Category Archives: Intrebare si Raspuns

Unde ne conduce istoria?

944Întrebare: Exodul din Egipt este ultima frontieră materială a lumii egoiste. Dincolo de ea există o linie condiționată, în care după ce o trece, o persoană începe să simtă iubire și dăruire faţă de Creator.

Ce este această transformare prin care trecem?

Răspuns: Aceasta este ultima corectare, care se numește corectarea finală (Gmar Tikkun).

S-a întâmplat când un grup de cabalişti conduşi de Moise au ieşit din Egipt, uniţi cu Creatorul, au primit Tora pe Muntele Sinai şi au obţinut astfel corectarea lor finală.

Cu alte cuvinte, toate acestea s-au întâmplat deja. Astăzi noi, sub nicio formă nu trebuie să mergem la Muntele Sinai și să-l urcăm. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să fim pregătiți interior și spiritual pentru unitate, în mișcarea de la inimă la inimă.

Atunci, vom simți că starea este numită o singură națiune într-o singură inimă. Acolo ne conduce istoria. Tot ceea ce se întâmplă în lume este necesar doar pentru ca noi să-l ducem la bun sfârșit. Trăim în perioada cea mai fericită.

Din Lecția zilnică de Cabala 21/04/24, Scrierile lui Rabaș – Art.382-“Și s-a întâmplat când Faraonul a trimis poporul”

“Și copiii lui Israel au suspinat din muncă”

931.01Întrebare: Este scris: „Și copiii lui Israel au suspinat din cauza muncii și au strigat și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu”. De unde strigătul acesta?

Răspuns: Dintr-un sentiment de neputință, oamenii vor să se unească pentru a reuși și pentru a primi împlinire de la Creator prin eforturile lor, dar văd că nu sunt în stare.

Din aceasta, strigătul lor se naște, ca o persoană care se îneacă, care nu poate face nimic în mare decât să strige după ajutor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/4/24, Scrierile lui Rabaș – Art. 14, 1987-“Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”

Iubire în două moduri

527.03Întrebare: Este scris că o persoană poate descoperi iubirea într-un mod bun sau prin judecăți dure. Cum este aceasta legată de sentimentul că stau în fața regelui și că pot dezvălui această iubire în două moduri?

Răspuns: Aceasta este o emoție; prin urmare, nu pot să v-o transmit. Fie doriți să creșteți binele în voi și astfel să vă apropiați mai mult de Creator, fie cereți ceva pentru a vă apropia de Creator.

Asta facem în viață. Poți să ceri, să plângi și astfel să te apropii sau să faci o cerere.

În principiu, o persoană ar trebui să ajungă la o iubire pentru Creator asemenea cu care Creatorul o iubește. Dar acesta este practic un grad de neatins. Acesta este sfârșitul tuturor corectărilor.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință”

Deveniți precum Creatorul

537Toate stările spirituale prin care trebuie să treacă o persoană sunt inerente în interiorul său, în potențial.

În principiu, Tora și Cabala descriu mai întâi procesul de creare a creației de sus în jos. Dar când o persoană începe să urce spiritual pe cont propriu, de jos în sus, ea intră în aceleași stări prin care a coborât, abia acum dezvăluie forțele care există deja în interiorul său.

După ce a fost umplut cu lumina superioară, omul se restricţionează pentru că el se simte rușinat. Apoi începe procesul de ascundere a Creatorului, urmată de atingerea ulterioară, în care omul îl dezvăluie pe Creator în măsura asemănării cu El.

Întrebare: Care este diferența dintre asemănarea cu Creatorul când o persoană urcă de jos în sus și cea care a fost în a șasea zi a creației?

Răspuns: Diferența este semnificativă. Într-un caz, este făcut de Creator, iar în celălalt caz, creației i se oferă posibilitatea de a crea o asemănare cu Creatorul din interiorul ei.

În a șasea zi, acest lucru s-a întâmplat sub influența forțelor inerente potențialului. Dar când urcăm de jos în sus, luăm aceste forțe și le realizăm noi înșine și creăm un om din noi, Adam – din cuvântul „Domeh” (similar).

Aceasta înseamnă că fiecare trebuie să scrie Tora în propria inimă, în propria dorință.

Din KabTV “Stări Spirituale”, 21/03/24

Întrebări despre munca spirituală —118

281.02Întrebare: Cum putem verifica dacă suntem gata să lucrăm în auto-anulare din toată inima?

Răspuns: Dovezile sunt în cât de mult se poate dedica o persoană scopului.

Întrebare: Conexiunea cu Creatorul are grade. Ce fel de muncă te ajută să vezi un nou grad și nu doar să ai o conexiune?

Răspuns: Conectează-te cu prietenii tăi și încearcă să ajungi la Creator prin ei, aceasta va fi construcţia ta de grade.

Întrebare: Este revelarea răului o stare sau un grad?

Răspuns: Aceasta este o stare în care simt cât de opus sunt Creatorului. În grade diferite, vine și pleacă.

Întrebare: De ce dă Creatorul omului puterea credinței?

Răspuns: Pentru că o persoană este foarte dornică să facă asta.

Întrebare: Dacă Creatorul dă judecăți aspre cuiva din grupul de zece, cum este corect să reacționezi intern și extern pentru a arăta această reacție?

Răspuns: Ajută un prieten în orice fel și roagă-te în liniște pentru el.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință”

Parteneriat spiritual

630.2Întrebare: De ce, dacă înainte femeile nu lucrau și aveau grijă doar de casă, în vremea noastră ele ar trebui să învețe?

Răspuns: Este un moment cu totul diferit acum. În ultima sută de ani aproape toate femeile dobândesc o specialitate, merg la muncă și împreună cu soții lor, își întrețin familiile.

Întrebare: Vorbind despre elevii dvs., pot femeile să avanseze spiritual pur și simplu slujindu-și soții, elevii dvs., fără a studia ele însele?

Răspuns: Fără îndoială.

Întrebare: Este atât de simplu?

Răspuns: Este complex. Să presupunem că o femeie este atașată de bărbatul ei și face tot ce are nevoie pentru viață, iar ei trăiesc împreună și se asigură unul pe celălalt spiritual și material. În acest caz, femeia primește o parte din bagajul său spiritual. În această uniune, ei sunt parteneri.

Din KabTV „Bărbat și femeie”, 02/04/24

Tăcerea este un lucru foarte zgomotos

565.01Comentariu: Este interesant că în Japonia, în loc de „te iubesc”, ei spun uneori „Tu ești tăcerea mea”.

Răspunsul meu: Frumos.

Întrebare: Cum ați comenta asta?

Răspuns: Este clar că ei apreciază tăcerea și de aceea o spun așa.

Întrebare: Apreciaţi și dvs. tăcerea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Să stai așa și să taci, asta e?

Răspuns: Pot sta în tăcere pentru eternitate.

Întrebare: Există o mulțime de comentarii la videoclipurile dvs. că este mai bine să taci. Tăcerea este de aur, așa cum se spune. Și astfel, oamenii se întreabă: „Când să taci, când să vorbești?”

Răspuns: Să taci mereu!

Întrebare: Dar înainte de asta, suntem de acord că vom rămâne tăcuți?

Răspuns: Nu este nevoie să fii de acord, doar să reacționezi așa.

Întrebare: Și așa va continua acest lanț, începi și apoi?

Răspuns: Da, și toată lumea va înțelege treptat asta.

Întrebare: Va veni starea că e bine să taci?

Răspuns: Da, tăcerea este puternică și plină de o cantitate mare de informații.

Întrebare: Și de aceea nu este nevoie de informații inutile?

Răspuns: Nu este nevoie de mișcări sau cuvinte inutile.

Întrebare: Dar cum rămâne cu cuvintele bune pe care le exprimăm?

Răspuns: Totul este gol.

Întrebare: Ce părere aveţi despre a spune „Te iubesc”, de exemplu?

Răspuns: Asta pentru că o femeie o vrea.

Întrebare: Și același lucru poate fi spus în tăcere?

Răspuns: Nu aș spune nimic, dar dacă este necesar, o spun.

Întrebare: „Ei iubesc cu urechile lor”, spun ei. Este corect în opinia dumneavoastră?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Deci ar trebui să i se spună unei femei?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 1/4/24

Judecaţi întreaga umanitate pe o scară de merit

222Comentariu: În principiu, ar trebui să judec nu numai prietenii din grupul de zece, ci întreaga umanitate pe scara meritelor. Dar asta va veni treptat. Desigur, este mult mai greu.

Răspunsul meu: Da, nu poți explica omenirii că faci asta pentru a avea baza potrivită pentru a urca la Creator. S-ar putea să nu aibă deloc dorința de asta, dar în grup există o astfel de dorință.

„Fă-ţi un Rav” înseamnă a accepta ca bază, guvernarea superioară, legile Creatorului al căror scop este să ne conducă la corectarea supremă. Pur și simplu accepți acest lucru și acționezi după el.

În al doilea rând, îţi cumperi un prieten. În al treilea rând, judeci întreaga umanitate pe scara meritelor. Cu alte cuvinte, indiferent de ce se întâmplă, înțelegeți că toate acestea vin tot de la Creator.

Dar inițial, toate aceste acțiuni trebuie efectuate într-un grup mic. Să încercăm să creăm un astfel de grup, o astfel de societate.

Din KabTV „Cabala practică”, 11/4/24

Încercați să găsiți o soluție

543.02Întrebare: Ce trebuie să se întâmple în noi și între noi pentru ca rugăciunea noastră să devină corectă? Aș vrea să știu în ce stare ne aflăm când rugăciunea noastră nu ajunge la Creator.

Răspuns: Îi lipsește grija unuia față de celălalt. Aceasta nu este o acțiune ușoară, deoarece trebuie să ne înlocuim inimile proprii cu cele ale altora.

Să presupunem că există un prieten  care se gândește involuntar doar la el însuși. Și mai ești tu, care te gândești și tu involuntar la tine. Cum poți face schimb de dorințe, astfel încât fiecare să gândească în inima lui nu la sine, ci la celălalt? Trebuie să te gândești cu atenție la asta. Poate vei găsi o soluție.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/4/24, Scrierile lui Rabaş “Scrisoarea nr. 48”

Nu ratați șansa de a avansa

562.01Întrebare: Ce înseamnă să tratez corect ceea ce mi-a trimis Creatorul, în același mod în care El le tratează?

Răspuns: Creatorul ne dă întotdeauna un pas înainte spre El și ne ajută să mergem înainte.

Prin urmare, trebuie să încercăm să folosim fiecare stare, să ne dăm seama că ne vine de la Creator, să nu o lăsăm fără nicio reacție și să facem încă un pas înainte.

Întrebare: Cum începi să te îmbraci în Creator și să vezi realitatea așa cum o vede El?

Răspuns: Trebuie să ajungem la asta treptat și apoi vom vedea cum progresăm. Între timp, trebuie să ne convingem tot timpul că ar trebui să-i cerem Creatorului să ne aducă mai aproape de El.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/4/24, Scrierile lui Rabaș – Art.71-“Esența exilului”