Category Archives: Lectia zilnica

Lumea in Lumina Reflectata


Zohar, capitolul VaEra (Si Eu am aparut), paragraful 6; … fiecare grad contine GAR si ZAT care este ZA si exista implinire numai in ZA al fiecarui grad, chiar si in ZA de GAR, numit Daat. Totusi, nimeni nu poate dobandi in GAR al niciunui grad, nici chiar in GAR al gradului Assiya.

Percepem totul in Malchut. Malchut este numit imaginea Creatorului. In prezent nu vedem imaginea adevarata a lumii ci doar ceea ce intra prin cele cinci simturi (vaz, auz, gust, miros si pipait) si este prezent in creierul nostru. Primim o impresie de la informatia transmisa de noi prin simturile noastre si simtim realitatea care pare ca exista in fata noastra, inauntru, in spatele creierului.

La fel se intampla si in Malchut. Baal HaSulam explica in Prefata la Cartea Zohar ca impreuna cu Malchut exista primele noua Sfirot; totusi, Malchut nu stie ce sunt aceste noua Sfirot. Dobandeste aceste Sfirot dupa ce le include in ea, simtindu-le ca ceva ce a aparut inaintea ei.

Astfel, Malchut descopera primele noua Sfirot, in masura in care este in stare sa actioneze ca ele, de jos in sus.  Cand Malchut devine precum Keter prin respingerea Luminii Directe inapoi si formarea Luminii Reflectate, din Lumina Reflectata ea descopera faptul ca inaintea ei sunt primele noua Sfirot. Asta este, cel inferior incepe sa actioneze in afara lui si vede ce se intampla in Lumina Reflectata.

Acelasi lucru se intampla cu noi si in aceasta lume. Vedem ceva ce a existat inainte de noi, conform cu egoul nostru, in functie de ce ne este benefic sau nu. Orice nu afecteaza egoul nostru nu poate  aduce beneficii sau suferinte – nu il detectam.

Aceasta porneste de la radacinile spirituale: Malchut simte primele noua Sfirot, numai in masura Luminii Reflectate pe care Lumina Directa o imprima in ea. Aceasta este imaginea care ii apare lui Malcht ca existand inaintea ei. Nimic altceva nu exista in ceea ce o priveste, pentru ca nu simte altceva in afara de asta.

Daca Malchut isi doreste sa se bucure de faza Radacina (0), ea nu va detecta decat faza Radacina. Daca Malchut doreste mai mult sa se bucure, ea va vedea in fata ei o mai mare imagine a realitatii. Totul este determinat de grosimea dorintelor (Aviut) si de Lumina care se reflecta. De aceea nimic din Kabbalah nu vorbeste despre ceva care exista cu adevarat in realitate pentru ca totul depinde de masura realizarii, a dobandirii fiecaruia.

Din Lectia Zohar, de seara  28.04.10

Nu lovi calculatorul, este inanimat!


Intrebare: Ce inseamna ca, Creatorul devine furios? Daca vorbim de legi spirituale invariabile, de ce Zohar-ul il portretizeaza pe Creator ca cineva care poseda calitati umane, ca furia, invidia, etc?

Raspuns: Torah foloseste limbajul omului pentru a ne spune ce simtim si atribuim Creatorului. Folosesc deseori un calculator pentru a exemplifica asta. De ce devenim furiosi pe un calculator care nu este nimic altceva decat piese de metal si plastic? Nu are inteligenta ci doar executa comenzile programate. Toate actiunile lui sunt corecte. Daca apesi pe tastele gresite sau daca iti lipseste cunoasterea functionarii programului poti lovi tastatura in frustrarea ta, dar calculatorul va raspunde cu aceasi eroare de fiecare data. Un calculator nu este o persoana care isi poate schimba purtarea. Un calculator este inanimat si nu se poate schimba. Totusi, din nou si din nou, tu te relationezi la el ca la o persoana, intreband-ul cu furie: De ce nu faci ce vreau eu?

Atribuim unui calculator calitatile noastre, personalitatea noastra, dorind ca el sa se schimbe cum vrem noi. De fapt noi suntem necorectati si noi ne schimbam, in timp ce calculatorul nu este necorectat; deci purtarea lui este invariabila si intotdeauna corecta.

Aceasi regula se aplica si Creatorului. Nu vorbim despre Creatorul Insusi, vorbim despre Bo-Re (Vino si Vezi), asta este, perceptia noastra a Creatorului. Discernem si concepem Creatorul in dorintele noastre (Vasele de receptie, Kelim). Si de aceea atribuim Creatorului aceleasi calitati si reactii caracteristice noua.

De aceea este scris ca Tora vorbeste limba omului. Pentru a ne explica purtarea corecta si pentru a ne ajuta sa ne schimbam, trebuie sa ne imaginam ca si Creatorul trece prin schimbari cand, de fapt, El nu trece. Perfectiunea nu se poate schimba, altfel nu ar mai fi perfectiune.

Atribuind Creatorului calitatile noastre si privindu-l ca putand sa-si schimbe atitudindea fata de noi, ne putem vedea in doua ipostaze: Una, felul in care sunt, felul in care apar dintr-o parte, si a doua, in schimbarile prin care trec, fie in aceeasi lume, fie la trecerea dintre lumi.

Aceasta perceptie duala care ne permite noua sa ne imaginam ca ceva se schimba in afara noastra este un mare cadou de la Creator. Din aceasta cauza putem percepe o dimensiune noua, putem intelege lumea spirituala, putem intra in perceptia ei, liberi si independenti.

De aceea, perceptia noastra ca realitatea exista si se schimba in afara noastra este o adevarata salvare din inchisoarea lumii noastre (senzatia de claustrofobie spirituala). Este un punct fundamental care furnizeaza creaturii oportunitatea de a se ridica deasupra creatiei sale, de a deveni uman: Adam, similar cu Creatorul.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de  Kabbalah 27.04.10, Zohar

Intelesul Spiritual al Zeciuielii


Intrebare: Care este semnificatia spirituala a zeciuielii? (Maaser)

Raspuns: Zeciuiala este separarea celei de a zecea parti a Malchut. Torah ne sfatuieste sa stam deoparte de partile care in loc sa fie folosite direct pentru daruire pot fi folosite numai prin societate. Acest calcul este efectuat numai prin prisma daruirii de dragul Creatorului.

Tora descrie multe tipuri de taxe, dar toate sunt bazate pe un singur principiu: Pentru ca sunt incapabil sa daruiesc anumite dorinte pe care le am si Lumina care vine la mine, trec aceste dorinte la dorinta generala (Kli). Intr-o dorinta comuna, prin societate, sunt in stare sa am grija de ele.

Kli-ul meu este partial, adica ecranul acopera numai o parte din dorintele mele, in care sunt pregatit sa primesc de dragul daruirii. Cum pot sa corectez partea in care nu sunt in stare sa daruiesc?

Primesc Lumina pentru acea parte si transfer dorinta de a primi placere cu Lumina primita la un Kli exterior. In acest mod il pregatesc pentru corectie. Nefolosind Maaser astazi (a zecea parte din Malchut care nu poate fi corectata), pregatesc aceasta parte pentru corectare prin societate.

In stiinta Kabbalah studiem dorintele noastre numite haine si case. Ele devin corectate vazandu-le prima data ca externe mie si apoi transferandu-le in interiorul meu.

Acelasi lucru se aplica si Masser-ului. Il transfer pentru folosire externa dar apoi el devine internalitatea mea si se intoarce la mine cu dorinte pe care la inceput nu le-am considerat ca fiind ale mele. Pentru moment, in senzatiile mele, nu pot corecta aceasta parte pentru a o folosi pentru primire de dragul daruirii.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 28.04.10, Zohar

Pasul de Intrare intr-o Noua Lume


Pana in prezent, egoismul nostru s-a dezvoltat prin forta motrice a acestei lumi. Aceasta forta a crescut egoismul nostru de la o generatie la alta, de-a lungul mileniilor. Dar acum s-a terminat, ego-ul nostru nu mai vede nicio cale de a continua. Acesta a ajuns la limita finala a domeniului in care a crescut si s-a implinit total.

Suntem tratati intr-un mod nou, care ne arata felul in care suntem interconectati unul cu altul in sfera egoista. Aceasta forta de compresie ne va impinge in mod constant tot mai aproape, adunandu-ne, ne va inchide in interior, aratandu-ne cat de incapabili suntem de a ne ascunde unii de altii.

 Natura ne prezinta acum o atitudine complet noua fata de noi, si, prin urmare, ne vom simti tot mai rau, cu fiecare an ce trece. Acesta este motivul pentru care toate tarile si guvernele sunt disperate si nu stiu ce au de facut cu lumea. Singura modalitate de a corecta lumea este de a atrage forta care ne va corecta, si se va intampla, in masura in care dorim asta. Deci, trebuie sa avem dorinta!

 Fiecare persoana va fi fortata sa se conecteze cu ceilalti prin intermediul unei conexiuni benevole. Aceasta se va intampla fie coercitiv, fie prin intelegerea necesitatii. Prin studiu, adunandu-ne impreuna, cantand, si avand un canal Kabbalah TV, noi ne conectam la sistemul de la care vine aceasta forta la noi si ne corecteaza.

 Fiecare individ trebuie sa afle acest lucru si sa-L reveleze pe Creator. In acelasi mod in care ne simtim acum, pe noi insine, lumea, oamenii si natura, noi va trebui sa dezvaluim inca o realitate, inca o lume.

 
Din partea a treia Lectia zilnica de Kabbalah 28.04.10, Matan Tora

Metoda de a rezolva toate contradictiile


Intrebare: Care este, in principal, esenta metodei pe care doresti sa o transmiti in intreaga lume?

Raspunsul meu: Este metoda caii de organizare corecta a societatii umane. Acum societatea este divizata si simte nevoia de a se reuni. Cu toate acestea, nu are metoda de a atinge unitatea.

Toata lumea intelege ca egoismul nostru ne distruge si nu mai avem incotro merge. Nu ne-a mai ramas de ales nicio alta metoda. Intreaga noastra istorie si intreaga cale pe care am strabatut-o ne-au adus la intelegerea ca nu putem face nimic pentru a influenta natura umana. Toate studiile arata ca suntem complet egoisti si fiecare persoana se gandeste numai la ea insasi.

Cu toate acestea, nu mai putem inainta in acest mod. Ego-ul este in continua crestere, in timp ce lumea in care traim forteaza pe toata lumea sa fie interconectata. Natura ne-a impins catre aceasta conexiune stransa, dar noi, inca ne straduim sa facem opusul, sa ne separam cat de mult putem. Nu avem nicio cale de a echilibra aceste doua forte care sunt opuse una fata de cealalta: ego-ul nostru, care ne separa unii de altii, si forta naturii, care ne preseaza si ne inlantuie pe toti impreuna, ca intr-o inchisoare.

Ne aflam intr-o camera mica in care noi toti ne uram reciproc. Situatia devine de nesuportat si nu intelegem: Ce ar trebui sa facem in continuare?

Omenirea dezvaluie treptat, aceasta stare de lucruri. Pe de alta parte, Stiinta Kabalei a fost dezvaluita, ca fiind metoda care ofera o cale de a rezolva contradictia si transformarea acesteia in perfectiune. Asta este posibil numai cu ajutor din afara, Forta Superioara, care nu exista in planul realitatii noastre.

Pare nerealist pentru tine, deoarece forta aceasta, care poate corecta starea noastra nu provine din lumea noastra. Cu toate acestea, o putem descoperi si folosi, la fel ca pe celelalte forte ale naturii de care nu stiam in trecut, dar am aflat despre ele si acum le folosim.

 Din partea a treia Lectia zilnica de Kabbalah 28.04.10, Baal HaSulam, Articolul Matan Tora (Daruirea Torei)

Prin sclavie la Libertate


Zohar, Capitolul Bahar (Pe Muntele Sinai), paragraful 63: Ai putea sa-i folosesti ca sclavi pentru totdeauna. Este o Mitzva (Porunca) de a subjuga un sclav in Canaan. Ei sunt din partea lui Ham, care a efectuat incestul, asa cum este scris: Blestemat sa fie Canaan; un sclav al sclavilor sai sa fie el, fratilor sai …

A fi un sclav este, de asemenea, o corectie. O dorinta care poate fi fortata sa se supuna fortei dorintelor corectate se numeste un sclav este aproape de stapanul sau. Sclavia este o forma de corectare a sa, o modalitate corecta a existenţei sale.

Pentru moment, sunt incapabil sa fiu liber intr-o anumita dorinta, si nici nu pot lucra cu ea de dragul daruirii, pe cont propriu. Pot s-o atribui doar, altor dorinte ale mele. O astfel de dorinta poate fi, de asemenea, numita copil, femeie, sau adolescent; nu este deja un barbat, un erou, care este capabil sa depaseasca (un barbat-Gever este derivat din Itgabrut – depasire, surmontare).

Forma de dorinta care este capabila sa lucreze numai sub autoritatea unei alte dorinte este numita un sclav.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10. Zohar

Pregatindu-ne pentru a fi un Vas Sacru

Lucram pe dorintele noastre in timp de noapte, in intunericul din exil, neavand nicio putere. In timp ce e inca intuneric, ne pregatim pe noi insine pentru a saluta dimineata, in sensul sa gasim dorintele pe care le putem sacrifica.

 Nu vorbim despre rasaritul sau apusul de soare fizic, nici nu ne referim la bucati de carne de animale de sacrificiu. Vorbim numai despre folosirea Luminii de corectare in care o persoana se poate vedea pe sine ca pe un vas sacru.

 Cu alte cuvinte, o persoana va ajunge la Templu, vine la altarul pentru secrificiu, si e gata sa lucreze cu dorinta sa prin ridicarea la nivelul de daruire. Ridicarea partilor (bucati) din dorinta noastra, la nivelul de daruire este ceea ce se numeste ofranda.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10, Zohar

Rugaciunea in loc de sacrificiu


Exil este o stare in care persoana nu dispune de un ecran anti-egoist si nu are contact cu Lumina. Persoana se afla in imposibilitate de a se corecta si de a efectua actul de sacrificiu.

Sacrificiul este o dorinta corectata. Cu timpul, persoana trebuie sa ia o parte din dorinta sa, de la nivelul neanimat, vegetativ, sau animat si sa o ridice la nivelul vorbitor. Dar in vreme de exil, persoana nu are puterea de a corecta nicio dorinta. Acest lucru se datoreaza faptului ca el este total lipsit de forte spirituale, pana ce Lumina Inconjuratoare ajunge la el si il conduce in afara starii sale.

Iesirea din exil si obtinerea puterii de a rezista la o dorinta, de a se ridica deasupra ei si sa lucreze de dragul daruirii, inseamna ca persoana a cucereste desertul (starea in care dorintele sunt inca mici, ca in desert) sau ca a ajuns in Tzara Israel (o stare de dorinte mai mari si de lucru la un nivel mai inalt). Unde ajunge persoana dupa ce iese din exil depinde doar de dimensiunea dorintei prin care este capabil sa depaseasca si sa urce mai sus pentru a lucra de dragul de a darui.

Dupa 40 de ani de corectare a sa si redirectionarea spre daruire, dorinta, care anterior a fost desert, se transforma in dorinta numita Tzara Israel. Aceasta inseamna ca dorinta devine potrivita pentru a lucra de dragul daruirii.

Pana in prezent, noi nu avem puterea de a ne corecta si, prin urmare, stam departe de Tara Israel (Tara- Eretz este derivat din cuvantul Ratzon-Dorinta). Noi nu avem puterea de a lucra cu dorintele noastre de dragul daruirii; numai ne imaginam ce este munca spirituala corecta. Aceasta semnifica faptul ca in loc de a renunta, noi ne rugam. Vom inlocui munca reala cu dorintele noastre, prin cererea noastra de a ni se acorda aceasta forta, pentru a efectua corectarea reala.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10, Zohar

 

Intreaga zi este pregatire pentru o ora de studiu


Intrebare: Lucrul in intentie in studiul Zohar-ului ar trebui sa inceapa in timpul zilei, cu mult inainte de lectie?

Raspunsul meu: Persoana ar trebui sa functioneze in intentie tot timpul. Lumea este aranjata in asa fel ca noi suntem in contact cu grupul si studiul doar pentru un interval scurt de timp.

Mii de oameni din intreaga lume privesc la lecţie acum. Multi asculta traduceri simultane. Sunt dintre cei care abia pot intelege chiar si traducerea, din moment ce este disponibila numai in principalele limbi. Cu toate acestea, asta nu face nici o diferenta in avansarea lor spirituala. In ce priveste Zohar-ul, toti suntem in pozitie de egalitate. Venim la lecţie ca la o statie de benzina. Ne umplem cu Lumina si apoi traim in ea, in timpul orelor ramase.

Lumea noastra este voit aranjata in asa fel, incat sa lucram o treime din viata noastra, somn pentru cealalta treime a acesteia, si restul de alta treime pentru diverse prostii. Doar o ora sau doua sa ramana, pe care sa le smulgem din somnul nostru si sa-l folosim pentru a studia.

Cu toate acestea, atunci cand vom incepe studiul, avem nevoie sa intelegem ca intreaga noastra viata este aranjata corect, iar noi nu ar trebui sa lucram doar pentru ca ne lipseste o alegere mai buna. Creatorul organizeaza intentionat acest proces pentru noi. Daca venim la lectie, chiar si pentru o ora, asta ar trebui sa fie suficient pentru a ramane in adeziune cu scopul, pentru cele doua zeci si trei de ore ramase, si pentru a pregati dorintele noastre pentru aceasta unica ora de studiu.

Acum mai bine de 2000 de ani, in desertul Negev traia o persoana cu numele de Bar Bi Ioma-Student Pentru O Zi. El era taran, muncitor agricol. Cand isi termina truda sezoniera si putea pleca acasa, el mergea la Ierusalim. Pentru calatoria la Ierusalim, avea doar o zi la dispozitie, pentru a studia Tora; A doua zi, trebuia sa fie grabnic acasa, la locul de munca.

In onoarea acestei persoane, exista astazi, pentru toata lumea, o zi din an dedicata studiului. In trecut inteleptii spuneau ca a studia o singura zi este egala in valoare de studiu continuu, pe parcursul unui an, deoarece persoana aspira la aceasta zi pe parcursul intregului an.

Prin urmare, daca asteptam aceasta singura ora de lectie, timp de douazeci si trei de ore ramase dintr-o zi, toate cele 24 de ore sunt numerate in favoarea noastra. Acest lucru ne arata cat de multe ore sunt necesare pentru a pregati dorinta de a studia o ora.

Deci, totul depinde de pregatire. Noi trebuie sa folosim toate celelalte ore, pregatindu-ne pentru aceasta singura ora a lectiei de Zohar.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 23.04.10, Zohar

Iarta-ma, nu Am vrut sa te trezesc!


Cu cat Creatorul te trezeste mai mult, cu atat sunt mai mari asteptarile lui. Creatorul lucreaza cu cateva milioane de persoane care studiaza in acest timp Zohar-ul si asteapta reactia lor corecta, constienta si  voluntara, care arata consintamantul lor de a fi treziti. Trezirea de jos (Itaruta de Letata) trebuie sa vina in mod egal cu trezirea de Sus (Itaruta de Leila). Cand aceste doua procese coincid, Lumina Creatorului ne umple.

Mai intai, Creatorul ne trimite un impuls de Sus pentru a ne inspira. Deschidem Cartea si incepem sa citim si sa studiem. Mai tarziu va devenii mai dificil pentru noi. Dar de ce? Care este motivul? Este pentru ca aceasta senzatie este trimisa tot de catre Creator. El inceteaza sa ne mai inspire si ne da sansa sa ne trezim de jos.

Creatorul impune o greutate care este egala cu inspiratia noastra initiala. El pare ca spune: Stai! Nu am nevoie de tine. Nu te-am chemat! Uita, nu este pentru tine. Calmeaza-te! El joaca acest joc special dupa ce deja ne-a trezit de sus.  Este ca si cum a facut o greseala si dupa aceea se razgandeste: Nu! Stai adormit, nu te trezi.

Incetinindu- ne, El vrea sa inlocuiasca trezirea Sa cu efortul nostru voluntar de a ne trezi. Altfel totul s-ar intampla pe cheltuiala Sa mai degraba decat prin efortul nostru. Ce bun aduce asta? In acest fel, vasul nostru spiritual nu este gata pentru Lumina.

De aceea simtim ca si cum vrem sa rejectam spiritualitatea. Totusi, a fost dorinta noastra precedenta, cu adevarat a noastra, sau ne-a fost acordata sansa sa trecem printr-o asemena ocazie de Sus? Acum ca esti convins ca nu vrei spiritualitatea – acesta este adevaratul tu, dorinta ta de a primi placere la care poti adauga acelasi sens al trezirii pe care ai experimentat- o prima data.

Creatorul lucreaza asupra noastra, intoarce trezirea Sa in a noastra; realizam asta si o facem disponibila pentru alti oameni. Apoi impreuna cu altii incercam sa atragem Lumina Superioara. Folosim aceasta situatie ca un amplificator. Cererea noastra creste direct proportional cu numarul oamenilor carora am reusit sa le transferam aceasta cunoastere, lucrand impotriva egoismului propriu. Primim de 620 de ori mai mult in schimb; de atatea ori devine mai puternica avansarea noastra catre nivelul urmator.

Din Part. 1 a Daily Kabbalah Lesson 8.04.10, Zohar