Category Archives: Spiritualitate

În războiul împotriva egoismului

507.03Întrebare: În războiul împotriva egoismului, există situații în care îmi este luată puterea. Dau mai multă putere, dar și mai mult mi se ia. Unde pot găsi putere?

Răspuns: Într-adevăr, stai întins acolo și nu poți face nimic. Doar prietenii îţi pot veni în ajutor, te pot ridica și te pot învia.

Ei te pot simți, pentru că interacționezi cu ei într-o anumită formă. Aceasta înseamnă că sunt conectați la tine prin primirea unor semnale de la Creator prin intermediul tău.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/4/24 Scrierile lui Rabaș – Art. 14, 1987-“Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”

Grade de importanță a iubirii

528.04Întrebare: Aţi spus că importanța iubirii prietenilor omului poate fi împărțită în 620 de pași. Ce fel de gradație este aceasta?

Răspuns: De la zero la iubirea deplină avem 620 de pași pozitivi, iar de la ură la zero avem respectiv, 620 de pași negativi.

Deci, în corectarea noastră trebuie să trecem prin întreaga scară spirituală.

Întrebare: Uneori se pare că îți iubești prietenul și te gândești la el. Cum putem crește sensibilitatea și rezoluția acestei iubiri?

Răspuns: Creatorul face asta. El ne ridică la stadiul de unitate și iubire și El face schimbări în noi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 2/5/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – “Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru Creaţie”

Ieșiţi din Lumea Materială spre Lumea Spirituală

931.03Unitatea pe care vrem să o realizăm este o stare unică, în care o persoană simte că se anulează la zero, se dizolvă în prietenii săi și dispare în ei.

Pe măsură ce se pierde pe sine, simte că părăsește lumea materială și intră în lumea spirituală și primește acolo o nouă dorință și o nouă simțire, care este deja total spirituală.

Omul simte că în centrul acestei simțiri o Forță superioară, Creatorul îl așteaptă și îl dorește.

Din Lecția de Cabala 23/03/24, Ziua Unității de Purim, Lecția 1 „Bucuria Unității“

Lumina literelor

525Vei păstra cu desăvârșire Achoraim [posterior, spate] pentru Mine, pentru numele Meu, apoi abundența îşi va face treaba și va umple literele. Calitățile vor deveni Sfirot, deoarece înainte de umplere ele sunt numite „calități”, iar la împlinirea lor pentru cel mai mare bine, ele sunt numite Sfirot, safir, luminând lumea de la un capăt la altul (Baal HaSulam, Scrisoarea 14).

Achoraim primesc vase. Dacă le folosim de dragul Creatorului, dacă vrem să dăruim cu ajutorul lor, atunci umplerea care vine prin Kelim primitoare ne ridică la Panim (vase de dăruire).

Și așa începem să vedem ce secrete, ce lumini sunt în litere și cuvinte.

Din Lecția zilnică de Cabala 26/4/24, Scrierile lui Baal HaSulam – “Scrisoarea 14”

Urmați exemplul lui Nahşon

749.01Întrebare: Când simt frica de moarte, închid ochii și mă rog. Ce mai pot adăuga?

Răspuns: Depășind puțin frica de moarte, poți alege calea de a-i face față și a ieși din ea într-o stare de ascensiune spirituală. Aceasta este ceea ce Nahşon a demonstrat tuturor.

Nahşon și-a dat seama că numai dând un exemplu tuturor oamenilor îi va putea obliga să se arunce în mare și să o traverseze.

Întrebare: Dacă noi, la fel ca Nahşon, depindem de oameni, atunci poate că națiunea nu a ajuns încă în starea „mai bine să mori decât să trăiești așa”. Poate aștepta?

Răspuns: Nu trebuie să aștepți, trebuie să încerci să te apropii de ea.

Când ne unim sufletele, toată lumea primește putere de la fiecare. Și asta ne ajută pe toți să ieșim din Ultima Mare, adică de la finalizare (Sof, sfârșitul) să ajungi la început (Roş).

Din Lecția zilnică de Cabala 28.04.24, „Saltul lui Nachșon” și „Despărțirea Mării Roșii”

Sarcina poporului lui Israel

269Întrebare: Care este funcția națiunilor lumii când poporul lui Israel își împlinește corectarea?

Răspuns: În raport cu națiunile lumii, poporul Israel este ca primele nouă Sfirot în raport cu Malchut.

Adică, lucrează unul cu celălalt, se conectează și se corectează interior, dar sarcina lor principală este să pregătească totul pentru a lucra cu ultima Sfira, Malchut. Națiunile lumii în acest moment practic nu corectează nimic.

Nu vorbesc despre mișcarea noastră, despre cei care i se alătură. Au fost oameni care au venit de la greci, de la macedoneni, de la neamuri foarte îndepărtate de iudaism și Cabala. Ei au adus o contribuție uriașă la diseminarea și studiul Cabala.

Există chiar și oameni care au trăit acum două sau trei mii de ani, menționați în sursele noastre ca fiind mari cabaliști.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 6/5/24, „Ziua Comemorării Holocaustului“

Străduiţi-vă pentru Creator

963.4Întrebare: Cum apare în noi dorința pentru Creator?

Răspuns: Direct de la Creatorul Însuși.

Întrebare: Se dovedește că apare selectiv?

Răspuns: Desigur, este selectiv. Persoana în care apare dorința pentru Creator se numește Israel. Isra – drept, El – către Creator.

Acești oameni vin la știința Cabala. Ei nu știu cum se întâmplă. Există milioane de cazuri diferite.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 6/5/24, „Ziua Comemorării Holocaustului“

Cum putem deveni favoriții Creatorulu?

963.4Întrebare: Fiecare grup de zece face eforturi, dar unul merge în direcția bună și altul și-a pierdut de mult drumul, deși se pare că toți îl urmăream pe profesor. Înseamnă că Creatorul are favoriţi?

Răspuns: Creatorul are favoriţi, este adevărat. Unii îl urmează cu strictețe pe Creator, iar alții nu depun prea mult efort pentru El.

Întrebare: Dacă vezi că cineva și-a pierdut drumul, poți să-l corectezi și să-l ajuți?

Răspuns: Aceasta este munca personală a omului. Profesorul nu este acolo pentru a-i sublinia greșelile. Dacă elevul însuși nu le vede, profesorul nu poate face nimic.

Întrebare: Cum putem anticipa aceste greșeli și cum putem deveni favoriții Creatorului?

Răspuns: Voi începe de la sfârșit: nu aș recomanda să fii preferatul Creatorului. Este foarte dificil, pentru că necesită mult efort. Deci vom continua atât cât știm și atunci Creatorul ne va ajuta.

În cele din urmă, toată lumea va atinge corectarea completă și sfârșitul întregii creații, dar vrem să dezvăluim atitudinea unică a Creatorului. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că facem ceea ce dorește Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/4/24, Scrierile lui Rabaș – Art. 919-“În ceea ce privește mediul”

Nestemate de iubire

Acesta este sensul „amintirii”, cum ar fi atunci când cineva îi spune celui pe care îl iubește: „Iată o pungă plină de pietre prețioase, pentru a-mi arăta iubirea”.

În acest fel, persoana iubită se străduiește să numere cu precizie suma de pietre prețioase pentru a dezvălui și el iubirea din propria inimă [Baal HaSulam,Sgula (calitatea) aducerii aminteg”].

Pietrele prețioase sunt granule concentrate de iubire care emană de la prieteni și pe care noi o simțim. Apoi, datorită faptului că ne unim, în această unitate simțim și prezența Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/4/24, Scrierile lui Baal HaSulam Art. „Sgula(calitatea) aducerii aminte

Ei nu l-au cunoscut pe Iosif

231.02Astfel, în mod clar ei nu l-au cunoscut pe Iosif. Cu alte cuvinte, ei l-au atins doar în măsura în care l-au prețuit în inimile lor.

Prin urmare, ei au înfățișat imaginea lui Iosif așa cum erau ei înșiși. Din cauza asta, ei nu l-au cunoscut pe Iosif și a început înrobirea. Altfel, cei drepți i-ar fi protejat cu siguranță și exilul sau sclavia nu le-ar fi fost înfăţişată deloc (Baal HaSulam, Scrisoarea 10).

Fiii lui Israel erau la un nivel de dezvoltare controlat de egoism și nu puteau încă să se ridice deasupra lui și să se apropie de Iosif.

Iosif este o dăruire de foarte înaltă calitate care i-ar putea conecta. Întrucât nu au realizat o asemenea conexiune, au rămas în exil.

Mai mult, cunoașterea lor cu Iosif nu le-a oferit niciun avantaj. Ei nu au putut să-i folosească puterea pentru a părăsi Egiptul.

Din Lecția zilnică de Cabala 23/04/24, Scrierile lui Baal HaSulam “Scrisoarea 10”