Întrebare: Ce se întâmplă cu dorințele animalice și care ar trebui să fie atitudinea mea față de ele?

Răspuns: Atitudinea noastră față de dorințele noastre animalice pentru hrană, sex, familie nu ar trebui să se schimbe. Ca în cazul tuturor celorlalte dorințe, nu ar trebui să le combatem deloc sau să ne fixăm pe ele. Ar trebui pur și simplu să recunoaștem că există.

Cât de mult vreau sau nu vreau să le folosesc depinde de gradul meu de corectare. Nu ar trebui să mă încui într-o mănăstire sau să devin pustnic, să țin o dietă strictă sau ceva de felul acesta.

Adevărul este că regula „nu există constrângere în spiritualitate” se aplică în întreaga ierarhie, de sus în jos. Dacă mintea ta este concentrată acolo unde ar trebui să fie, atunci inima ta îți va urma gândurile, iar acțiunile tale îți vor urma inima. De exemplu, nu este nevoie să-ți faci griji că uneori faci lucruri care nu ți se par prea bune, urmând impulsurile corpului. Este în regulă; totul se va rezolva și se va corecta.

După cum spune zicala: „Mama va veni și va curăța ce a făcut fiul ei”. Adică, corectarea va veni și fie comportamentul va înceta, fie se va întâmpla într-o formă diferită, corectată. Nu da atenție la nimic altceva; doar păstrează-ți mintea în locul potrivit, în gândurile comune cu grupul, îndreptate către Creator.

Dacă începi să rumegi și să te lamentezi că ești atât de rău, te vei afunda în aceste gânduri. Așa însă, măcar după o faptă sau o întâmplare – indiferent care –, te întorci din nou la Creator.

A nu regreta trecutul nici măcar o clipă, ci a merge mai departe este regula pe care trebuie s-o facem normă a comportamentului nostru. Altfel, te vei cufunda în disperare și te vei roade singur, așa cum se spune: „Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne”: „Chiar sunt așa? Ce mai sunt eu după asta?”

Lasă-te în pace, conectează-te cu grupul în năzuința către Creator. Uită de tine însuți; trebuie să ieși din tine însuți și să nu te gândești la „unde sunt și cine sunt eu”. Încă nu știi cine ești. Vei descoperi asta mai târziu și atunci te vei cutremura cu adevărat. Nu este nimic la care să te gândești aici; este pur și simplu rău; îți oprește avansarea.

În general, nu te gândi niciodată la clipa care a trecut, ci privește doar înainte. Nu trebuie să te întorci și să privești ceva în spatele tău. Acest lucru se face doar dacă grupul sau omul își rezervă un timp specific pentru a examina ce i s-a întâmplat și cum s-a raportat la asta.

Rabaş a dat-o ca exemplu pe bunica sa. Când făcea vreo năzbâtie, ea îi spunea doar: „Baruch, ai grijă”. Și două zile mai târziu, îl chema: „Baruch, vino aici. Îți amintești de greșeala ta? Acum o să te bat.” Încearcă să faci la fel.

Socoteala se face, dacă este cu adevărat necesară, fără nervi și emoții – cu mintea, când ai ieșit deja complet din trăirea trecută.

Din Lecţia zilnică de Cabala pentru Sărbătoarea de Sukot, 05/10/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →