Întrebare: Unde rezidă înțelepciunea, maturitatea noastră? Adică, maturizarea noastră pare să fie aceea că atunci când oferim ceva altui om, nu îi oferim ce e mai bun și păstrăm ce e mai bun pentru noi. De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Pentru că egoismul nostru dă totul peste cap, inevitabil.

Întrebare: Suntem conștienți de asta?

Răspuns: Suntem conștienți de asta. Îmi amintesc chiar și din propria experiență. Când aveam vreo doi ani, mă comportam și eu așa, dăruiam ce e mai bun. Dar apoi m-am simțit obligat să stric totul. Cineva mi-a dat două cărți poștale și mi-a spus să-i dau una verișoarei mele. Nu știam pe care să i-o dau pentru că amândouă erau frumoase, colorate, strălucitoare și atractive. A trebuit să fac ceva cu una dintre ele. Așa că am îndoit un colț, l-am frecat puțin și apoi i l-am dat. Eram deja mai înțelept.

Întrebare: Dar aţi înțeles că aţ deteriorat-o în mod deliberat, astfel încât să o puteți da fără nicio problemă?

Răspuns: Ca să știu pe care să o dau. Altfel, nu aș putea alege între cele două.

Întrebare: Devine tot mai înfricoșător pe măsură ce avansăm?

Răspuns: Desigur!

Întrebare: Când apare acest sentiment: „Ce fac?! Cum pot face asta?!”

Răspuns: Trebuie să studiezi mult și să înveți din exemple. Nu este simplu.

Întrebare: Dar omul își dă seama de această situație sau s-ar putea să nu vină niciodată?

Răspuns: Depinde de om.

Comentariu: Deci, poate că vine, și apoi este îngrozit să descopere că vrea mereu să le dea altora ce e mai rău.

Răspunsul meu: Da. Vedeți, încă îmi amintesc de acest exemplu și astăzi.

Întrebare: Se pare că intră cu adevărat în inimă.

Când omul înțelege acest lucru și simte: „Așa sunt eu și nu vreau să trăiesc conform acestei naturi”, care ar trebui să fie acțiunile sale? Să presupunem că îmi dau seama că mereu le dau altora ce e mai rău.

Răspuns: Dacă acest lucru se schimbă deja în interiorul unui om și acesta începe să devină conștient de acest lucru, atunci acesta este deja drumul spre corectare, spre autoexaminare și așa mai departe. Aceasta este deja ceva semnificativ.

Întrebare: Deci, pot să-mi spun în interior că am început deja un fel de cale?

Răspuns: Probabil, da. Deja te apropii de autoexaminare.

Întrebare: Îmi amintesc că ne-aţi povestit cum stăteaţi cu profesorul dvs. și sortaţi boabe de cafea. Și vă afecta cu adevărat faptul că trebuia să sortaţi fiecare boabă, fiecare boabă în parte.

Deodată, profesorul dvs. v-a spus: „Gândește-te așa: Sortezi această boabă anume pentru profesorul tău, pentru cafeaua pe care profesorul tău o va bea din această boabă.” Și așa mai departe. Și aceasta, de exemplu, este pentru prieteni.

Spuneţi-mi, în acel moment, asta îi dă omului putere? Practic, îl consideraţi pe profesorul dvs. aproape ca pe un tată. Asta îi dă unui om putere?

Răspuns: Ca să fiu sincer, nu cred că am înțeles pe deplin în acel moment. Dar în general, desigur, este un exemplu excelent.

Întrebare: A trăit așa profesorul dvs, Rabaş?

Răspuns: A trăit așa. Îmi amintesc că atunci când mi-a spus asta, mi-am dat seama că nu înțelegeam deloc ideea.

Întrebare: Deci, atunci când omul înțelege în sfârșit că „nu pierde ideea”, înseamnă că a ajuns pe un fel de linie dreaptă, pe cale?

Răspuns: Da. Este bine ca omul să atingă această stare.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 19/08/26

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →