Category Archives: Intrebare si Raspuns

Triunghiul: Eu – Grupul – Creatorul

Întrebare: Ce ar trebui să simțim întâi: dorința (lipsa) Creatorului ori dorința unui prieten?

Răspuns: Pot fi amândouă. Noi trebuie să ajungem la adeziunea cu Creatorul, adică la conexiunea completă cu calitatea dăruirii. Asta se poate obține numai prin grup.

Prin urmare, întâi trebuie să te conectezi în totalitate cu grupul de zece. Asta se poate face numai dacă ceri ca, Creatorul să-ți dea calitatea conexiunii, calitatea milei (Hassadim), așa încât El te va influența cu Lumina înconjurătoare (Ohr Makif), cu ajutorul căreia te poți uni cu prietenii.

Folosești Creatorul pentru a te uni cu prietenii tăi și o faci pentru a adera la Creator. Acesta este un triunghi constant.

Cel mai important lucru este să ajungi „de la iubirea de prieteni, la iubirea de Creator”. Așadar, folosește Creatorul pentru a obține iubirea de prieteni și, de la ei, de la cel mai înalt punct care poate fi obținut, uniunea numită iubire, atunci când sunteți incluși într-o singură dorință și o singură intenție, voi veți fi direcționați spre Creator, împreună, ca un singur întreg.

Din lecția de Cabală în limba rusă 2/5/19

Cererea trebuie să înceapă din grup

Întrebare: De mii de ani, miliarde de oameni s-au rugat pentru ca dorinţele lor neîmplinite să fie împlinite. Unde se află răspunsurile lor şi care este sensul rugăciunii faţă de un Creator necunoscut?

Răspuns: Întâi, ei cer într-un mod egoist. Noi încercăm să ajungem la cererile pentru altruism, proprietatea dăruirii şi a iubirii – acesta este cel mai important lucru.

În al doilea rând, ca să cerem cu adevărat corect, noi încercăm să aducem această cerere prin grupul de zece, aşa încât să fie la fel pentru toată lumea, colectat şi coordonat cu toată lumea. Doar din acest Minyan (zecele), toţi acei zece oameni se grăbesc cu o cerere faţă de Creator.

”Zecele” este o unitate spirituală. Dacă nu ceri prin ”zece”, atunci tu nu eşti într-o unitate spirituală, iar Creatorul nu te simte.

Voi deseori întrebaţi: „Dacă cer pentru rudele mele?” … cereţi! Într-un final, veţi vedea că întreaga lume face asta, dar nimic nu se întâmplă.

Cererea trebuie să provină dintr-un grup Cabalist, care înţelege clar că sistemul în care existăm este creat intenţionat ca unul egoist, pentru ca noi să cerem numai pentru conexiunea noastră şi să ridicăm această cerere într-un mod corect.

Întrebare: Prietenii din grupul de zece trebuie să-mi audă cuvintele, să ştie despre ele sau este starea interioară personală când, din conexiunea noastră, apelez la Creator pentru ei?

Răspuns: Ei nu trebuie să-ţi audă cuvintele. Însă, în principiu, dacă tu ceri, este cel mai bine să apelezi la Creator cu dorinţele care au fost agreate în ”zece”. Nu pentru moment, dar în general, când ”zecele” este de acord cu asta şi ar vrea, de asemenea, să participe să ridice această dorinţă la Creator.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 11/4/18

 

Haideţi să revelăm ce este un suflet

Întrebare: De ce o persoană este atât de atrasă de conversaţiile despre suflet?

Răspuns: Deoarece sufletul este sursa vieţii, este esenţa noastră, ceea ce reprezentăm în realitate prin noi, înşine. Noi existăm în mod infinit, în spaţiul spiritual. Suntem foarte aproape să începem revelaţia sufletului în vremurile noastre.

Întrebare: Din ce părţi este compus sufletul?

Răspuns: Un suflet cuprinde zece Sefirot. Atunci când te conectezi într-un zece, gradual, revelezi în interiorul lui structura sufletului. O senzaţie a împlinirii apare între voi. Se numeşte Lumina sufletului sau Creatorul.

Întrebare: Oamenii deseori spun „Sufletul meu este chinuit”. Ce înseamnă?

Răspuns: Haideţi ca în schimb de asta să revelăm ce este sufletul. Sufletul este o parte a Creatorului în noi, proprietatea dăruirii şi a iubirii, proprietatea conexiunii dintre noi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 9/16/18

Ascultă revelaţia Creatorului!

Întrebare: Deseori spui: „Creatorul a spus”. Ce vrei să spui? Cu cine a vorbit El? Când a vorbit?

Răspuns: În mod natural, Creatorul nu are nici gură, nici limbă și nici corzi vocale. Noi ne exprimăm, pur şi simplu, într-un limbaj pământean.

Creatorul este o forţă care nu este nici măcar în sensul fizic al lumii, ci în gând. Nu este nimic altceva decât gândul. Noi existăm constant în interiorul lui. Iar faptul că nouă ni se pare că avem corpuri fizice, proprietăţi, calităţi – nu este nimic din acestea.

Este numai gândul.

Întrebare: Când aud ceva de la cineva, pot să spun că prin el îmi vorbeşte Creatorul?

Răspuns: Da. Asta este un lucru diferit. În acest fel comunică El cu noi.

Însă, pentru asta, trebuie să ai un repetor, un retransmiţător, în tine, fiindcă, atunci când asculţi altă persoană, tu începi să înţelegi ce vrea să-ţi spună Creatorul. Tu trebuie să traduci vorba sa în limbajul spiritual. Apoi vei auzi cuvinte divine de la oameni, chiar şi de la un măturător de stradă. El nu va şti ce spune, iar tu vei asculta revelaţia Creatorului prin el.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 10/14/18

Cererea este o expresie a aspirației interioare

Întrebare: Cum pot să cer pentru grupul de zece dacă nu am niciun cuvânt, niciun cuvânt potrivit?

Răspuns: Nu ai nevoie de cuvinte. Poți doar să oftezi sau să plângi. Și aceasta este o cerere.

O cerere este o expresie a aspirațiilor tale interioare, a ceea ce crezi tu că lipsește în grupul de zece. Încercați să puneți dorința voastră comună împreună, ca și cum ați crea ceva din lut. Strângeți-l la un loc. Aceasta va fi cererea voastră către Creator.

Întrebare: Poate cineva doar să spună unul din numele Creatorului?

Răspuns: Niciun Nume, nicio mantră, nicio memorare a unor modele de conversație – nu este nevoie de nimic. Vei continua să faci greșeli.

Puteți doar să stați în liniște, fiecare să ceară Creatorului din adâncul inimii, ceea ce ați hotărât împreună. Încercați să faceți asta măcar pentru două minute, fiindcă este un exercițiu foarte bun.

În ceea ce privește Numele, când sunteți deja la niveluri superioare și începeți să adunați cele zece Sfirot, reprezentând câteva sensuri calitative și cantitative pe care le puneți într-un Parțuf Spiritual, formați sufletul vostru din cele zece Sfirot atunci, Forța Generală care este creată dintr-o astfel de aranjare a dorințelor va fi numită Numele Creatorului.

Există un anumit set de astfel de nume, adică de stări ale grupurilor de zece, care sunt interconectate. Acestea sunt numele Creatorului.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 4/11/18

De unde să iei energia pentru eforturile spirituale?

Întrebare: De unde își iau cabaliștii energia pentru eforturile spirituale?

Răspuns: Numai de la Creator!

Vrei să ai energie, să fii sănătos, să muncești în Spiritualitate, nicio problemă! Vei avea totul. Câtă energie vrei!

Doar lasă energia să curgă de Sus, astfel ca tu să poți face acțiunile spirituale corecte de a-i aduce mai aproape pe ceilalți și, de a avansa împreună spre calitatea de iubire și dăruire. Atunci vei avea o cantitate infinită de energie.

Aceasta nu este felul de energie cerută de creierul nostru sau de corp pentru a face cine știe ce mișcare. Este un fel complet diferit de energie. Este toată în jurul nostru și se răspândește fără sfârșit, în nenumărate feluri, prin universul spiritual.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 14/10/2018

Rugăciunea unui cabalist

Întrebare: Cum diferă cererea unui cabalist față de rugăciunea unui credincios obișnuit?

Răspuns: Un cabalist cere corectarea proprie pentru a putea corecta lumea care, în principiu , este în el. Fiecare cabalist simte responsabilitate pentru restul lumii. El simte nevoia să se corecteze pe sine, nu pe ceilalți.

Pe de altă parte, un credincios obișnuit cere să fie bine, să scape de orice pedeapsă, Creatorul să aibă milă de el și să îl ducă în Rai. Toate acestea sunt cereri absolut egoiste.

Cabala nu se ocupă de obicei cu comparații. Această oportunitate le este dată numai acelora care simt o dorință interioară față de rostul vieții de a-L revela pe Creator.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 4/11/18

Ce ar trebui să ceri când suferi?

Întrebare: Ce ar trebui să ceară cineva când are o durere fizică puternică și când suferă?

Răspuns: Atunci când ai o suferință puternică și durere trebuie să te adresezi Creatorului cu întrebarea: „Care este motivul acestei suferințe?”.

Motivul este egoismul, oponentul Luminii. Nu este nimic altceva.

Poți să ceri corectarea proprie pentru a schimba durerea în bucurie, în sănătate, etc. fiindcă stările de suferință ne împing și ne îndepărtează de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 04.11.2018

Să nu faci rău grupului

Rabash, „Agenda adunării”: Fiecare ar trebui să ia în considerăție cu seriozitate scopul adunării – că ar trebui să aducă o senzație, după adunarea prietenilor, că fiecare are ceva în mâna să, pe care îl poate pune în vasele sale și că el nu este în forma de : „Dar nu pune nimic în vasele tale”. Fiecare ar trebui să considere că, dacă el nu stă atent, în mod special în timpul adunării, nu numai că el însuși pierde, ci că el, de asemenea, corupe întreagă societate.

În măsură în care o persoană poate primi de la întregul grup, ea poate, de asemenea, să transmită mai puțin, adică să-i facă rău acestuia.

Întrebare: Asta este frică pe care ar trebui să o aibă o persoană?

Răspuns: Categoric! Asta se consideră a fi realizarea sa, sau vice versă. În general, poate să meargă, fie spre plus, fie spre minus, în relație cu grupul.

Întrebare: Deci, dacă eu nu investesc spre scop, în relație cu grupul, mă tem că acțiunile mele îi vor face rău?

Răspuns: Frica nu este problema. Adevărul este că orice rezultat pozitiv sau negativ, izvorăște din ceea ce ai investit sau ai luat de la grup. Luând, înseamnă că ai introdus grupului o forță negativă de a merge înainte. Însă, investind în el, tu creezi o forță pozitivă de avansare.

Practic, tu nu iei nimic pentru ține, însuți. Oricât de multă forță pozitivă sau negativă ai adus în grup, ar trebui măsurată, iar asta este ceea ce este al tău. Adică, grupul simte rezultatul acțiunilor tale și stă acolo.

Forța negativă înseamnă critică, diferite certuri și căderi, inclusiv cele personale. Forțele pozitive sunt stările de spirit înalte, siguranță pe cale, inspirația, etc.

Ambele, stările pozitive și negative ar trebui aduse împreună. Însă cele negative ar trebui analizate și aplicate în muncă noastră.

Întrebare: Cum putem aduce stările negative în grup, în mod corect?

Răspuns: Dacă le analizezi corect, grupul va beneficia din asta. Nu poate să existe avansare fără factorii pozitivi și negativi.

De pe KabTV „Ultima generație”, 6/27/18

Este vreun beneficiu în rugăciune, dacă nu vine din inimă?

Întrebare: Știm că o rugăciune corectă este rugăciunea pentru ceilalți. Dar când nu am puterea să mă rog cu adevărat dar, cu toate astea, fac acest efort, o astfel de rugăciune aduce un rezultat pozitiv?

Răspuns: De fapt, nu, fiindcă aceasta nu este o rugăciune, ci o cerere incorectă.

Creatorul este Forța Generală a Naturii, care primește numai dorințele adevărate ale omului și nu ceva artificial. Este ca și cum ți-ai da pe la ochi cu zeamă de ceapă ca să plângi. Este vreun câștig din asta? La fel și aici.

Nu este nevoie să pretinzi. Trebuie să învățăm Cabala, încercând să înțelegem relațiile noastre cu Forța Superioară și cum și ce să-i cerem. Trebuie să fim siguri, totuși, că rugăciunile noastre urmează calea dezvoltării noastre și că cer astfel stările noastre viitoare mai înalte.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 04.11.2018