Category Archives: Intrebare si Raspuns

Cum simte lumea apropierea Creatorului?

Întrebare: Creșterea sufletului și schimbările din el datorită influenței luminii este ceva foarte interior, abstract și ascuns de străini. Cum apar aceste schimbări în lumea materială? Persoana devine mai armonioasă? Relațiile bune sunt revelate între noi?

Răspuns: Eu nu aș spune că relațiile bune sunt revelate. Dar tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră are loc sub influența unui câmp superior. Își mărește constant tensiunea, intensitatea sa, iar asta este simțită ca apropierea Creatorului de noi.

Dar asta este o apropiere foarte neplăcută deoarece Creatorul este calitatea dăruirii și iubirii, iar noi, fiind egoiști necorectati, simțim apropierea Lui ca negativă. Asta este similar cu modul în care profesorii și părinții se apropie de noi și ne cer să ne comportăm mai matur, mai serios, iar noi nu vrem.

Astăzi o putem vedea în dezvoltarea întregii umanități. Apropierea Creatorului de lume determină criza curentă. Deoarece noi nu am devenit similari cu Creatorul, asta nu este o apropiere bună; noi altfel am simți această apropiere ca revelația Lui. Nu revelația întunericului, a suferinței, a problemelor și a diferiților viruși, ci revelația luminii. Totul depinde de noi. Dacă reușim să ridicăm spiritualitatea noi simțim apropierea Creatorului ca o binecuvântare. Dacă nu, o simțim ca rău.

Creatorul tot timpul vrea să se apropie de noi și El face asta gradual, dar până acum noi simțim apropierea Lui ca un declin constant al umanității.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/16/20

 

“Coronavirusul a avut un impact la nivel global asupra proprietarilor de mici afaceri?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: Coronavirusul a avut un impact la nivel global asupra proprietarilor de mici afaceri?

Multe afaceri vor eșua să treacă prin perioada coronavirusului datorită schimbării obiceiurilor oamenilor de a face cumpărături și a pierderii ulterioare din cererea multor bunuri și servicii neesențiale.

Apare atunci întrebarea, ce ar trebui să facă acei proprietari de afaceri pentru a-și asigura un venit?

Eu cred că guvernele  nu trebuie să verse bani pentru salvarea afacerilor care își pierd cererea, iar în schimb să se asigure că tuturor cetățenilor lor le sunt furnizate lucrurile esențiale vieții.

Am scris pe larg despre un venit de bază universal, în condiția în care este furnizat în schimbul angajării în programe de studiu care vor fi îndreptate spre îmbunătățirea conștientizării legată de interdependența din zilele noastre, și care vor îmbogăți viața societății. Dacă venitul de bază ar fi dat fără această cerință de a studia cum trebuie îmbunătățite conexiunile sociale și pentru încurajarea contribuției pozitive în societate, atunci societatea ar stagna.

Coronavirusul a făcut lumină, astfel încât să vedem interdependența noastră peste tot în lume, într-un mod foarte exact.

Ne-a fost arătat cât de mult depindem unii de alții menținând igiena personală și condițiile de distanțare socială pentru a ne feri de virus.

Cu toate acestea, încă nu ne-am afundat în profunzimile a ceea ce înseamnă să fim dependenți în mod complet unii de alții.

Prin urmare, proprietarii de afaceri care își vor pierde afacerile în această perioadă ar face bine să înceapă un model nou de studiu despre cum să trăiască în mod interdependent în schimbul unui venit de bază. Apoi, ca oameni competenți, pricepuți și eficienți ce sunt, ei vor putea să devină educatorii și ghizii de conducere a unui asemenea învățământ.

În măsura în care cererea pentru tot felul de lucruri neesențiale se disipează, nevoia pentru conexiunea umană pozitivă va crește, deoarece dacă noi eșuăm să îmbunătățim relațiile noastre, atunci ne putem aștepta la probleme mult mai mari care pândesc la orizont.

Prin urmare, eu sper că ne vom trezi să realizăm importanța creării fundației unei societăți conectate în mod pozitiv care ar putea servi ca model pentru o umanitate mai armonioasă, fericită, mai sigură și încrezătoare.

Dacă vedem căderea afacerilor neesențiale ca o oportunitate pentru a construi o ligă nouă de educatori pentru conducerea umanității spre relații mai bune, atunci am putea să facem o schimbare serioasă spre o lume mai bună.

Poza de mai sus de Marten Bjork, pe Unsplash

Bătrânețea este un concept relativ

Întrebare: Ce este bătrânețea din punct de vedere fizic și din punct de vedere spiritual? Te simți ca o persoană bătrână?

Răspuns: Bătrânețea înseamnă că o persoană este deja umplută cu un fel de cunoștințe, indiferent dacă sunt corecte sau nu, și își păstrează această cunoaștere. Așa cum un copil mic nu își elibereaza atasamentul fata de o jucărie, nu vrea sa o dea nimănui, la fel bătrânul își pastreaza in el cunoașterea, pentru că se gaseste complet în ea.

Cunoașterea și obiceiurile l-au format și l-au modelat și el nu mai poate acționa altfel. Prin urmare, o astfel de persoană este dăunătoare pentru societate și, în mod natural, o distruge prin virusuri.

Întrebare: Te simți ca o astfel de persoană?

Răspuns: Sper ca nu pentru că sunt constant supus unor schimbări, pregătit pentru ele și încerc să le promovez și să le ghidez prin tineri. Mă simt tânăr.

Dar dacă va trebui să schimb invelisul, o voi face. Cicluri ale vieții – nu se poate face nimic, sunt necesare.

Cabaliștii se referă la asta foarte simplu. Profesorul meu a spus: „La fel cum seara îți scoți tricoul și îl arunci la spălat, tot așa la sfârșitul acestei vieți te dezbraci de corpul tau și în viața următoare va trebui să porți altul”. Deci nu se întâmplă nimic groaznic.

Observație: Ai dat o definiție interesantă a bătrâneții. Se dovedește că nu este vorba despre vârstă deloc. Chiar și un tânăr, dacă este plin de cunoștințe și nu vrea să se schimbe, natura, așa cum a fost, înlocuiește acea persoană. Acest lucru se întâmplă constant în toate sistemele și in toate tehnologiile.

Comentariul meu: Dacă sistemul este gata pentru o actualizare, atunci nu există bătrânețe.

Dimpotrivă, se îndreaptă către o înlocuire progresivă, mai bună și mai avansată a sa.

Întrebare: Deci natura este întotdeauna în proces de îmbunătățire și ar trebui să ne asimilăm cu acest proces?

Răspuns: Dacă mergem la unison cu natura, nu avem nevoie de nimic care să ne tragă înainte: fără viruși, fără denivelări. Ne-am simți absolut confortabil.

De emisiunea KabTV  „Coronavirusul schimbă realitatea”, 26/03/20

Secretul transmisiei coronavirusului

Întrebare: Despre ce fel de societate nouă putem vorbi până când valorile vechii societăți sunt distruse?

Răspuns: Valorile vechii societăți se vor prăbuși foarte repede, deoarece o persoană nu are cum să reziste. Vedeți cum ne comportăm acum. În primul rând, lovitura care ne-a atins este globală; ea afectează întreaga populație a Pământului. Virusul continuă să se răspândească, să pătrundă în toate colțurile planetei.

Presa scrie că în Africa, pe insulele și arhipelagurile din Oceania nu există virus, deoarece se presupune că sunt izolate de alte țări. Nu! Ajunge în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului. Turiştii sau vizitatorii care transmit virusul sunt complet inutili pentru ca acest lucru să se întâmple.

Nu pentru că suntem acasă acum, şi apoi ieșim afară și aducem, se presupune , acest virus din stradă. Nu este  cazul. Virusul este în fiecare dintre noi. Vine un moment și este activat în interiorul unei persoane. Și toate semnele prin care se presupune că ne infectăm reciproc sunt de fapt  pur externe.

Dacă, de exemplu, iei o insulă îndepărtată unde străinii nu au pus piciorul, iar oamenii care locuiesc acolo nu știu nimic despre existența virusului, după un timp vei afla că și ei încep să se îmbolnăvească.

Acesta nu se transmite în mod obișnuit. Desigur, ne este mai ușor și mai convenabil să ne explicăm distribuția prin faptul că este transmis de la persoană la persoană, dar, în general, acestea sunt doar semne externe, foarte aproximative.

Totul depinde de oameni. Sunt interconectați de gândurile, sentimentele, intercomunicarea interdimensională și, astfel, se transmite acest virus reciproc.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 5/5/20

De ce este atât de multă suferință în lume?

Întrebare: De ce suferă umanitatea atât de mult? De ce este necesară suferința dacă nu are un impact direct asupra punctului din inimă? Care este conexiunea dintre suferința și trezirea punctului din inimă?

Răspuns: Pentru a înțelege asta noi trebuie să învățăm despre structura generală a sufletului. Sufletul este unul și suntem toți în interiorul lui ca părți sparte din vremea spargerii sufletului general, care a rezultat din ceea ce noi numim păcatul lui Adam HaRishon. Sunt cinci nivele de Aviut (grosime) ale egoului în suflet și în plus de asta este divizat în diferite atribute în tot felul de combinații.

Prin urmare este foarte greu să spunem de ce fiecare individ are predestinată soarta asta sau cealaltă.

Depinde de reîncarnarea sufletelor. Până la urmă noi ne conectăm între noi în mod nesfârșit, ne unim, despărțim și distanțăm. Este imposibil să ne imaginăm măsura în care lucrează în reciprocitate acest sistem și ia în considerație starea noastră inițială când am fost conectați și apoi când ne-am spart în diferite părți și acum când începem ca gradual să ne reunim.

Scopul ultim este să ajungem la același nivel de unitate cum a fost la început, însă acum deja include toate eforturile noastre de a ne conecta, prin care noi devenim absolut identici cu forța superioară, cu lumina, cu Creatorul.

Și faptul că fiecare are o soartă așa de complicată, noi nu putem să înțelegem; nu este clar de ce unii oameni suferă mai mult și alții mai puțin. Pentru asta noi trebuie să studiem și să cunoaștem întregul sistem. Atunci vei vedea cât de perfect este totul, fără concesii sau excepții pentru oricine.

Pe de-o parte tu nu vezi toate reîncarnările vieților. Nu înțelegi ce au avut acei oameni și ce vor avea acei oameni. Până la urmă nimeni nu poate să spună că este mai bine pentru cineva să aibă ceva și pentru altul să aibă altceva. Nimeni nu poate face asta, nici măcar cei mai mari Cabaliști, fără să-i menționez pe aceia care sunt cel mai departe de înțelepciunea Cabala care nici măcar nu s-au născut încă, iar unde există ei și cum, este necunoscut.

Te pot asigura că nimeni nu poate să reproșeze guvernării superioare în legătură cu orice nedreptate. Dacă dobândești sistemul sufletului, vei vedea cât este de integral și cum fiecare moment ne ghidează să dobândim starea absolut perfectă, întreagă.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/9/20

Ajutor în dezvoltarea sufletului

Comentariu: Versetul din una dintre melodiile Cabaliste este astfel: „Sufletul crește în om nu cu timpul; angajați-vă să lucrați în inimă mereu și din nou, pentru ca în cele din urmă acesta să apară în lume din sămânța iubirii. ”

 Răspuns: Da, așa crește. Și nu puteți face nimic altceva decât să aveți grijă atât de această sămânță (punctul din inimă) cât și de mediul său. Reţine, mediul este întreaga noastră lume. Și apoi există și lumi spirituale de impuritate numite Klipot (coji). Ele sunt un ajutor enorm în dezvoltarea sufletului, dar este un ajutor negativ. Este scris: „Voi face pentru el un ajutor făcut împotriva lui.”

Chiar și în lumea noastră, dacă vreau să fiu sportiv, om de știință, indiferent ce, trebuie să exercit și să lucrez împotriva lenei mele naturale. Acesta este singurul mod în care îmi pot depăși lenea.

Dar în spiritualitate, destul de ciudat, este mult mai ușor. În spiritualitate, tot ce ai nevoie este să înțelegi că totul va fi rezolvat prin unitatea noastră. Este imposibil să rezolvi vreo întrebare dacă ești singur, pentru că atunci lovești un perete și îl lovești din nou și din nou, și faci cucuie în cap.

Dar dacă vă conectați cu alții, descoperiți trecerea către lumea spirituală împreună și intrați în ea literalmente ca un cuțit prin unt.

Din emisiunea de pe Kab TV „Fundamentele Cabalei”, 9/2/20

Răspunsuri la întrebările voastre, partea 245

Întrebare: Nu este suficient să privim și să vedem unele fapte dintr-un punct de vedere nou pentru a schimba atitudinea cuiva față de lume. O schimbare serioasă, semnificativă, în percepția lumii este imposibilă prin înțelegere și convingere logică.

Aceasta necesită credință deasupra rațiunii. O astfel de credință apare într-o stare de conștiință modificată. Are Cabala metode practice de control ale stării de conștiință?

Răspuns: Aceste schimbări de conștiință pe care trebuie să le obținem pentru a simți lumea superioară sunt posibile numai sub influența luminii superioare și nu pot fi înlocuite de nicio pregătire!

Ce știe un cabalist?

Întrebare: Mulți oameni din lume, chiar și cei care nu sunt familiarizați cu Cabala, cred într-un fel de forță superioară, un Dumnezeu. La ce crezi că se roagă? În ce fel diferă rugăciunea lor de a ta ca si cabalist?

Răspuns: Cert este că, aflându-se la nivel corporal, ei cred pur și simplu într-un fel de forță superioară, minte superioară, predestinare superioară, planuri, obiective, etc.

Ei cred, dar un cabalist știe. El simte. Pentru el, este următorul nivel de existență, în care se află deja.

Întrebare: Și ce știi si noi nu știm?

Răspuns: Simt existența în afara corpului, pentru că de fapt trupurile noastre nu există. Este necesar să vă neutralizați egoismul și atunci veți înceta să mai simțiți greutatea acestui corp, care vă atrage și vă controlează. Veti începe să simțiti cum sufletul va controleaza și va conduce.

Întrebare: Și cum te rogi pentru cei care s-au infectat cu coronavirus sau sunt bolnavi de alte boli?

Răspuns: Nu mă rog pentru ei. Încerc doar să spun tuturor ce fel de oameni ar trebui să fim: amabili, interdependenți, simțind că suntem conectați cu o natură superioară, astfel încât să nu încălcăm legile comunicării corecte a naturii și, în acest fel, să ajungem la o stare de bunătate, reciprocitate și iubire, astfel încât toate fărădelegile noastre, pretențiile inițiale reciproce și mânia să fie acoperite de iubire.

Aceasta, în principiu, este o rugăciune. Îl rog pe Creator să-mi ofere puterea de a acoperi toate atitudinile negative față de oameni, față de lume, cu cele pozitive. Nu să le îndepărteze, ci in special să le acopere: „Iubirea va acoperi toate păcatele.”

Întrebare: Ce ti-ai dori în această perioadă dificilă?

Răspuns: Mi-aș dori ceea ce fac dintotdeauna: cât mai multă forță posibil să fac bine lumii în măsura și în modul în care Creatorul mă conduce.

Din emisiunea KabTV „Coronavirusul schimbă realitatea”, 26/03/20

Trei feluri de credință

Întrebare: În articolele lui Rabash este scris : credința este intenția omului de a-i dărui aproapelui său, de a se gândi la el etc., iar iubirea de sine este intenția de a primi pentru sine. Este ceea ce numim în rațiune?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Simțim și înțelegem acest lucru. Vedem un anumit beneficiu în asta. Este posibil să spun că încrederea în Cabala este ceva în care nu simt nici un beneficiu evident pentru mine?

Răspuns: Desigur. Pentru a dărui, trebuie să nu te simți pe tine, ci un străin, ce are nevoie el personal și atunci începi să accepți împlinirea doar pentru a-i lui satisface dorințele. Astfel, este realizată credința ta.

Și după realizarea ei, apare o nouă dorință și trebuie să stabilești un alt scop, și tot așa.

Observație: Este similar cu știința sau sportul: îți fixezi un scop, iar starea pe care încă nu ai obținut-o se numește credință. Și ceea ce ai obținut deja se numește rațiune, iar apoi, din nou, ceea ce este obținut devine rațiune și se adaugă la rațiunea precedentă.Acesta este opusul a ceea ce știm în lumea noastră când mi s-a spus ceva și trebuie să cred. O astfel de credință este numită credință sub rațiune.

Comentariul meu: În plus, în lumea noastră, fac totul de dragul de a primi. Sunt gata să cred pe oricine pentru a mă împlini.

Observație: De exemplu, mi s-a spus: există o anumită forță superioară, Creatorul. Dacă eu cred doar în ea și nu verific, atunci aceasta este credința sub rațiune. Și dacă încep să verific, să explorez: cine este El, ce este El, care sunt proprietățile Sale, cum pot realiza aceste proprietăți, aceasta se numește credință în rațiune.

Comentariul meu: În acest caz, crezi în măsura rațiunii tale. Și dacă nu mai verifici și poți face actul de dăruire, atunci această credință este deasupra rațiunii.

Astfel, credința sub rațiune este munca de dragul cunoașterii, de dragul împlinirii, atunci când nu verifici, ci pur și simplu crezi orbește.Credința deasupra rațiunii este atunci când ai verificat de zeci de ori, ai văzut că acest lucru este complet nerealist dar îl faci oricum.Credința în rațiune este atunci când verifici și știi, adică atunci când credința și cunoașterea se susțin reciproc.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei” 1/1/19

Sfaturi fulger de Cabala

Întrebare: Noi simțim sau încercăm să simțim ce poate face Creatorul, observăm și analizăm asta. Dar ce poate face ființa creată? Ce simte un Cabalist atunci când poate face ceva cu adevărat, dacă poate face ceva?

Răspuns: Înțelepciunea Cabala este metoda dobândirii proprietăților Creatorului de către o persoană în timp ce încă trăiește în această lume. Omul poate fi ca Creatorul în măsura în care dobândește proprietățile superioare. Asta este ceea ce poate face. Dar este treaba lui dacă poate să facă asta. Depinde de cât de mult se devotă acestui lucru.

Întrebare: Ce este conceptul: “femeie interioară” în Cabala și cum îl pot folosi?

Răspuns: Este dorința ta egoistă interioară care a fost corectată parțial. Partea altruistă a acestei dorințe este numită “femeia interioară” a ta.

Întrebare: Este o afirmație într-unul din articolele tale: “Dorința noastră egoistă este mai mare decât egoul nostru, mai mare decât mândria. Până la urmă, dacă ar fi fost invers, noi ne-am sparge și sfărâma până la moarte, dar nu ne-am pleca.” Cum este o dorință diferită de ego? De ce este mai mare și cum ne salvează asta de spargerea totală?

Răspuns: Dorința de a mă bucura de dragul personal este numită ego. Asta este toată natura noastră. În mod absolut. Nu este nimic altceva în noi. Doar dorința de a ne bucura de tot ce ne putem imagina ca o sursă de plăcere.

Întrebare: Sunt foarte confuz în privința conexiunii reciproce dintre o persoană și Creator. Pare ca o religie medievală.

Răspuns: Nu este religie. Creatorul este forța generală a naturii în care noi existăm și include toate legile fizice, chimice și toate celelalte legi.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 1/26/20