Transformati in bine intregul potential al raului
Iubirea poate fi dezvaluita doar in masura in care este dezvaluit raul, asa cum este scris: “Creatorul i-a creat unul impotriva celuilalt”. Incepem drumul nostru pe calea spirituala (de la zero), la inceput coboram la un anumit nivel al dorintei de a ne bucura (-1), si apoi urcam din acesta (+1). Apoi, din nou, coboram chiar mai jos (-2) pentru a urca si mai sus (+2) si tot asa.
Totul este construit prin revelarea raului si transformarea acestuia in bine pana cand sunt realizati toti pasii. Locul in care noi revelam propriul egoism si greselile intr-o masura din ce in ce mai mare, ramane. Nu dispare, insa noi revelam Mitzva (porunca) de deasupra sa.
Este scris: “Creatorul i-a creat unul impotriva celuilalt” si “avantajul Luminii vine din intuneric.” De aceea, chiar si atunci cand noi urcam toate cele 125 de trepte si ajungem la binele absolut, raul care a fost revelat de noi nu dispare. Altfel, va disparea si toata Lumina.
Noi suntem creati din material opus Lui. Dorinta creata de Creator este foarte mica, asemeni unei mici seminte. Tot ceea ce am revelat in plus fata de aceasta dorinta este datorita intentiei.
Prima data am revelat raul, intentia de a fi pe placul nostru. Toata bunatatea este acompaniata de intentia de dragul daruirii. Toata dezvoltarea este construita pe realizarea raului nostru, opozita noastra fata de Lumina. Nu dorinta in sine a fost dezvoltata, ci realizarea, intelegerea sa.
Ego-l revelat nu este dorinta insasi. Dorinta cu care traim in aceasta lume, in sine, nu este buna sau rea. Nu este nici de condamnat si nici de laudat. Numai intentia este importanta, cea care apare in mine cu referire la ceilalti sau la Creator (ceea e este acelasi lucru). Este ceea ce imi da adancimea dorintei (Aviut), nu dorinta de bucurie in sine.
Este necesar sa separam una de alta, sa gandim cu atentie si sa incercam sa acceptam ca muncim in continuare asupra intentiei, corectand relatia nostra cu dorinta si nu dimensiunea dorintei insasi. Cu alte cuvinte, aceasta munca nu este evaluata cantitativ ci calitativ.
Este scris: “O incalcare nu anuleaza porunca”, si ‘porunca nu anuleaza incalcarea.” Asta pentru ca amandoua se sprijina una pe alta. Raul nu dispare, si exact pe varful acestuia noi construim structura binelui. Asta pentru ca suntem creaturile, si daca realizarea de catre noi a raului si a ceea ce suntem ar disparea, noi am pierde ceea ce este bun.
“Eu-l” meu este construit exact opus Creatorului. Cu cat ma percep mai opus, cu atat cresc mai mult, si in consecinta, ii pot darui mai mult Lui. In acest caz, voi avea o nevoie, senzatia contrastului dintre Lumina si intuneric, care imi da posibilitatea de a darui mai mult.
De aceea este necesar sa pretuim revelarea raului deoarece doar datorita raului ajungem la bine.
Din partea intai Lectia Zilnica de Cabala 8/10/2011, Shamati #52
Intrebare
Intrebare
Schimbarile sunt acum cerute din partea omului. El trebuie sa se schimbe pe sine in interior, mai degraba decat orice schimbare in afara lui. Sistemul pe care noi l-am construit, economie, societate si educatie, s-au dezvoltat in functie de egoismul nostru in crestere. Acum insa, este vremea sa ne oprim pentru ca am inceput sa ne dezvoltam in interior intr-un mod care nu mai este in acord cu egoismul nostru in crestere, ci cu forma corectata a egoului nostru , forma de daruire, de conexiune mutuala.
Israelul este astazi depasit de un val de proteste sociale, dar, daca vorbim despre aceasta problema in general, solutia este simpla, 
Pentru moment, oamenii inca mai cred ca pot restabili ordinea în societate, în ţară şi în lume, folosind metode vechi. Ei cred că încă posedam cunostintele necesare, puterea, şi programul ordinii în lume. Dar ei, in mod naiv, nu inteleg ce se intampla cu lumea.
În loc să existe în această infimă parte a realităţii, când o persoană doreşte să treacă spre a doua parte a sa, partea eternă şi perfectă, atunci ea are mai multe modalităţi de a face acest lucru: învăţător, grup şi cărţi. Învăţătorul explică faptul că există o asemenea oportunitate. El explică cum acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unui grup în care fiecare membru se străduieşte să perceapă adevărul, realitatea perfectă şi cu cărţile care vorbesc despre aceeaşi realitate perfectă.
În presă