Ce faci cand toata lumea are dreptate?

Baal HaSulam, „Libertatea”: cu cat mai multe contradicţii există între opinii şi cu cat mai multe critici există, cu atât mai mult cunoaşterea şi înţelepciunea vor creste şi problemele devin mai potrivite pentru examinare şi clarificare.

Degenerarea şi eşecul inteligentei provine doar din lipsa de critici şi de dezacord. Astfel, evident, întreaga bază a succesului fizic este măsura unitatii societăţii, iar baza succesului  inteligenţei şi cunoaşterii este in separarea şi dezacordul dintre ei.

Vedem că aceste două contrarii ofera sprijin reciproc unul pentru altul. Separarea şi unitatea trebuie să fie echilibrate, astfel incat sa nu se anuleze, ci sa se sprijine una pe alta. Şi apoi, între ele găsim linia de mijloc, care le contine  pe ambele în mod egal. Nu sunt jumatati din cele două extreme, ci toata separarea şi toata unitatea trebuie să se unească în cele din urmă într-un intreg.

Suntem obişnuiţi cu altceva: Fiecare persoană oferă putin sau aduce putin, şi, astfel, ajungem la o înţelegere superficială. În esenţă, acest lucru nu este o intelegere, ci pur si simplu, neavand nicio altă opţiune, te las sa ocupi o parte din teritoriul meu şi tu imi dai o parte din al tau. Acesta este modul în care suferim din cauza ca nu avem alte opţiuni.

Cu toate acestea, dacă vom crea unitate de dragul de a ne uni cu Creatorul, apoi cele două forţe opuse trebuie să participe la ea impreuna. Asta este ceva ce nu ştim cum să facem cu înţelegerea noastra „plata”. Doar Lumina superioara ne poate arata că acest lucru este posibil. Asta necesită o minte superioara spirituală, care îndepărtează contradicţia, după cum este scris, „Unul şi celalalt sunt cuvintele Dumnezeului celui viu.”

Lumina superioară aduce cea de-a treia forţa care să unească contrariile. Cu toate astea, nu putem explica acest lucru la oameni. Ei vor crede ca este religie sau misticism. Prin urmare, dam o explicaţie la un alt nivel: toată lumea este dreapta si nedreapta. Noi deja înţelegem că nu ne putem intelege unii cu alţii şi nu va exista niciodată pace între noi. Deci, haideţi să stabilim pacea pe un nivel mai înalt, mai presus de noi, după cum este scris, „Dragostea va acoperi toate păcatele.”

Cineva ar putea gândi: Cum ar putea fi asa? La urma urmei, păcatele rămân. Nu, noi vom sustine  o „umbrelă a unitatii” deasupra noastra şi ne vom ingriji constant doar de asta. Apoi, vom înţelege că toate greselile dintre noi sunt destinate tocmai ca să consolideze aceasta „umbrela”.  Le vom vedea ca motive pentru a ne uni şi vom spune, „Asta-i grozav pentru că fără ele nu am avea nevoie de dragoste. Dar acum avem nevoie de ea, din moment ce fara ea ne vom mânca pur şi simplu unii pe alţii.” Această soluţie va fi limpede, aprobata şi acceptata de către lume.

Cu toate acestea, soluţia adevărată aparţine deja nivelului nostru: Noi aducem Lumina care corecteaza lumii, fără de care oamenii nu vor putea să sustina „umbrela” comună deasupra capului lor.

La sfârşitul zilei, noi nu spunem nimic nou. Atunci, ce ii va face să accepte oferta noastră?

În situaţia actuală, cu dezacordurile sale multiple, conflictele, impasurile şi armamentele nucleare, cu criza sa mondială, noi parem logici. Într-adevăr, nu are niciun sens sa se căute dupa cine are dreptate în discordia generala. Toata lumea este corecta si gresita, în acelaşi timp. Noi nu acceptăm opinia separata a cuiva, ci în schimb ridicam o singură idee – unitatea mai presus de toate, fără nicio calificare. Deoarece în caz contrar, acesta va fi sfârşitul nostru.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 09/01/12  „Libertatea”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed