Conform gândurilor unui om

249.03În articolul „Discurs la finalizarea Zoharului,”, Baal HaSulam scrie că diferența de calități față de Creator este verificată în primul rând în funcție de gândurile omului. Dacă un om se gândește la sine, își pune întrebări: „Exist sau nu, ce se va întâmpla cu mine, care este scopul vieţii?” și așa mai departe, de unde începe totul, înseamnă că este cufundat în sine, închis în carapacea sa, cum se spune, întors „cu fața spre sine”.

Apoi, desigur, el este separat de Creator, deoarece Creatorul nu are gânduri despre Sine îndreptate spre Sine. El are doar gândul de dăruire, de a face bine, îndreptat spre exterior. Prin urmare, aceste gânduri, chiar și cele mai generale, cum ar fi „exist?”, separă pe om de Creator.

Întrebare: Dar aceste gânduri nu vin totși de la Creator?

Răspuns: Firește! Toate gândurile vin de la El. Vin pentru ca tu să le acorzi atenție. Omul nu este niciodată pedepsit pentru ceea ce este la momentul dat.

Doar în lumea noastră, dacă un om fură, este trimis la închisoare. În Tora, nu este așa! Dacă furi, actul în sine se numește pedeapsă, iar acum trebuie să aplici corectările. Actul în sine este recompensa sau pedeapsa.

Dar pedeapsa nu înseamnă că omul este pedepsit; pur și simplu, în conformitate cu acțiunile sale, ajunge la un alt grad, de la care începe să avanseze din nou.

Din Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: