeaba tot spuneţi că cel care te critică este mai aproape de tine decât cel care te laudă?

Răspuns: Da, desigur.

Întrebare: Ascultați pe cineva care vă spune brusc ceva despre dvs.?

Răspuns: Mi-aș dori foarte mult să pot.

Citat: „Ceea ce se întâmplă, se întâmplă la momentul potrivit.”

Răspunsul meu: Trebuie să acceptăm acest apriori ca o axiomă. Chestiunea este că totul vine din lumea din jurul nostru și are propria sa cale de dezvoltare. Prin urmare, tot ceea ce se desfășoară în fața noastră vine din acest mare mecanism în care existăm ca mici participanți.

Trebuie să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru în societate sau în univers în ansamblu se întâmplă conform unui plan vast, iar noi ne aflăm în cadrul acestui plan. Sarcina noastră este să ne încadrăm în acest plan, nu să schimbăm fluxul extern în vreun fel, ci să ne corectăm astfel încât să ne adaptăm la el.

Întrebare: Și atunci voi simți că orice s-a întâmplat, a venit la momentul potrivit?

Răspuns: Da. A venit la timp, cum trebuie și corect. Și dintr-o dată încep să înțeleg corectitudinea a tot ceea ce se întâmplă și cât de perfect mi se potrivește.

Întrebare: Și nu am regrete?

Răspuns: Nu este nimic de regretat, deoarece totul se întâmplă în afara mea, în fața mea. Și ceea ce mi se arată sunt doar pașii pe care trebuie să-i fac în mine pentru a percepe totul corect, a fi de acord cu el, a mă conecta cu el și a merge mai departe în rezonanță cu el.

Întrebare: Adică, în armonie cu el?

Răspuns: Da, sunt de acord.

Citat: „Cine bea apă, să-și amintească de cei care au săpat fântâna.”

Răspunsul meu: Frumos spus. Și trebuie să le fim recunoscători, pentru că cel care a săpat fântâna nu s-a gândit doar la sine, ci s-a gândit și la mine, anticipând nevoia mea.

Prin urmare, îi sunt profund recunoscător și trebuie, într-un fel, să-l răsplătesc, fie pur și simplu cu atitudinea mea sinceră, fie poate făcând eu însumi ceva bun în jurul acelei fântâni. În general, chiar și un sentiment cald și recunoscător față de cel care mi-a deschis o sursă de viață ajută deja la îndreptarea lumii.

Întrebare: Aceasta sună foarte mult ca o abordare cabalistă. Adică, în loc să mă concentrez pe plăcerea pe care o primesc de la apă, îmi îndrept gândurile către cel care a săpat fântâna şi pentru mine. Ar trebui omul să se comporte astfel în viață, de exemplu, săpând fântâni pentru alții la rândul lui?

Răspuns: Omul trebuie să simtă că tot ceea ce are în jurul lui și în lume ne-a fost dat de strămoșii noștri care le-au lăsat în urmă. Și trebuie să facem același lucru pentru ceilalți și pentru generațiile viitoare.

Citat: „Nenorocirea intră prin ușa care i-a fost deschisă.”

Răspunsul meu: Depinde doar de persoană.

Întrebare: Sunt eu cel care deschide ușa nenorocirii?

Răspuns: Da, firește. Noi suntem cei care facem toate acestea.

De fapt, lumea este plină de fericire nemărginită, absolută, dar prin propria noastră atitudine, o transformăm în opusul ei. De aceea se spune alegoric că „deschidem ușa” nenorocirii.

Întrebare: Și ce-ar fi dacă aș fi plin de gândul că lumea din jurul meu este fericire absolută? Dacă m-aș gândi constant la asta și m-aș strădui spre ea, aș deschide totuși ușa nenorocirii? Ar veni totuși nenorocirea la mine?

Răspuns: Acesta este egoismul nostru. De fapt, există în noi pentru a învăța să recunoaștem și să deschidem mult mai multe uși către ceea ce este bine. Dar noi îl folosim incorect; aceasta este problema.

Omul este în esență nefericit. I se dă o dorință egoistă, o fundație, un caracter, o aspirație, dar numai pentru a putea simți corect dinainte ce să evite și cum să se adapteze. Totuși, el folosește această dorință în mod greșit.

Întrebare: De aceea deschide ușa către nenorocire?

Răspuns: Exact. El calcă mereu pe aceeași greblă. Imaginează-ți că există „greble” așezate pe pământ pentru a-ți arăta calea cea dreaptă și pentru a te ghida să mergi printre ele. Dar în schimb, tu le calci direct în mod constant. Această percepție greșită a vieții provine din faptul că ne raportăm la ea total incorect. Adică, de fapt nu reușim să înțelegem că egoismul în sine ne arată cum să mergem corect și ce să evităm. Dar noi îl folosim în sensul său direct și astfel călcăm pe greblă iar și iar.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11/10/24

Filed under: Intelepciune, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→