Category Archives: Lectia zilnica

Reveland Lumina Infinitatii dintre noi

A fi implinit de Lumina Infinitului depinde numai de corectarea noastra. De aceea, inainte de a citi Zohar-ul, trebuie sa ne imaginam ca ne conectam punctele noastre din inima, in dorinta de a ne uni intr-un singur suflet si sa ne contopim cu Creatorul, Unicul. Si facand asta, ultimul lucru care mai ramane ar fi: El si Numele lui ca un intreg. Nu vedem corpuri fizice, numai aspiratii individuale catre Creator care ne unesc intr-o singura dorinta. Daca ne unim in acest fel, vom descoperi Lumina Lumii Infinitului, printe noi.

Cu cat ne apropiem mai mult in conectarea noastra, cu atat mai mult accedem catre Lumea Spirituala; aceasta, pentru ca acolo nu exista inceput sau sfarsit.  Aceste cuvinte reprezinta numai atitudinea noastra catre calitatea de daruire.

Acum trebuie sa descoperim ca totul se intampla in dorinta noastra comuna si ca nu exista nimic altceva decat acest lucru. Singurul lucru care exista este Malchut din Lumea Infinitului care este impartit in Lumi, Sfirot, Partzufim si diferite stari. Dar toate astea sunt localizate in acelasi loc, in aceasi dorinta. Zohar-ul se ocupa numai cu relevarea acestei dorinte, cand noi ne dorim sa ne conectam ei si sa ne imaginam ce se intampla in el.

Conectandu-ne la dorintele altora nu inseamna ca sunt conectat la acestia prin legatura cu variatele lor caratere. Mai degraba eu incorporez dorintele lor, ca fiind ale mele si eu atunci devin intregul Malchut al Lumii Infinitului.

Este ca o mama care primeste dorintele copilului ei, cand acesta este fizic in ea, pana la nastere.  Aceasta perceptie a dorintelor aproapelui ca dorintele tale, cand intern nu poti face deosebirea intre dorintele tale si ale lui, se numeste Iubeste-ti apropele ca pe tine insuti.

Semnul sigur al avansarii

Intrebare: Ce transformari interioare trebuie sa astept sa simt in timpul studiului Zohar-ului si cum pot sa ma deschid mai mult pentru a fi influentat de Lumina?

Raspunsul meu: Cea mai buna metoda de a testa cum actioneaza Zohar-ul asupra noastra este de a examina cat de pregatiti suntem sa ne unim cu toti pentru a fi in Malchut a Lumii Atzilut, impreuna. Aceasta este conditia pentru a atinge Lumina care Reformeaza.

Conditia pentru revelarea Torei la Muntele Sinai este de a deveni un singur om cu o singura inima.  Conditia pentru a fi in spiritualitate este de a fi ca fratii care sed impreuna.  Sed, inseamna ca o persoana se anuleaza pe ea insasi si este pregatita sa fie impreuna cu toti.  Oamenii care stau in picioare difera in inaltime, cei care stau jos sunt egali.

De aceea, daca dupa ce studiaza Zohar-ul pentru cateva saptamani sau luni, daca o persoana simte ca atitudinea vis-a-vis de conexiunea cu ceilalati se schimba, daca simte ca este dispus sa asculte mai mult, daca o anumita inclinatie spre uniune apare in el, daca i se releva importanta uniunii, incepe sa simta ca de fapt, totul in lume lucreaza in acest fel si este gata sa accepte acest lucru, acesta este semnul avansarii, indicatia ca Lumina actioneaza asupra lui.

Progresul spiritual este determinat numai in concordanta cu disponibilitatea de unire cu celelalte suflete. Acesta este testul. Restul nu are nimic de a face cu stiinta Kabbalah, cu inaintarea catre scop.

Scopul este de a atinge unitatea. Diferenta intre noi si Lumea Infinitului este ca, in cel din urma, noi suntem conectati impreuna total si nelimitat. Toate etapele pe calea catre Infinit sunt definite de conectarea din ce in ce mai mult cu fiecare. Aceasta inseamna ca sunt 125 de grade ale conectarii, care sunt din ce in ce mai mult comprimate si adiacente.

De aceea o persoana poate sa-si determine inaintarea numai prin disponibilitatea de a fi unit cu ceilalti. Toate celelalte teste sunt complet gresite; totul poate aparea in proprietatile egoiste, de asemenea.

Drumul nostru catre spiritualitate este, de asemnea, egoist. Aspiram sa atingem spiritualitatea, sa ne unim cu ceilalti pentru a ne atinge scopul. Totusi, aceasta se intampla cu intentia Lo Lishma. Deja intelegem ca trebuie sa lasam deoparte egoul pentru a servi ceva mai maret. Pentru inceput egoismul inca ne motiveaza, dar deja actioneaza catre scop.

Cum sa fac o mancare savuroasa din ingrediente neplacute

Chiar daca intelegem sau nu Zohar-ul, avem dorinta ca Lumina care Corecteaza sa straluceasca deasupra noastra in timpul studiului si asteptam ca un miracol sa se intample, ca rezultat al acestui lucru. Un miracol inseamna ca nu exista nicio conexiune intre rezultatul citirii si ceea ce citesc acum, inteleg si simt. Nu este nicio conexiune logica intre actiunile mele si rezultate, deoarece aceasta conexiune este ascunsa.

Putem vorbi la nesfarsit de faptul ca Zohar-ul este un Sistem Superior, care conduce Lumina catre noi si de faptul ca noi activam acest sistem, incluzandu-ne in el cu dorintele noastre, la fel cum un bebelus din aceasta lume face eforturi si creste fara a intelege cum creste. Cu toate acestea el se maturizeaza gradual si devine adult. Totusi, nu conteaza cat de mult vorbim despre asta, tot nu explica esenta miracolului care se intampla.

Imi pot imagina ca sunt in Lumea Spirituala deja, dar nu simt asta. Pot sa-mi imaginez ca realitatea este unita si ca o fac sa ma influenteze, la fel ca un copil care nu intelege ceea ce face. Totusi, exista conexiuni si influente asupra mea care sunt imposibil de transpus in cuvinte. Tot ceea ce ne ramane este sa o luam ca un medicament.

Este scris ca Creatorul a creat dorinta egoista in om si a creat Tora ca un condiment pentru ea. Tora este mijlocul de a corecta dorinta egoista, pentru ca Lumina este continuta in ea. Condimente ca sarea, piperul si mustarul sunt neplacute cand sunt gustate simple, dar combinate cu dorinta egoista, natura noastra, creaza o implinire placuta.

Similar, este imposibil sa folosim natura noastra egoista, deoarece in loc de o implinire placuta ne aduce suferinte. De aceea trebuie sa conectam dorinta cu intentia si atunci viata noastra va deveni eterna si perfecta, in Lumina Torei.

Atat timp cat nu putem folosi aceste doua ingrediente impreuna corect, vom suferi din cauza egoimului  si a mirodeniilor din el. Aceasta stare este numita Lo Lishma-Nu in Numele Lui; este timpul prepararii, inainte ca hrana si mirodeniile sa se conecteze in noi corect, placut si suficient.  Adaugam constant mai multe mirodenii mancarii si o gustam pentru a vedea cat de placuta este pentru noi; asa, in linia mijlocie, putem manca si a ne bucura.

Totusi, atata timp cat nu am atins acest minunat rezultat, trebuie sa asteptam cu rabdare ca mancarea sa se gateasca si sa se mixeze cu mirodeniile. Dupa aceea vom simti gustul placut al studiului. Cartea Zohar vorbeste numai despre “mancarea” cu adevarat sanatoasa si gustoasa.

Nu iti alegi medicamentul dupa gustul lui

Intrebare: De ce, dupa ce citesc Cartea Zohar simt confuzie si povara?

Raspunsul meu: Confuzia si povara nu sunt nici bune nici rele. Trebuie sa acceptam orice stare ca un rezultat astepat. In definitiv, Zohar-ul este medicamentul.

Exista anumite medicamente care sunt daunatoare pentru organism, deoarece produc reactii neplacute si efecte secundare. Dar totusi le luam pentru ca nu avem incotro. La nevoie recurgem si la tratamente extreme, ca radiatii sau chimioterapie, care au importante efecte secundare.

De fapt, toate medicamentele sunt otravitoare si nu este nicio coincidenta faptul ca simbolul medicinei este o cupa cu un sarpe. Unul afecteaza pe celalalt in concordanta cu legea echivalentei de forma. Asa cum raul care se manifesta din otrava dorintelor noastre egoiste poate fi neutralizat si corectat cu ajutorul unei alte otrave, asa si dorinta de a primi pentru sine poate fi corectata.

De aceeea, nu este important, ca in anumite perioade suntem ridicati dupa ce studiem Zohar-ul, iar in alte perioade suntem confuzi. Trebuie sa acceptam toate acele stari, ca medicamente. Daca facem tot ce putem, nu ar trebui sa ne intereseze absolut deloc rezultatul. Indiferent daca suntem in cadere, confuzi si incapabili sa simtim ceva, sau in starea opusa, de incantare extrema, nimic din acestea nu conteaza.

Stim ca trebuie sa induram toate aceste lucruri pentru ca au efect in tratament. Vom creste folosindu-le si nu le vom mai acorda atentie. Lucrul important este de a trece repede intr-o noua stare – acesta este semnul progresului.

Valoarea unei zile din Conventia de Kabbalah

Intrebare: La ultima conventie am vazut cativa studenti care erau iritati si prost dispusi. De ce? Este un semn al avansarii cuiva, daca acesta simte ura in loc de iubire?

Raspunsul meu: Zohar-ul spune ca atunci cand studentii lui Rabi Shimon se pregateau sa studieze, isi ascundeau ura unul fata de celalalt si cautau cai de a simti iubire deasupra urii. Aceasta iubire este rezultatul pe care il cer din studiu (vezi Zohar, capitolul Ki Tissa-Cand primesti, paragraf 54 si Aharei Mot-Dupa moarte, paragraf 65). Si intr-adevar, miraculoasa forta continuta in textele Kabalistice le-a adus iubirea si s-au ridicat deasupra urii native, avute. Mai mult, ura nu le-a fost relevata accidental, ci ca rezultat al studiului si marilor eforturi depuse.

Cand are loc o Conventie de Kabbalah, acest eveniment este foarte important si poate face ca o persoana sa treaca prin multe stari. O persoana nu poate fi intotdeauna intr-o stare de urcare,  considerand  daruirea si ascensiunea spirituala deasupra lucrurilor lumesti .

O mare adunare de oameni atrage o Lumina puternica prin dorinta lor comuna si aceasta Lumina incepe sa-i scuture. De aceea oamenii trec prin stari contradictorii: dragoste si ura, intelegere si confuzie, bucurie in legatura cu cat de norocos esti, ca esti prezent la conventie si, in momentul urmator intrebandu-te ce cauti totusi, tu, acolo. Aceasta este maniera in care starile spirituale sunt foarte repede procesate in noi. Treci prin mai multe stari, intr-o zi din Conventie, cat ai trece intr-o jumatate de an de studiu regulat.

Totusi, pentru a folosi timpul petrecut in Conventie cat mai efectiv, o persoana trebuie sa treaca prin aceste stari constient si sa fie pregatit pentru ele. In acest fel, totul depinde de pregatirea sa pentru Conventie.

Cele patru colturi ale lumii

Zohar, Capitolul Haiei Sarah (Viata Sarei), paragraful 201: Si praful se va intoarce in pamantul din care a fost si spiritul se va intoarce la Divinitatea care l-a dat. Cand Creatorul l-a creat pe Adam, El a luat pulberea lui din locul Templului si i-a faurit trupul din cele patru directii ale lumii. Si fiecare dintre ele i-a daruit putere. Cu alte cuvinte, El a presarat asupra acestuia spiritul vietii, dupa cum este scris –Si a suflat in narile lui suflarea vietii. Apoi el s-a ridicat si a stiut ca este format din ce este sus si din ce este jos si apoi s-a alaturat Creatorului si a cunoscut intelepciunea superioara (Hochma).

Cele patru spirite ale lumii sunt Hochma, Bina, Tiferet si Malchut. Ele sunt numite cele patru colturi ale lumii si sunt, de asemenea, impartite in linia dreapta si linia stanga: Hochma si Bina; Tiferet este linia de mijloc impreuna cu Iesod la sfarsitul ei, urmata de locul alaturarii cu Malchut. Asa este modul in care totul este impartit in partea dreapta, partea stanga si mijloc si varf si baza. Asa este structura sufletului nostru, in care descoperim realitatea.

Chiar si acum, descoperim realitatea in interiorul sufletului nostru, insa il numim trupul nostru, doar pentru ca acest suflet este mic, necorectat si actioneaza in mod egoist, de dragul de a primi placere pentru sine. Dar, in realitate, el este aceeasi structura, aceeasi dorinta, caci Creatorul a creat o singura dorinta si nu mai multe. Oricum, ne este dezvaluit in mica masura, intr-o forma marunta, necorectata. Ceea ce percepem in interiorul sau este numit aceasta lume. Trebuie sa descoperim aceasta dorinta, sa o crestem, sa o modificam incet,incet si sa o facem la fel ca Lumina. Apoi, in ea, vom percepe sufletul sau viata din lumea viitoare.

Avem totul, dar…

Zohar, Capitolul Haiei Sarah (Viata Sarei)”, paragraful 155:… Fiecare Guf (trup) se simte sub autoritatea lui Sam, preotul lui Esav, din timpul pacatului pomului cunoasterii, de cand Guf (trupul) a fost pedepsit cu moartea. Aceasta stapanire este murdaria sarpelui, care nu este curatat din Guf inainte sa se descompuna in mormant…

Dorinta de aprimi placere, numita trup este ego-ul meu, dorinta enorma pentru placer, in beneficial meu personal. Ea trebuie sa moara sub ochii mei, sa fie ingropata si descompusa. In viata mea trebuie sa ajung la o asemenea stare in care moartea este mai buna decat o asemenea viata, cand stiu sigur ca nu am nimic si nu voi avea niciodata nimic de la aceasta viata pamanteana. Am totul, dar nu am nicio motivatie sau scop in viata mea. care sa dea sens existentei.

Asta este exact ceea ce se intampla azi. Oamenii au totul, in comparativ cu cei care au trait cu mii de ani in urma. Au un loc in care sa traiasca, mancare si prosperitate. Cine a trait in asemenea conditii in trecut? Probabil, doar regii.

Azi avem totul, cu toate acestea trebuie, insa, sa luam antidepresive si sa ne vizitam terapeutul personal de doua ori pe saptamana. Asta ne spune ca oamenii descopera incapacitatea de a se implini singuri. Aparent, trupul nostru este satisfacut la nivel material, sau animalic, in acelasi timp, insa, fiinta umana din noi se autodescopera si este goala. Asta inseamna ca trupul se descompune in mormant.

Vanzand dreptul din nastere

Zohar, Capitolul Haiei Sarah (Viata Sarei), Paragraful 155:…Astfel, cei drepti isi purifica trupurile, ceea ce  vine din forta de stanga, pana cand ei sunt merituosi sa primeasca Mohin din linia de mijloc. Asta este deja Lumina Hasadim, cu un pic de Lumina Hochma imbracata in ea. Si peste primirea Mohin, Guf (trup), care dispretuieste autoritatea sa, este ca si Esav. Si o impresie a acestei degradari ramane in trup, dupa trecerea sa, de asemenea, pana cand il duce la decadere, adica la o anulare totala a puterii de primire, pana cand nu mai ramane nicio farama din el…

Esav este decizia mea interioara. Este atunci cand incep sa inteleg ca nu mai pot lucra cu dorinta mea de a primi placere, asa cum am lucrat mai inainte, cu ea, adica de dragul de a primi in mod egoist. Mai mult, aceasta decizie este finala si ireversibila.

A vinde dreptul din nastere inseamna ca nu-mi folosesc dorinta mea de a primi placere, in forma sa primara, de dragul de a primi. Ceea ce vand nu sunt dorintele egoiste (Kelim) in sine, ci sistemul in care sunt folosite. Cu asta, atitudinea mea anterioara asupra vietii, dispare.

De ce am inceput sa studiem Zohar-ul azi?

In ultima vreme am primit multe intrebari si plangeri cu privire la faptul pentru care am inceput studiul Zohar-ului, daca nu intelegem nimic din el! Altii, pe de alta parte, scriu, Daca Zohar-ul aduce Lumina Inconjuratoare, de ce nu am inceput studiul sau mai devreme? De ce am irosit atatia ani?

Cei ce au studiat ani de zile si au inceput de curand studiul Cartii Zohar simt ca nu ar fi putut s-o aprofundeze mai devreme. Mai intai, este necesara pregatirea si o dorinta matura. Asta include o intelegere a faptului ca nu exista nicio alta varianta si ca fara Zohar nu vom fi capabili sa obtinem nimic. Pregatirea implica intelegerea, ca acolo este o forta speciala si minunata care, doar ea, ne poate ajuta. In cele din urma, nu este in puterea mea sa urc acest munte de unul singur, singura optiune care ramane este sa astept salvarea de Sus.

Pentru ca o persoana sa inceapa sa caute Lumina care Reformeaza, aceasta trebuie sa-si piarda credinta in propriile forte si sa vada ca singura nu va putea realiza nimic. Asa cum este scris despre sclavia egipteana –Si fiii lui Israel au strigat impotriva acestei munci. Cu alte cuvinte, iti ridici mainile in disperare, realizand ca nu a mai ramas nimic altceva de facut – ai incercat totul si vezi ca nimic nu ajuta.

Pentru a atinge acest punct, o persoana trebuie sa fie batrana si experimentata, aceasta maturitate vine prin studiul Kabalei, timp de cativa ani. Acest sentiment nu-i este dat unei persoane fara motiv si anii trecuti nu au fost in zadar! Exista un beneficiu imens in ei si acest castig ne va fi dezvaluit.

Sa reasamblam Sufletul Comun

Intrebare: Care este avantajul spargerii sufletului comun?

Raspunsul meu: Putem folosi acasa un televizor ca sa ilustram asta. Desi este un dispozitiv complicat, oricine stie sa apese pe butoane si sa-l foloseasca; modul de functionare nu ridica nicio problena, nici  chiar copiilor. Dar sa presupunem ca TV-ul se sparge in toate partile sale marunte si, fara vreo alta varianta, trebuie sa-l repar. Doar imaginati-va cat de destept voi deveni dupa ce il reasamblez! Va trebui sa cunosc intreaga sa structura, toate partile lui metalice si de plastic, toate firele si componentele, circuitele si conexiunile si toate legile care guverneaza modul de interactiune a componentelor. Vorbim despre o spargere completa si totala, asa incat trebuie sa cunosc absolut tot, ca sa il repar.

In concordanta cu asta, ca sa respect spargerea din spiritualitate, vin sa inteleg cum este aceasta aranjata si Cine a creat-o. El a pus totul din Sine Insusi in creatia Sa si asa incep sa inteleg si sa il cunosc pe Creatorul Insusi. Cu alte cuvinte, inainte de spargere, sufletul comun, Adam HaRishon este complet diferit de cum arata dupa spargere si corectie. Datorita spargerii si reunirii, in loc de cunoastere instinctiva despre cum sa apasam butoanele si sa facem actiuni la nivelul animal, pe care natura ma indeamna sa le intreprind, eu colectez intreaga creatie de unul singur, obtin Sfarsitul Corectiei, cu ajutorul careia intreaga creatie devin eu si prin asta obtin mintea Creatorului.