Category Archives: Intrebare si Raspuns

Ce se schimbă într-un om?

167Întrebare: Venim la Cabala pentru a ne schimba. Ce se schimbă exact într-un om: mintea, inima? Chiar acum, la Convenţie trebuie să îmi stabilesc un obiectiv și să înțeleg pe ce ar trebui să mă concentrez să treacă prin mine însumi pentru a-mi ajuta grupul de zece. Ar trebui să fie inima mea, mintea mea sau simţirile mele?

Răspuns: Toate – inima, mintea și simţirile tale.

Întrebare: Dar nu îmi controlez simţirile; ele mi-au fost dăruite de către Creator, nu-i așa?

Răspuns: Dar prin ceea ce controlezi, îți influențezi și simţirile.

Întrebare: Ar trebui să vorbesc constant despre asta în grupul de zece? Nu pot să las asta să treacă prin mine.

Răspuns: Vorbiţi despre asta.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/2/25, Scrierile lui Rabaş – Art.298-“Asocierea calității Milei cu Judecata”

Întrebări despre munca spirituală—224

281.02Întrebare: Ce este curajul inimii?

Răspuns: Curajul inimii este atunci când omul simte că se poate ridica acum și poate deveni ca un reprezentant al tuturor oamenilor adunați la Convenţie.

Întrebare: Cum putem construi și menține o astfel de conexiune, aşa încât să putem reacționa instantaneu și chiar să anticipăm atacurile înclinaţiei rele?

Răspuns: Trebuie să ne imaginăm cu adevărat cum putem fi într-o stare în care toți sunt conectați unul cu altul.

Întrebare: Cum se ridică grupul la Creator?

Răspuns: Grupul se ridică la Creator în măsura în care devine conectat.

Întrebare: Ce este această dorință care ne deschide inimile și care chiar îl convinge pe Creator să ne unească?

Răspuns: Întreabă-L pe Creator, nu pe mine.

Întrebare: Ce este războiul spiritual?

Răspuns: Războiul spiritual este atunci când mă lupt cu Kelim ale mele (dorințe egoiste).

Întrebare: Învățăm că înclinația rea ​​este separarea dintre noi, iar Creatorul este conexiunea dintre noi. Putem încerca să interacționăm unii cu alții nu prin membrana egoismului nostru, ci prin Creator, acum, astfel încât El să fie ca o conductă între noi?

Răspuns: Este corect. Aşa ar trebui să acţionăm. Dar cum? Nu pot să vă spun asta. Dar ai ghicit deja jumătate din ea; deci continuă să încerci.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/2/25, Pregătirea pentru deschiderea inimii la Congres

Direcția către Creator

942Convenția Mondială de Cabala “Ne conectăm la Lişma”, Lecția 3

Întrebare: Când realizez că nu am putere, o cer de la Forța superioară și o primesc; apoi, egoismul şi-o însuşeşte pentru sine. Cum pot evita acest lucru?

Răspuns: Principalul lucru este să înțelegem că, Creatorul nu este în noi, ci între noi. Și dacă sunt îndreptat către El, mă pot strădui pentru dorința imensei mase de suflete în care El se află.

Prin urmare, ceea ce se întâmplă nu are nicio importanță pentru mine. Principalul lucru este că vreau să fiu conectat la Creator. Nu vreau să pierd această conexiune nici măcar pentru o clipă, în orice stare aș fi. Atunci totul se va rezolva.

Din Convenţia Mondială de Cabala “Uniţi înIn Lişma” – 21/2/25 – Lecția 3

Rădăcina suferinței este destul de înşelătoare

096Întrebare: Ajungem la rădăcina suferinţei, de ce se întâmplă ea? O vom atinge vreodată?

Răspuns: Rădăcina suferinței este de fapt destul de înşelătoare.

Rădăcina suferinței stă în respingerea suferinței, în respingerea suferinței atunci când cred că ceea ce parcurg, durerea pe care o simt, cumva nu-mi este destinată mie.

Întrebare: Deci dacă aș accepta-o, nu aș suferi?

Răspuns: Da, atunci pur și simplu m-aș obișnui cu acest nivel de viață.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 23/09/24

Față în față cu prietenii

938.07Întrebare: Învățăm că trebuie să justificăm toți prietenii, astfel încât fiecare să fie cel puțin neutru sau pozitiv în ochii mei, pentru că știm că critica distruge.

Vorbind despre invidie, ar trebui să aleg pe cineva specific ca să-l invidiez, iar pe restul măcar să-i justific? Cu cât dezvălui mai mult pe prietenul tău, cu atât poți vedea mai multe defecte decât ceva ce să invidiezi.

Răspuns: Trebuie să ajungem într-o stare în care să fim față în față cu prietenii noștri. Pe baza acestui lucru, ne vom dori un singur lucru: să trăim într-o îmbrățișare cu ei. Trebuie să simțim cum să o facem.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/2/25, Atingerea Lişma prin invidie”

Nevoia de a ne apropia

938.02Întrebare: Este imposibil să nu simțim câmpul iubirii cu care ne-a acoperit Creatorul. Dar aici apar astfel de contradicții încât începe să-ți facă plăcere să dăruiești prietenilor tăi. Cum putem lucra mai departe?

Răspuns: În domeniul în care vă simțiți uniți, trebuie să treziți forța unităţii, astfel încât această forță să vă influenţeze și să vă apropie unul de celălalt. Și astfel vă veţi îndrepta către adevărata convenție.

Întrebare: Cum trezim această forță? Ne simțim deja ca și cum Creatorul ne-a învăluit într-o pătură de iubire. Ce facem acum? Vrem doar să ne bucurăm de ea, dar nu aceasta este calea noastră.

Răspuns: Da, asta nu va duce la nimic.

Există un singur lucru de făcut: roagă-te pentru prietenii tăi, astfel încât ei, la fel ca tine, să simtă nevoia să se apropie, să se conecteze unul cu celălalt, și în cele din urmă, ca noi toți să ne simțim un întreg.

Dacă vă străduiţi pentru asta și vă gândiţi la asta, cu siguranță că totul se va aranja.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 17/2/25, Pregătirea pentru deschiderea inimii la Congres

Descoperă calitățile prietenilor în tine

528.01Întrebare: Noi spunem că ar trebui să-mi invidiez prietenii. Dar ar trebui să- mă preocupe să-mi fac prietenii să mă invidieze, să-i impresionez? Sau măcar ar trebui să fac să le fie mai ușor să mă invidieze?

Răspuns: După cum reiese din articolele lui  Rabaş, trebuie să facem tot posibilul pentru a descoperi în noi înșine calitățile pe care vrem să le vedem la prietenii noștri.

Tot ce înțeleg citind aceste articole, vreau să văd în fiecare dintre ei. Atunci voi fi sigur că împreună cu ei mă îndrept spre scop.

Întrebare: Și dacă nu văd asta?

Răspuns: Dacă nu vezi, atunci trebuie să mergi din ce în ce mai adânc, sau pur și simplu întrebi fiecare persoană din grupul de zece ce calități speciale au observat la un anumit prieten.

În plus, poți întreba întregul Kli mondial: “Pe ce bază am luat noi această decizie?” sau “De ce avem nevoie de acest tip de muncă?” Ar trebui să-i asculți, iar ei ar trebui să fie interesați să te împlinească cu răspunsurile corecte.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 16/2/25, “Atingerea Lișma prin invidie”

 

Convenție: Urcarea gradelor spirituale

942Întrebare: Aţi spus că pornind de la această Convenţie și mai departe, vedeţi că central, sau nucleul grupului va avansa de la convenție la convenție. Cum poate fi omul în acest centru? Ce angajamente ar trebui să-și asume el pentru a progresa? Ce aţi vrut să spuneţi?

Răspuns: Cred că de la lecţie la lecție, chiar și la această Convenţie, veţi primi sarcini speciale, instrucțiuni și recomandări care vor crea un spațiu între voi, unde veți începe să descoperiţi calități spirituale, un câmp spiritual. Prin ceea ce vom trece împreună, vom încerca să rămânem mereu conectați la acest domeniu. În acest moment, nu vom stabili cine intră în acest spațiu și cine nu, deoarece aceasta ar fi o abordare greșită.

Asta am vrut să spun. Vom lucra exclusiv pe acest domeniu spiritual, pe care noi înșine îl creăm între noi. De acolo, vom începe să urcăm gradele spirituale.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.2.25, “Pregătirea pentru Convenția “Ne conectă la Lişma””

Întrebări despre munca spirituală —223

275Întrebare: Întotdeauna recomandați să ne gândim la unitate. Cum ne putem ajuta reciproc să realizăm această condiție?

Răspuns: Imaginează-ți că te conectezi cu toată lumea și vrei să faci totul pentru ca unitatea ta colectivă să reflecte lumina superioară.

Întrebare: La convenție s-au adunat toate părțile care au căzut dintr-un singur suflet. Cum unim acum aceste părți? Și există o densitate a unificării, sau ne putem uni din ce în ce mai mult?

Răspuns: Aceasta nu este problema ta. Aceasta se face cu ajutorul luminii superioare în gradele Creatorului. Așa că nu te împiedica de asta.

Întrebare: Dacă nu avem lipsă (nevoie), atunci unde este locul pentru rugăciune?

Răspuns: Când lumina te influenţează, atunci vor apărea deficiențele resimțite în dorințele încă necorectate.

Din Lecția zilnică de Cabala 17/2/25, “Pregătirea pentru deschiderea inimii la Congres”

Adaugă forța dorinței

243.04Întrebare: Pentru a ajunge la Lişma, trebuie îndeplinite două condiții. Prima este să mă dizolv în ceilalți și să devin zero.

A doua este să aflu cu ce Aviut (puterea dorinței) pot acționa pentru a-i trage pe ceilalți. Cum îmi pot folosi Aviut și cum îmi dau seama ce anume pot folosi?

Răspuns: Acest lucru poate fi discutat numai după ce te anulezi. Atunci vei putea să-ți ridici Aviut-ul și să lucrezi cu el.

Ridicarea se face doar prin adăugare de Aviut. Dar în același timp, îl putem reduce la zero, adică îl folosim pentru noi înșine.

Întrebare: Deci pot adăuga un pic de vanitate, dar nu pentru mine, ci pentru toată lumea?

Răspuns: Da, poți.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/2/25, „Atingerea Lișma prin invidie”