Discuții despre Treptele Scării, Partea 264
Discuții despre Treptele Scării, Partea 264
Este greșit să simțim satisfacție din munca și progresul spiritual?
Pe de o parte, trebuie să simțim satisfacție din munca în care suntem angajați, altfel nu-I vom mulțumi Creatorului, ci Îl vom blestema.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem unde ne aflăm pentru a ne pregăti vasele pentru progres și corectări ulterioare. RABAŞ scrie că fiecare chestiune, fiecare discernământ, conține două stări polare opuse în interiorul său și trebuie să ne obișnuim cu acest lucru. De asemenea, dimpotrivă, nu trebuie să ne obișnuim cu el, ci să căutăm aceste două stări. Cu cât le examinăm mai atent una față de cealaltă, cu atât ele cresc și se îndepărtează mai mult una de cealaltă, ceea ce este un semn că am desluşit aceste aspecte și suntem gata să avansăm.
De asemenea, dacă nu acordăm atenție acestui lucru și nu simțim nicio opoziție între aceste discernăminte, este un semn că nu am examinat niciun punct al muncii. Prin urmare, nu există niciun motiv să fim surprinși când descoperim că în fiecare stare există întotdeauna contradicții și confuzii între discernăminte, că acestea se luptă și interferează unele cu altele și că lucrurile nu funcționează. Acest lucru este normal. De fapt, acest lucru este corect și bun. Omul obișnuit scapă de aceste stări, în timp ce cei care se angajează în muncă interioară nu trebuie doar să fie de acord cu ele, ci să aștepte ca astfel de stări să ajungă la noi. „Căci din Sion va ieși Tora”. Adică, în măsura în care ieșim din Kduşa (sfințenie), din aceasta vine Tora. Aceasta se numește „un lucru și opusul său” și continuă până la sfârșitul corectării.
Dintr-o prezentare despre articolul „Diferența dintre munca publicului larg și munca individului” 18/06/2002.
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question