Category Archives: Intrebare si Raspuns

Către Creator – Prin grup

944Întrebare: Ar trebui ca prezența Creatorului să fie deja revelată?

Răspuns: Prezența Creatorului nu trebuie să ne fie clară chiar acum și nu poate fi clară. Este revelată în măsura echivalenței calităților. Dar trebuie să existe o cerere pentru prezența Lui, ca o forță în cadrul grupului care oferă garanţia reciprocă (Arvut).

Este ca o garanție pe care o primești de la o bancă și vii la mine spunând: “Banca mi-a garantat-o.”

Trebuie să existe un sentiment că El este garantul, partenerul, sursa care dă putere și sprijin și care de asemenea, îndeplinește lucrurile dacă luăm decizia corectă.

Este ca și cum copiii se consultă între ei despre ce să ceară de la tatăl lor: “Vrem asta, și aia, și cealaltă.” Dar dacă se unesc într-un grup și în cele din urmă găsesc cererea corectă pentru tatăl lor, acesta le îndeplinește imediat dorința.

Să presupunem că tatăl vrea să le cumpere nuci, dar ei vor înghețată. Până când nu ajung la dorința corectă – pentru nuci – tatăl nu le va cumpăra nimic. Nu va fi cu ei. Pare prea simplu, dar în cele din urmă, așa descrie Baal HaSulam relația noastră cu Creatorul.

Întrucât Creatorul ne este ascuns, putem să ne punem această întrebare în munca noastră: “Ce vrea El de la noi?”

Suntem disponibili unii altora, și în toate urcările și coborârile prin care trecem, putem discerne care este dorința celui superior, ce înseamnă adeziunea (Dvekut), care este intenția corectă de dragul dăruirii și așa mai departe.

În grup, totul se poate face ca într-un laborator. Dar cu Creatorul, nu este așa, pentru că El este ascuns. Este foarte similar cu relația dintre copii și tatăl lor: dacă ei găsesc cererea corectă corespunzătoare cu ceea ce tatăl a pregătit pentru ei, atunci descoperă imediat dorința lui și primesc împlinire de la el.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam-“Arvut (Garanția reciprocă)”

Munca în inimă

527.02Întrebare: Dacă Creatorul ne ține inima în mâinile Sale, atunci ce înseamnă “munciţi în inimă”? Ce ar trebui noi să facem?

Răspuns: În primul rând, trebuie să simțim că Creatorul îmi ține inima în mâinile Sale și determină complet tot ce se află în ea: toate dorinţeleintenţiile, gândurile și impulsurile mele, de la cele mai terifiante la cele mai frumoase.

Odată ce am ajuns în această stare, se pune întrebarea: ce îmi pot atribui mie însumi? Ce ar vrea Creatorul să fac acum cu inima pe care a creat-o în mine? Cum mă pot ridica corect deasupra inimii mele și să recunosc cu recunoștință că tot ceea ce a făcut Creatorul este exclusiv în beneficiul meu?

Trebuie să identific care sunt problemele din inima mea. Și pot defini ce este o inimă corectă doar dacă este creată de grup în loc de Creator.

Trebuie să exist între două forțe. O forță este rea, malefică, adică Creatorul. El Însuși recunoaște: “Am creat răul”. Pe de altă parte, El a creat grupul, lumina numită “Tora”, pe care o primesc prin intermediul grupului pentru a corecta acest rău. Și eu exist între aceste două forțe.

Creatorul îmi ține inima rea, pe care a creat-o în mod deliberat, astfel încât să-L găsesc pe El, adevăratul El, prin intermediul grupului. Trebuie să creez o astfel de stare în mine și să trăiesc în ea. În această stare, eu însumi devin precum partea de mijloc a Sfirei Tiferet, “Klipat Noga”, unde pe de o parte sunt forțele malefice ținute de Creator. La urma urmei, nu în zadar spune El: “Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima”.

Iar pe de altă parte este forța Sa bună, numită “lumină”, “Tora”, prin care efectuez corectarea. Dar corectez forța rea ​​folosind forța bună în așa fel încât să exist constant în echilibru între ele și așa avansez.

Avansarea are loc întotdeauna pe linia de mijloc. Linia mea întunecată stângă este reînnoită constant, și prin urmare, am nevoie constant de linia dreaptă, de o conexiune mai puternică cu grupul și de mai multă lumină.

Exact așa ar trebui să ne imaginăm relația dintre mine, grup și Creator.

Creatorul nu joacă inițial un rol pozitiv. La început, El este distrugătorul, creatorul răului din noi, pentru ca mai târziu să ne poată învăța cum să facem totul corect, asemenea unei mame care se îndepărtează de copilul ei și îi dă șansa să învețe să meargă.

Din Congresul din Sankt Petersburg, 29.07.2016, Lecția 1

Urmați pașii străbunilor

282.01Întrebare: Spuneți că în națiunea noastră, datorită subtilității Aviut (asprimea Kliului), există o disponibilitate de a percepe ideea spirituală. Deci, cum putem implementa acest lucru, astfel încât oamenii să se implice în el nu doar extern?

Răspuns: Disponibilitatea poporului lui Israel  (care se presupune a fi primul care primește Tora) provine din faptul că ei sunt cea mai subtilă parte din sufletele care au început să apară în timpul lui Avraam. În acea perioadă, dintre toate sufletele din lume, s-a manifestat această parte specifică, simțind o conexiune cu lumina superioară.

Din adunarea colectivă a sufletelor, a început să prindă contur un fel de “trib”, un grup, o mică mână de suflete care, datorită subtilității lor, au început să se corecteze și au reușit să se unească.

Cine sunt atunci “fiii lui Avraam” și întregul grup care a descins din el în lumea corporală? Ei sunt consecințele sufletelor subtile care au apărut unul după altul, iar și iar, dar pe niveluri din ce în ce mai înalte ale Aviutului.

În lumea noastră, acest lucru se întâmplă prin succesiunea naturală a taților și fiilor. Într-un fel sau altul, sufletele care au provenit din Avraam au fost îmbrăcate în trupurile descendenților săi în prima, a doua, a treia generație și așa mai departe.

Și astăzi, datorită includerii reciproce, există suflete subtile printre națiunile lumii care simt partea din Israel care s-a amestecat cu ele. Dar cine cunoaște vreun pic starea actuală a triburilor lui Israel; unde sunt ele toate? Noi nu știm asta.

Deodată, ni se spune: “Ați auzit? În Pakistan, există 25 de milioane de oameni înrudiți cu poporul lui Israel.” Și într-adevăr, în anii următori, se vor dezvălui lucruri pe care nici nu ni le putem imagina astăzi.

În cele din urmă, pe baza a ceea ce știm astăzi, trebuie să spunem cu siguranță că partea numită “evrei” din această lume este obligată să ajungă la garanția reciprocă (Arvut) prin rădăcina sufletului lor. Aceasta este datoria lor.

În același timp, există părți ale națiunii care aparent nu poartă această obligație. Prin urmare, nu le vedem și nu știm despre ele. Deodată, etiopieni sau alții apar printre națiuni. Mulți nu au fost încă revelați pentru că timpul lor nu a venit încă, nici măcar printre poporul Israel însuși.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 09/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Dezvăluiţi Gândul Creatorului

962.3Creatorul, Originea a toate, Forța superioară este un concept neschimbător. Întreaga realitate a fost creată cu un singur gând. Dar se pune întrebarea: s-a întâmplat la un moment dat sau a fost mereu acolo?

Noi, creațiile, suntem cele care trăim în cadrul timpului, și prin urmare, ni se pare că realitatea se schimbă. Dar, de fapt, ne aflăm într-o realitate constantă în care totul, atât cel mai înalt, cât și cel mai jos, se află într-o stare de corectare finală. Și această realitate întreagă este cea pe care trebuie să o dezvăluim.

Realitatea însăși este deja perfectă; nu există nicio dezvoltare în ea și nu apare nimic nou. Schimbările apar doar în raport cu omul. Aceasta este realitatea pe care trebuie să o descoperim, descoperind cine suntem cu adevărat. Suntem cu adevărat atât de mulți sau suntem o singură persoană cu atât de multe gânduri, dorințe și acțiuni diferite?

Din partea Creatorului, realitatea este constantă, așa cum El a creat-o. Însă omul are oportunitatea de a participa la revelarea acestei realități și de a determina viteza și natura revelării sale, și cel mai important, pentru cine depunem eforturi atunci când încercăm să dezvăluim această realitate?

La început, operează un singur gând: gândul creației.

“Întreaga realitate a fost emanată și creată cu un singur gând. Este operatorul; este însăși operațiunea; este recompensa căutată și este esența muncii” (Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sefirot, “Observație interioară”).

Adică, gândul include totul și trebuie doar să încercăm să ne alăturăm lui, să dorim să fim incluși în el. Toată munca și eforturile noastre sunt îndreptate spre acest lucru.

Creatorul ne-a revelat gândul creației, adică atitudinea Sa față de noi; din partea Lui, totul este complet. Dar dacă ne străduim să ne identificăm cu gândul creației, atunci prin aceasta Îl atingem pe Creator. Încercând să dezvăluim gândul Creatorului, ajungem să-L cunoaștem, să-L simțim, să devenim incluși în El, să ne unim cu El.

El vrea ca noi să dezvăluim acest gând întreg. Dacă din locul nostru de jos ne ridicăm la înălțimea lui, la rădăcina gândului creației, la punctul în care acest gând a provenit din Creator, atunci în acest fel ne apropiem de El, nu de gând, ci de Creatorul Însuși, și Îl dezvăluim.

[344338]
Din Lecția zilnică de Cabala din 22.08.2019, “Nu există nimeni în afară de El”

Creierul umanității

032.01Întrebare: Conform statisticilor, o parte semnificativă a americanilor se simt copleșiți de abundența de știri. Șapte din zece americani (68%) spun: “Ne-am săturat de știri; sunt prea mult pentru noi; ne simțim prost din cauza lor.”

Este omul incapabil pur și simplu să se deconecteze, pur și simplu să oprească știrile?

Răspuns: Nu, nu poate. Știu asta și simt și eu această presiune. Trebuie să reziste activ și să oprească știrile.

Întrebare: Cum se poate elibera omul obișnuit de această presiune?

Răspuns: Cerneți prin știrile zilei și veți rămâne cu cel mult două sau trei mici știri reale. Orice altceva este doar umplutură.

Întrebare: Ce este acest fenomen prin care lumea pătrunde cu forţa în om și își face drum în interiorul lui?

Răspuns: Cred că acest lucru începe deja să se consume.

Întrebare: Și ce va urma?

Răspuns: Sper că va fi întrebarea despre sensul vieţii, deoarece această întrebare este cea care conduce întreaga revoluție.

Întrebare: Deci, vom ajunge în cele din urmă la o comunicare mai profundă unii cu alții?

Răspuns: Nu. Nu vom ajunge la această comunicare într-un mod natural. Este foarte amenințătoare pentru egoismul nostru; îl presează și îl obligă. De aceea nu cred că conexiunea sau comunicarea reprezintă viitorul nostru apropiat. Este viitorul nostru îndepărtat. Abia atunci când vom realiza că nu mai putem continua așa, vom înainta spre conexiune într-un mod cu totul special.

Întrebare: Atunci, de unde găsiţi puterea de a răspândi înţelepciunea Cabala, chiar dacă continuaţi să spuneţi că, într-un fel sau altul, trebuie să ajungem la unitate și conexiune?

Răspuns: Tu gândești ca un materialist de școală veche, care crede că trebuie să conducă omenirea spre fericire prin sloganurile sale.

Eu ştiu că se va întâmpla într-un mod complet diferit. Un grup mic de oameni, mișcați de o scânteie interioară, vor crea relații adecvate între ei, și prin structura internă a naturii, vor influența întreaga umanitate. Și întreaga umanitate va începe să semene cu ei, fără să-și dea seama măcar.

Acest grup mic va deveni aşa cum e capul, creierul umanității. Pe măsură ce el se schimbă, întreaga umanitate îl va urma automat, ca o umbră.

Întrebare: Deci susțineți că toată responsabilitatea revine acestui mic grup?

Răspuns: Da. Mult succes!

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 28.12.2024

Deveniți un model de responsabilitate și iubire reciprocă

271Întrebare: Cum își poate asuma Israelul astăzi datoria responsabilităţii reciporoce?

Răspuns: Israelul este obligat să fie atât un exemplu, cât și o sursă în relație cu întreaga lume.

Trebuie să devină un model de responsabilitate reciprocă, iubire și străduință pentru unitate cu Creatorul. În același timp, trebuie să fie sursa forței care răspândește puterea de a implementa acest lucru în întreaga lume, astfel încât întreaga lume să intre în responsabilitate reciprocă, iubire pentru ceilalți, și prin urmare, unitate cu Creatorul.

Ce este important pentru noi? Ar trebui să ne concentrăm doar pe cei care sunt numiți în prezent “Israel”? Sau ar trebui să ne implicăm și cu cei care se află în cadrul națiunilor lumii sau cu națiunile lumii din Israel, oameni despre care nici măcar nu știm cine sunt? Cum se poate verifica acest lucru? Prin pașaport? Aceasta este o mare întrebare.

A aparține națiunii Israel nu a fost întotdeauna determinată din punct de vedere istoric de mamă, și printre națiunile lumii, de tată. Acest lucru a început relativ recent. Deci, naționalitatea este un concept foarte fragil. După ce criterii putem decide cine este Israel și cine sunt națiunile lumii? Cum ar trebui să ne raportăm la unul sau la altul? Și putem măcar să ne raportăm la ele pe baza datelor de care dispunem? Corespunde aceasta cu adevărat rădăcinii sufletului?

Oricine a studiat istoria, fie și puțin, vede cât de instabile sunt toate acestea și cât de lipsite de o bază solidă.

În Evul Mediu, existau cabaliști care predau Cabala reprezentanților altor națiuni și gândiți-vă ce vremuri erau acelea! În conformitate cu legile spirituale, ei determinau cine se numea Israel și care erau națiunile lumii. După zdrobirea spirituală, astfel de distincții par să fi dispărut. Puteți învăța pe oricine are o scânteie din Israel trezită în interior, și care este capabil să înceapă corectarea. Aceasta este o latură a problemei.

Pe de altă parte, trebuie să lucrăm în continuare cu acea parte a națiunii Israel care este conectată la partea exterioară a Torei, cu respectarea practică a poruncilor fără intenție, și cumva, trebuie să-i convingem să se angajeze în intenție.

Baal HaSulam scrie despre acest lucru la sfârșitul “Introducerii la Cartea Zohar”. El spune că aceasta este tocmai esența corectării. Suntem obligați să lucrăm cu toți cei care doresc acest lucru, în toate țările și printre toate națiunile, fără excepție, chiar dacă nu avem nicio idee cine sunt sau ce reprezintă, adică cu oricine a fost trezit.

Pe de altă parte, în cele din urmă vom fi forțați să ne concentrăm asupra societății religioase, și în cadrul acesteia, să provocăm o schimbare a percepției importanței, de la exterior la interior. Baal HaSulam afirmă în “Introducere la Cartea Zohar” că acest lucru va schimba întreaga realitate.

Dacă, în cadrul poporului Israel, chiar grupul care aderă la partea externă a Torei își mută atenția către partea internă, acest lucru va schimba întreaga lume. Căci atunci partea interioară este corectată și toate celelalte părți încep să se alinieze în mod corespunzător.

Astfel, munca trebuie să continue în două direcții.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam „Arvut (Garanția reciprocă)”

Diseminare imparţială

271Întrebare: De ce nu ar trebui să introducem emoția atunci când explicăm lucruri maselor, dacă acest lucru poate ajuta la atragerea unui public?

Răspuns: Ideea este că atunci când introducem emoția într-o explicație, te prezinți pe tine însuți, fie Kelim ale tale goale, fie Kelim care au fost umplute. Dar acesta este ceva personal.

Și când vorbim rațional, vorbim despre fapte, care sunt aparent mai presus de emoție. Faptele sunt fapte. Sunt precum credinţa deasupra raţiunii. Fie că îți place sau nu, este legea, este realitatea. Apoi o transmitem altora ca pe ceva independent de tine sau de ei.

Pur și simplu le oferim oamenilor oportunitatea de a vedea legea; fie că vor să fie pentru sau împotriva ei, asta e treaba lor. Dacă nu, vom intra într-o altă rundă de suferință. Iar persoana va traduce acest lucru în propriile sentimente.

Aș spune că acest tip de diseminare este cel mai bun: nu pari inspirat de ceea ce spui, ci vorbești ca și cum “sinele” tău ar fi fost eliminat cu totul din subiect.

Ești ca un mecanism care emite informații și asta este tot. Nu contează dacă aparții națiunii Israel sau națiunilor lumii, ești ca o forță auxiliară, un fel de înger din ceruri, care le spune oamenilor ce se întâmplă.

Acest lucru este cel mai bun, pentru că atunci toată lumea simte că ești imparțial.

Dar fiind imparțial, vorbești cu oamenii într-un mod care trezește sentimente în ei. Tocmai aceasta este forma pe care trebuie să o găsim în diseminare, chiar dacă depinde și nu depinde de noi.

Pentru că viața va deveni în curând de așa natură încât omul va simți imediat că aici ai atins punctul lui cel mai intim.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/5/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Întrebări despre munca spirituală —234

231.03Întrebare: Ieri a fost o zi foarte intensă a Congresului și am atins o stare de ascensiune. Am simțit că nu mai există niciun în care să adaug efort; era atât de înalțător..

Am început să caut acel loc și am descoperit multe conglomerate de materie întunecată a dorinței de a primi, a urii în mine. Am încercat să le ating și am văzut că o mare lumină vine la ele și pot să le folosesc drept combustibil.

Dar când le-am atins, m-au transformat într-un rău. Cum pot să lucrez cu această Malchut întunecată pentru a nu cădea în ea, ci să mă ridica prin intermediul ei? Se simte ca și cum ai merge pe muchie de cuţit.

Răspuns: Trebuie să te gândești constant la cum vrei să o atragi către tine, să o apuci și să te ridici împreună cu ea. Acționează conform ei.

Întrebare: Este adeziune cu Creatorul atunci când simți voința Lui ca fiind propria ta dorință?

Răspuns: Da.

Din Congresul Mondial de Cabala 24/05/2025, Lecția 5, “Coborârile ca trambulină pentru ascensiuni”

Analize reciproce

942Întrebare: Dacă un gând vine ca lumina, dar nu-l las să intre în Kli și nu devine realitate, ci rămâne afară ca lumină căreia nu-i dau formă, se poate spune că acest gol conține deja echivalența de formă?

Poate dăruirea să înceapă nu din dorință, ci din gol?

Răspuns: Nu aș spune asta. Haideți să parcurgem împreună întrebările și răspunsurile și veți vedea că, până la sfârșitul Congresului, calea vă va deveni mai mult sau mai puțin clară, ceea ce cerem și cum plănuim să ajungem la final.

Din Congresul Mondial de Cabala 22/05/2025, Lecția 1, „Nu există nimeni în afară de El”

Munca grupului

938.01Întrebare: Prin ce mijloace poate simți omul că până și o detașare momentană de preocuparea pentru garanţie reciprocă (Arvut) este o coborâre?

Răspuns: Doar grupul ne poate da un astfel de sentiment, o conștientizare, un sentiment de importanță, încât fără Arvut m-aș simți într-o stare teribilă.

Baal HaSulam scrie că totul depinde de revelarea răului. Dacă am un microscop, văd că microbii sunt un lucru terifiant. Dar dacă nu am unul, nu mă deranjează; beau apa calm.

Dar dacă mă uit prin microscop și văd ce se întâmplă acolo, voi vedea creaturi teribile! Cum se devorează între ele! Și mă vor devora și pe mine! Și apoi mă retrag. Deci totul depinde de revelarea răului.

Nu pot vedea asta de unul singur, dar dacă o mie de oameni din jurul meu vorbesc despre asta, devine nu doar de o mie de ori, ci de un milion de ori mai tangibil pentru mine.

Dar omul trebuie să fie pregătit să asculte grupul. Și grupul trebuie să fie suficient de înțelept pentru a construi procesul de convingere a unei persoane în așa fel încât aceasta să pătrundă cu adevărat în ea. Trebuie să înțelegem că fiecare dintre noi este închis. Omul nu este capabil să perceapă acest lucru. Este cu adevărat necesar să spargem cochilia sa și să intrăm înăuntru. Aceasta este munca grupului.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam, “Arvut (Garanția reciprocă)”