Category Archives: Munca spirituala

Cum ne rugăm corect?

239Întrebare: Dacă ne reînnoim zilnic și pornim de la o pagină curată, care este rugăciunea corectă pentru tot ceea ce a fost, este și va fi? Sau ar trebui să ne concentrăm pe momentul prezent și să cerem corectări acum?

Răspuns: Când vorbim despre ceea ce a fost, este și va fi, aceasta reflectă atitudinea noastră față de Creator, ca sursă a toate. Dar dacă Îi cerem să ne schimbe în momentul prezent, atunci vorbim despre conexiunea noastră imediată, conexiunea clipă de clipă, și ne întoarcem către El cu această cerere.

Întrebare: Ce este mai important: să ne rugăm pentru longevitatea dvs. sau pentru ca să nu fie ruptă conexiunea cu dvs.?

Răspuns: Nu vă rugați pentru longevitatea sau conexiunea cu mine, ci pentru conexiunea voastră în cadrul grupului și cu Creatorul.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/9/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.25 – “Lucrurile care provin din inimă”

Evitați exilul spiritual

120Întrebare: Cum pot dezvolta o teamă că nu voi putea dărui prietenului meu?

Răspuns: Ar trebui să te gândești la asta, să ţi-o imaginezi, și vei obţine atitudinea.

Întrebare: Care sunt consecințele dacă nu dăruiesc prietenilor mei la timp?

Răspuns: Cele mai grave consecințe posibile sunt coborârea spirituală, exilul spiritual, sau în general, blocarea căii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/9/24, Scrieri ale lui Rabaş – Art.7, 1984-“Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Un sistem format din multe dorințe

938.05Toate creațiile din lume sunt multe organe care stau unul peste altul, și atunci când toate vor fi corectate, vor deveni cu adevărat un singur trup (Zohar pentru toți, Toldot [Generații], “Acestea sunt generațiile lui Isaac”).

Întrebare: Fiecare grup de zece este un organ al Parţufului comun?

Răspuns: Ai putea spune că face parte dintr-un organ.

Întrebare: Cum putem deveni organe spirituale?

Răspuns: Aceasta nu este sarcina ta. Sarcina ta este să te străduiești să te conectezi în grupul de zece, apoi în sute, mii și așa mai departe. Cu alte cuvinte, continuaţi să urcaţi în conexiunea voastră.

Întrebare: Ce este o ființă creată, în lume?

Răspuns: O ființă creată în lume este o dorință individuală de a se bucura, de a simți că ești în viață, este egoism.

Creatorul l-a creat pe om, adică un sistem format din multe dorințe și subsisteme, toate îndreptate spre corectarea lor.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/9/24, „Devenind mai puternici în grupul de zece”

Nu furați unii de la alții

224Întrebare: Cum putem dezvolta sensibilitatea la recunoașterea răului din noi înșine?

Răspuns: Vezi că există atât de mult în tine încât nu poți face nimic în privința asta.

Comentariu: Uneori văd că este prea mult.

Răspunsul meu: Este bine. Suferă din asta, urăște-o și încearcă să înțelegi de ce te-a făcut Creatorul cel mai egoist.

Întrebare: Ar trebui să ne ajutăm prietenii din grupul de zece să ajungă la recunoașterea răului?

Răspuns: Poți, dar cu mare grijă; altfel, vei fura de la ei.

Întrebare: Cum evităm să furăm de la ei?

Răspuns: Nu le spune ce este rău sau bun la ei.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/9/24, „Devenind mai puternici în grupul de zece”

Întrebări despre munca spirituală—179

234Întrebare: Cum poate omul să rămână concentrat pe sursă în timp ce își suprimă ego-ul pentru a obține un contact minim cel puțin?

Răspuns: Întoarcându-ne către Creator și cerând forța dăruirii mai degrabă decât forța primirii.

Întrebare: Înțeleg o rugăciune îndreptată în afara mea. Noi spunem: „Dă-mi asta, dă-mi asta”. Dar ce ar trebui să fie o rugăciune „înăuntrul meu”? Ce este asta?

Răspuns: În interiorul meu este egoism și în afara mea este altruism, de dragul celorlalți.

Întrebare: Pe fondul forței câștigate de la Convenție, nu m-am simțit mic; dimpotrivă, mă simțeam la fel de grozav ca prietenii noștri. Este bine să rămân într-o asemenea stare sau ar trebui să mă smeresc puțin?

Răspuns: Este bine să rămâi în acea stare. Nu-ți fie frică să te simți măreţ. Așa cum o găină își acoperă ouăle cu corpul pentru a le cloci, tu poți acționa similar față de ceilalți.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 16/9/24, „Continuăm Congresul cu o ascensiune”

Țara lui Israel va fi a noastră

933Pe măsură ce sezonul sărbătorilor și începutul noului an se apropie, apare o întrebare: „Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru noul an?”

Cred că tot poporul Israel care trăiește în acest pământ înțelege situația unică prin care trecem. Ne cere unitate și solidaritate, precum și puterea de a rezista dușmanilor noștri care ne înconjoară din toate părțile. Trebuie să fim pregătiți pentru asta și încrezători, că dacă acționăm în acest fel, vom reuși.

Totul depinde de noi. Dacă o dorim, țara lui Israel va fi a noastră. Aceste două stări – pătrunderea noastră în lumea spirituală și rezistența noastră fizică față de dușmanii poporului Israel sunt interconectate și se apropie.

Cu cât suntem mai pregătiți pentru revelarea spirituală, cu atât avem mai multe șanse să asigurăm pământul fizic al Israelului. Unul îl influențează pe celălalt. Această conexiune este foarte pozitivă și clară și devine din ce în ce mai evidentă pe zi ce trece, așa cum putem vedea în seria recentă de operațiuni militare de succes.

Baal HaSulam explică în detaliu în „Introducere la Cartea Zohar” legătura dintre interioritate și exterioritate. Prin urmare, cu cât avem mai multă unitate și solidaritate, cu atât vom obține mai mult succes în domeniul fizic. Aceasta este o situație foarte favorabilă, iar cel mai important lucru este să nu pierdem această ocazie, să nu arătăm slăbiciune față de dușmanii noștri sau ostilitate unul față de celălalt.

Dacă stabilim relații deschise, sincere, pline de iubire și unitate între noi, putem cuceri întreaga lume prin forța binelui. Forțele bunătății, unității și dorinţei de a fi împreună vor emana din noi, iar lumea le va accepta și le va folosi cu plăcere. Acesta este un moment foarte favorabil pentru o astfel de transformare.

Corectarea pe care nu am reușit să o realizăm de mii de ani este acum posibilă. Să sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, că vom reuși.

Ce este această oportunitate care se deschide acum, și care nu era disponibilă înainte? Anterior nu aveam o formă de conexiune atât de dedicată și tangibilă care să determine atât existența noastră actuală, cât și viitorul nostru. Dar acum ne putem ridica, și cu forța noastră unică, putem obliga natura, Creatorul, să ne aducă în culmea existenței.

Trebuie doar să ne dorim ca acest lucru să se întâmple și să punem ordine în relațiile dintre noi așa cum ar trebui să fie: între indivizi, între grupurile de zece, între grupuri de bărbați și cele de femei, și pe cât posibil între copii. Întărirea unității pe care o realizăm între noi va schimba inevitabil realitatea. Întregul popor al Israelului unit în jurul grupului nostru va implementa această conexiune în practică.

Trebuie să devenim centrul unității, nu de dragul de a fi centrali, ci de dragul conexiunii în sine. Toată lumea va fi gata să-și dea toată lumina pentru asta. Pentru a pătrunde în spiritualitate, fiecare persoană trebuie să aibă un singur gând – cum să umple inima prietenului său. A intra în inima unui prieten înseamnă a cuceri țara lui Israel. În acest fel, vom obține corectarea completă. La urma urmei, inima unui prieten pentru mine este țara lui Israel.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/10/24, „Întrebări și răspunsuri despre calea spirituală”

 

Crearea unităţii este o acțiune spirituală

938.07Întrebare: Ce este conexiunea din grupul de zece? Este un process, sau un rezultat realizabil?

Răspuns: Conexiunea este singura acțiune spirituală. Ne putem uni în grupurile de zece, sute sau mii, în funcție de scara cu care suntem mulțumiți.

Este un proces de ascensiune pe gradele scării spirituale, unde simțim o înălţare constantă și o revelație la fiecare pas al conexiunii noastre cu Creatorul.

Întrebare: Este sarcina noastră înainte de Congres să atingem un grad minim de conexiune?

Răspuns: Cum trebuie să fie, depinde de tine.

Întrebare: Când se va întâmpla asta? Prin ce trebuie să trecem ca să simțim? Câte inimi trebuie deschise pentru a obține chiar și un rezultat minim?

Răspuns: Vă puteți deschide inima colectivă astăzi; nu există limitări. Oricât de mult vă doriţi, atât veţi urca în calitățile dăruirii, iubirii și conexiunii.

Din Lecția zilnică de Cabala 9/9/24, Scrierile lui Rabaș – Art.940– “Punctul din inimă”

Coborârea în munca spirituală

549.01Întrebare: Cum deosebești o coborâre de o dispoziție proastă obișnuită?

Răspuns: O proastă dispoziție obișnuită se poate întâmpla de exemplu, dacă copilul tău ți-a spart ceașca preferată sau ai probleme la serviciu. Acestea au deasemenea cauzele lor, dar nu au legătură directă cu starea voastră spirituală.

În munca spirituală, o coborâre este atunci când semnificația spiritualității se diminuează în ochii tăi.

Din Lecția zilnică de Cabala 28.02.20, ”Întrebări de la Kli-ul Mondial”

Puterea anulării

528.03Dacă prietenul său este numărul unu, iar el zero şi îl urmează, se consideră că el primeşte de la prietenul său de zece (10) ori mai mult. Iar dacă spune că el reprezintă de două ori zero comparativ cu prietenul său, el primeşte de la prietenul său de o sută de ori mai mult (Rabaş, Art.7, „ Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”).

Întrebare: Există o putere de anulare în fața unui prieten cu un zero și o putere de anulare în fața altui prieten cu două zerouri. Care este diferența în puterea de anulare?

Răspuns: Pentru fiecare persoană există criterii diferite, în funcție de rădăcina sufletului său. Prin urmare, nu pot spune care ar trebui să fie puterea calității tale de dăruire și iubire, astfel încât să te poți ridica la primul nivel, la al doilea, la al treilea.

Omul care nu deține aceste calități nu le poate încerca singur. Ar trebui să înțelegeți că veți obține toate acestea ca urmare a muncii continue între voi, în grupul de zece, când încercați să vă tratați prietenii așa cum este scris în sursele primare, iar prietenii voștri vă vor trata exact în același mod.

Tocmai cu această tehnică veți începe să stăpâniți nivelurile spirituale, să înțelegeți ce este în ele și să vă ridicați rapid.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/9/24, Scrierile lui Rabaş – Art.7, 1984-“Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Conectând toate părțile sufletului lui Adam

947Întrebare: Cum putem lucra numai dinspre partea sufletului lui Adam care este în noi?

Răspuns: Fiecare dintre noi primește o porţie din partea lui Adam HaRishon care este în noi, pe care am corectat-o ​​deja. Ceea ce este încă necorectat este tot în noi. Aceasta este ceea ce facem.

Cel mai important lucru pentru noi este să ne unim, atât bărbați, cât și femei, ca un tot comun. Prin aceasta, putem începe să simţim partea de Adam din noi.

Întrebare: Cum să nu pierdem ocazia din această Convenţie de a conecta toate părțile într-un singur suflet?

Răspuns: Aceasta este ceea ce facem. Nu este o chestiune de interacțiune umană obișnuită. Trebuie să ne apropiem unul de altul în simțurile noastre și să realizăm că prin simţirile noastre ne putem conecta într-un asemenea grad încât să ne simțim sursa, sursă din care am coborât. Prin aceasta, fiecare își va corecta sufletul individual și colectiv, ceea ce ne va permite să simţim din ce în ce mai mult lumea superioară.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/9/24, “Devenind mai puternici în grupul de zece”