Category Archives: Munca spirituala

Convingeţi-L pe Creator să ne corecteze

234Întrebare: Trebuie să ne corectăm calitățile corupte. De exemplu, simt mândrie, invidie, frică și mă simt corupt. În același timp, când studiem Studiul celor zece Sefirot sau articolele lui Rabash în grup, simțim unitatea și puterea grupului. Cum pot combina cererea către Creator și munca din grupul meu?

Răspuns: Cereți constant Creatorului conexiunea cu prietenii, corectarea acestei conexiuni și să năzuiți să influențați pozitiv prietenii. Aceasta este ceea ce trebuie să facem.

Drept urmare, vom vedea că ne apropiem unul de celălalt. Prin apropiere ne referim la înțelegerea noastră că numai prin proprietățile și conexiunile noastre comune îl putem convinge pe Creator să ne corecteze. Este foarte important.

Este important să știm că, dacă ne conectăm împreună în grupul de zece, Îl putem convinge pe Creator să ne corecteze.

Din prima parte a Lecției din Convenţia Internatională de Cabala “Deschiderea inimilor” 01/10/23, Lecția 4 „Conectarea ca un om cu o singură inimă”

Ce ar trebui să corectăm?

243.07Când fiecare își bucură prietenul, nu există nici o diferenţă de dorință între ei și toți sunt incluşi într-o singură dorință, prin care sunt încorporați în dorința superioară (Likutei Halachot [Reguli alese]).

Acest lucru se face treptat, simultan, deoarece în măsura în care ne apropiem unul de celălalt, îndeplinim legea garanţiei reciproce.

Corectându-ne pe noi înșine, corectăm întreaga natură. Începem să vedem din interior cum natura este transformată în conformitate cu aceasta. Nu trebuie să corectăm nimic altceva decât conexiunea reciprocă dintre noi.

Din lecția zilnică de Cabala din 23.03.10, Scrierile lui Baal HaSulam „Arvut (Garanția reciprocă)”

Deveniți un popor adevărat al Israelului

933Întrebare: Ce trebuie să facă grupul nostru global pentru a deveni cu adevărat o națiune independentă și a se simți ca adevăratul popor al Israelului?

Răspuns: Pentru a face acest lucru, singurul lucru de care avem nevoie este să ne unim între noi. Noi suntem cei care avem o mișcare interioară pentru a-L atinge pe Creator, așa că trebuie să devenim una pentru a crea condiții pentru revelarea Lui.

Întrebare: Ce presupune independența? Să susținem mereu această flacără a iubirii din responsabilitatea în cadrul grupului și tot ceea ce este exterior nu ar trebui să mai fie un motiv pentru a ne uni?

Răspuns: Sigur. Cu cât ne unim mai mult în interior, cu atât vom acorda mai puțină atenție exteriorului. Atât de mult încât pentru tine, unirea cu o altă persoană cu o altă mentalitate sau alte semne exterioare nu va juca deloc niciun rol. Totul depinde de încotro ne îndreptăm.

Creatorul ne oferă tot felul de noi semne exterioare, astfel încât să putem înțelege interdependența întregii naturi prin ele și astfel părțile sale externe și interne ar fi absolut închise în înțelegerea noastră.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala, 14.10.23, Scrierile lui Baal HaSulam „Națiunea”

Cum pot învăţa să iubesc?

168Întrebare: Studiem care sunt nivelurile de dezvoltare mineral, vegetal, animal și uman. La ce nivel vom putea împlini porunca „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”? Dacă suntem la nivel animal, la ce nivel sunt cei care ucid și violează astăzi și cum ar trebui să învățăm să iubim dacă Creatorul este totul?

Răspuns: Trebuie să acceptăm tot ceea ce se întâmplă ca venind de la Creator și să încercăm să ne imaginăm mai presus de orice vedem și simțim că toate aceste acțiuni sunt ale Lui; El le face intenționat, astfel încât să ne ridicăm și mai sus și să ne tratăm unii pe alții cu iubire, iar din această etapă a iubirii între noi am trece la iubirea pentru Creator.

Este imposibil să înțelegi asta așa, pur și simplu, dar când începi să lucrezi în acest sens și să te adâncești în această muncă, atunci ți se dezvăluie întregul gând al Creatorului.

Din lecția zilnică de Cabala 11/10/23, „Să devii mai puternic în Nu există nimeni în afară de El”

Reînvierea simţirii din inimă

275Întrebare: În prezent, nu putem simți că în inimile noastre nu există nimeni altcineva în afară de El. Dacă legăm fără sinceritate tot ceea ce se întâmplă cu Creatorul, de noțiunea că nu există altcineva în afară de El și El face toate acestea în beneficiul nostru, ne va conduce acest lucru la o simţire în inimă?

Răspuns: Da. Dacă ne străduim și ne imaginăm în orice împrejurare că tot ce ni se întâmplă vine de la Creator și în ciuda faptului că ne aflăm în stări neplăcute în care ne îngrijorăm și suferim, dacă tot credem că nu există altul în afară de El și totul vine de la El, atunci trebuie să atribuim totul Creatorului și să ne gândim că din moment ce nu suntem conectați și nu ne apropiem de El în starea în care ne aflăm, aceasta este problema noastră.

Prin urmare, tot ce putem face este să ne întărim și mai mult unitatea. Procedând astfel, vom depăși toate consecințele neplăcute a ceea ce se întâmplă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 9/10/23, “Ne întărim în Nu există nimeni în afară de El”

Terorismul în Israel: Nevoia de soluţii pe termen lung

293Comentariu: Ceea ce se întâmplă acum în țară [Israel], desigur provoacă mândrie. Ca răspuns la nelegiuirea completă a teroriștilor, o armată de 360.000 de oameni a fost adunată în câteva zile. Oamenii au lăsat totul și s-au dus la stațiile de recrutare și au venit din străinătate. Și-au părăsit toate afacerile.

Toată lumea are un sentiment: „Aceasta este casa mea și casa este în pericol”. Și toți au venit.

Vedem cum se schimbă totul. Chiar înainte de asta, cineva era stânga sau dreapta – acum sunt împreună, merg la luptă. Au existat opinii diferite; acum există o singură vedere. Aceasta este adevărata unitate a Israelului. Adică durerea i-a conectat pe toți.

Răspunsul meu: Trebuie să neutralizăm complet Hamas și să distrugem această organizație pentru a ne asigura că există o viață normală în Fâșia Gaza așa cum a fost cândva.

Odată era posibil chiar să intri în Fâșia Gaza. Oamenii mergeau acolo să facă cumpărături sau să repare mașini. Au dus o viață normală. Și apoi, datorită acestei organizații Hamas, Gaza a devenit inamicul absolut al Israelului. Deci, ceea ce trebuie să facem este să restabilim comunicarea normală.

Întrebare: Cum rămâne cu faptul că începe atmosfera de căutare a vinovaților? Cum trăim cu asta acum?

Răspuns: Nu se poate scăpa de asta. Trebuie să privim lucrurile în mod realist. Există în oameni. Când sunt atât de multe vieți pierdute și atât de multe probleme, nu va dispărea de la sine, iar timpul nu o va șterge. Prin urmare, trebuie să înțelegem că va trebui să ne confruntăm cu asta mult timp.

Întrebare: Așadar, dacă acest sentiment „cum s-a putut întâmpla asta” apare – și apare la mulți oameni, desigur, din moment ce văd că lucrurile au lipsit ici și colo – atunci nu este necesar să-l suprimi în tine?

Răspuns: Nu, nu îl poți suprima. Trebuie doar să rezolvăm bine toate planurile de viitor.

Întrebare: Când ați rostit o astfel de frază, „Toată lumea ar trebui să aibă un sentiment de vinovăție!” Cum ar trebui să înțelegem asta?

Răspuns: Ne-am permis să facem tot posibilul pentru a slăbi statul cu demonstrații și ciocniri nesfârșite între noi, iar asta le-a dat teroriştilor posibilitatea de a face ce vor.

Întrebare: Deci nu vă retrageți de la această frază?

Răspuns: Nu, desigur că nu. Noi suntem de vină pentru asta.

Întrebare: Vreţi să spuneţi „noi”? Nu cei care au ieșit la demonstrații?

Răspuns: Nu, nu. De asemenea, nu mă exonerez de nicio responsabilitate. Nu pot exista standarde duble aici. Toată lumea este de vină.

Întrebare: Și cum ar trebui să trăim cu asta, cu această vinovăție?

Răspuns: Cum să trăiești cu ea? Ei bine, nu trăi.

Comentariu: Dar când vezi ce s-a întâmplat acolo și încă te simți vinovat nu este atât de simplu.

Răspunsul meu: Deci, ce poți face? Închizi ochii și spui: „Nu se întâmplă”?

Întrebare: Nu mai pot. Este posibil să îl întoarcem? Este posibil acum să ieșim din acest sentiment în altul?

Răspuns: Doar dacă lucrezi constant la el. Adică, trebuie să restabilim relațiile corecte dintre noi, astfel încât să oprim aceste demonstrații stupide, care în principiu nu fac altceva decât să slăbească statul și să beneficieze doar organizații precum Hamas.

Deci avem o problemă aici.

Comentariu: Astăzi vedem această unitate, tot acest ajutor, garanţia reciprocă. Ne adunăm împreună în timpul războaielor.

Răspunsul meu: Nu știu. Personal nu sunt sigur că oamenii pot trage concluzii atât de bune din asta. Totul va trece, totul se va schimba repede și va fi uitat; își vor ascunde capul sub aripa lor și atât.

Întrebare: Credeţi că ororile înregistrate de profeți sunt posibile și se pot împlini?

Răspuns: Sunt posibile. Și neapărat trebuie să trăim în acest fel până când ajungem la corectarea finală, pentru a fi unul cu celălalt în iubire absolută.

Dacă iubirea nu este mai presus de toate neînțelegerile, atunci până la urmă ne vom trezi în mare, alungați de aici.

Întrebare: Iubirea se ridică deasupra tuturor dezacordurilor – depinde asta de noi?

Răspuns: Desigur. Toată lumea ar trebui să spună că depinde de el.

Întrebare: Deci diferențele rămân, iar eu mă ridic deasupra lor?

Răspuns: Da, corectarea este tocmai în asta.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 12/10/23

Unitate acum şi pentru totdeauna

294.2Întrebare: Tot spuneţi: „Unitate. Trebuie să fim uniți.” Puteti vă rog sa continuaţi şi să explicaţi? Pentru ce? Din cauza a ce?

Răspuns: Pentru că este ideea noastră, care este deasupra vieții și a morții și deasupra tuturor. Principalul lucru este unitatea. Pentru ce, de ce, când — nu contează. Acum și pentru totdeauna. Asta ar trebui să fie.

Trebuie să fim uniți pentru că așa putem îndeplini programul creaţiei și numai așa ne apropiem de forța superioară.

Trebuie să fim uniți nu de dragul de a trăi, sau de a trăi bine sau în pace, ci de dragul ideii noastre, care este să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, indiferent de condiții.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 12/10/23

Ajutorul cel mai important este în rugăciune

547.04Întrebare: Prietenul nostru este într-o coborâre și nu știm cum să-l ajutăm să se unească cu noi. Cum putem aprinde o flacără în inima lui?

Răspuns: Uneori poți ajuta un prieten, dar uneori nu poți. Dacă o persoană își pierde brusc dorința de înălțare spirituală și nu vede că acesta este scopul său în viață, atunci este foarte dificil să-l ridici din această stare. Avem nevoie de prieteni deștepți care să se ocupe de el corect din punct de vedere psihologic. Și acest lucru nu ajută întotdeauna.

Dar ar trebui să împărtășiţi experiențele voastre pe Internet: ce aţi încercat să faceţi în astfel de cazuri și ce v-a ajutat.

Întrebare: Se spune că un vecin trebuie să ajute un prieten. Unde este locul pentru rugăciune în acest punct de conexiune?

Răspuns: Rugăciunea este dorința interioară a inimii. Dacă îmi doresc ceva din inimă, atunci îmi ridic dorința la Creator. Aceasta este ceea ce înseamnă rugăciunea.

Desigur, trebuie să-ți ajuți și fizic prietenul, mai ales dacă el cade. Dar în același timp, trebuie să înțelegem că principalul ajutor este în rugăciunea noastră, în dorința inimilor noastre, atunci când ne ridicăm și ne îndreptăm spre Creator.

Din prima parte a Lecției din Convenţia Internaţională de Cabala “Deschizându-ne inimile” 30/9/23, Lecția 3 „Depășirea împovărării inimii”

Cupola lumii

272Mă rog ca toți soldații din prima linie să se întoarcă acasă în pace, ca războiul să se termine și ca toți oamenii din lume să înțeleagă că războiul este cel mai mare rău care poate exista și că vom trăi într-o lume în care nu vor mai fi războaie; nu va mai exista ura ci doar conexiune.

Astăzi, în statul nostru cu asemenea dușmani și cu cei care ne urăsc, pare o utopie perfectă. Și totuși, dorim ca pacea să domnească peste tot pământul, astfel încât revelarea Creatorului să apară deasupra noastră și să ne acopere și să ne protejeze ca o cupolă a păcii.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/10/23, „Întărirea noastră cu Nu există nimeni în afară de El”

Conectează totul la Creator

610.2Întrebare: Cum poate cineva să nu se simtă rău când acesta este într-adevăr revelat în lume? Cum justificăm guvernarea Creatorului?

Răspuns: Suntem obligați să justificăm guvernarea Creatorului în toate cazurile, oricare ar fi acestea. Trebuie să ne întoarcem constant la starea că orice rău revelat duce la bine, la corectare, la îmbunătățirea stării; altfel nu ne-am schimba niciodată.

De noi depinde percepţia a tot ceea ce vine la noi și atribuirea acdestuia Creatorului. Mai mult, trebuie să ne raportăm la toate în așa fel încât să nu existe altul în afară de El și astfel, să depunem eforturi în toate împrejurările pentru a nu ne îndepărtarea de sentimentul că aceasta vine tocmai de la Creator.

Întrebare: Când răul sau un fel de suferință este revelat, poate un cabalist să alinieze acest lucru cu Creatorul și să se bucure de lconexiunea cu El?

Răspuns: Când un cabalist se simte rău și înțelege că pare să vină de la Creator, el se ridică într-o stare în care simte că este cu adevărat bine.

În această stare el se conectează cu Creatorul, iar această conexiune îi oferă plăcere și oportunitatea de a-L justifica pe Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala 8/10/23, „A deveni mai puternic în Nu există nimeni în afară de El”