Category Archives: Intrebare si Raspuns

De ce să respect un om?

Întrebare: Care sentimente și virtuți de bază merită respect și de ce sunt atâți de mulți oameni privați de acest lucru?

Răspuns: Trebuie să respectăm numai aspirațiile și eforturile unui om care urmăresc beneficiul omenirii. Nu binele lui propriu, ale nației lui sau ale familiei lui, ci numai beneficiul omenirii. Dacă respectăm asta, vom vedea în ce măsură omul își depășește natura lui egoistă, de dragul apartenenței lui și sacrificându-se pentru întreaga lume.

Cred că toți oamenii ar trebui să se auto-depășească, să-și depășească dorințele egoiste. Dacă fiecare din noi ne sacrificăm pe noi înșine în acest fel, atunci, ca răspuns, noi ar trebui să primim mulțumire și respect din partea societății. Fiecare – copiii la ei acasă, soția, rudele, părinții, mediul, prietenii și întreaga lume – ar fi recunoscător unui om și l-ar aprecia numai în măsura contribuției lui în societate.

Un om este creat în așa fel încât să aibă nevoie de recunoaștere din partea societății. Prin asta, în esență, omul se exprimă pe sine, eu-l lui. Dacă noi facem ca societatea să-l protejeze pe om și să răspundă la contribuția lui pentru omenire, aceasta îl va obliga pe fiecare să fie parte activă pentru omenire. Vom vedea din partea fiecăruia numai lucruri bune în relația cu întreaga societate umană și vom vedea ce contribuție are fiecare.

De aceea, trebuie să stabilim astfel de legi în societatea noastră prin care fiecare să poată fi evaluat numai prin contribuția lui la umanitate, iar aceasta să fie ușor de văzut.

Dacă măsurăm un om numai în funcție de acest criteriu, dacă fiecare știe că în acest fel este evaluat, că în acest fel este tratat, atunci nu va avea de ales.  El va trebui să devină o celulă sănătoasă în corpul general, adică un om care este folositor pe cât posibil pentru omenire.

Masă rotundă a opiniilor independente, Berlin 9/09/06

 

Aspirând pentru adevăr

Întrebare:  Cunosc unii oameni care, prin practici spirituale și respingerea dorințelor, trăiesc de dragul divinului și intră cu ușurință în domeniul spiritual. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu este angajat în Cabala. De ce insiști că dezvăluirea Creatorului este posibilă numai cu ajutorul Cabalei?

Răspuns: Nu insist pe nimic si nu susțin pe nimeni. Am propia mea înțelegere. Dacă cineva vrea să-o stăpânească, poate învăța din materialele pe care le punem pe Internet. De asemenea, nu vreau să dezbatem care metodă este mai bună pentru a studia sau pentru a merge mai departe.

De ce ar trebui să descurajez pe cineva dacă are sau nu dreptate? În măsura în care o persoană se străduiește pentru adevăr, își găsește propria sa metodă, aspiră în continuare și avansează. Cel mai important este să nu te oprești. Prin urmare, indiferent ce faceți, vă sfătuiesc doar un singur lucru: continuați să mergeți mai adânc, să vă extindeți și să nu vă fie teamă de nimic.

Tora / Cabala nu acceptă respingerea egoismului, deoarece este chestiunea noastră. Cu cât o folosim mai mult, cu atât mai mult avem șansa de a ne ridica.

Spre deosebire de religii sau cele mai multe practici spirituale, Cabala folosește cu bucurie egoismul, ca dar al Creatorului. La urma urmei, egoismul separă ființa umană și întreaga creație de Creator. Și dacă vrem să distrugem ego-ul sau să anulăm dorința în sine, atunci ce ar mai rămâne din noi?

Din lecția despre Cabala în limba rusă, 18.03.2018

Cabala nu implică meditaţia

Întrebare: Meditația este, de asemenea, o contemplare interioară. În ce măsură este diferită de contemplarea Cabalistă?

Răspuns: Nu există meditație în Cabala. Uneori, meditația  se numește rugăciune, care este o cerere, o aspirație de la cel mai mic grad la cel mai înalt. Astfel, o cerere obligă nivelul superior să ajute inferiorul. Asta se numește rugăciune. Nu există altă meditație!

Am auzit multe despre meditație. Unii oameni chiar au încercat să mă învețe meditația. Dar toate astea s-au terminat repede pentru că studiez și predau doar Cabala clasică.

Invențiile oamenilor, indiferent dacă ei cred sau nu că există, nu sunt o dovadă pentru mine. Prin urmare, nu înțeleg cum cineva poate medita. Cu alte cuvinte, cum cineva poate dezvolta imaginația până la punctul în care începe să-l afecteze ? El este inclus într-un anumit ciclu în care se excită și se presupune că se transferă în alte spații imaginare. Cabala nu tolerează acest lucru, deoarece Cabala este o știință.

De la lecţia de Cabala în limba rusă 4/1/18

O Nouă Viață, nr. 81 – Sănătate: Boli infecțioase, viruși și bacterii

O Nouă Viață  nr. 81 – Sănătate: Boli infecțioase, viruși și bacterii

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat

Noi cream bolile, virușii și bacteriile prin insistența noastră egoistă de a nu ne conecta unul cu celălalt. De aceea, noi putem fi infectați de viruși spirituali și gânduri rele. Dacă nu avansăm și nu evoluăm corect către un sistem unic și unificat de dăruire reciprocă, vom trezi forțele naturii care ne echilibrează prin distrugere și curățare. Pe lângă nivelurile de dezvoltare mentală și emoțională, natura ne conduce la calea echilibrului conștient cu natura. Un mediu bun aduce viruși buni care vor învinge, deoarece sunt pe aceeași frecvență cu programul naturii, asemenea forței superioare de dăruire.

De pe KabTV “ O Nouă Viață – Sănătate: Boli infecțioase, viruși și bacterii,” 10/10/2012

Crește un om din tine însuți

Întrebare: Dacă încerc să mă prefac că văd forța superioară în spatele tuturor obiectelor, tot mai trebuie să mă întreb: “De ce vreau să o descopăr?”

Raspuns: În mod natural, tu crești un om din tine însuți! Pentru ce, de ce și cum? Nu o faci pentru a petrece o seară frumoasă, să te bucuri de ceva și, după aceea, nu mai contează, pentru că principalul lucru este să mă simt bine acum.

Cabala descoperă unde se află adevarul. De dragul lui, eu sunt pregătit să-mi sacrific plăcerea în fiecare minut și să merg împotriva lui. Asta este lupta mea!

Tot timpul cântăresc ce este mai important pentru mine: adevărul sau plăcerea? Și apoi pun un ecran peste dorința mea și acționez în numele dăruirii. Lucrând împotriva plăcerii, dintr-o dată încep să simt că este de 620 de ori mai multă plăcere din dăruire, decât din primire.

Întrebare: O persoană are abilitatea de a-și controla dorințele, pentru a putea face asemenea calcule?

Raspuns: Totul este făcut de către Lumina superioară! Nu trebuie să fim sofisticați. Singurul lucru este să nu fim timizi să încercăm să implementăm totul în grup, în mod corect și conștient.

Grupul este cel mai mare obstacol. O persoană nu vrea să se apropie de ceilalți. Nu își poate imagina că asta este ceea ce îi va da asemenea rezultate uluitoare.

Desigur, există oameni care sunt pregătiți să se conecteze, dar pentru ei asta este o conexiune pământeană. Conexiunea spirituală este, în mod practic, diferită pentru toată lumea.

Prin urmare, nimic nu este mai mult, mai puțin, mai bine sau mai rău. Toată lumea trebuie să treacă prin această etapă, unde, prin încleștarea dinților, ei lucrează într-un grup, încearcă să fie incluși în el, fac ceva și nu se sfiesc de activitățile grupului. Este efortul lor, în ciuda dorinței lor și care, în mod gradual, va da rezultate.

Din lectia de Cabala in limba rusa 5/13/18

Există prietenie dezinteresată?

Intrebare: Există prietenie dezinteresată? Dacă da, în ce egalitate și dependență a atitudinilor noastre?

Raspuns: Nu există nimic lipsit de interes în lumea corporală, deoarece totul este bazat pe egoism, care este baza naturii noastre. Prin urmare, nu avem nicio nevoie să avem capul în nori.

Natura este în intregime aranjată numai pe principiul egoist, adică pe dorința de a se bucura. Dar, adevarul este că, cu ajutorul Luminii superioare, adică prin influența Creatorului, noi ne putem ridica deasupra naturii noastre și, astfel, să începem să o folosim într-un mod diferit, adică în beneficiul altora, ca și cum ne-am ridica deasupra Pământului, depașindu-i gravitația, dar numai cu ajutorul Luminii superioare.

Din lectia de Cabala in limba rusa 4/29/18

Tu ești responsabil pentru întreaga lume

Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”: „Înțelepții noștri au spus: Tot Israel este responsabil unul pentru celălalt. Acest lucru pare complet nedrept pentru că, dacă cineva păcătuiește sau comite un păcat care îl supără pe Făcătorul lui, iar tu nu ai nicio conoștință cu el, Creatorul își va aduna datoria de la tine?” Este scris: Tații nu vor fi trimiși la moarte pentru copii…fiecare om va fi trimis la moarte pentru propriul păcat”. (Deuteronom 24:16) ”Deci, cum pot spune ei că tu ești responsabil pentru păcatele lor, chiar și ale unuia complet străin de tine, când tu nu-l cunoști nici pe el și nici locul unde se află?”

În măsura în care urcăm treptele corectării, în măsura dezvoltării noastre spirituale, suntem responsabili pentru ceilalți.

Întrebare: Baal HaSulam subliniază că suntem responsabili pentru fiecare, fără să-i știm, să-i vedem sau să-i cunoaștem. Cum se poate acest lucru?

Răspuns: Aici nu este vorba despre oameni. Este vorba despre sistem: tu ești responsabil pentru el, fiindcă tu poți să aduci în el Lumina Superioară care să-i repare. Tu, trebuie să o faci, doar la nivelul tău.

Dar, de fapt, întreaga lume este Kli-ul tău, vasul tău, sufletul tău. Și, de aceea, tu ești responsabil pentru întreaga lume.

Din KabTv „Ultima generație” 15/03/18

Ce oferă Cabala?

Întrebare: De ce este mai uşor pentru oamenii cuprinși de depresie să se împuşte, decât să-şi schimbe punctul de vedere care i-a dus la depresie de la bun început?

Răspuns: Să se împuşte pe ei înşişi nu este o problemă. Ştim că unii ar putea să-şi sfârşească această viaţă, deoarece în modul ăsta scapă de suferinţă. Prin urmare, noi trebuie să ne gândim cum să ne ridicăm deasupra unei asemenea suferinţe.

Cabala vă oferă, în timp ce încă sunteţi în viaţa aceasta şi cât încă mai există corpul din proteine, senzaţia intrării în viaţa următoare numită “suflet”, adică proprietatea dăruirii. Oricine aude acest lucru are oportunitatea aceasta, indiferent de vârstă. Haideţi să ne ajutăm unul pe celălalt să realizăm asta rapid. Toate acestea stau în puterea noastră.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 4/29/18

Matricea în care se află Creatorul

Întrebare: Gândurile noastre ar trebui să fie tot timpul la Creator, adică în iubire şi bunătate. Cum pot să ajung la această stare şi să rămân în ea constant?

Răspuns: Pentru a face asta ai nevoie de un grup, altfel te vei detaşa de Creator. Încearcă singur şi vei vedea cum vei fi aruncat afară, deoarece nu ai nimic de care să te ţii.

Creatorul în sine nu există pentru ca eu să mă pot ține de El, să ader la El. O matrice este necesară, un anumit sistem în care El poate exista şi prin care eu aş putea să intru în contact cu El.

Creatorul a creat acest sistem de la zece Sefirot, care sunt conectate între ele dintr-o stare spartă. Din moment ce noi nu avem acest sistem, avem nevoie de un grup. Dacă încercăm să recreăm acest sistem prin toate încercările posibile de a ne uni, noi începem să simţim ce este Creatorul, ce este această calitate pe care trebuie să o obţinem şi care trebuie să ne umple.

Aici este o cercetare nouă foarte mare. În mod practic, aceasta este întreaga ştiinţă a Cabalei.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 3/22/18

Cum se pot dezvolta țările subdezvoltate?

Întrebare: Cum poate avea loc dezvoltarea țărilor subdezvoltate? Care este cea mai bună abordare: micro-finanțarea sau macro-finanțarea?

Răspuns: Numai prin dezvoltarea educației tradiționale moștenite de toți oamenii din lume, educația și cultura pot corespunde naturii nației și doar așa putem fi eficienți în dezvoltarea fiecărei națiuni.

Trebuie să înțelegem că, în general, sunt 70 de nații ale lumii și ele sunt toate inegale. Asemenea organelor din corp, ceea ce face necesar ca ele să se completeze una pe cealaltă. De aceea, dacă noi arătăm o atitudine egală și bună tuturor, dar în funcție de natura fiecăruia, vom vedea că acestea pot aduce o contribuție remarcabilă omenirii.

Apoi, le putem îndruma să-și extragă maximum de beneficiu din fiecare nație. Toate acestea depind de o atitudine caldă și binevoitoare față de fiecare, astfel încât, el sau ea să poată deservi omenirea exact în măsura corespunzătoare lui sau ei.

Trebuie să înțelegem că toată Natura este divizată între țări și nații astfel încât acest lucru să-l conducă pe om la o stare în care fiecare să-l completeze pe celălalt. Ca rezultat, ne vom regăsi cu adevărat într-o lume perfect egală, în care fiecare îl completează pe celălalt și, în acest mod, să putem să ajungem la o lume bună în întregimea ei.

Atunci vom avea privilegiul să vedem că fiecare nație are ceva remarcabil de dăruit omenirii. De asemenea, doar datorită faptului că ele se completează una pe cealaltă, vom putea fi răsplătiți cu o viață perfectă în întreaga societate umană, cu iubire și perfecțiune, respect și onoare pentru fiecare.

Mai întâi, trebuie să descoperim că fiecare nație are locul ei, asemenea organelor într-un corp care au fiecare locul lor. Avem nevoie de acest lucru și, până când nu vom vedea că avem nevoie de el, vom fi incapabili să evaluăm și să înălțăm acest lucru la înțelegere lui distinctivă.

Masă rotundă de opinii independente – Berlin 9/09/2006