Category Archives: Intrebare si Raspuns

Scurte sfaturi în Cabala – 4/7/19

Întrebare:  Cum plătim pentru calitatea dăruirii și descoperirea Creatorului?

Răspuns:  Plătim cu răbdare și cu o foarte mare sârguință, ceea ce nu este ușor. Nu există nimic în întreaga lume care să fie dat, în mod liber, cu atât mai mult împlinirea spirituală, descoperirea lumii superioare.

Principalul lucru este intenția în cadrul unui grup. Dacă voi creați un grup și îl direcționați să rezoneze corect cu lumea superioară, veți începe imediat să îl simți.

Întrebare:  Ce se află la baza unei cereri atunci când un grup de zece se întoarce spre Creator? Este o deficiență sau este tot măreția Creatorului?

Răspuns:  Este măreția Creatorului, care te va atrage înainte, direct către scop.

Dintr-o lecție virtuală, 04/07/19

Învață să trăiești în viitor

Întrebare: Cum să învățăm să nu trăim în prezent?

Răspuns: Nu trăim niciodată în prezent. Chiar și dacă spun că vreau ceva acum, înseamnă că eu vreau deja ceva ce ar putea fi realizat într-un moment viitor. Noi tot timpul existăm ca și cum am fi în viitor.

Cum putem să învățăm să trăim în viitor? Ar trebui doar să-l creăm.

Viitorul spiritual este creat de o conexiune mai mare între noi. Cu cât este mai puternică, cu atât mai repede ajungem la următoarele stări spirituale. Trebuie să ne gândim la asta.

Dacă ne ocupăm în principal de asta și de toate problemele pământene, dar numai în măsură în care este necesar, atunci, dintr-o dată, vom simți că din acea stare spirituală avansăm către starea dorită. De asemenea, ne furnizăm nouă înșine și lucruri materiale, deoarece Lumina superioară va străluci asupra noastră și în corporalitate.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 4/28/19

Evoluţia dorinţelor, Partea a 9-a

Ce duce la apariția unui gând?

Întrebare:  La ce se referă gândurile – dorința sau intenția?

Răspuns:  Un gând apare atunci când există o contradicție între ceea ce este dorit și ceea ce ai. Diferența dintre dorit și real dă naștere unui gând. Altfel, nu ar fi apărut.

Dacă simt ce vreau, atunci nu am gândit. Am un fel de împlinire în dorință și asta este. Dacă simt că dorința mea este complet diferită de cea care este în mine acum, atunci diferența dintre dorit și realitate dă naștere la gândire.

La rândul său, acest gând dă naștere unei anumite acțiuni: cum să realizez acel vector de forțe care m-ar conduce de la această stare la una cât mai apropiată de cea dorită.

Întrebare:  Să presupunem că mi-e foame și primesc imediat unele împliniri, atunci nici măcar nu am vreun gând. Dacă îmi este foame și nu există o astfel de împlinire în jurul meu, mâncare, încep să mă gândesc cum o pot găsi?

Răspuns:  Da, așa cum se spune: „iubirea și foamea stăpânesc lumea.” Absența stării dorite generează gândire, dezvoltare. Prin urmare, se spune: „Dau două neînvinse pentru una învinsă.” Când cineva primește o pedeapsă sau suferință, aceasta îl dezvoltă.

Din KabTV „Bazele Cabalei”” 12/3/18

Evoluţia dorinţelor, Partea a 8a

Sentimente şi Emoţii

Întrebare: Există conceptele de „sentimente” și „emoții” în Cabala? În psihologie, emoția este o reacție subconștientă la o situație. Mai mult, astfel de emoții, cum ar fi, să spunem, furia, agresivitatea, iritarea și frica apar rapid și dispar repede, iar sentimentele (iubirea, prietenia, ura) apar încet, dar și dispar încet?

Răspuns: Sentimentele pot fi controlate, adică dezvoltate sau stinse. Marea diferență este în ceea ce predomină : creierul (gândurile, mintea) asupra sentimentelor sau sentimentele asupra gândurilor.

Dacă sentimentele prevalează asupra gândurilor, atunci acestea sunt emoții, iar dacă mintea prevalează asupra sentimentelor, atunci acesta este deja un calcul serios, aceasta este dorința cu calcul, adică cu intenție.

Apoi pot gestiona dorințele, calculând ce pot face pentru a-mi schimba părerea despre ceva sau cineva, percepția mea și așa mai departe.

Întrebare: Cabalistul lucrează cu sentimentele sale sau lucrează la ele?

Răspuns: Un cabalist lucrează cu sentimente, intenții și dorințe. El încearcă să le controleze prin mediu, deoarece nu există altă modalitate de a le controla.

Dacă este blocat în sine, nu va schimba nimic. El va simți, pur și simplu, diferite fluctuații în sine, ceea ce se întâmplă cu dorințele, intențiile sale, dar nu mai mult.

Puteți schimba ceva în interiorul vostru doar sub influența mediului, cât de mult îl măriţi în viziunea voastră, cât de impresionat deveniți de părerea lui, dorind să vă uniți cu el, să deveniți ca acesta sau să fiți mai mici sau mai mari decât acesta.

Din KabTV  “Bazele Cabalei,” 12/03/18

 

Evoluţia dorinţelor, Partea a 7a

Ce este Intenţia?

Întrebare:  Ce este intenția și cum este legată de dorință?

Răspuns:  Intenția determină dorința. Dacă intenția este direct legată de dorință, atunci acesta este cel mai primitiv tip de dorință. Dacă nu pot realiza în mod direct dorința, atunci dezvolt un program întreg al implementării sale în mine. Programul realizării dorinței se numește intenție.

Să presupunem că vreau să ating un anume obiectiv. Dar, pentru asta, trebuie să iau o anumită cale, anumite acțiuni, să atrag oamenii spre ea, să fac ceva eu, însumi. Toate acestea sunt investite în intențiile mele de a atinge scopul final. De fapt, aceste intenții sunt și acțiuni, dar în ceea ce privește obiectivul final, sunt intenții.

Intenția este scopul final, care este prezent în toate acțiunile mele intermediare.

Întrebare: Deci, o persoană are o dorință, o intenție și un creier care procesează informații pentru a servi aceste dorințe?

Răspuns:  Da. Creierul controlează așa-numitele dorințe din inimă. Le concentrează, le interconectează în diferite combinații, pentru a atinge scopul final.

Din KabTV „Bazele Cabalei” 12/03/18

Lungul drum până la întrebarea cu privire la scopul vieții

Întrebare: În parabola despre scut și sabie, regele îi dăruiește fiului său o armă fără ca mai întâi să-l învețe cum să o folosească, după care se ascunde. De ce nu i-a arătat fiului său cum să se lupte cu dușmanii, știind că aceștia îl vor ataca?

Răspuns: Nu te simți la fel în lumea aceasta? Nu simți că ai fost aruncat aici și exiști fără să știi de ce și cum, și nici în ce scop? Ți se spune dintr-o dată că există o știință a cabalei care te va ajuta să te percepi în lumea superioară și să înveți care este scopul existenței tale.

În realitate ești pierdut, căci nu ști nimic. Aceasta este starea noastră în lumea materială. Dar, mai întâi, trebuie să stabilim că ne găsim într-adevăr în această stare.

Acum o altă întrebare: De ce ni se dă o stare în care existăm ca niște animale, fără să știm unde ne găsim, din ce cauză și cu ce scop?

Ne dezvoltăm pe parcursul a mii de ani ca animale până să devenim, treptat, ființe umane. Apoi ne continuăm dezvoltarea alte mii de ani până când în așa numiții oameni crește ceva care începe să pună întrebări: „De ce exist?” „Cine sunt?” „Care este scopul vieții?” „Care este semnificația vieții?” „Ce se întâmplă cu mine înainte de a mă naște și după moarte?” Zeci de mii de ani au trecut până când umanitatea a început să se gândească la toate aceste lucruri, să pună întrebări, pentru că egoismul a crescut o dată cu fiecare nouă generație, dezvoltându-ne treptat. Acum ne întrebăm: de ce este totul necesar? Chiar avem nevoie de tot acest proces? Au apărut multe întrebări și răspunsurile sunt foarte greu de găsit.

De ce nu găsim răspunsurile imediat? Pentru ca noi să înțelegem mai întâi întrebarea. Crede-mă că este un lucru complicat. O lungă perioadă de timp, poate chiar câțiva ani, te vei frământa până când întrebarea se va maturiza în tine. Doar atunci vei vedea că răspunsul se găsește chiar în ea.

Din lecția de cabala în limba rusă, 4/7/19

Evoluţia dorinţelor, Partea a 6a

Orientarea egocentrică a dorinţelor

Întrebare: Toate dorinţele au o orientare egocentrică?

Răspuns: Absolut! Fac totul doar de dragul sinelui meu iubit. Chiar dacă fac ceva ca și de dragul altcuiva, este doar pentru că el sau ea îmi sunt dragi și importanți pentru mine.

Întrebare:  Deci dorințele noastre au o anumită intenție, care are ca scop să umple aceste dorințe într-o persoană? Programul dorințelor noastre, așa cum spun cabalistii, este o plăcere maximă cu un efort minim.

Răspuns:  Aceasta este o lege a naturii. Cu alte cuvinte, optimizarea este atunci când vreau să mă bucur cât mai mult, cu un cost minim și așa mai departe, la fiecare nivel.

Vezi cum stăm, cum facem ceva. Orice mișcare, mentală sau fizică, indiferent ce gândim sau facem, este realizată în așa fel încât să ne aducă beneficii maxime, plăceri și împliniri. Poate, în același timp, cheltuim o cantitate uriașă de energie, de exemplu, ca atunci când joci fotbal, nu contează. Principalul lucru este că încerc mereu să-mi optimizez eforturile pentru beneficiul meu.

Din KabTV -„Bazele Cabalei” 3/12/18

Evoluția dorințelor, partea 5

Este posibil să ne domolim dorințele?

Întrebare: Se spune că dorințele noastre pot fi domolite, așa cum se obișnuiește în tehnicile orientale. Ce se poate face ca să vrei foarte puțin? Până la urmă, cu cât vrei mai puțin, cu atât suferi mai puțin.

Răspuns: Asta este adevărat, dar numai dacă încep să-mi evaluez dorințele în termeni ai plăcerii sau ai suferinței. Așa pot să ajung la concluzia că ar trebui să fiu dispus să sufăr mai puțin. Acesta este un fel de exercițiu voluntar prin care obțin o stare mult mai confortabilă.

Întrebare: Deci, cum controlez aceste dorințe?

Răspuns: În principiu, nu le controlez, dar dorința de a mă bucura sau de a suferi mai puțin controlează și determină cât de mult îmi pot reduce dorințele.

De pe KabTV „Bazele Cabalei”, 12/03/18

 

Evoluția dorințelor, partea 4

Societatea dictează dorințele

Întrebare: Dorințele noastre sunt controlate de societate. De ce este aranjat în acest fel?

Răspuns: Dorințele noastre sunt definite de dorințele societății, deoarece existăm în interacțiune cu ea, într-o interconexiune constantă cu toate dorințele din societate: personale, private, globale, nu contează ce. Prin urmare, dorința mea este definită de societatea care mă înconjoară.

Întrebare: Asta înseamnă că societatea controlează dorințele noastre?

Răspuns: Nu doar că le controlează, le și definește! Îmi indică: asta – da, asta – nu, în ce măsură, etc. totul depinde de mediul în care exist.

O dorința la nivelul uman poate să-și schimbe locația și să cadă sub diferite influențe sociale. Conform cu asta, de asemenea vă schimba și dorințele.

De pe KabTV „Bazele Cabalei” 12/3/18

Evoluţia dorinţelor, Partea 3

Pustiiţi de două ori

Observaţie: În dorințele noastre, împlinirea se face simțită doar pentru o perioadă scurtă de timp, apoi dispare. Acest lucru este cel mai problematic.

Comentariul meu: Împlinirea nu dispare, ci este pur și simplu suprimată de alte dorințe, deoarece ele se schimbă în noi tot timpul.

Întrucât avem un număr imens de dorințe, ele se află într-o anumită relație între ele, iar corelația lor constantă nu ne dă odihnă.

Prin urmare, uităm trecutul și ne gândim deja la viitor. Iar impresia dispare. Și, deși ne dorim să ne întoarcem la el, totuși nu mai suntem în stare.

Întrebare:  Adică, împlinirea nu este statică?

Răspuns: Nu! Împlinirea există în dorință. Dorințele se schimbă și se revarsă întotdeauna de la una la alta și în tot felul de combinații. La urma urmei, o persoană are un număr imens de dorințe. Prin urmare, simțim în permanență schimbări în noi înșine.

Întrebare: De ce, atunci când împlinirea dispare, ne simțim dublu pustiiţi?

Răspuns:  Dacă nu ar exista împlinirea, ne-am simți pe noi, înșine, în lipsa ei. Deoarece împlinirea a fost deja și a dispărut, atunci simțim absența umplerii și absența acestui loc ca umplere, adică dublu gol.

Să presupunem că acum sunt la nivelul zero, simţind o anumită lipsă, un gol și atunci mi se oferă umplerea, să zicem, două milioane, iar când această umplere dispare, atunci simt lipsa de umplere pentru două milioane, plus ceea ce aveam, adică ceea ce am pierdut. Nu mă simt doar zero, dar mă simt „minus două milioane”.

Din KabTV – „Bazele Cabalei” 12/3/18