Category Archives: Intrebare si Raspuns

De partea cui este avantajul spiritual?

937Întrebare: Care este diferența, din punct de vedere inteior, între poporul Israel și Țara Israel? Ce înseamnă aceste definiții?

Răspuns: Nu există nicio diferență! Atât poporul Israel, cât și Țara Israel sunt atribute ale Bina. Ambele sunt necesare. În prezent, ne lipsește atributul Bina în Țara Israel, deoarece nu există sfințenie a țării și nu există sfințenie a țării deoarece poporul Israel nu trăieşte în sfințenie.

Trebuie să ajungem la corectarea GE, adică zero Aviut, primul și al doilea grad, ca să spunem așa, Bina, iar asta va însemna că interior, am intrat în Țara Israel. Apoi vom intra și extern în Țara Israel, deoarece extern vom avea puterea să fim aici și nicio forță străină nu va putea să ne invadeze.

Cum a învins Moise multe națiuni? Cum ne-au învins romanii sau grecii când au venit aici? Fiecare război se reduce la o singură întrebare: de partea cui este avantajul spiritual – al nostru sau al lor?

Dacă vrem să rămânem aici, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul “Introducere la Cartea Zohar”, atunci nu avem de ales în viața noastră de astăzi în Țara Israelului, trebuie să dobândim atributul “Țării Israelului”. Fără aceasta, nu avem dreptul să fim aici! De aceea, Baal HaSulam scrie că, dacă nu reușim să realizăm acest lucru, ar putea rămâne doar o mână de oameni dintre noi. Restul vor fi preluați de arabi și nu vom mai putea trăi aici.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrieri ale lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Până când toate dorințele se transformă într-una singură

938.03Motivul pentru care acei oameni au fost de acord să se unească într-un singur grup… în iubirea pentru prieteni, este pentru că fiecare simte că are o singură dorinţă care le poate uni toate punctele de vedere, astfel încât să primească puterea pentru iubirea pentru ceilalţi. Este o maximă faimoasă a înţelepţilor noştri, “Aşa cum feţele lor sunt diferite, punctele lor de vedere diferă”. (Rabaş – Art.8, 1985 – “Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 2”).

Întrebare: În prima parte a acestui pasaj, este scris că la început fețele lor nu seamănă una cu cealaltă, apoi lucrează la iubirea pentru prietenul lor. Şi iubirea pentru prieteni diferă față de a celorlalți, de la o persoană la alta?

Răspuns: Da, este diferită. Adevărul este că și relațiile noastre unii cu alții diferă. Eu tratez o persoană într-un fel, pe alta diferit și pe alta într-un mod nou. Toate acestea sunt pentru a fi conectați cu prietenii și a ne contopi într-o singură dorință comună.

Întrebare: Fiecare prieten are propria simţire despre dorința comună, sau este ceva general?

Răspuns: La început, aceasta este dorința personală a fiecăruia, apoi se conectează treptat cu alte dorințe, devine mai generală, până când toate dorințele se transformă într-una singură.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 19/06/2025, “Câștigarea războiului”

Trezește dorința de a dărui

608.02Întrebare: Conexiunea cu Creatorul, pe care o putem menţine, este rezultatul rugăciunii noastre pentru Hisaron (deficienţă)? Sau se întâmplă chiar înainte de rugăciune? Unde anume este conexiunea cu Creatorul?

Răspuns: Putem să o menținem chiar înainte de rugăciune. Dacă nu lăsăm să cadă Hisaron a noastră, adică nu o lăsăm să fie uitată și rămânem constant conectați la ea, atunci vom putea să o atingem și să o realizăm.

Întrebare: Se spune că Hisaron depinde de cât de mult simțim pierderea cauzată de absența dorinței de a dărui. Dar dacă nu am avut niciodată această dorință, cum putem simți o astfel de pierdere?

Răspuns: Dacă vrei să simți Hisaron, să lucrezi la ea, să restaurezi dorința de a dărui, atunci vei începe să simți acea lipsă. Vei trezi în tine o dorință de a dărui și vei dori să o realizezi.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 16/06/2025, “Totul se obține prin puterea rugăciunii”

Cum compunem o rugăciune corectă?

940Întrebare: Care este modul corect de a compune o rugăciune zilnică? O opțiune este ca aceasta să fie o rugăciune lungă și bine gândită. Sau este mai bine să o lăsăm așa cum este, fiecare prieten contribuind cu o sugestie din simţirile lecţiei de dimineață? Puteți sugera o modalitate de a compune o rugăciune în grupul de zece?

Răspuns: O dată sau de două ori pe săptămână, puteți compune o rugăciune individuală de la fiecare în parte, și apoi să discutați despre ea, să comparați rugăciunile, să le aduceți la o singură formă, la un singur scop. Acest lucru poate oferi progres.

Întrebare: Ce înseamnă rugăciunea individuală? Pentru a o putea compara și analiza mai târziu?

Răspuns: Nu contează. Faceți cât puteți. Nu este înfricoșător. În câteva zile, vom ajunge să conectăm undele noastre, a inimilor noastre și apoi vom vorbi despre asta.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 16/06/2025, “Totul se obține prin puterea rugăciunii”

 

Locul asemănării cu Creatorul

942Întrebare: Putem spune că creația devine similară Creatorului nu acolo unde primește și nici măcar acolo unde dăruiește, ci acolo unde este incapabilă să primească și să dăruiască? Și în această neputință, se creează ceva care nici măcar nu există în lumină?

Răspuns: Dacă omul simte că este incapabil fie să primească, fie să dăruiască, ar trebui să se anuleze și să se alăture grupului. Odată cu aceasta, se va apropia totuși într-un fel de Creator, și de acolo, poate deveni și un om care dăruiește.

Întrebare: Ce este mai important, ce este mai profund: a primi de dragul dăruirii sau suferința din cauza incapacității de a dărui fără a primi?

Răspuns: Suferința nu este un scop. Și în general, nu avem o astfel de dorință de a suferi.

Ar trebui să încercăm să fim în simțirea de a dărui Creatorului și de a primi de la El tot ceea ce dorește să ne dea și să-I dăm tot ceea ce suntem capabili să transmitem mai departe.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 16/06/2025, “Totul se obține prin puterea rugăciunii”

Simțiți-vă ca un întreg

530Întrebare: Aţi spus că trebuie să aprofundăm pregătirea până când ne simțim ca un întreg, astfel încât să nu existe nicio diferență între ceea ce simt eu și ceea ce simte Kli-ul mondial. Cum putem ajunge la această stare?

Răspuns: Când ieșiţi din dorința voastră egoistă și aveți doar calculul vostru cu Creatorul, atunci nu vă simtiți separați și singuri în muncă; vă simtiți existând, puternici și capabili să faceţi ceva pentru Kli-ul întregii lumi.

Prin acest Kli al lumii, Creatorul simte de asemenea ceea ce dorești tu pentru fiecare. Și se dovedește că atitudinea voastră față de Kli-ul mondial și față de Creator devin una și aceeași. Atunci totul ajunge la o conexiune comună.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 16/06/2025, “Totul se obține prin Puterea Rugăciunii”

Atunci copilul nu va avea probleme

294.4Modul în care reacționezi la un copil este modul în care Creatorul le răspunde copiilor.

Întrebare: Deci, prin mine, Creatorul răspunde copilului? Dacă trăiesc cu această conștientizare, se numește asta educaţie?

Răspuns: Da, procedând astfel, deschizi canale de conexiune între copil și Creator.

Întrebare: Prin mine, Creatorul se conectează cu copilul? Ar trebui să-l deschid pe Creator copilului?

Răspuns: Da.

Comentariu: Aceasta este o responsabilitate incredibilă!

Răspunsul meu: Este ca și cum i-ai prezenta pe unul altuia.

Întrebare: Frumos! Spuneţi-mi, ar trebui ca această conștientizare să ajungă la părinți chiar înainte de nașterea copilului?

Răspuns: În general, da. Am vorbit despre asta de mai multe ori.

Întrebare: Am vorbit, dar avem un milion de întrebări după aceea. Pentru oameni, acest lucru nu este doar interesant, este vital. Dar de fapt, nu am spus-o niciodată așa cum aţi spus dvs.: “Deschid un canal pentru copil prin mine însumi”.

După o educație atât de caldă și iubitoare, cum ar trebui copilul să iasă într-o lume atât de rece?

Răspuns: Dacă un copil percepe lumea corect, atunci nu va avea nicio problemă. Va simți că lumea este complexă, cel puțin ca fiind el însuși, părinții săi, casa sa etc. și străinii. Va ști cum să relaționeze corect toate acestea.

Întrebare: Înseamnă asta că părinții au reușit să-L aducă pe Creator copilului?

Răspuns: Da.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 05.06.2025

 

Cum poți învăța atitudinea corectă?

235Întrebare: Cum pot oamenii să învețe atitudinea corectă unii față de alții fără un studiu formal?

Răspuns: Merg la studiu doar cei care au cu adevărat un impuls interior, o înclinație și conștientizarea faptului că este necesar. Altfel, ce este de învățat? Atitudinea corectă?

Oamenii învață atitudinea corectă față de sine pe baza sentimentelor și acțiunilor lor interioare, pornind de la faptul că se simt rău și vor să găsească ceea ce este bun. Li se explică unde să găsească un sentiment pozitiv, astfel încât omul să se poată simți mai bine datorită atitudinii corecte față de oameni și față de Creator. Acest lucru nu se dobândește prin studiu formal.

Studiem pentru că vrem să stăpânim metodologia de a-i învăța pe alții. Dar atunci când înveți un om, nu ar trebui pur și simplu să îl așezi să studieze. De ce dintr-o dată? Acestea sunt procese natural, pe care omul trebuie să le parcurgă interior. Mai mult, vedem cât de puțini oameni sunt potriviți în mod natural pentru învățarea structurată. Este destinată doar celor care îi vor învăța mai târziu pe alții, dar îi vor învăța practic cum să acționeze.

Ați putea spune: “Da, dar este scris că prin studiu atragem lumina din jur asupra noastră, și în afară de asta, nu există alte mijloace”. Din nou, acest lucru se aplică doar celor care trebuie să se corecteze ca preoți sau învățători. Alții se corectează doar prin atitudinea lor. Doar atitudinea – nimic altceva nu este necesar.

Să stea și să studieze ore întregi? Deloc! Omul are nevoie pur și simplu de o explicație. Are nevoie de un grup care să-i demonstreze cum ar trebui să se raporteze pentru a atinge scopul creației – uniunea cu Creatorul. De asemenea, este necesar să învețe că Creatorul este Forța superioară care operează în natură. Cu cât mă supun mai mult acestei forțe, cu atât mă contopesc mai mult cu El; și când mă distanțez de El, sunt “lovit” ca un copil nerezonabil, pentru că nu sunt contopit cu El.

Astăzi, aceste cuvinte și-au pierdut savoarea și le dau oamenilor impresia că este vorba despre religie. În realitate, suntem pur și simplu învățați cum să împlinim legile naturii. Există o lege universală: dacă nu o urmezi, suferi. Trebuie să o îndepliniți prin atitudinea față de El: așa cum El se raportează la tine, așa trebuie să te raportezi și tu la El.

Din lecția zilnică de Cabala 12.05.2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

În El este rădăcina sufletului meu

252Întrebare: Nu sunteţi o persoană sentimentală, așa că de ce, atunci când vorbim despre  profesorul dvs., Rabaş, văd adesea cum ochii vi se umezesc brusc, ca și cum aţi deveni un om diferit. Unul cu adevărat diferit!

Răspuns: Nu este nimic de făcut, pentru că rădăcina sufletului meu este în el. De aceea devin diferit.

Întrebare: V-aţi găsit sufletul în acest fel, nu-i așa?

Răspuns: Da, adică cumva, cu milioane de ani înainte să-l întâlnesc, rădăcina sufletului meu era acolo, și treptat, parcă am săpat după el până l-am găsit. Nu știu cum să exprim în cuvinte.

Întrebare: Deci, călătoria dvs. prin această viață, toată căutarea dvs., a condus la această rădăcină a sufletului dvs. într-un fel sau altul?

Răspuns: Da.

Comentariu: Atunci sunteţi un om fericit; v-aţi găsit rădăcina sufletului. Toată lumea are nevoie de asta.

Răspuns: Toată lumea o are și toată lumea trebuie să o caute.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 16.05.2025

De la acțiunea externă la una interioară

275Întrebare: În războiul împotriva înclinaţiei rele, luptăm în esență împotriva voinței Stăpânului,  Creatorului, acestei dorințe. La urma urmei, dorința de a primi este o funcție controlată în întregime de El. Deci înseamnă asta că lupta împotriva înclinației rele înseamnă de fapt lupta împotriva Creatorului care a creat-o? Atunci, cum putem lupta împotriva Lui?

Răspuns: Cerându-I Creatorului să ne ajute să depășim înclinația noastră rea.

Creatorul a creat-o prin acțiunea Sa externă, astfel încât prin această acțiune externă să ajungem la o acţiune interioară.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 19/06/2025, “Câștigarea războiului”