Fiecare dintre noi posedă tot felul de calități. Unele ni se par bune, altele rele; suntem de acord cu unele și nu suntem de acord cu altele.

Multe dintre trăsăturile noastre ne sunt necunoscute chiar și nouă. Le descoperim în noi înșine și suntem îngroziți, sau dimpotrivă, poate că ne simțim încântați de ceea ce descoperim. Avem calități pe care le ascundem de noi înșine; ne este rușine că există în noi, așa că le ascundem adânc în noi înșine.

De asemenea, ne prezentăm nouă înșine într-un anumit fel. O dezvăluire completă a noastră înșine ar putea provoca o asemenea suferință încât omul pur și simplu nu ar mai putea continua să existe. Prin urmare, ne menținem constant într-o stare falsă, dar confortabilă.

Dar să presupunem că ne imaginăm ce înseamnă cu adevărat natura noastră; suntem îngroziți; ce urmează? Suntem măcar capabili să ne corectăm?

O rugăciune străveche spune: „Doamne, dă-mi puterea de a schimba ceea ce pot în viața mea. Dă-mi curajul de a accepta ceea ce este dincolo de puterea mea de a schimba. Și dă-mi înțelepciunea de a distinge una de alta.”

Acesta este un mod corect, practic de a aborda viața. Se referă la un om obișnuit: arată-mi ce pot face și voi ști unde îmi pot aplica eforturile; arată-mi ce nu pot face – de ce să-mi tot dau capul de pereţi dacă oricum nu pot schimba nimic?

Cu alte cuvinte, lasă-mă să văd asta și dă-mi puterea să lucrez la ceea ce pot schimba. Dacă aș ști corect ce pot schimba și ce nu, și dacă aș putea să mă raportez cu înțelepciune la diferența dintre ele, viața ar deveni deja mult mai ușoară.

Dar această rugăciune nu vorbește doar despre un nivel de viață pașnic, cotidian. Vorbește despre faptul că, în ciuda a toate, trebuie să ne corectăm complet. Cum putem finaliza acest lucru?

Pot spune un singur lucru: până când omul nu începe să simtă Creatorul, înainte de Machsom, nu încă într-o formă explicită, ci ca o manifestare implicită a planului general, câmpul comun al iubirii care pătrunde și călăuzește totul, nu există nicio speranță sau posibilitate ca ceva din interiorul lui să se schimbe.

Dar cum ne putem corecta? Nu putem! Doar manifestarea Creatorului ne poate ajuta: revelația luminii, simțirea lumii în care trăim și realizarea faptului că în spatele a tot ceea ce percepem în prezent stă o Forță guvernatoare unică, constantă și binevoitoare. Până când nu simțim acest lucru, nu vom dori să devenim ca ea. Dar de îndată ce facem acest lucru, începem să ne corectăm în această măsură.

Aici putem trage o concluzie foarte importantă: omul nu trebuie să creadă niciodată că trebuie să se corecteze singur, pentru că acest lucru este imposibil. Nimeni nu se așteaptă să ne tragem singuri de păr din mlaștina în care suntem prinși. Numai în măsura în care Creatorul ni se revelează și ne atrage spre El, devenim corectați.

Prin urmare, acesta este singurul lucru la care ar trebui să ne gândim și spre care să tindem. Dar nu ar trebui să tindem spre el pentru că „va fi bine”. Ar trebui să tindem pentru că vrem să ne asemănăm cu El, pentru că dorim să fim ca El în relație cu umanitatea și cu creația.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →