Combinarea a două contrarii
Întrebare: Pe de o parte, se consideră că în munca spirituală este nevoie de un mare Hisaron (deficienţă, dorință), iar pe de altă parte, credință. Ce sunt acești doi poli?
Răspuns: Aceștia sunt două opuse. Punctul din inimă este neutru. Este începutul liniei de mijloc și este poziționat în raport cu lumina, care intră întotdeauna în linia de mijloc. Iar cele două opoziții, cele două extreme, sunt calitățile Creatorului la dreapta, și cum ar spune, calitățile creației la stânga.
Aceste două forțe, primirea și dăruirea, ți-au fost date pentru a putea începe să le folosești în tine însuți în proporția corectă. În măsura în care ești capabil să iei de pe linia dreaptă, ar trebui să iei același lucru de pe linia stângă și să le combini corect, astfel încât să nu fii dependent de niciuna dintre ele, fiind în același timp conștient că aceste forțe din tine sunt necesare pentru a atinge scopul.
Ar trebui să le folosim doar în acest fel. Altfel, nu am nevoie de ele – nici de calitatea primirii, nici de calitatea dăruirii. Dacă le folosesc fără o intenție precisă, atunci mă aflu pur și simplu într-o Klipa (coajă, impuritate), fie în dreapta, fie în stânga. Utilizarea lor corectă are loc atunci când mă aflu între ele și vreau să ating linia de mijloc.
Linia de mijloc înseamnă că eu, acțiunea pe care o efectuez în acest moment pentru a combina liniile dreaptă și stângă și Creatorul pe care vreau să-L ating suntem cu toții conectați într-un singur punct. În acest fel, efectuez cu adevărat acțiunea corectă și construiesc linia de mijloc.
Din Lecţia zilnică de Cabala 13/08/26, Rabaș – Art.28, 1987-Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question