Category Archives: Lumea

Vezi lumea ta în viața ta!

Dacă ne punem „sămânța” într-un mediu bun, aceasta se dezvoltă; dar dacă punem chiar și cea mai bună sămânță într-un „sol rău” (mediu), aceasta se va ofili. Totul depinde exclusiv de mediu. Adică, avem nevoie de oameni în jurul nostru care să dezvăluie răul egoismului din ei înșiși și să vrea să-l corecteze.

Trebuie să mă pun într-un astfel de mediu și să mă străduiesc să absorb tot ce este posibil din el la maximum: umiditate, minerale, căldură, tot ceea ce solul poate da seminței.

Căci, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul „Liberul arbitru”, în ceasul morții omul nu va putea lua nimic cu el din această lume, cu excepția calității dobândite a dăruirii, care poate fi obţinută doar în această lume și prin care se simte trăind în lumea superioară. Se spune: „Vezi lumea ta în viața ta”.

Și dacă omul nu a dobândit nimic, atunci rămâne doar ca o sămânță, care mai târziu va fi pusă din nou în pământ și i se va oferi o nouă șansă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.04.2010, Baal HaSulam, Articole, „Libertatea”

Lumea spirituală, lumea materială

Există două lumi opuse în creație: lumea materială, creată de dorința de a primi, și lumea spirituală, creată de dorința de a dărui. Dorința de a primi plăcere este o calitate centrală a lumii materiale. Lumea noastră ne este dată în simțirile celor cinci simțuri, constând în această dorință, iar mintea umană ne ajută să o schimbăm.

Există de asemenea, o altă stare pe care o putem crea în timp ce ne aflăm în această lume inferioară, începând să-i schimbăm natura, materia de la calitatea primirii la calitatea dăruirii. Și atunci vom vedea materia într-o formă complet diferită, o aparență diferită, un plan diferit, materie care lucrează în afara ei înșiși, pentru dăruire.

Nu există o astfel de calitate în lumea noastră, pentru că tot ceea ce simt aici, simt pentru că intră în organele mele senzoriale. Iar lumea spirituală este aranjată invers, într-o stare în care ies din mine însumi și simt totul în afara mea.

Dar nu ne este clar cum este posibil să simțim ceva în afara noastră. Dacă văd ceva, există în spațiul pe care organele meu senzoriale îl ating, îl includ și îl simt. Dar cum pot simți ceea ce ele nu simt? Cu alte cuvinte, omul are un prag de limitări în a atinge lumea cu organele sale senzoriale.

Iar lumea spirituală este atinsă și prinde contur în simţirile noastre, care funcționează conform principiului „în afara noastră”. Pentru aceasta, este creat un nou organ senzorial care îl simte pe celălalt: simt ceea ce este în el, ceea ce simte el. Acest lucru se poate face doar atunci când omul dobândește calitatea iubirii.

În lumea noastră, iubirea este auto-satisfacția din mâncare, sex, familie, copii, indiferent de situație. Iubim aceste surse de plăcere pentru că ele trezesc în noi o excitație specială pe care o simțim ca pe ceva plăcut.

Dar iubirea adevărată implică să nu mă iubesc pe mine însumi și în mine, ci un obiect din afara mea. Și atunci se dovedește că pot simți ceea ce simte el. Dacă dobândesc capacitatea de a simți ceva din afara mea, atunci aceasta se numește dobândirea unei calități spirituale, calitatea dăruirii, iubirea adevărată, atunci când pot iubi ceea ce iubește altul și nu ceea ce îmi place mie. Aceasta este diferența dintre o lume și alta.

Este dificil să vorbim despre asta, deoarece începătorilor le scapă constant. Dar treptat, depășind tot felul de obstacole și dificultăți și efectuând exercițiile noastre, putem ajunge la o stare în care începem cu adevărat să simțim ceea ce iubește sau nu iubește cealaltă persoană, fără nicio considerație pentru noi înșine!

Dar cum pot face acest lucru fără a nu ține cont de mine însumi? Și aici știința Cabala spune că este necesar să fac niște corectări, adăugiri și pregătiri. Aceasta înseamnă că îmi impun o restricție, ceea ce se numește Ţimţum, și nu includ în simţirile mele, în inimă, minte și gânduri, nimic din ceea ce este în mine.

Mă ridic deasupra mea și devin absolut neutru, ca și cum eu personal nu aș exista și doar altcineva ar exista. Intru în el și îl simt în sine așa cum se simte el însuși. Tocmai aici am ocazia să mă ridic la nivelul unui senzor spiritual, al unui vas spiritual (Kli).

Acest lucru se realizează prin antrenament, care este foarte simplu: stau împreună cu prietenii mei și ne implicăm, fiecare încercând să se anuleze în fața celorlalți, să iasă din sine și să încerce să intre în prieteni.

Aceasta este o practică specială care se desfășoară cu ajutorul unei forțe numite Lumină superioară. Dacă ne străduim să ne conectăm unii cu alții deasupra egoismului nostru, atunci o Lumină superioară specială coboară cu adevărat asupra noastră, o forță altruistă care ne permite să ieșim din noi înșine. Și apoi creăm în afara noastră un câmp comun în care existăm ca un singur întreg unificat.

Această practică se numește atelier. Cu ajutorul unor astfel de ateliere, atragem Lumina înconjurătoare (Or Makif) asupra noastră, care ne ridică deasupra naturii noastre și ne oferă oportunitatea de a ne integra unii în alții. Atunci începem prin intermediul altora să simțim lumea superioară, un spațiu nou, calitatea dăruirii și a iubirii, calitatea de a fi în afara sinelui, deasupra sinelui.

Din Lecția de Kabbala în limba rusă, 21.02.2016

Pătrundeţi într-o lume opusă

Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Şcoala viitorului

laitman_599_02.jpg (100×100)La știri (CNBC): „Elon Musk, miliardarul CEO al Tesla și SpaceX, are o problemă cu modul în care copiii sunt educați astăzi în SUA. Și spune că există o întrebare simplă care poate ajuta: «De ce?»…

„«De ce lucrurile sunt extrem de importante, deoarece creierul nostru a evoluat pentru a elimina informațiile pe care le consideră nerelevante», spune Musk. …

„De exemplu, simpla enumerare a uneltelor de care ai nevoie pentru a demonta un motor nu este suficientă pentru a învăța cum să o faci. De asemenea, trebuie să încerci singur, sugerează el.

„«Demontând motorul și remontându-l», spune el, «înveți despre chei și șurubelnițe și toate uneltele de care ai nevoie». Drept urmare, «înțelegi relevanța».

„Și are dreptate. Un studiu din 2015 realizat de Universitatea din Chicago a constatat că înțelegerea de către studenți a conceptelor științifice, cum ar fi momentul cinetic și cuplul, a fost semnificativ ajutată de experimentarea fizică a acestor forțe. Studenții au obținut scoruri mai mari la testele științifice, totul datorită faptului că au încercat singuri lucrurile.

„Elon Musk consideră că «rezolvarea problemelor și ecuațiilor matematice abstracte nu aduce niciun beneficiu concret; „Școlarii nu înțeleg de ce este nevoie.” În schimb, el sugerează ca elevii „studieze concepte din matematică și fizică în practică, de exemplu, prin demontarea motoarelor sau construirea unui satelit”.

În opinia sa, „proiectarea sateliților și demontarea motoarelor va oferi o înțelegere suficientă a matematicii și fizicii, în timp ce abilitatea de a folosi o cheie și o șurubelniță va avea o utilizare practică.”

Răspunsul meu: Este adevărat. Sunt complet de acord cu el. Studiul teoretic nu oferă nimic.

Comentariu: Dar noi am studiat totul teoretic.

Răspunsul meu: Și la ce folosește? Am studiat rezistența materialelor, științele metalelor și așa mai departe, și ce dacă? Dacă nu este în practică, nu are rost. Cred că altfel nu poți stăpâni tehnologia. Teoria este teorie. Matematica, de exemplu, este teorie. Nu poți face nimic în privința asta. Dar nu este cu adevărat o știință; este un limbaj.

Cred că este absolut necesar să le dăm elevilor teme, să-i lăsăm să se gândească, să rezolve între ei și să organizăm activități de grup; asta este foarte bine. Vor începe să aprofundeze totul. Astăzi știu deja cum să deschidă Google și tot restul, cum să extragi cunoștințe de pe internet.

Întrebare: De ce credeţii că trebuie să fie în grup? Musk nu scrie și nu vorbește despre asta.

Răspuns: Munca în grup este absolut necesară; astăzi totul funcționează doar așa, pentru că lumea a ajuns într-o stare în care trebuie să se grupeze. Un singur om nu numai că nu va putea face nimic și nu va reuși, este un gând greșit, o abordare greșită.

Întrebare: Își vor combina participanții la munca în grup abilitățile și talentele?

Răspuns: Va trebui să găsească contact între ei și astfel să se adune din diferitele lor calități. Îmi amintesc, chiar și ca studenți, pentru a termina mai repede o temă de laborator, lucram ca un grup de mai multe persoane. Cineva scria raportul, care trebuia predat în două ore, altcineva ajuta cu sursele, iar eu asamblam mașina în sine, firele. Pentru mine a fost ușor. A fost uimitor cât de bine mi-a mers!

Și fiecare la locul lui; a fost foarte bine, o echipă.

Întrebare: Deci ar putea exista exact astfel de școli ale prezentului și viitorului?

Răspuns: Da, cred că este. un lucru foarte bun. La urma urmei, nu îi învățăm pe copii despre descoperiri, ci despre ce există în viață. Prin urmare, trebuie să le oferim în mod deliberat mașini, instrumente, orice, astfel încât să le poată folosi pentru a învăța despre elementele naturii.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 10.12.2024

Puterea pământului Israelului

Comentariu: Un lucru ciudat s-a întâmplat după evacuarea așezărilor evreiești din fâșia Gaza. Produsele agricole din această regiune au fost cultivate pe nisip folosind o tehnologie specială. Au fost considerate a fi cele mai bune produse exportate.

Când a fost semnat decretul că toți evreii trebuiau să evacueze această regiune, una dintre familiile care aveau plantații mari acolo i-a lăsat pe seama localnicilor, deoarece managerii și lucrătorii erau toți arabi.

După o vreme, managerul l-a sunat pe fostul proprietar și i-a spus: „Ascultă, sunt managerul acestei unităţi de 20 de ani și cunosc fiecare detaliu al tehnologiei. Nimeni nu o știe mai bine decât mine. Când ai fost aici, totul a crescut și a prosperat, dar acum, după ce ai plecat, facem totul în același mod, dar nimic nu funcționează. ”

Răspunsul meu: Există o legătură între națiunea evreiască și acest ținut, dar încă nu este total corectă în zilele noastre.

Legătura corectă a poporului evreu cu pământul său constă în faptul că se comportă în conformitate cu acest pământ, adică se apropie de el, se apropie unul de celălalt. Dacă este corect, va hrăni întreaga lume. Intreaga lume! Va da astfel de realizări științifice, descoperiri și realizări tehnice care vor ridica omenirea deasupra naturii.

De ce? Vă puteți gândi la tot ce doriți, dar nu veți ghici. Pentru că lumea noastră este alimentată de o putere specială superioară, care conferă lumii noastre, Pământului nostru, întregii planete, aerul, tuturor acestora, o forță de reproducere, o forță de multiplicare, o forță superioară, așa cum se spune. Și dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci, desigur, totul se va liniști și se va ofili.

Nimic nu ne va ajuta în afară de un singur remediu: unitatea noastră. Prin unitatea noastră vom începe să neutralizăm forțele malefice din lume și vom trezi bunătatea și abundența în lume. Vom trezi forțele superioare ale naturii care ne vor permite nu numai să existăm corect între noi, ci ne vor alimenta și ne vor furniza nevoile, ne vor îmbrăca și vom pune capăt problemei schimbărilor climatice. Vor face totul și ne vor echilibra total viața.

Principalul lucru este că omenirea va dobândi în cele din urmă cunoștințele despre scopul existenței sale. Pentru că, de fapt, indiferent de modul în care trăim sau orice ni se întâmplă, ne vom întreba în continuare pentru ce trăim. La urma urmei, existența noastră, fie ea bună sau rea, se termină în cele din urmă fără scop.

Deci, mai bine începem să înțelegem care este scopul nostru.

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” din 27.01.2018

2020 de neuitat

În ajunul Anului Nou, se obișnuiește să facem un rezumat al rezultatele anului trecut. Anul 2020 va intra în istorie ca simbol al epidemiei de coronavirus care s-a răspândit în întreaga lume.

În plus, a fost plin de alte evenimente: au existat războaie, revolte civile în diferite părți ale lumii, dezastre naturale, incendii forestiere extinse în California și Australia, criză economică, o creștere teribilă a șomajului în întreaga lume.

Cu toate acestea, eu, ca un cabalist, pot evalua trecutul anului 2020 ca fiind cel mai progresist din istorie. Omenirea a început să se scuture, să scape de obiceiuri inutile, cum ar fi urmărirea banilor, divertismentul, restaurantele și dorința de a fi umpluți cu plăcere fără să se gândească la altceva.

Și atunci natura ne-a dat o palmă peste față și ne-a forțat să ne oprim. Nu am avut de ales decât să oprim această cursă și să plecăm acasă. Epidemia ne-a obligat să ne retragem și să ne gândim la viețile noastre sau cel puțin să abandonăm vechile obiceiuri. Și acest lucru este bun, pentru că umanitatea a fost forțată să treacă de la o viață în căutarea banilor și a puterii la timpuri diferite, la valori noi.

Anul acesta am reușit să facem acest lucru, chiar dacă nu după alegerea noastră, ci printr-un decret de sus. În acest sens, coronavirusul ne-a făcut într-adevăr un serviciu excelent și astăzi suntem într-o stare complet diferită. Am închis o mulțime de afaceri care nu erau necesare.

Am oprit otrăvirea și distrugerea naturii, tăierea copacilor, uciderea animalelor și cel puțin am redus dramatic daunele. Pământul a început să se recupereze după devastarea pe care i-am provocat-o în ultimele decenii.

Sper foarte mult că aceste schimbări pozitive vor continua. Epidemia nu se va încheia așa, deoarece nu este un dezastru, ci un ajutor imens din partea naturii.

Este scris că „prin loviturile Creatorului, El vindecă”. Epidemia de coronavirus a fost un remediu pentru egoismul nostru extins excesiv. Prin urmare, sper foarte mult că vom trage concluzii corecte și utile din aceasta pentru dezvoltarea noastră ulterioară.

Din emisiunea de pe KabTV „Lumea” din 27.12.2020

Ce ne așteaptă în 2021?

Întrebare: Anul 2021 se apropie inevitabil. A fost numit un an de incertitudine extraordinară.

Există o mulțime de presupuneri despre cum va fi. Ce se va întâmpla cu privire la lupta pentru vaccinuri, câți oameni vor fi de acord să le primească? Decalajul se extinde între bogați și săraci, ceea ce va stabili o nouă ordine mondială.

Tensiunile dintre Statele Unite și China vor crește, companiile vor fi atrase de războaie comerciale, revoluția digitală se va accelera și lumea va deveni mai puțin ușor de ridicat. Turismul și zborurile nu vor exista sau vor scădea.

Apoi, există prezicerea lui Bill Gates că va fi mai bine; vom fi mai bine pregătiți pentru o pandemie, lumea va deveni mai bună și vom trata boli, diabet și așa mai departe. „Sunt optimist”, spune Bill Gates.

Care este prognosticul tau pentru 2021?

Răspuns: Dacă omenirea se schimbă așa cum dorește Bill Gates, nu văd acest lucru ca fiind deosebit de bun. Acest lucru a fost spus de un tehnician care nu înțelege deloc direcția în care se dezvoltă umanitatea. Ce dacă primim câteva lucruri mai tehnice?

Întrebare: Cum vezi secolul 21? Cum crezi că va arăta?

Răspuns: Cred că acesta va fi primul an de dispariție a tuturor tipurilor de indoieli în care ne-am înfășurat și vom începe în sfârșit să înțelegem că nici vaccinul nu ne va ajuta, nici alte trucuri precum blocaje sau altceva care probabil ne vor ajuta doar să ne reconstruim pe noi înșine; de fapt, acest virus este mai inteligent decât noi.

Este menit să ne ridice la următorul nivel de relație cu natura, astfel încât să începem să ne gândim la modul în care putem obține cu adevărat vaccinarea corectă, adică cum putem ajunge la o stare în care să nu avem de ce să ne temem și nicăieri unde să fugim. Trebuie doar să existăm in mod corect. Acest lucru depinde doar de relațiile dintre noi.

Dacă ajungem într-o stare în care oamenii se tratează reciproc cu sentimente bune și aflăm de unde le obținem, precum și cum să le folosim in mod corect, aceasta va fi cea mai mare victorie a noastră asupra naturii rele a egoismului care stă în noi. Apoi vom primi vaccinarea corectă.

Întrebare: Deci, credeți că acest pas va fi făcut în 2021?

Răspuns: Cred că va începe să se manifeste treptat.

Întrebare: Crezi că există de fapt o singură cale de ieșire?

Răspuns: Singura cale de ieșire constă în apropierea corectă unul de celălalt, astfel încât să aflăm că putem reduce distanța dintre noi, ne putem elibera de virusul egoist care ne separă și ne îndepărtează unul de celălalt și începem să cream sentimente pozitive deasupra acestui virus. Numai în acest caz. Dacă acest lucru începe să se simtă în umanitate, atunci, desigur, aceasta va fi cea mai scurtă cale către vaccinarea corectă a populației terestre.

Întrebare: Vom face acest pas, cel puțin un pic, în 2021?

Răspuns: Sper că va exista un fel de cotitură. O vad.

Comentariu: Și dacă nu, atunci vor avea loc toate aceste scenarii de groază despre ceea ce scrie: războaie, tensiune între Statele Unite și China etc.

Răspunsul meu: De fapt, ceea ce s-a întâmplat în lume este foarte interesant. Mass-media s-a marginalizat. Oamenii au încetat să-i mai creadă. Nu mai sunt mass-media.

Nimeni nu are încredere în ei și nimeni nu se uită deloc la ei. Ceea ce este scris aici este o știre falsă și ceea ce este scris acolo este, de asemenea, fals și așa mai departe. Adică nimeni nu se uită deloc la nimic. Dacă induc în confuzie populația, atunci această confuzie nu va fi în avantajul lor.

Întrebare: Va ieși prost pentru ei?

Răspuns: În cele din urmă, da.

Întrebare: Se pare că se întâmplă deja?

Răspuns: Da. Aceste amenințări cu privire la America și China nu prezintă interes pentru miliarde de oameni. Ca urmare a acestei pandemii divine, a acestui virus divin, miliarde vor să găsească încă o liniște sufletească.

Și va apărea în noul viitor. De aceea, politicienii și toate aceste organizații internaționale sfârșesc înt-un egoism meschin; toată lumea înțelege deja în ce măsură toate acestea au ajuns la saturație.

Întrebare: Adică, căutarea acestei liniști mintale în miliarde de oameni va continua să crească?

Răspuns: Căutarea reasigurării nu va avea loc prin politică, nici prin bănci, nici prin întreprinderi, nici prin guverne; nu va fi cazul. Toate aceste sisteme egoiste sunt practic terminate.

Întrebare: Deci, ce se va întâmpla?

Răspuns: Va exista conștientizarea absenței oricărui sistem de guvernare corectă. Pe de altă parte, nimeni nu va oferi o șansă unei gestionării greșite. Acesta este genul de vid în care va trăi lumea.

Întrebare: Și unde vom ajunge?

Răspuns: Cu faptul că nimeni nu va putea conduce.

Întrebare: Atunci, de cine va fi condus omul? Până acum a fost condus de guvern și de mass-media.

Răspuns: Cred că societatea va fi atrasă către un fel de mic sistem feudal în care fiecare va căuta un fel de muncă de zi cu zi, care îi va oferi posibilitatea de a exista și de a obține ceea ce are nevoie. În cele din urmă, acest lucru ne va conduce să construim noi conexiuni.

Atunci va apărea nevoia unei conexiune amabile între oameni. Cred că va începe tocmai de jos pentru că acum apare un nihilism foarte interesant în toată lumea. Este un moment interesant.

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, din 14.12.2020

Tratament pentru virus

Remarcă: Spui că leacul pentru viruși este conexiunea dintre oameni. Însă noi vedem, din contra, că leacul constă în a păstra distanța, până la carantină.

Răspuns: Carantina nu este leacul pentru virus. În schimb, tratamentul pentru virus îl reprezint o conexiune călduroasă între oameni, atunci când noi prevenim virusul să se interpună între noi, între sentimentele noastre, între relațiile noastre.

Însă acum noi suntem într-o stare tranzițională. Asemenea stări ne învață ce este bine și ce este rău, fie că ești de acord cu schimbarea sau nu, ce se va întâmpla dacă tu faci un lucru sau altul. Aici încă nu putem să tragem concluziile corecte.

Dar nu este nicio îndoială că în viitorul apropiat, umanitatea va începe să înțeleagă că vindecarea societății constă în relațiile personale corecte dintre oameni.

Din emisiunea de pe KabTV „Abilități de comunicare” din 30.10.2020

Shavuot: Despre dăruire și primire


Shavuot este dăruirea Torei care s-a întins vreme de milenii. Ce ne-a fost dat, de fapt, la Muntele Sinai? De ce ne întoarcem tot timpul la asta? Câtă vreme putem să primim Tora?

Poporul evreu este făurit în focarul Sinai. Fulgere străluceau deasupra, chiar în vârf, într-un nor negru, tunetele vuiau, iar noi priveam speriați în afara taberei. Crăpătura pieirii a fost auzită pretutindeni. Muntele emitea fum și un tremur când am venit la poalele lui. Iar Moise a mers în vârf la strigătul Creatorului.

Sau Tora descrie nu această inagine de Hallywood, ci ceva mult mai serios? Lucrul care se întâmplă în noi astăzi. Poate că norul a căzut pe inimă? Poate a fost muntele urii, care era peste noi cu fum și foc? Poate că pasiunile tunau și ardeau în noi, făcându-ne să tremurăm în profunzimea naturii noastre?

Tora nu este o poveste despre evenimentele din trecut, din contră, ea descrie momentul în care viitorul nostru a fost decis. Pentru prima dată s-a cerut de la noi toți un răspuns clar: suntem pregătiți să acceptăm garanția reciprocă precum o Lege a vieții? Până la urmă, exact asta este Tora – o instrucțiune a modului în care devenim garantori în mod reciproc.

De atunci principală lecție este dată din generație în generație: Tora care ne-a fost dată cândva trebuie să o primim din nou și din nou. Trebuie să o primim la muntele urii (Sina), sub vuietul furtunii care urlă în interior. Acceptând această Lege, am trăit împreună pe pământul nostru, respingând-o, ne-am împrăștiat printre alte națiuni.

Lucrul surprinzător în era modernă este că țara Israel ne-a fost “dată”, la fel precum Tora, de asemenea, ne așteaptă să o primim. De la proclamarea independenței au trecut aproape 70 de ani. Cu jumătate de secol în urmă am unit Ierusalimul. Totuși, asta încă nu este o garanție, nu este națiunea unită “ca un singur om cu o singură inima”. Da, fizic am “ieșit din Egipt”, ne-am reîntors acasă, însă interior încă nu am trecut prin Sinai și, prin urmare, riscăm să ne pierdem șansa.

Statul modern al Israelului este o fereastră istorică a oportunităților. Și cel mai important este că nu este deschisă doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. La urmă urmei, astăzi întreaga omenire se transformă într-un butoi de pulbere. Iar alegerea noastră va fi decisivă pentru acest lucru.

Medicație la cerere

Shavuot, ca toate sărbătorile evreiești, poartă o strigare pentru acțiune. Este lumionoasă, plină de albeață, însă nu este simplu. Dacă ar fi fost suficient să ne ținem de mâini și să zâmbim unul la celălalt, am fi construit un “oraș grădină” cu multă vreme în urmă ca toată lumea să îl admire.

Totuși, nu este așa. Ni s-a dat un pământ și oportunitatea de a trăi pe el precum frații, iar noi, în schimb, ezităm, ne certăm și ne bem sângele unul altuia și încercam într-un fel să ne rezolvăm problemele doar în măsura în care apăr.

Soarta ne-a prezentat șansa unică pentru unitate, iar noi nici măcar nu înțelegem ce se întâmplă. Ne ciocnim unul de celălalt, oamenii sunt sufocați de indiferență, aprinși de furie și asurziți de focul de artilerie al urii, însă noi pretindem că totul este în regulă, că nimic nu este greșit. Ne putem continua viața în modul acesta. Avem o asemenea experiență a dezastrelor din urma noastră, încât aparent nu ne putem plânge.

Totuși, acesta este numai un răgaz! De fapt, noi, încet, dar sigur, devenim presați de muntele propriei noastre uri. Nu ne uităm în afara taberei, însă, cu toate acestea, acest munte atârnă asupra noastră chiar acum.

În mod natural, atunci când nu observăm asta, nu avem nevoie de Tora. Fulgerele strălucesc undeva, de undeva noi ne simțim inima, iar inima uneori bubuie “sub capotă”, însă noi suntem pe pământul nostru, nu într-un anumit deșert. Corect?

Nu, noi suntem acolo unde este inima noastră. Suntem în deșertul relațiilor goale și lipsite de suflet. Dacă, dintr-o dată, am descoperi cum egoismul ne rupe în bucăți, dacă încercam să ne conectăm în ceva integral și să stăm în fața unei rupturi interioare de neînvins, atunci avem nevoie de ajutor.

Reiese că ieșirea <<normală>> din Egipt nu este finalul. Principala provocare este înaintea noastră. Toate drumurile duc la munte. La poalele acestuia, în sfârșit, realizând problema și recunoașterea bolii, noi înțelegem și luăm medicamentul. Am fost în această “farmacie” și mai înainte, însă nu am știut că suntem bolnavi. De aceea, dăruirea Torei și primirea ei nu este același lucru.

Elixir sau otravă?

Tora este un medicament menit numai pentru “folosirea interioară”, pentru conexiunea dintre noi. Toate problemele noastre, exilele, distrugerile Templelor, mersul la întâmplare și persecutările au fost provocate de ura nefondată, care ne-a făcut străini și distanți unul față de celălalt.

Tora ne permite să devenim din nou apropiați, “sa ieșim de sub foc”. Totuși, dacă o folosim numai în exterior, fără străduința uniunii dintre toți oamenii, “elixirul vieții” se transformă într-o “otravă mortală”.

Acestea nu sunt deloc metafore, ci termeni preciși pe care i-au folosit înțelepții noștrii. Noi nici măcar nu înțelegem dauna pe care ne-o provocăm nouă înșine, neutilizând Tora sau prin folosirea ei cu scopul corect. Uneori noi chiar ne mândrim de “curățenia” noastră, deși în realitate noi suntem în propria murdărie până la urechi. Marile sectoare din țară există în “lumi paralele”, aproape fără să se atingă între ele. Unii din ei trăiesc pe socoteala restului populației și chiar se opun acesteia sub pretextul “dreptății”.

Orice ne divide în mod direct sau sub coperta unor cuvinte frumoase și corecte, este o otravă mortală. Macină pe toată lumea.

Dacă ne ridicăm privirea deasupra grijilor zilnice, vom vedea cât de departe ne-am împrăștiat între noi. Noi nu mai suntem doar separați, ne încântă să lovim, să umilim și să călcăm în picioare. Fiecare vrea să aibă mai mult succes, să fie mai bogat, mai deștept și mai sus decât ceilalți. Acest lucru este evident, în mod special, în media, unde viciile societății sunt vizibile ca în palmă. Nimeni nu mai este surprins de nimic și nimănui nu-i mai este rușine.

Nu este cea mai plăcută priveliște, însă totul se destrămă: hoinărim prin deșertul naturii umane și ea se ridică înaintea noastră precum un munte. “Au intrat în pustia Sinai și și-au așezat tabăra în pustie, înaintea muntelui”. (Tora, Exodul, 19:2)

Acum avem oportunitatea să primim ajutor, o instrucțiune, o forță care ne va aduce împreună, așa încât să construim relațiile sănătoase în societate și să trăim fericiți în țara noastră. Acesta este momentul prezent al dezvoltării: fie ne maturizăm noi înșine și începem să folosim Tora conform scopului ei, de dragul unității, deasupra tuturor neînțelegerilor sau necazurile maturizării ne vor forța să facem asta. În esență, aceasta este situația în care orice copil se regăsește de îndată ce încetează să mai fie un bebeluș.

Remediu pentru totdeauna

Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru noi înșine, și pentru lume, este să ne unim la muntele urii, muntele dubiilor noastre și să-l revelăm pe Moise din interiorul nostru, puterea care ne trage (Mosheh) în Sus. Aceasta funcționează tot timpul, dacă suntem împreună.

Apoi vom înțelege că nu anumiți refugiați din Egiptul antic sunt cei care au campat în deșert, pentru a primi cel mai important dar din viață, ci fiecare din noi, indiferent unde trăiește, de ce naționalitate și de ce religie aparține și care stă la poalele muntelui. Aici este numai o singură naționalitate – omul, iar inima este una pentru toți.

Tora, într-adevăr, este cea mai puternică uneltă pe care încă nu știm s-o folosim. O persoană nu poate ajunge la ea singură, iar noi nu suntem pregătiți să o facem împreună. Ne va oferi siguranță și prosperitate și va da pace lumii. Noi trebuie doar să ne obișnuim cu faptul că ea nu lucrează într-o persoană separată, ci între noi.

La urmă urmei, Tora este menită să corecteze conexiunea unei persoane cu mediul, în orice moment și la orice nivel al dezvoltării tehnice. Nu poate fi înlocuită cu cele mai noi mijloace de comunicare. Tot ceea ce avem nu va funcționa corect fără ea. Numai o relație pozitivă ne va permite să stabilim fundația solidă a viitorului nostru.

 

Reteaua de conexiuni a sufletului comun

Tora, “Numeri” 35:33 – 35:34: “Să nu spurcaţi pământul pe care aveţi să trăiţi; că sângele spurcă pământul şi pământul nu se poate curăţi în alt fel de sângele vărsat pe el, decât cu sângele celui ce l-a vărsat.

Să nu spurcaţi pământul pe care trăiţi şi în mijlocul căruia locuiesc Eu; căci Eu, Domnul, locuiesc între fiii lui Israel”.

Sângele este Lumina Hochma. Apa este Lumina Hassadim. Este imposibil de atins armonia în societate și starea de conexiune între părțile sufletului comun dacă nu interacționăm corect din punct de vedere egoistic. Părțile noastre egoiste trebuie să fie conectate în mod corespunzător între ele.

Se pare că atunci când rămâne egoist, fiecare stabilește conexiuni altruiste cu ceilalți, precum o extindere de fire altruiste între ei. Eu, prin egoismul meu, mă îndrept în mod altrusit spre tine, iar tu, prin egoismul tău, faci în același fel către mine, dar în interior, fiecare rămânem în dorință să. Ne ridicăm deasupra acestei dorințe și lucrăm deasupra ei, construind poduri peste egoism.

Cel mai important lucru este să facem o restricție în noi, un ecran și o atitudine corectă față de ceilalți. Apoi, în practică, să plasăm în vârful acțiunilor noastre toate conexiunile încrucișate dintre noi și nu doar cele din noi înșine.

Această imensă, multi stratificata, multi vectoriala rețea de conexiuni este numită sufletul comun” – unul pentru noi toți! Fiecare dintre noi, individual, este nimic, dar participând în operațiunile “rețelei” universale devine creatorul ei.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Secretele Cărții Eterne” din 16.12.2015