Monthly Archives: iunie 2024

Ultima etapă a dezvoltării lumii

284.05În articolul „Ultima Generaţie”, Baal HaSulam a descris cum vor arăta structurile statului atunci când unii oameni sunt în stadiul de a realiza răul, unii în stadiul „nu face rău altora”, iar altcineva este deja îndrăgostit de propriul vecin.

El descrie în mod specific cum vor arăta structurile sociale ale societății, instanțele și tot ceea ce există în stat.

În sursele primare, se spune că acest lucru ar trebui să se întâmple în primul rând în statul Israel, cu evreii, pentru că aceasta este națiunea aleasă în scopul unităţii și al iubirii față de semeni, în vechiul Babilon, cu mii de ani în urmă. Și aceasta nu se referă la naționalitate, ci la aspirația sufletului.

Adică, ultima etapă a dezvoltării spirituale este existența statului Israel pentru întreaga lume.

Când vom putea crea o astfel de structură de stat și astfel de relații emoționale între oameni de aici, atunci vom avea niște instrumente și vom putea da exemplu pentru alţii.

Și atunci întreaga lume va deveni un sistem închis, care există conform regulii „iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din KabTV „Timpul ultimei generații”, 9/5/24

Fără beneficii pentru mine însumi

115.05În Cabala există un astfel de termen: de la „de dragul meu” la „de dragul celuilalt” („Mi Lo LişmaLişma”).

Adică, corectarea începe cu intenţii egoiste: vreau să mă apropii de un prieten pentru a-L dezvălui pe Creator pentru că înțeleg că în acest sistem voi avea viață veșnică, voi putea justifica totul.

Aceasta este a doua etapă după recunoașterea răului, dar este tot egoistă. Și atunci, sub influența luminii superioare, a Forței Creatorului, a emanației Sale, a naturii Lui, începem să ne schimbăm.

Adică, o persoană dobândește o astfel de abilitate atunci când poate deja să dăruiască și să se conecteze cu altul fără niciun beneficiu pentru sine.

Aceasta este deja a treia etapă, o adevărată calitate altruistă, pentru că dăruirea devine o recompensă pentru noi. După cum scrie Baal HaSulam, fiecare ar trebui să lucreze cât mai bine și să primească doar ceea ce este necesar.

Din KabTV „Timpul ultimei generații”, 9/5/24

Nevoia pentru transformarea umană

115.05Întrebare: Baal HaSulam scrie că astăzi, într-o lume în care există bombe nucleare, nu există altă cale de a supraviețui decât să începem să ne gândim unul la celălalt. Nu îi mai putem folosi deschis pe alții. Această înțelegere nu este suficientă pentru noi?

Răspuns: Nu, acest lucru necesită consimțământul și remodelarea fiecărei persoane și a tuturor împreună, astfel încât să începem cu toții să trecem de la un sistem absolut egoist al lumii noastre, al societăţii noastre, la un sistem absolut altruist.

Pentru ca omul să înceapă să lupte nu cu cei de-o seamă cu sine, ci cu propriul ego, trebuie să aibă loc în el o mare transformare.

Întrebare: Nu este suficient pentru noi să înțelegem că ego-ul nostru nu ne duce nicăieri?

Răspuns: Nu, asta nu va face nimic. Omul trebuie să-și dea seama de răul naturii sale atât de mult încât să înceteze să-l folosească. Egoismul trebuie să fie dezvăluit în el în așa măsură încât să vadă că a lua ceva de la altul este ca moartea, a gândi prost despre altul este ca și a te sinucide.

Comentariu: Dar după cum am înțeles, natura însăși sau mintea superioară nu ne poate oferi un astfel de sistem; altfel nu vom avea libertate de alegere și vom fi doar ca niște roboți.

Răspunsul meu: Desigur. Prin urmare, va fi întotdeauna ascuns.

Din KabTV „Timpul ultimei generații”, 9/5/24

Singura cale pentru umanitate

109Întrebare: Când aud ce spun cabaliştii, ceva în mine se răzvrătește: „Dar asta este un fel de utopie! Este imposibil! Cum poate fi aceasta?”

Răspuns: Cu siguranță, pentru că dacă comparăm cererea de unitate și iubire cu legile egoiste ale naturii noastre, atunci desigur, cu siguranță pare imposibil. Dar pe de altă parte vedem că omenirea nu are altă cale. Fie se va autodistruge într-un război teribil, fie va încerca să se ridice deasupra naturii sale și să înceapă o viață mai bună.

Este necesar să privim totul, nu cu ochi egoişti, ci să ţinem cont de existenţa unei Forţe superioare care are un scop spre care ne conduce.

Întrebare: Procesul educațional este foarte lung. Ar trebui omul să vadă scopul final de la început sau este suficient să se concentreze pe: „Să ne dăm seama că egoismul este rău și cumva să încercăm să-l limităm”?

Răspuns: Omul ar trebui să studieze toate etapele și să înțeleagă că cel mai important lucru pentru el acum este să înceapă să simtă apropierea de ceilalți. Și astfel va ajunge la o viziune asupra întregului proces, care se va realiza treptat.

Întrebare: Așadar, chiar dacă acum fac un produs care așa cum scrie Baal HaSulam, va arăta în mod clar unui om că trăind în lumea bombelor atomice, el nu poate exista și este timpul să recunoască acest rău, tot are nevoie să vadă stadiul final de dezvoltare pentru a atinge scopul creației?

Răspuns: Fireşte.

Din KabTV „Timpul ultimei generații”, 9/5/24

Întrebări despre munca spirituală —138

546.02Întrebare: Ce înseamnă să aprinzi un foc în inimă?

Răspuns: A aprinde inima înseamnă că ea reprezintă toate gândurile și aspirațiile pe care vrei să le ridici către Creator, către cer.

Întrebare: De ce conexiunea noastră corectată stabilește eliberarea de îngerul morții?

Răspuns: Pentru că ne ridicăm la calitatea dăruirii. Iar îngerul morții este calitatea primirii. Pe măsură ce ne afectează, toată lumina dispare.

Întrebare: Ce înseamnă că conexiunea strălucește pentru noi?

Răspuns: Aceasta înseamnă că lumina Hochma vine la noi în îmbrăcămintea luminii Hasadim.

Întrebare: Care este cel mai bun mod de a depăși un fel de calm sau indiferență, care nu este îndreptată către Creator?

Răspuns: Trebuie să ieşim cumva din această indiferență.

Întrebare: Pentru a ajunge la conexiunea în grupul de zece, ar trebui ca toți să aibă aceleași dorințe?

Răspuns: Nu, dorințele pot fi diferite dar toţi ar trebui să se străduiască pentru aceeași acțiune și să fie conectaţi reciproc.

Din Lecția zilnică de Cabala 26/5/24, Scrierile lui Rabaș – Art.938-“Referitor la Omer [Numărătoare]”

Dacă o fiică crește fără tată

627.2De la o spectatoare:

Am o fetiță minunată. Dar ea s-a născut bolnavă. Soțul meu ne-a părăsit. Și sunt fericită. Este normal? Vă întreb pentru că tot spuneţi că copilul are nevoie de un tată. Și nu vreau să caut încă niciun tată pentru Sveta mea.

Răspunsul meu: Nu, fiica nu trebuie să aibă un tată.

Comentariu: Da? Aceasta este o știre, de fapt.

Răspunsul meu: Nu, așa trăiește ea; fiica este cu mama ei și atât.

Întrebare: Faptul că tatăl a plecat când s-a născut copilul bolnav a fost desigur, o lovitură pentru mamă. Și nu mai vrea să-și întemeieze o familie. Deci ea poate continua așa?

Răspuns: Da, poate.

Întrebare: Două femei trăiesc. Există un fel de rădăcină în asta – că un băiat are nevoie de un tată, dar o fată nu are nevoie?

Răspuns: Un băiat va fi atras într-o zi de tatăl său, de un bărbat adult, dar o fată nu.

Întrebare: Dar ei spun: „Destinul nostru feminin” înseamnă că vom avea mereu divorțuri în partea feminină. Nu va fi asta o continuare?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Mama nu îi va spune că este bine să fie singură?

Răspuns: Cred că nu o va face. Ce îi lipsește fetei acum cu tatăl ei, poate că va simți mai târziu când va începe să se întâlnească cu băieți; atunci ea va corecta această lipsă de comunicare.

Întrebare: În general, când o fată întâlnește un tip, pe cine vrea să vadă în el? Ar trebui să arate ca tatăl ei? Sau fata are altceva? Aţi spus odată că atunci când un bărbat întâlnește o femeie sau un tip întâlnește o fată, își caută mama în ea.

Răspuns: Asta este sigur.

Întrebare: Și când o fată întâlnește un tip, ce caută ea în el?

Răspuns: Este mai complicat. Poate se gândește la bunicul ei.

Întrebare: Deci, dacă nu și-a văzut tatăl să spunem, își amintește de bărbatul din viața ei cu care își dorește să arate soțul ei?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 1/4/24

Principalul lucru este să ceri

562.01Întrebare: Cum duce la dăruire anularea în faţa Celui Superior?

Răspuns: De regulă, rugăciunea de anulare în faţa Creatorului conduce la Creator care ne dă calitatea Sa de dăruire, iar atunci când dăruim, devenim ca El.

Întrebare: Cum te ascunzi astfel încât să fie o dăruire pură?

Răspuns: Va veni treptat.

Întrebare: De fiecare dată când ne rugăm, compunem o nouă rugăciune. Ar trebui să ne străduim pentru o formă de rugăciune sau faptul că este nouă de fiecare dată indică imperfecțiunea ei?

Răspuns: Nu contează dacă este nouă sau vechie de fiecare dată. Principalul lucru este să te rogi. Principalul lucru este să ceri.

Din Lecția zilnică de Cabala 23/05/24, Scrierile lui Rabaș – Art.151-“Dorința de dăruire – 1”

Natura unei femei

294.2Întrebare: Cine este mai sensibil la împlinirea voinței Creatorului, o femeie sau un bărbat, o soție sau un soț?

Răspuns: În general, o femeie. Prin urmare, se spune că depind multe de ea pentru că își poate convinge soțul să acționeze într-un fel sau altul. Ea este mai sensibilă la „vocea” Creatorului decât un bărbat. Ea a fost creată astfel de natură.

Se simte mai dependentă atât de soțul ei, cât și de Creator. Ea are un simț interior al credinței că Creatorul o ghidează.

Din KabTV “Bărbat și femeie”, 14.5.24

Cum să devii neprihănit

959Întrebare: Midraş Rabba (Marele Comentariu) spune: „Un bărbat evlavios, o femeie evlavioasă”. Ce se înțelege mai exact prin termenul de evlavie?

Răspuns: Evlavia este ascultarea de Creator, aspirația de a-I îndeplini dorința, adică poruncile Sale.

Întrebare: Există atât de multe dezacorduri cu privire la ceea ce poruncește Creatorul. Care este porunca Sa primară? Poate dorința Lui să fie exprimată într-un fel?

Răspuns: Creatorul dorește ca un soț și o soție să împlinească poruncile Sale și să se verifice continuu împotriva lor. Porunca principală a Creatorului este să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți.

Întrebare: Se pare că într-un cuplu, cei mai apropiați oameni unul de celălalt sunt soțul și soția. Ar trebui să înceapă să împlinească porunca „iubiți-vă aproapele” cu relația lor unul cu celălalt?

Răspuns: În general, da.

Întrebare: Dacă învăț să-mi iubesc soțul ca pe mine, îmi va fi mai ușor să tratez pe alții la fel?

Răspuns: Vei fi neprihănit.

Din KabTV “Bărbat și femeie”, 14.5.24

Studiați și predați

271Întrebare: Conform surselor cabaliste, sunt alocați 6.000 de ani pentru corectarea completă a lumii. Conform calendarului evreiesc, acum este 5785. Deci etapa de corectare ar trebui să se încheie undeva în 2240.

Este aceasta o dată fermă sau corectarea se poate termina mai devreme sau poate dura zeci de mii de ani în plus?

Răspuns: Nu, nu trebuie să existe o dată exactă. Dar după toate indicațiile, suntem după cum se spune, la sfârșitul zilelor.

Întrebare: Ce trebuie să facem pentru a trece cel puțin la prima etapă a dezvoltării spirituale – conștientizarea răului?

Răspuns: Studiați și predați.

Întrebare: Cu alte cuvinte, să ducem la bun sfârşit procesul educațional?

Răspuns: Într-adevăr! Nu aveţi nevoie de nimic altceva! De îndată ce suntem convinși că sarcina noastră cea mai importantă este să acceptăm legile unei relații corecte unii cu alții, vom începe imediat să ne alăturăm noului sistem de relații și astfel să ne grăbim dezvoltarea.

Din KabTV „Vremea ultimei generații”, 9/5/24