Monthly Archives: aprilie 2023

În afara timpului

962.1Comentariu: Când cineva începe să studieze Cabala, o putere superioară îl ghidează cu blândețe. Dar mai devreme sau mai târziu, omul experimentează stări care îi plictisesc mintea și sentimentele de parcă n-ar fi învățat niciodată nimic înainte.

Începătorii de regulă, par să înțeleagă totul, vorbesc corect, iar apoi când trec de la teorie la practică, toate acestea le sunt luate. Și dacă nu au stabilit contact cu grupul, probabilitatea de a pleca este foarte mare.

Răspunsul meu: Depinde de proprietățile sufletului și de norocul omului, de steaua lui călăuzitoare.

Principalul lucru este să nu te oprești! Principalul lucru este să nu pleci! Nu există nimic altceva în viață. Ei bine ăsta sunt, ce pot face? Dar o voi urmări în continuare. Cel puțin la sfârșitul vieții, nu îmi voi reproșa că am părăsit acest drum.

Restul este în puterea Creatorului, indiferent de ceea ce ne dorim. Creatorul este cel care guvernează. La urma urmei, trebuie să spun: „Nu există altul în afară de El! Aceasta este ceea ce El vrea. Chiar dacă a trebuit să mă schimb și să fac lucrurile diferit, nu pot înțelege ce ar trebui să fac pentru ca lucrurile să iasă altfel; sau cum nu am făcut-o, și totuși este ceea ce este.”

Nu pot compara aceste două stări în mine pentru că sunt diferite. De ce ajung la aceeași concluzie că aceasta și aceea este voința Creatorului? Unde sunt eu in tabloul acesta?

În imaginația noastră plată, în analiza noastră plată, nu o putem face. Aici este necesară analiza spirituală, deoarece cealaltă dimensiune este multipolară. Nu multipolarul nostru, ci cel spiritual. Nu avem nimic multipolar, toți suntem egoiști și fiecare îi impulsionează pe alții doar din punctul lui de egoism.

Când spațiul este multipolar și spiritual, când există o calitate de dăruire și calitate de a primi și se corelează între ele la diferite niveluri, atunci este o poveste diferită. Atunci înțelegi că există un concept „în afara timpului”. Timpul merge în trecut, în viitor și se oprește. Funcționează după cum doriți; poti sa mergi in trecut si in acelasi timp sa schimbi viitorul si sa schimbi trecutul din viitor, in general sa faci ce vrei.

Sunt datele care vă stau la dispoziție la fel ca întreaga viața. Adică nu mai este viața noastră pământească într-un corp material. La urma urmei tot ceea ce experimentați și simțiți în conexiune sau în divergență cu toată lumea este necontenit cu mai multe fațete, mai multe straturi și la dispoziția dumneavoastră completă. Sunteți incluşi într-un sistem de coordonate complet diferit, care este n-dimensional.

KabTV „Am primit un apel. Impactul Cabalei asupra unei persoane” 11/6/14

Iubire

527.03Întrebare: Ce este iubirea?

Răspuns: Iubirea este atunci când percepi dorințele altei persoane mai presus de ale tale și te străduiești să le îndeplinești.

Întrebare: Dar nu este iubirea clasică atunci când există o senzație de arsură în inimă?

Răspuns: Nu știu despre arderea inimii. Trebuie să-i întrebăm pe fiziologi ce poate arde acolo. Vorbești despre unele suferințe, poate despre sentimente și experiențe rele.

Totuși, eu vorbesc despre faptul că iubirea este dorința de a îndeplini singur dorința celeilalte persoane în detrimentul și mai presus de propriile tale dorințe. Nu contează deloc pentru tine ce ți se va întâmpla din asta, pentru că cel mai important lucru pentru tine este ce se va întâmpla cu el. Aceasta este iubirea pământească și nu cea despre care vorbește Cabala.

Potrivit Cabalei iubirea este o adeziune a două obiecte spirituale: ființa creată (omul) și Creatorul. Sau mai degrabă, sufletul și Creatorul. La o astfel de adeziune se ajunge prin asemănarea calităților atunci când sufletul și Creatorul se dăruiesc unul altuia, se împlinesc unul pe celălalt și prin urmare, se contopesc și se completează total unul pe celălalt. Această stare se numește iubire.

KabTV „Am primit un apel. Iubire” 19.01.11

La ce ar trebui să se gândească soții?

565.02Întrebare: Dacă vorbim despre familia viitorului, ce fel de înțelegere fac oamenii când se căsătoresc?

Răspuns: Un acord conform căruia ar trebui în primul rând, să se gândească la copii, apoi la partener și apoi la sine. În general acest lucru este foarte simplu. Nu văd probleme.

Când gândesc într-o astfel de stare și sunt ghidați de astfel de gânduri, nu vor avea probleme. Chiar dacă nu vor trăi relativ strâns împreună, pentru că totul se întâmplă în viață. Am văzut multe familii care sunt fericite și în același timp, nu au contact strâns între ei.

Comentariu: Deci, ei urmează această formulă dacă sunt copii.

Răspunsul meu: Sunt prieteni buni.

Când în primul rând cerem iubire și devotament este greșit, duce rapid la înfrângere. Vedem chiar și în viața noastră că nu merge.

Întrebare: Cum face Creatorul atunci toate aceste întoarceri?

Răspuns: Pentru că există o diferență între nivelul unui animal și cel al omului. Cu siguranță ar trebui să urcăm la acesta din urmă.

Întrebare: Ce este nivelul uman în asta?

Răspuns: Nivelul uman este atunci când mă gândesc la soțul meu ca la un prieten.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 14/2/22

Plăcerile Cabalistului

600.01Întrebare: Acei oameni care au trecut printr-o etapă spirituală, nu mai văd rostul să se întoarcă la unele plăceri de odinioară?

Răspuns: Nu, acest lucru nu este corect. În ei apar tot felul de tulburări sub formă de doruri pentru diverse plăceri. Desigur, cea mai mare plăcere este cea sexuală, care rămâne mult timp pe parcursul drumului și practic nu moare.

Un cabalist nu începe să neglijeze niciuna dintre plăcerile acestei lumi. Dimpotrivă, simte foarte bun gust în mâncare, în odihnă, în orice. Le apreciază.

Devine doar un fel de gurmand. Dacă vrei cu adevărat să te bucuri de ceva, trebuie să simți că de fapt te bucuri de acel ceva, că este corect conectat cu scopul tău, legat în așa fel încât prin această lume să primești ceva fenomen divin suplimentar. Atunci simți plăcere și prin obiectele acestei lumi.

KabTV „Am primit un apel. O stea”

Structură puternică din punct de vedere spiritual

942Întrebare: Când în jurul oamenilor se formează o anumită părere că ceva este important, îi poate afecta pe unii, dar pe alții nu. Cum poți influența masele pentru a le face să funcționeze?

Răspuns: Doar prin rețeaua internă de conexiuni între noi toți.

Suntem cu toții legați într-o singură rețea. Dar asupra unei persoane care nu este angajată în munca spirituală are foarte puțin efect. Cu toate acestea influența mea asupra acestei rețele este foarte puternică pentru că fac parte din ea.

Cu ajutorul intențiilor și calităților corespunzătoare pe care le-am creat special în mine, influențez întregul sistem. Se pare că suntem blocați în acest fel. Impactul meu asupra sistemului general al umanității este de miliarde de ori mai mare decât cel al unei persoane obișnuite.

Acesta este singurul mod! În ceea ce privește mass-media și tot ceea ce facem în lumea noastră, umanitatea are foarte puțin efect asupra sistemului general.

Influența noastră principală ar trebui să fie îndreptată spre corectarea lumii. Dacă creăm microstructura corectă din noi înșine și această microstructură este puternică din punct de vedere spiritual în structura generală a lumii, atunci ea va influența orice altceva.

Deși acest lucru va fi făcut de un grup mic (poate doar o sută de oameni), dar din punct de vedere al puterii și calității sale, va depăși restul lumii de miliarde de ori. Așa este aranjat!

La fel ca în creierul uman, totul este controlat de un mic microprocesor de mărimea unui cap de chibrit, iar orice altceva sunt sisteme auxiliare în jurul lui.

„Am primit un apel. Cum să manipulezi oamenii?” 16.01.23

 

Deveniţi un făt spiritual

282.01În prezent ne aflăm în prima etapă inițială a dezvoltării noastre spirituale. Nu avem cum să nu ne naștem în viitor. Dar ne putem naste pe calea grea atunci cand rezistăm si nu vrem să ajungem la starea de făt mai dezvoltat; nu vrem să ne adaptăm din ce în ce mai mult forțelor spirituale ale dăruirii și iubirii altora din noi și să adunăm o imagine spirituală de la toți oamenii.

Când o asambăm la un asemenea nivel încât vom nega și distruge tot ceea ce contrazice conexiunea dintre noi, atunci vom deveni un făt spiritual.

Egoismul dintre noi va crește, iar noi datorită lui vom fi în mod constant într-o conexiune mai mare unul cu celălalt, deasupra lui până la încheierea dezvoltării de nouă luni a fătului și atunci vom ajunge la nașterea spirituală.

Ne putem imagina cât de dificilă este această perioadă! Acum întreaga umanitate este împinsă în pântece, iar natura începe să ne preseze. Aceasta este criza uriașă, închisă, globală, integrală pe care o simțim astăzi; aceasta este prima presiune a naturii asupra noastră, astfel încât să începem să ne conectăm unul cu celălalt.

Ne apasă din afară, ca o mamă, dar totuși blând. Mai târziu va împinge din ce în ce mai mult dacă nu începem să ne conectăm unul cu celălalt.

KabTV „Am primit un apel. Amenințare în timpul sarcinii” 7/12/12

În pragul Lishma

947A fi în pragul Lishma este o stare cu totul specială. Mă bucur că am reușit asta și deja putem, împreună să ne ajutăm reciproc și să încercăm să intrăm în Lishma. Chiar și doar a te apropia de această stare este de asemenea o realizare uriașă.

Lishma este o calitate a Creatorului, dar deja o putem cuprinde, înțelege și simți.

În ceea ce privește Lishma [de dragul ei]. Pentru ca o persoană să obțină Lishma, este nevoie de o trezire de sus, deoarece este o iluminare de sus și nu este pentru mintea umană să înțeleagă. Mai degrabă, cine gustă știe. Despre aceasta se spune: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. (Baal HaSulam, articolul Shamati nr. 20, „Lishma [de dragul ei]”)

Pentru a face acest lucru, este necesar să faceți eforturi, să fiți atenți, să aveți sensibilitatea inimii și, pe cât posibil să faceți acest lucru în comun, împreună. Și dacă totuşi nu simțim nicio reacție, atunci nu putem decât să ne rugăm, adică să cerem Creatorului să ne asculte și să ne învețe cum să ne întoarcem către El. Atunci va exista deja o conexiune reciprocă între noi.

Pe de o parte se spune că Creatorul aude rugăciunea tuturor. Dar pe de altă parte această rugăciune are nevoie de corectare pentru că nu este ridicată de toată lumea din locul potrivit. După păcatul arborelui cunoașterii, am fost aruncați departe unul de celălalt ca de o explozie și am zburat în toate direcțiile.

Iar acum trebuie să ne conectăm treptat din nou cu egoismul suplimentar pe care l-am primit în timpul spargerii. Pentru a face acest lucru trebuie să simțim cât de departe suntem unul de celălalt și că nu ne putem apropia unul de celălalt și toți împreună ne apropiem de Creator.

Și din moment ce descoperim că suntem complet inapți pentru asta, este necesar să ridicăm o rugăciune. Rugăciunea ar trebui să fie cât mai aproape de inima noastră comună, de unirea dorințelor noastre interioare. Prin urmare vrem să dezvăluim toate dorințele prietenilor noștri și să le unim pentru a aduce totul împreună către Creator, pentru a-I da inima noastră.

Încercați să vă imaginați o astfel de stare și să rămâneți în ea 24 de ore pe zi. Treptat ne apropiem de o astfel de muncă datorită dorinței de a ne ajuta prietenii și de a fi împreună ca un singur om cu o singură inimă. Încercăm să facem măcar un pas mic dar împreună. În caz contrar nu va funcționa, nu va provoca reacția corectă.

Astfel o luăm pas cu pas în direcția Creatorului până când simțim că El vine spre noi.

A face un pas împreună înseamnă a dori să ne unim pentru a deveni un Kli care să-L slujească pe Creator.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 15.04.23, „La limita Lișma“

Conexiune externă

934Întrebare: Cum se poate evalua corect un membru al grupului de zece?

Răspuns: În zilele noastre este nevoie de o conexiune externă foarte extinsă, furtunoasă, deoarece suntem foarte mici și egoismul nostru este foarte primitiv. Ne este greu să ieșim din noi înșine, să ne sacrificăm mica noastră lume egoistă pentru că societatea și viața exterioară ne influențează prea mult. Trebuie să primim ajutor bun de la un prieten și de la mediu.

Comentariu: Recent v-ați concentrat pe conexiunea dintre grupuri.

Răspunsul meu: Desigur, aceasta este ajutor reciproc. Prin urmare sunt foarte fericit când studenții vin la noi pentru stagii și pentru congrese. Ei văd cum trăim. Înseamnă mult pentru ei! Ei ne absorb spiritul.

După ce se întorc acasă îl transmit, îl compară și încearcă să lucreze ca noi. Ne aduc mai aproape unul de celălalt.

KabTV „Am primit un apel. Câți oameni ar trebui să fie într-un grup” 29/12/12

 

Mecanismul pentru un impact pozitiv asupra lumii

243.01Suntem cu toții în aceeași rețea. Prin urmare, cei care pot influența puternic această rețea sunt motoarele direcției pozitive în umanitate. La urma urmei, este posibil să influențezi doar prin puterea dăruirii, bunătății și iubirii. Nu în alt fel!

Forța opusă care este egoismul, ura și violența, se oprește imediat acolo; apare o restricție (Tzimtzum), iar rețeaua este blocată.

În măsura în care oamenii se apropie de spiritualitate și devin ca sistemul spiritual, ei acționează pozitiv, deoarece în lumea superioară există un „filtru” care permite trecerea numai a influenței pozitive.

Lumea superioară este foarte simplă; în ea există un Machsom sau Parsa prin care trece doar o influență pozitivă, doar o străduință de conexiune.

KabTV „Am primit un apel. Cum să manipulezi oamenii” 16/01/13

Desprinderea de Egipt

608.02Întrebare: De ce durează Pesach șapte zile?

Răspuns: Șapte zile sunt șapte Sefirot, toate nivelurile sufletului nostru. În prima zi de Pesach, o persoană părăsește intenția „de dragul său” și continuă să scape de intențiile sale egoiste în a doua, a treia zi și așa mai departe până când se desprinde complet de ele.

În acest fel se apropie de starea numită Yam Suf — ultima mare. El este gata să se arunce în ea pentru a se desprinde complet de Egipt, adică de egoism.

Întrebare: Părăsirea Egiptului este ultima graniță a lumii fizice, egoiste, dincolo de care există o linie conceptuală numită Machsom. După ce o trece, o persoană începe să simtă iubire, dăruire și lumea spirituală. Ce se întâmplă cu ea? Care este transformarea din spatele acestei linii?

Răspuns: Dincolo de această linie, o persoană se gândește doar la modul în care poate prin alții să implementeze în sine din ce în ce mai mult calitatea dăruirii și a iubirii. Ca rezultat, el începe să simtă în această calitate că este împlinit cu lumina superioară – Creatorul.

KabTV „ Stări Spirituale” 26/03/21