Category Archives: Munca interioara

Singurul Program al Universului

226 Întrebare: Adam HaRishon a avut un program, iar Creația a avut altul. Începem să urmăm un al treilea program?

Răspuns: Nu, există un singur program numit planul creaţiei (Machşevet haBria) și funcționează în mod constant. În funcţie de nivelul la care se află sufletele (dorinţele), mai mult sau mai puţin sparte, acest program se comportă într-un fel sau altul. Este la fel ca într-un computer, nu este nimic complicat aici.

Întrebare: Atunci de ce spunem că ne întoarcem la starea lui Adam? El nu a avut nici un egoism, nu-i așa?

Răspuns: A avut, dar a fost ascuns, motiv pentru care a fost spulberat. Adam avea totul. Nu este nimic nou; există doar date revelatoare.

Întrebare: Vom mai avea acest egoism după corectarea finală (Gmar Tikun)?

Răspuns: De miliarde și miliarde de ori mai mult. Altfel, cum vom atinge o stare vastă corectată fără un ego uriaș?

Din Lecția zilnică de Cabala 24/02/20, “Pregătirea pentru Convenție”

Fiți demni de credința mai presus de rațiune

43 Întrebare: Cum putem fi răsplătiți dacă mergem în credinţă deasupra raţiunii?

Răspuns: În principal prin întoarcerea către Creator prin rugăciune.

Întrebare: Putem ajuta prietenii din grupul de zece să meargă cu credință mai presus de rațiune?

Răspuns: Desigur, dacă vă conectați, vă veți ajuta unul pe celălalt.

Din Lecția zilnică de Cabala 30/07/24, Scrierile lui Rabaş – Art.96 – “Necazul precede milostivirea”

Nimeni nu are nevoie de experiența unei civilizații autodistruse

203Întrebare: UNESCO intenționează să trimită pe Lună informații despre moștenirea culturală a umanității. Le traduc în 275 de limbi și investesc semnificativ în asta. Capsula va fi trimisă la bordul unui modul automat japonez. Această decizie a fost explicată ca o necesitate de a păstra unele informații despre rasa umană în cazul unei catastrofe globale pe Pământ.

Credeţi că cineva va avea nevoie de experiența umanității, care a reușit să se autodistrugă?

Răspuns: Nu, dar tocmai asta suntem obișnuiți să facem.

Întrebare: Credeţi că nimeni nu va avea nevoie de ea până la urmă?

Răspuns: Cred că omenirea este încă într-o stare atât de embrionară încât orice alte civilizații posibile sunt cu câteva niveluri mai înalte.

Întrebare: Deci suntem un fel de copii?

Răspuns: Da, prin urmare, este foarte ușor să fim scanați.

Întrebare:  Suntem, așa cum ați spus, niște egoiști mărunți pe suprafața acestui Pământ și asta este?

Răspuns: Da.

Comentariu: Și toată experiența, toată cultura, toată știința, toate mileniile de dezvoltare – toate acestea…

Răspunsul meu: Dar știința? Știința există în natură și este deschisă tuturor. Arta este de asemenea, foarte relativă, deoarece depinde de organele de percepţie.

Eu cred că nimeni nu are nevoie de asta. Dar omenirea vrea să se înveselească puțin, să se ridice, parcă ar spune: “Iată ce facem, declarăm tuturor cine suntem și ce suntem.”

Întrebare: Ce credeţi, dacă am primi un mesaj acum că odată au fost oameni care au creat o civilizație aici, niște ființe vii, și apoi s-au ucis și au dispărut, ne-ar învăța acel studiu ceva?

Răspuns: Nu, așa a fost, dar nu ne-a învățat nimic.

Întrebare: Știm măcar de ce s-au distrus unul pe celălalt?

Răspuns: Este natura umană egoistă obișnuită.

Întrebare: Aceste cunoștințe nu ne-au condus nicăieri?

Răspuns: Nicăieri, desigur.

Întrebare: De ce nu învațăm din experiența?

Răspuns: Nici măcar în genele noastre nu ne este frică de asta. Nu există absolut nimic.

Întrebare: De ce a exclus Creatorul această posibilitate în noi?

Răspuns: Pentru ca noi să fim independenți de natura noastră.

Întrebare: Deci dacă suntem dependenți de natura noastră, nu învățăm nimic?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Și dacă devenim independenți de ea, atunci de la cine învățăm?

Răspuns: Este imposibil!

Întrebare: Este un joc de-a v-aţi ascunelea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cum putem naviga prin asta?

Răspuns: Trebuie să ajungem la un nivel de interacțiune antiegoistă unul cu celălalt.

Întrebare: Ce este asta?

Răspuns: După cum se spune în Cabala — credința mai presus de rațiune.

Întrebare: Deci toată interacțiunea noastră este egoistă?

Răspuns: Este absolut egoistă. Și nu avem nicio posibilitate de a exista dacă nu ne ridicăm deasupra acestei naturi.

Întrebare: Pe de altă parte, spuneţi că nu este ușor să te ridici deasupra naturii.

Răspuns: Nu este ușor, dar este posibil.

Întrebare: Trebuie să avem o dovadă în acest sens – că au existat oameni care s-au ridicat deasupra? Revenim din nou la faptul că oamenii care s-au ridicat mai sus au ceva experiență?

Răspuns: Nu. În principiu, nu am avut astfel de exemple în trecut.

Întrebare: De unde vă vine încrederea că acest lucru este posibil?

Răspuns: Pentru că Tora afirmă așa și a fost dată în acest scop. Trebuie să folosim Tora pentru a ne ridica deasupra naturii noastre.

Comentariu: Vă rog spuneţi-mi, tocmai aţi folosit expresia „credință deasupra rațiunii”. Aceasta este de fapt baza Cabalei.

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Puteți explica asta simplu oamenilor obișnuiți? Ce este „credința mai presus de rațiune”? Trăiesc conform rațiunii, nu?

Răspuns: Da, trăim în întregime conform rațiunii. Dar trebuie să ne ridicăm la următorul grad, gradul de credință deasupra rațiunii.

Întrebare: Asta înseamnă că doar cred?

Răspuns: Nu, nu înseamnă doar a crede. Înseamnă să te guvernezi de la un grad deasupra naturii noastre egoiste.

Întrebare: Ar trebui să-mi imaginez că sunt la acest grad?

Răspuns: Este imposibil de imaginat. Deci este o problemă, dar se poate rezolva. Cred că până la urmă umanitatea o va rezolva.

Întrebare: În principiu, înțelegem ce este credința sub rațiune. Înseamnă că ni se spune: „Crede”. Este sub raţiune?

Răspuns: Da.

Întrebare: Credința la nivelul rațiunii este de asemenea, mai mult sau mai puțin de înțeles. Aceasta este știința, care spune: „Am dovedit-o”. Așa poate fi. Dar credința deasupra rațiunii, spuneți dvs., este un grad deasupra rațiunii la care trebuie să ajungem?

Răspuns: Da.

Întrebare: În esență, Creatorul este la acest grad?

Răspuns: Cred că Creatorul este dincolo de acest grad. Dar pentru a ne ridica la acest grad, avem nevoie de Creator.

Întrebare: El vrea să facem asta?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce face El pentru a ne ajuta să ne ridicăm la acest grad?

Răspuns: El răspunde rugăciunilor noastre. Dacă vrem cu adevărat acest lucru, ni-l dorim și îl cerem, El o va face.

Întrebare: Dacă mă ridic cu adevărat la nivelul credinței deasupra rațiunii, dacă ne ridicăm la acest nivel, ce devine starea mea?

Răspuns: Începi să simți forța Creatorului care umple întreaga natură și ești în contact cu El.

Întrebare: Care este definiția dvs. despre Creatorul pe care încep să-L simt?

Răspuns:: Forța superioară în care existăm.

Întrebare: Cum este ea?

Răspuns: Forța bunătății, forța grijii.

Întrebare: Încep să curg în această stare?

Răspuns: Da, devine starea ta naturală.

Din KabTV “Şiri cu Dr. Michael Laitman” 1/7/24

Curăță inima

504Întrebare: Cum putem distinge între cele două influenţe ale Creatorului asupra noastră pentru a alege pe cea în care să spunem mai întâi: „Nu există altcineva în afară de El” sau „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine”?

Răspuns: Trebuie să-ți cureți puțin inima și atunci vei înțelege atitudinea Creatorului față de tine.

Întrebare: În ce caz voi avea ocazia să spun: „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine”? Pentru că îmi este întotdeauna convenabil să spun: „Nu există altul în afară de El”.

Răspuns: Desigur, asta este întotdeauna mai bine.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/07/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Scrisoarea nr. 16

Unicitatea spirituală a fiecăruia

938.01Întrebare: Ce este unicitatea spirituală a fiecăruia? Cum o putem dezvălui pentru a ne uni nu în dorințe, ci în intenţii, în care suntem egali și fiecare își adaugă culoarea la infinit?

Răspuns: Ar trebui să încerci să te ridici deasupra ego-ului tău și să-ți imaginezi că ai deja calitățile potrivite: iubire, dorința de a face pe plac altora și așa mai departe. Dacă te comporți așa, vei reuși.

Unicitatea spirituală a cuiva constă în faptul că vrea să-l împlinească pe altul, deși nu înțelege cum o face într-un mod în care nimeni altcineva nu poate în locul lui.

Despre aceasta este legea „iubiți-vă aproapele ca pe voi înşivă” – a investi în relațiile cu prietenii.

Nouăzeci la sută dintre adepți își pot dezvălui individualitatea și realizarea ei doar prin intermediul liderilor. Cu toate acestea, pentru ca liderii să-i ajute, adepții trebuie să depună efortul măsurabil corespunzător. Trebuie să încerce să fie alături de astfel de oameni care trag grupul înainte și astfel acționează pentru a corecta pe toată lumea.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.270 – “Oricine cu care spiritul poporului este mulțumit – 2

Pune împreună toate imaginile Creatorului

275Întrebare: Aţi spus că fiecare are propriul său Creator. Când ne unim și percepem unul pe Creatorul celuilalt, ce se întâmplă cu El? Se schimbă ceva?

Răspuns: Creatorul combină toate imaginile Sale într-o singură imagine mai mare.

Întrebare: Cum ne afectează aceasta interacțiunea ulterioară cu El?

Răspuns: Dacă unitatea este menținută, atunci te agăți și mai mult de El, iar dacă nu este menținută, atunci este rău.

Este în regulă; veţi ajunge treptat la unitate.

Din prima parte a Lectiei zilnice de cabala 24/7/24, Scrierile lui Baal HaSulam Scrisoarea nr. 8

Întrebări despre munca spirituală—157

202.0Întrebare: Toate dorinţele Sitra Achra pot fi transmise Creatorului?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Care este această stare când încep să mă cert cu Creatorul că nu vreau să fac ceva?

Răspuns: Acesta este egoismul tău.

Întrebare: Care este diferența dintre Klipa și Sitra Achra?

Răspuns: Nu există nicio diferență.

Întrebare: O persoană ar trebui să-şi calculeze pasiunile, obiceiurile și așa mai departe. Ar trebui să calculeze și ceea ce nu își dorește nici măcar pentru el, ci îi cere Creatorului putere și face ceea ce nu vrea să facă?

Răspuns: Corect, o persoană ar trebui să acționeze în acest fel calculând ceea ce și-ar dori să facă, dar nu poate, și să ceară asta Creatorului. Aceasta este o rugăciune foarte corectă.

Întrebare: Munca pentru Creator trebuie făcută cu bucurie. Cum se poate distinge bucuria de plăcere în munca spirituală?

Răspuns: Încercați să o distingeți; acesta este un sentiment intern al unei persoane.

Întrebare: Dacă noi, în grupul de zece, primim plăcere din a lucra pentru Creator, aceasta este Sitra Achra sau nu?

Răspuns: Trebuie să verificați dacă lucrați de dragul plăcerii sau nu. Nu este ușor.

Din Lecția zilnică de Cabala 21/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.232 – “Mituirea lui Sitra Ahra

Faceți pace cu Creatorul

629.4Întrebare: Cum se leagă Cabala cu sentimentul de vinovăție care apare în mine pentru că nu am dedicat suficient timp studiului ei astăzi?

Răspuns: Nu ar trebui să te angajezi în auto-reproș. Nu este bine. Trebuie doar să faci pace cu Creatorul. Adică, mulțumește-I pentru ceea ce îți dă El, pentru că te-a înălțat, te-a corectat și te-a condus înainte. Asta este tot.

Mai multe gânduri pozitive. Să te plângi Creatorului nu te va ajuta. Mai târziu, vei vedea că ai greșit.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.07.20, “Conexiunea într-un singur suflet”

Cum îți poți iubi aproapele?

530Întrebare: Ne este ușor să iubim oamenii care ne sunt apropiați în calitățile lor. Dar cum putem să iubim oamenii care nu sunt ca noi?

Răspuns: Nu cred că ar trebui să faci asta. Ar trebui să te străduiești pentru ceea ce este revelat în grupul de zece și să încerci să stabilești relații de prietenie în el.

Întrebare: Ce este ura față de ceilalți?

Răspuns: Ura față de ceilalți este antipatie, dorința de a te îndepărta de ei, de a te distanța.

Întrebare: Cum ne putem iubi aproapele ca pe noi înșine? Trebuie să ne vedem în el și să-l iubim?

Răspuns: Îți poți imagina așa, sau îți poți imagina că aproapele tău, pe care vrei să-l iubești, este conectat de Creator și prin el îl vei iubi pe Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.270 – “Oricine cu care spiritul poporului este mulțumit – 2

Maaser: O zecime și nu mai mult

504Întrebare: Plata Maaser (zeciuiala) ajută la avansarea către sfințenie?

Răspuns: Plata Maaser este necesară; altfel, nu vei avea intrare în tărâmul spiritual. Profesorul meu Rabaş nu le permitea celor care întârziau să plătească Maaser să participe la cursuri.

Maaser este un lucru foarte serios: o zecime din venitul nostru. Acesta este cel care ne ajută să urcăm pe scara spirituală. Deci luați în considerare acest lucru.

Întrebare: Dacă încep să plătesc Maaser acum, trebuie să plătesc Maaser pentru anii în care am fost în Bnei Baruch și nu am plătit?

Răspuns: Va trebui să faci asta. Maaser este cel mai important lucru în conexiunea noastră, deoarece acești bani reprezintă o zecime spirituală. Foarte des oamenii mă întreabă dacă este posibil să plătesc mai mult. Nu, trebuie să plătiți exact zece procente, așa cum scrie în Tora: o zecime și nu mai mult.

Întrebare: Trebuie să știu dacă prietenii mei din grupul de zece plătesc pe Maaser, sau ar trebui să fiu sigur, prin credință mai presus de motive, că ei o fac?

Răspuns: Toți cei din grupul de zece ar trebui să știe acest lucru, deoarece avansați atât personal, cât și în grupul de zece. Prin urmare, avansarea ta depinde de plata generală a Maaser.

Din Lecția zilnică de Cabala 21/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.232 – “Mituirea lui Sitra Ahra”