Mișcări cu scop

272Comentariu: Privind la dvs., cineva poate spune că atunci când îndepărtaţi un student de dvs. nu este în detrimentul lui; adică nu o faceţi cu o atitudine arogantă.

Răspunsul meu: Nu, nu am avut niciodată o atitudine arogantă față de nimeni. Asta e sigur. Există pur și simplu o atitudine specifică ce aduce omul către scop într-un mod mai rapid și mai clar.

Poate că va vedea asta ca pe ceva nepoliticos sau disprețuitor, dar din partea mea ar trebui să fie așa. Vom lucra acum la etichetă? În acest fel este mai aproape de Creator și asta este tot. Prin urmare, nu trebuie să explic nimic.

Îmi amintesc că am avut un student pe care l-am rugat să-și schimbe locul când înregistram un program TV pentru că avea o față mai degrabă inestetică. A plâns, a sărit de pe scaun și a fugit.

Am fost surprins de asta. Dacă mi s-ar spune că fața mea ar putea înstrăina telespectatorii pe care vrem să-i atragem la Cabala, aș fi recunoscător acestei persoane: e ok dacă nu stau în față, dar prin asta îmi voi aduce contribuția; Nu voi respinge oamenii, să-I Îndepărtez de Cabala.

Cu toate acestea, el nu a înțeles asta. Și nu l-am înțeles. Cum este posibil să fii jignit de asta? Înseamnă că te iubesc mai puțin decât pe alții, că te apreciez mai puțin decât pe alții? Creatorul te-a făcut astfel încât să sperii oamenii. Şi ce dacă?!

La urma urmei, lucrăm împreună în aceeași afacere! Nu facem poze pentru amintiri. Facem asta pentru lume și vei fi văzut de toți. Dacă acest lucru este bun, atunci da; dar dacă acest lucru nu este bun, atunci nu. Trebuie să abordăm această afacere într-un mod realist, ca oameni serioși.

Aici am acțiuni foarte concrete, poate uneori foarte dure și oamenii cred că acțiunile mele sunt lipsite de inimă sau condescendenţă. Cu toate acestea, în realitate ele sunt doar foarte orientate spre obiective, mai ales când vine vorba de diseminare – scoateți unul, puneți altul, mutați-l aici, acela este mutat acolo, acesta poate fi strigat, dar nu acela. Așa este munca.

Omul trebuie să înțeleagă asta și să fie recunoscător pentru indicații. Slavă Domnului că cineva i-a spus și el o poate face și într-un fel poate fi parte din diseminarea și revelarea Creatorului.

Din KabTV “Am primit un apel. Profesor şi student” 25/06/10

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: