Category Archives: Intrebare si Raspuns

Ziua ispășirii — Cum să fii înscris în Cartea Vieții

200.02Întrebare: Poate cea mai importantă zi pentru evrei este Yom Kipur, Ziua Ispășirii. Ea îi unește pe evreii religioși și pe cei laici, care nu respectă nicio lege sau poruncă. Această zi ne aduce împreună.

Înainte de această zi, există zece pași cunoscuți sub numele de Zece zile ale pocăinței. Vă rugăm să ne spuneți care sunt acești pași care duc la Yom Kipur.

Răspuns: Acestea sunt conștientizări graduale ale unui om despre cum trăiește, cum a trăit și cum plănuiește să trăiască de acum înainte. În esență, este atunci când el reflectă asupra lui însuși: cine sunt, ce sunt și de ce sunt.

Prin urmare, Yom Kipur este o zi specială. Toată lumea o respectă într-un fel. Chiar dacă nu este respectată în exterior, în interior totuși omul reflectă asupra ei.

Întrebare: Ne cerem iertare de Yom Kipur. S-ar putea să nu știu exact pentru ce îmi cer iertare, dar o cer. Cum îmi afectează acest lucru viața, chiar dacă o fac automat?

Răspuns: Chestiunea este că a cere iertare este o muncă grea. Obligă pe om să se gândească la viața lui, la ceea ce a gândit acum un an și la cum a trăit anul trecut. În esență, este o zi în care omul se judecă pe sine.

Întrebare: Yom Kpur se mai numește și Ziua Purificării. De ce anume ne purificăm?

Răspuns: De egoism, de lucrurile care ne strică viața și ne împiedică să fim o națiune unită, străduindu-ne către Creator. Este o zi foarte provocatoare.

Întrebare: De ce este important pentru noi să cerem iertare de la alți oameni înainte de Yom Kipur? Aceasta se numește Slichot.

Răspuns: Pentru că se spune că dacă nu ești iertat de alți oameni, nici Creatorul nu te va putea ajuta.

Cel mai important este să ajungi la un nivel de conexiune cu ceilalți în care tu le ceri și ei îţi cer iertare.

Întrebare: Ar trebui să cer iertare de la alții cu gândul că ei mă vor ierta? Sau doar pentru că este o tradiție pentru această sărbătoare?

Răspuns: Nu, trebuie să ajungi într-o stare în care le ceri cu adevărat celorlalți să te ierte, pentru că oricât de strict ne judecăm pe noi înșine, de multe ori trecem cu vederea lucrurile.

Întrebare: Dar când alții ne judecă?

Răspuns: Trebuie să fim sensibili și să arătăm o politețe maximă, deoarece fiecare persoană din comunitate este complet egală cu ceilalți. Nimeni nu poate scăpa de egoismul său sau de răul pe care ni l-am putea provoca unul altuia.

Întrebare: Este foarte interesant. Ne aliniază pe toți, nu?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dacă este un muncitor obișnuit sau un prim-ministru?

Răspuns: Nu există absolut nicio diferență.

Întrebare: Se face aceasta prin actul de a cere iertare și de a ne judeca pe noi înșine?

Răspuns: Da, toți membrii societății și ai națiunii nu sunt nici mai sus, nici mai jos. Înțelegem că, așa cum fiecare dintre noi se află în fața acestei mari chemări de sus, la fel trebuie să acționăm şi noi.

Întrebare: Am progresat pas cu pas, iar acum am ajuns la punctul în care postim de Yom Kipur. Există cinci interdicții, lucruri pe care nu le putem face de Yom Kipur. Ați putea explica vă rog, esența postului? Care este sensul acestor interdicții?

Răspuns: Interdicțiile de a mânca, de a bea și așa mai departe sunt toate legate de ideea că oamenii ar trebui să se smerească puțin pentru a realiza că există Forța superioară și trebuie să stea în fața ei, complet detașați de dorințele, impulsurile lor egoiste, etc. Acesta este punctul principal.

Întrebare: Deci este aceasta o încercare externă ca omul să se restricționeze?

Răspuns: Da, este o încercare externă, dar afectează foarte mult oamenii. Când omul se abține să mănânce sau să bea, citește anumite texte sau participă la anumite acțiuni cu alții, cum ar fi rugăciunea, se ridică la un nivel diferit.

Întrebare: Ați putea explica vă rog, ce înseamnă să fii înscris în Cartea Vieții? Auzim adesea că suntem înscriși în Cartea Vieții. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Cartea Vieții este o carte cu pagini albe în care sunt notate faptele noastre, bune sau nu.

Dacă acționezi corect, atunci numele tău este înscris în Cartea Vieții. Este Voința superioară, o mână care (parcă) îți scrie numele în această carte.

Acțiunile noastre sunt înregistrate, ceea ce înseamnă că ele lasă o amprentă asupra naturii înconjurătoare. Iluminăm această natură cu faptele noastre și totul depinde de modul în care înțelegem care acțiuni sunt bune și care sunt rele și cum îi tratăm pe ceilalți – cu bine sau cu rău.

Întrebare: Ne putem imagina că întreaga natură este ca o pagină goală și lăsăm o amprentă pe ea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce este de dorit? Ar trebui să o începem cu litere albe sau…?

Răspuns:: Ideal ar fi, cu litere albe.

Întrebare: De ce pocăința sinceră în faţa sinelui este la fel de importantă ca pocăința în faţa celorlalţi?

Răspuns: Este un act important la care poate ajunge omul – să se pocăiască cu adevărat pentru acțiunile și faptele sale din ultimul an. În această pocăință sinceră, el poate cere să nu fie judecat aspru pentru faptele sale.

Întrebare: De ce îi este frică unui om când vrea să fie justificat, nu judecat după cum spuneţi? De ce îi este frică?

Răspuns: Cel mai important lucru este dacă el dorește ca Creatorul să-l ierte, pentru că nu vrea să fie distanțat de Creator. Aceasta este principala preocupare. Orice altceva este secundar.

Întrebare: Deci frica mea de a fi departe de Creator este lucrul de care mă tem cel mai mult?

Răspuns:  Da.

Comentariu: Și orice altceva – sănătate, bani, orice altceva…

Răspunsul meu: Aceste lucruri vin și pleacă.

Întrebare: Când vorbim despre a fi înscris în Cartea Vieții, despre asta este vorba?

Răspuns: Da, este vorba de a nu fi departe de Creator și de a încerca constant să te apropii de El.

Întrebare: Ați menționat că oamenii se judecă pe ei înșiși – dacă au scopul corect în viață și așa mai departe. Yom Kipur este doar o zi pe an. Ajută asta omul să găsească calea către scopul vieții și cum ar trebui să trăiască?

Răspuns: Da, desigur.

Comentariu: Dar este doar o zi!

Răspunsul meu: Nu contează; sunt 24 de ore. Dacă omul le petrece în contemplație, poate corecta multe lucruri pe care le-a făcut.

Întrebare: În doar aceste 24 de ore?

Răspuns: Da.

Întrebare: Aţi făcut o precizare corectă aici, 24 de ore îmi dă un sentiment complet diferit. Și dacă îl descompunem mai departe în minute și secunde, este și mai profund.

Spuneţi-mi, încercăm să ne curățăm inimile în această zi, doar o zi pe an. Ce ne împiedică să facem asta în fiecare zi? Ceva ne împiedică.

Răspuns: Egoismul nostru! Ne trage în direcții diferite către obiective diferite și ne pierdem concentrarea. Dar în această zi, întreaga națiune din jurul nostru face același lucru. Oamenii se adună în case de rugăciune și citesc rugăciuni special, și astfel există o oportunitate mai mare pentru oameni de a pătrunde mai adânc în ei înșiși.

Întrebare: Este posibil să luăm sentimentele pe care le trăim de Yom Kipur și să le ducem cumva în fiecare zi a anului, să le extindem pe parcursul anului care vine?

Răspuns: Da, există o parte din acțiunile noastre pe care le experimentăm ca un fel de „mic Yom Kipur”. În fiecare rugăciune zilnică…

Întrebare: După Yom Kipur? Zilnic?

Răspuns: Da, există elemente prezente atunci când ne judecăm pe noi înșine, simțim că greșim și cerem iertare.

Întrebare: Deci există un „mic Yom Kipur” în fiecare zi?

Răspuns: Da.

Întrebare: Acesta este modul în care ar trebui să trăiască omul?

Răspuns: Acesta este modul în care ar trebui să trăiască omul, desigur.

Întrebare: Deci ar trebui să ne judecăm pe noi înșine în fiecare zi?

Răspuns: Acest lucru este prezent în rugăciunile noastre zilnice, deși nu la fel de intens ca de Yom Kipur.

Întrebare: Într-adevăr, rugăciunile de Yom Kipur poartă o asemenea putere! Poate rugăciunea de Yom Kipur să schimbe destinul unui om dacă se angajează în ea din toată inima?

Răspuns: Cred că se poate. Este o stare specială a lumii, a naturii, a persoanei și a națiunii. Prin urmare, Yom Kipur poate schimba totul.

Întrebare: Deci, dacă ne investim cu adevărat în Yom Kipur, am putea chiar să oprim războaiele?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ajută Yom Kipur omul să înceapă să trăiască într-un mod nou?

Răspuns: Posibil. Cât de mult ajută depinde, dar în mod fundamental, dacă el dorește să se schimbe, nu ar trebui să aștepte Yom Kipur. Ar trebui să înceapă acum. Atunci va vedea că totul poate fi schimbat cu adevărat și că orice zi a anului este potrivită pentru asta.

Întrebare: Nu am mai vorbit despre Yom Kipur așa, de ceva vreme. Spuneţi-mi, tocmai acum vorbeaţi despre Yom Kipur, dar există sentimentul că nu vorbeaţi doar despre o sărbătoare evreiască, ci despre întreaga lume. Așa vedeţi dvs. Yom Kipur?

Răspuns: Absolut! Este o zi a ispășirii pentru întreaga lume. Dacă omul tratează rugăciunile ca pe un fel de judecată de sine, atunci în principiu, el se va curăța.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 7/10/24

Întreaga moștenire spirituală este în fața noastră

961.2Întrebare: Cum putem construi corect un lanț de conexiune din unitatea noastră prin dvs. cu Rabaş, Baal HaSulam și toți marii cabalişti?

Răspuns: Prin rugăciune.

Întrebare: Conexiunea cu Creatorul și conexiunea cu marii profesori de-a lungul generațiilor este aceeași?

Răspuns: Nu, în primul rând există o conexiune cu marii profesori și prin ei cu Creatorul.

Întrebare: Generația lui ARI, înainte de Baal HaSulam și Rabaş este considerată ultima generație. Înseamnă asta că nu așteptăm pe nimeni altcineva?

Răspuns: De fapt, nu trebuie să așteptăm pe nimeni. Tot ce au dezvăluit cabaliștii în trecut se află în fața noastră. Putem folosi toate acestea pentru a ne ridica împreună la Creator și pentru a obține prin aceasta cea mai înaltă stare.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.10.24, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashlag

Dacă alții nu te iartă

560Întrebare: Aţi spus odată: „Dacă alți oameni nu te iartă, Creatorul nu te va ajuta.” Cui și cum ar trebui să cerem iertare; cerem direct sau este o muncă în inimă?

Răspuns: În orice mod. Este o muncă în inimă și un apel direct cu cuvintele. Cu siguranță trebuie să te cureți în faţa altora și apoi poți fi la fel în faţa Creatorului.

Întrebare: Care este principalul lucru în a cere iertare?

Răspuns: Ar trebui să-ți dai seama de greșeală sau de calitatea rea și să ceri iertare, adică oportunitatea de a te ridica deasupra ei.

Întrebare: Cererea de iertare este o corectare?

Răspuns: Da, omul ar trebui să-și ceară scuze pentru starea în care se afla.

Din lecția zilnică de Cabala 11/10/24, Scrierile lui Rabaș – Art.890-“Mâhnirea Șchina (a Divinității) – 2”

Credința în Planul Creatorului

237Întrebare: Ce este credinţa mai presus de raţiune în formă absolută – când nicio manifestare din această lume nu poate influența percepţia căii spirituale?

Răspuns: Nu este adevărat că manifestările lumii noastre nu ne pot influența. Dimpotrivă, printr-o persoană care le simte, putem influenţa manifestarea formelor spirituale a tot felul de legaturi intre noi, primind sau dăruind.

Întrebare: Putem spune atunci că credința mai presus de rațiune este încredere deplină în planul Creatorului? Adică este o stare în care omul nu se îndoiește, că indiferent de problemele și dorințele sale materiale, planul Creatorului este binele absolut.

Răspuns: Da, este absolut corect.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/09/24, Scrierile lui Rabaș – Art.337-Fericit este omul”

Raportați-vă la prieteni ca la Creator

528.01Întrebare: Ce ar trebui să fac pentru a dărui prietenilor și Creatorului?

Răspuns: Trebuie să vă raportați la prietenii în același mod în care vă raportați la Creator. Prin aceasta Îl veţi încânta.

Îi veţi cere Creatorului să vă dea abilitatea de a-I dărui în același mod în care vreţi să dăruiţi prietenilor și invers, să dăruiţi prietenilor așa cum vreţi să dăruiţi Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 02.10.24, “Roş HaŞana”

Societatea viitoare: baza comportamentului uman

632.3Întrebare: Baal HaSulam scrie că temelia viitoarei societăți nu va fi educația și opinia publică, ci ceva mai serios. La urma urmei, doar educația și opinia publică nu vor putea convinge egoiștii să devină altruiști. Ce poate fi?

Răspuns: Nu va fi doar educație și opinia publică. Într-un astfel de sistem, fiecare trebuie să aibă în vedere ce contribuție trebuie să aducă la fondul comun și să primească din acesta doar ceea ce este absolut necesar pentru el.

Organizații întregi vor lucra la acest lucru, asigurându-se că fiecare persoană își dă partea ei în așa-numita oală comună.

Întrebare: Baal HaSulam mai spune că o valoare mai mare, Forța superioară, poate deveni o astfel de bază. După cum știm din Cabala, Forța superioară este calitatea dăruirii și a iubirii. Va deveni cel mai înalt ideal pentru umanitate și toată lumea va fi de acord cu asta. Cum se poate întâmpla asta?

Răspuns: Este foarte simplu, pentru că oamenii care simt că dăruiesc pentru că vor să-i ajute pe alții, să-i împlinească, vor primi la rândul lor o împlinire spirituală, care îi va aduce la un nivel superior de existență.

Și astfel, societatea se va înălța treptat cu toate organele de control, cu toate calculele și se va reorganiza în așa fel încât să nu fie nevoie de poliție, supraveghetori sau ceva similar. În schimb, va exista o contabilitate voluntară și cinstită din partea fiecărui individ.

Cu alte cuvinte, omenirea va ajunge într-o stare în care va simți Forța superioară. Munca pentru ea, manifestată prin munca pentru alții, va deveni în esență combustibilul pentru om.

Întrebare: Vorbiţi despre o stare ideală, când oamenii simt asta. Dar dacă o persoană nu simte asta?

Răspuns: Dacă omul se află la un asemenea nivel încât nu simte deloc acțiuni spirituale, atunci trebuie să se implice în ele. Societatea trebuie să-l îmbrățișeze și să-i arate: cu cât face mai mult bine, cu atât mai multă bunăvoință îi va arăta societatea; cu cât face mai mult rău, cu atât societatea îl va tolera mai puțin.

Din KabTV “Era ultimei generații”, 8/8/24

Toate secretele naturii sunt ascunse în unitate

937Toate secretele naturii sunt ascunse în unitatea noastră – nu există alt remediu pentru sufletele zdrobite. Prin urmare, folosim metoda lui Baal HaSulam în toate etapele: ridicarea deasupra egoismului, unirea în grupurile de zece și îndreptarea către unitate ca un singur om cu o singură inimă.

Baal HaSulam a exprimat întreaga știință a Cabalei într-o formă nouă, rațională și foarte deschisă, care este dificil de acceptat pentru lume. El a adus fiecare om mai aproape de scopul său. Trebuie doar să ne unim ca un singur om cu o singură inimă și să ridicăm o rugăciune către El din această unitate, astfel încât El să se manifeste în noi.

Pe de o parte se pare că timpul trece și toate acestea nu se pot face, dar pe de altă parte, vedem că generațiile avansează în măsura în care pot realiza condițiile date de mediul spiritual.

De fapt, acest progres nu poate fi considerat lent, așa cum se plâng unii. Aparent, nu înțelegem cât de imens, generos și pur și simplu infinit este întregul univers. La etapa noastră, dorim să realizăm acțiuni imediat, la cel mai înalt nivel. Dar până când vom obține suficientă forță de acțiune și precizia necesară, vom rămâne pe cale.

Doar prin conexiune cu alți oameni ne putem adresa corect către Creator. Cu cât sunt mai conectat de prietenii de pe cale, cu atât sunt mai aproape de Creator. Trebuie să ne închidem cât mai mult posibil în limitele grupurilor de zece, grupul cabalist, iar în interiorul lui, vom găsi tot ceea ce Baal HaSulam a vrut să ne transmită.

În fiecare zi trebuie să încercăm să ridicăm grupul de zece la un nivel din ce în ce mai înalt. Dacă toată lumea din grupul de zece vrea să facă asta și știe că de asta depinde scopul lor spiritual, vom reuși.

Sper să trecem cu toată seriozitatea sărbătorile și să începem să dezvăluim ceea ce are legătură cu sufletele noastre. În fiecare zi îmi văd studenții din ce în ce mai adunați, uniți și în acord cu pașii prin care forțele spirituale ne conduc. Dacă vrem să accelerăm ascensiunea la gradul următor, ne este necesar un atac prin unificarea cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.10.24, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashlag

Întrebări despre munca spirituală—184

281.02Întrebare: Din cauza a ce are loc nașterea sufletului? Este alegerea Creatorului?

Răspuns: Reshimot interior al unui om (genele spirituale informaționale) încep să se trezească și necesită creștere.

Întrebare: Cum putem să punem sincer un rege mai presus de noi înșine dacă încă nu îl simțim?

Răspuns: Lucrul acesta se întâmplă treptat. Nu o poți face în mintea ta, dar te poți strădui pentru asta. Principalul lucru este ca tu să știi că există această cale specială în fața ta.

Întrebare: Se spune că totul este în mâinile Creatorului. Dar ce este? Este aceasta una dintre simţirile unicității Creatorului?

Răspuns: Totul este în mâinile Creatorului și totul este în mâinile omului care acceptă acest plan și vrea să lucreze cu el.

Întrebare: De ce a aranjat Creatorul ca omul să se anuleze și să-I facă loc? Care este scopul acestui lucru?

Răspuns: În acest fel, omul se ridică deasupra plăcerilor, simțirilor și deciziilor sale animalice și poate fi cu adevărat independent faţă de orice, la fel precum Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala din 02.10.24, „Roş HaŞana”

Cum putem aduce întreaga lume la fericire?

945Întrebare: Ce este conexiunea corectă în grupul de zece, care va duce întreaga lume către fericire?

Răspuns: Conexiunea corectă este atunci când suntem atât de conectați unii cu alții încât Creatorul va intra în conexiunea noastră și nu ne va putea părăsi.

Ne vom ține de El în așa fel încât conexiunea cu El să devină din ce în ce mai puternică. Atunci putem fi împreună. Adică legătura dintre noi și dintre noi și Creator va fi aceeași.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/09/24, Rabaș – Art.337-Fericit este omul”

Adevărat sau Imaginar?

43Întrebarea este: împlinirea care îl încântă este adevărată sau este imaginară? (Rabaş, Note alese, 137, “Lipsa este Kli-ul [Vasul ]

Întrebare: De ce împlinirea care aduce bucurie este imaginară și nu reală? Înseamnă asta că doar deficiența este reală?

Răspuns: O deficiență reală (Hisaron) este exact ceea ce trebuie să împlinim, să corectăm și să ridicăm la Creator. Dacă nu avem această nevoie, nu avem niciun motiv să ne întoarcem la El. De aceea, Rabaş scrie că există diferite stări: sunt oameni bolnavi, cei care sunt sănătoși și cei care nici măcar nu simt că sunt bolnavi.

Pentru noi, cel mai important lucru este să ajungem într-o stare în care să ne simțim boala și să cerem Creatorului corectarea ei. O adevărată deficiență poate fi dezvăluită prin discuții între ei, în care fiecare om își împărtășește dorințele și scopurile în raport cu ceilalți.

Întrebare: Ce este imaginația dacă tot ceea ce văd este percepția mea interioară?

Răspuns: Ce diferență este dacă este imaginație sau simţire? Este ceea ce percepi de la Creator. Prin urmare, trebuie să clarificați dacă această simţire vă oferă o conexiune corectă cu Creatorul. Dacă nu, cereți-I să schimbe acea conexiune.

Din Lecția zilnică de Cabala 27/09/24, Rabaș, Note alese – Art.137-“Lipsa este Kli-ul [vasul]”