Monthly Archives: ianuarie 2017

Raspunsuri la întrebările voastre, partea 159

Intrebare: Care este intelesul mijlocului Bina?

Raspuns: Mijlocul Bina este tranzitia de la dorinta de daruire la dorinta de primire.

Intrebare: Exista raul absolut si daca da, care este acesta?

Raspuns: Raul absolut este egoismul nostru. Egoul se poate dezvolta, absorbind atributele de daruire si sa le transformi din folosirea lor in propriul beneficiu, prin a deveni egal cu Creatorul in forma de Faraon.

Viața nouă nr. 805 – De la Cultura Greacă la Cultura Iubirii

Dr. Michael Laitman într-o conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat

Presiunea naturii prin evoluție ne împinge să ne dezvoltam. Dacă înțelegem unde există presiune pentru a ne dezvolta, ne putem salva de la o mare suferinţă.

La fel cum nivelul vegetal se dezvolta de la nivelul mineral al naturii, încât putem avansa azi la nivelul următor. Până în prezent, ne-am dezvoltat în conformitate cu cultura greacă, dar noul nivel de dezvoltare necesită dezvoltarea unei noi minti și a unor simtaminte în acord cu înțelepciunea Cabalei.

Înțelepciunea Cabala ne învață cum să primim împlinirea, nu prin umplerea noastra, ci prin umplerea altora. Progresul nostru provine din faptul că o persoană dorește să cunoască secretul vieții și sa înțeleaga de ce trăiește. Forța  care dezvoltă percepția unei persoane este forța superioară, despre care trebuie să învațam cum să o atragem spre noi, astfel încât sa ne schimbe.

Viitoarea cultură va fi cultura lui „iubeste-ti aproapele ca pe tine însuți”. Este cea mai avansată cultură. În această nouă viață, o persoană va primi o împlinire și satisfacție totală, eternă, nelimitată. Forța superioara este forta iubirii si daruirii. Ea ne schimbă până când ajungem într-un sentiment de iubire fara sfarsit.

Din KabTV  Viata Noua nr. 805 –  „De la Cultura Greaca la Cultura Iubirii”12/22/16

Sunetele literelor

Întrebare: Literele au o interpretare geometrică și de sunet. Ce indică esența sunetelor?

Răspuns: Conform celor cinci părți ale Kli-ului spiritual, Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin si Malchut, distingem cinci grupe de sunete: guturală, linguala, palatinala (din cerul gurii), din obraji și din buze. În acest fel, este posibila, nu numai scrierea literelor, ci și exprimarea lor.

Același lucru există, de asemenea, la notele muzicale, culorile curcubeului și tot ceea ce există, din moment ce toate acestea își au originea în cele cinci părți ale Kli-ului spiritual.Totul în lumea noastră este inclus în acest sistem, la fel ca cele cinci simțuri: vederea, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil.

Din Lectia Cabala în limba Rusă 7/17/16

 

Legătura între litere și cifre

Întrebare: Care este legătura dintre litere și cifre?

Răspuns: Toate literele din alfabetul ebraic au o valoare numerică. „Aleph„, „Bet„, „Gimel„, „Dalet„, „Hei,” „Vav„, „Zayin„, „Het„, „TetșiYod„, de exemplu, sunt primele zece.

Fiecare număr poate fi exprimat printr-o literă sau o cifră. Din moment ce cifrele au ajuns după litere, toate numerele au fost mai întâi notate cu litere.

Numărul „26”, de exemplu, este reprezentat prin literele „Kaf Vav”, pentru că suma acestor litere este egal cu 26 (Kaf este de 20 și Vav este 6).

Literele exprima anumite atribute ale forței spirituale: fie Hochma sau Bina, Lumina lui Hassadim sau Lumina Hochma, etc.

Astăzi este mai convenabil de folosit numere, deoarece este o formă mai specifică de exprimare. Dar literele, de fapt, exprimă același lucru.

Întrebare: Cum este numerologia legată de înțelepciunea Cabalei? Sunt relationate?

Răspuns: Înțelepciunea Cabalei nu are legătură cu nimic. În ceea ce privește numerologia, profeția, legatura cu cifrele, nu înseamnă nimic.

Întrebare: Și ce este Gematria?

Răspuns: Gematria este expresia numerică a oricărui cuvânt și a oricărei poruncă. Aceasta indică intensitatea specifică a unui cuvânt sau ordinea specifică ; este redata Lumina de la primul nivel.

Dar, în cazul în care nu există astfel de niveluri în cineva, el nu le poate gestiona. Când el aude sau vede un anumit cuvânt într-o carte, legat de gematria, este o frază goală pentru el. Noi putem doar să clarificam și să înțelegem acest lucru în funcție de nivelul nostru spiritual.

Numai printr-o adevărata unitate putem atinge secretul numerelor și cuvintele!

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 7/17/16

 

Rezumat 2016: Economie

Intrebare: 2016 nu a fost ușor pentru economia mondială, dar lumea a supraviețuit într-un fel. Totul a început cu marea dramă legata de China și cu teama că s-ar scufunda, pierzându-și întreaga sa fosta perioada de glorie și că va trage întreaga lume cu ea în abis.

Apoi, situația dramatică a continuat în Europa, cu votul privind „Brexit”. Nimeni nu a înțeles consecințele sale, temându-se de prăbușirea băncilor mari și de întregul sistem bancar. Evenimente dramatice au urmat unul după altul.

Dar, pe de altă parte, în ciuda tuturor turbulențelor economice și a sentimentului că metoda actuală s-a epuizat în sine, în ceea ce privește economia, anul 2016 nu a fost rău. Economia mondială este în afara crizei și șomajul a scăzut.

Am tratat micile simptome ale bolii, fără a atinge fundația sa și am reușit să supraviețuim încă un an. Cum se poate explica faptul că în fiecare an se pare că este sfârșitul abordării economice existente, dar lumea continuă să trăiască an după an și nu se schimbă nimic?

Răspuns: Aceasta dovedește doar că economiștii nu pot schimba nimic. Ei cred că doar jocurile lor pe piețele bursiere și bănci determină viața lumii. Lumea va continua să supraviețuiască, deoarece problema nu este în economie, ci în relația dintre oameni.

Deci, eu nu cred că ar trebui să vă faceți griji cu privire la economie. Ei bine, chiar dacă ar exista un alt colaps la fel ca în 2008 sau o devalorizare de 20% până la 30%, peste tot în lume, ce dacă? Băncile vor fura inca cateva miliarde de la săraci și vor acoperi deficitul lor.

Intrebare: Economiștii spun că modelul bazat pe profit nu reușește peste tot în lume. Creșterea speranței de viață, numărul locurilor de muncă este redus drastic și automat ii împinge să se pensioneze. Dar, nu există soluții posibile pentru aceste probleme. Există deja discuții despre introducerea unui venit universal garantat. Așa că, spre ce se indreapta lumea?

Răspuns: Economiștii vor trebui să ia toate acestea în considerare și vor fi parte a noii economii.

Întrebare: De ce sunt atât de mulți oameni optimiști după alegerea lui Donald Trump ca președintele Statelor Unite și plini de speranță pentru o schimbare pozitivă?

Răspuns: Pentru că Trump este un om priceput în afaceri. El știe cum să facă afaceri și se referă la lume ca la o afacere privată.

Economiștii striga că economia mondială este în pragul colapsului, dar nimeni nu vrea să aibă grijă de întreaga lume. Economia a devenit integrala în întreaga lume. Cu toate acestea, ea nu poate lucra integral pentru a vedea întreaga lume ca o casă, ca și familia lor, ca o singură țară, o singură societate și să înceapă să aibă grijă de ea.

In schimb, ei efectueaza calcule nesemnificative: „Eu sunt aici, iar tu ești acolo”, dar care nu mai funcționează. Există o contradicție. Pe de o parte, economia trebuie să fie uniformă în întreaga lume, iar pe de altă parte, economiștii nu sunt în măsură să gândească astfel la nivel mondial.

Cu alte cuvinte, economistii sunt problema. Cum putem să ii convertim in oameni cu o vedere de ansamblu asupra lumii, nu doar asupra buzunarele lor? În caz contrar, mâine ei vor pierde chiar și ceea ce au în buzunare.

Întrebare: În 2016, am asistat la prăbușirea economică a unor țări întregi (Venezuela), devalorizarea monedei și extragerea bancnotelor din circulație (India), precum și problemele economice din Grecia. Cum va afecta acest lucru oamenii?

Răspuns: Aceasta va lovi toată lumea, chiar și pe miliardarii care se vor trezi dintr-o dată că nu au mai rămas cu nimic din toate miliardele lor. Daca America are o datorie publică uriașă, in ce mod poate fi aceasta acoperita? Hai să spunem că este necesar să se plătească datoria astăzi, atunci cât de multe miliarde ar fi lăsate în lume?

Întrebare: Este imposibil să să se plătească datoria SUA, dar nimeni nu impune aceasta. Toată lumea are încredere în dolarul american și, prin urmare, nu cer rambursarea datoriei.

Răspuns: Cu toate acestea, pentru a echilibra economia și pentru a reduce datoria la zero, atunci fiecare dolar, probabil, ar valora 50 de cenți sau mai puțin. Prin urmare, totul este o ficțiune.

Întrebare: În cazul în care un  om de afaceri ca Trump a venit la putere, ar accelera sau, dimpotrivă, ar încetini procesul de corectare și recunoaștere a răului?

Răspuns: Cred că Trump vrea să pună totul în ordine. La urma urmei, el înțelege că în ziua de astăzi lumea este foarte dependenta unii de altii: China, India, Statele Unite ale Americii, Brazilia și Rusia. Este o rețea economică vastă în care nimeni nu poate fi liber .

Întrebare: Dar dacă eu sunt John din Wisconsin si Trump organizeaza totul, nu am nici o motivație de a-mi schimba viata. Cu toate acestea, am vorbit despre procesul de corectare și recunoaștere a răului, despre trecerea la noi relații și la o economie nouă.

Raspuns: John din Wisconsin, nu are nevoie să se schimbe, dar Haim din Ierusalim trebuie. Haim și Sara din Ierusalim sunt obligați să se schimbe, iar apoi John din Wisconsin, de asemenea, se va schimba, împreună cu Fritz de la Berlin și Jack de la Londra.

Problema este modul în care Trump va pune presiune asupra Israelului, astfel încât acesta va începe, în cele din urmă, să se angajeze în corecția spirituală. Corectia spirituală trebuie să aibă loc în Israel, corecția financiară în America, iar apoi totul va fi bine.

Rezumatul Cuvantarii din 2016 12/25/16

Ebraica – o limbă matematică

Intrebare: Exista o valoare pentru fiecare litera in Ebraica sau sensul exista numai prin combinatia literelor in cuvinte?

Raspuns: Fiecare litera are, cu siguranta, sensul ei propriu si este o forta sau o caracterisca particulara in sine. O colectie de litere este un cuvant sau o directiva care este definita in mod exact.

Ebraica este o limba matematica, unde nu exista nuante obscure, senzoriale sau de alta natura. Aici totul a fost feliat, ca de un topor.

Totul se misca in jurul radacinilor cuvintelor, conform legilor matematice clare. Cuvintele au radacini duble sau chiar triple, care au prefix sau sufix adaugat, indicand daca este masculin sau feminin, daca este timpul trecut sau viitor, etc.

Limbajul Cabala este o limba a ramurilor, derivata dintr-o radacina care da numele ramurii indreptate catre radacina.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 17.07.201

Știința relațiilor corecte a întregii umanități

Intrebare: Poate Intelepciunea Cabala sa educe oamenii ca sa se simta ca fiind parte a unei societati umane si responsabila pentru spiritualitatea tuturor natiunilor sau este asta o caracterisitca data doar de Creator indivizilor?

Raspuns: Cabala este menita pentru educatia oamenilor, individual si colectiv. Prin ea penetram in sistemul prin care lumea noastra este condusa si simtim cum este condusa cu ajutorul a doua forte, pozitiva si negativa. Asta inseamna ca ne aducem pe noi insine la starea corecta, relativ la aceste doua forte si in modul acesta stimulam dezvoltarea rapida a lumii si a noastra, a tuturor, in ea.

Cabala este o stiinta a conexiunii adecvate dintre oameni. Este o metoda educationala pentru oamenii moderni care descopera egoismul enorm si nelimitat care trebuie echilibrat urgent.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 7/3/16

 

Care este cauza suferințelor?

Intrebare: De ce oamenii carora inca nu le-a venit timpul pentru corectie, inca trebuie sa sufere? Si in timpul perioadei de mii de generatii, cand intelepciunea Cabala era ascunsa, pana in anul 1995, ce altceva puteau sa faca decat sa sufere?

Raspuns: Suferinta este provocata de faptul ca egoismul nostru trebuie sa se dezvolte pana la punctul in care va vrea cu adevarat placeri mai inalte, speciale si eterne.

Deci am avut un drum lung, incepand de la crearea atomilor, moleculelor, pamantului si apei, apoi organismele primitive, plantele, animalele si intr-un final pana la omul in starea sa prezenta. Acesta a fost cu adevarat un drum lung si tot a fost in suferinte.

Numai din ziua de azi am inceput sa ne dezvoltam in faza noastra finala. Insa acum avem posibilitatea de avansare cu ajutorul intelepciunii Cabala, care este o metoda speciala prin care este posibila atragerea Luminii Superioare.

Si apoi putem avansa pe calea Achishena (timpul accelerat), prin accelerarea dezvoltarii noastre fara ca natura sa ne impinga de la spate prin suferinte, ci prin tanjirea de a inainta prin anticiparea dobandirii. In felul acesta suferintele inceteaza. Asta inseamna ca este posibil sa “alergam” inainte, spre scopul creatiei, mai repede decat “nuiaua” care este tot timpul in spatele nostru, asa incat sa nu ne ajunga din urma.

Din lectia de Cabala in limba rusa 8/28/16

 

A fost Adam HaRishon fenician?

Întrebare: Sunt oameni de știință care cred că alfabetul ebraic a fost creat inițial din cel fenician, un limbaj care a existat o lungă perioadă de timp înaintea alfabetului ebraic. Ar putea fi Adam HaRishon (Primul Om) fenician?

Răspuns: Nu pot spune dacă Adam HaRishon a fost fenician, dar el a fost prima persoană din lumea noastră care a descoperit forța superioară și a descris-o. Nu știu dacă  Fenicienii au existat în urmă cu 6000 de ani; Eu nu am dat peste documente istorice care să dovedească acest lucru. Eu mă bazez pe textele Cabala şi pe Tora.

Ar putea suna ca si cum cuvintele mele ar fi incredibile și de nedovedit, dar înțelepciunea Cabala confirmă și verifică aceste lucruri și mă bazez pe asta.

Întrebare: Asta înseamnă că nu știm naționalitatea lui Adam?

Răspuns: În timpul lui Adam HaRishon nu au existat naționalități. Naționalitățile au apărut acum 3500 de ani, după exodul oamenilor din Babilon. Înainte, după cum spune Tora, a existat un popor compus din diferite triburi, și toți au trăit împreună în vechiul Babilon.

Numai după ce babilonienii s-au dispersat și s-au stabilit pe toată fața Pământului, au apărut diverse popoare și națiuni.

Comentariu: Oamenii de știință au studiat genomul evreiesc și au stabilit că este absolut identic cu cel al irakienilor. De fapt, evreii au fost emigranți din Babilon, emigranți din Irak.

Comentariul meu: Irakul este teritoriul vechiului Babilon. Dar, în principiu, acest lucru nu contează, pentru că evreii nu sunt o naționalitate. Ei sunt un grup de oameni  adunaţi de Avraam ca să fie studenţii săi, care s-au unit în jurul lui în conformitate cu principiul „Sa iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Leviticul 19:18).

Ei au trebuit să facă acest lucru pentru a atinge lumea superioară. După ce au început să înțeleagă legea „Sa iubești pe prietenul tău ca pe tine însuți” și prin ea au atins lumea superioară, sistemul de management superior, au început să se numească evrei (Yehudim). Cuvântul „Yehudi” provine de la cuvântul „Yichud” (unificare), „Achdut” (Unitate), iar cuvântul „Ivri” (ebraică) înseamnă o tranziție de la a simţi lumea noastră la a simți lumea superioara. Așa că evreii nu sunt o naționalitate, ci un grup ideologic.

În ceea ce privește irakienii, într-un sens, ei pot fi foști evrei care, fie au rămas în Babilon, fie s-au separat de grupul lui Avraam de-a lungul drumului. Dar, nu contează! Înțelepciunea Cabalei nu aparţine niciunei singure națiuni.

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 7/17/16

 

Sfaturi Blitz de Cabala – 7/17/16

Intrebare: Ce inseamna cuvantul “Babilon” in ebraica?

Raspuns: Cuvantul “Babilon”este derivat din cuvantul “Bilbul”, care inseamna amestecat. Inseamna amestecarea tuturor triburilor intr-un singur trib antic, Babilon si imprastierea lor ulterioara si reamplasarea.

Intrebare: Este mai usor pentru cineva care cunoaste ebraica sa studieze intelepciunea Cabala?

Raspuns: In general, da, insa nu e nicio importanta particulara in asta, deoarece dobandirea lumii superioare depinde de straduinta si efort. O persoana care invata doar jumatate din limba, poate investi efort si sa dobandeasca lumea superioara, in timp ce un profesor de lingvistica dintr-o universitate din Israel poate studia intelepciunea Cabala si sa nu atinga nimic.

Intrebare: Am observat ca oamenii cu nume speciale precum Mihail, Adam, Rebeca, Sara si David sunt mai atrasi de spiritualitate. De ce este asa?

Raspuns: Nu cred ca ai dreptate. Daca am face un studiu de analiza asupra numelor studientilor mei, cu siguranta nu am gasi multi dintre ei cu aceste nume.

Intrebare: Cum este posibil sa descoperim codul limbajului? Este posibil sa invatam, sa intelegem limbajul animalelor?

Raspuns: Nu stiu, eu nu vorbesc cu animalele.

Comentariu: Se spune ca Abraham intelegea limbajul animalelor.

Raspuns: Ceea ce inseamna ca o persoana care intra in lumea spirituala intelege tot ceea ce se intampla la nivelele mineral, vegetal si animal, adica expresia egoismului pe aceste nivele ale naturii.

Intrebare: Literele ebraice sunt clasificate conform importantei lor spirituale?

Raspuns: Depinde unde se afla. Cea mai importanta litara din alfabet este prima litera “Aleph – א.”. Sunt aranjate de sus in jos, de la Bina la Malchut.

Intrebare: Literele si combinatiile de cuvinte pot programa destinul unei persoane si poarta ele viata si energie in ele?

Raspuns: Nu. Forta vietii poate fi doar intr-o persoana. Nu credeti in litere si nu le atribuiti prea multa importanta. Nu meditati cu ele, nu va rugati cu ele si nu le cereti nimic. Nu este nimic in ele!

Din lectia de Cabala in limba rusa din 7/17/16