Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →