Category Archives: Munca interioara

Cea mai importantă lege a lumii

294.2Întrebare: Îi ucidem constant pe ceilalți cu vorbe. Iar cei mai deștepți ucid treptat, nu imediat. Ca să nu devină dușmani, ucid treptat, pornind zvonuri care se răspândesc printre ceilalți. Este în natura noastră să-l înăbușim pe celălalt.

De ce nu mă doare că umilesc încet o altă persoană, o dau la o parte din calea mea și o ucid?

Răspuns: Cred că cealaltă persoană nu mă lasă să trăiesc, că este dușmanul meu care mă vede stând în calea lui și trebuie să mă distrugă.

Întrebare: De ce ni s-a dat o astfel de natură, să trăim așa?

Răspuns: Totul este din același motiv, pentru a ne corecta egoismul, pentru a ne putea convinge că „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea principală a lumii.

Comentariu: În acest caz, la un moment dat, ar trebui să mă facă să mă simt prost că sunt așa.

Răspunsul meu: Da, desigur.

Întrebare: Văd toate aceste războaie acum, toate aceste crime, direct, indirect și așa mai departe. În ce moment îmi vine în minte: „Ce fac eu? Totul este în mine. Cum pot scăpa de asta?”

Răspuns: În momentul revelației.

Întrebare: Și când se întâmplă asta? Poate fi accelerat sau se poate face ceva? Înțeleg că acesta este cu adevărat cel mai important moment din viața mea. Că totul este în mine, că totul este din cauza mea, că eu sunt ucigașul. Oare omul se confruntă cu asta?

Răspuns: Când se convinge că este plin de rău, atunci adevărata sa natură este dezvăluită în el și nu mai poate tolera asta și se întoarce către Creator.

Întrebare: Se întâmplă asta pe neașteptate pentru om? Sau este ca și cum și-ar dori deja asta?

Răspuns: Nu, această revelație vine de obicei cu un imbold serios.

Întrebare: Deci există ceva înainte de asta; există un fel de impuls până la urmă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când acest lucru este revelat unui om, devine naturală rugăciunea către Creator, pentru că el înțelege că totul depinde doar de El?

Răspuns: Da, atunci omul se întoarce către Creator, se judecă pe sine și, corectându-se, corectează lumea din jurul său.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 3.12.2025

Înainte şi după Machsom

232.05După ce omul traversează Machsom [bariera], el avansează – sufletul său îl învață pe om. El înțelege unde se află.

Întrebare: Metoda pe care o transmit cabaliștii este destinată în primul rând etapei pregătitoare?

Răspuns: Nu. Cabaliștii scriu despre multe etape. De exemplu, Cartea Zohar vorbește doar despre cele trei linii, atunci când deja urci pe scara ascensiunii spirituale. În înțelepciunea Cabala, vorbim despre mișcarea spirituală continuă.

Desigur, există articole și scrisori care tratează etapele preliminare. Dar în principiu, materialul principal se referă la avansarea spirituală serioasă.

Etapa pregătitoare este așa: acționează cum poți și apoi vezi ce se întâmplă. Indiferent cât de mult vorbești despre asta, omul tot nu înțelege pe deplin.

Principala problemă care îi derutează pe oameni este că, fie confundă Cabala cu religia, crezând că trebuie să efectueze anumite acțiuni externe, fie o confundă cu munca, precum în lumea noastră, unde rezultatul depinde direct de propriul efort, fie o confundă cu metodele orientale, în care nu faci nimic și pur și simplu aștepți ca totul să vină.

În înțelepciunea Cabala, munca spirituală este construită pe linia de mijloc. Trebuie să depui multe eforturi, să devii dezamăgit de propria ta putere și să ajungi la o cerere autentică, pentru ca lumina să te corecteze. Făcând acest lucru, creezi condițiile ca lumina să acționeze asupra ta. Creatorul nu are nevoie de suferința sau de rugămințile tale; mai degrabă, dorința ta este pregătită să se schimbe – și apoi ea se schimbă.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel, Deasupra Machsom”, 12.09.2010

Munceşte prin „efecte speciale”

 202Întrebare: Să presupunem că omul studiază Cabala. Dar în lumea din jurul său se întâmplă tot felul de acțiuni negative, ură, intimidare etc. Dvs. spuneţi: „Nu are niciun efect. Urmează o cale clară către scop. Și tot ce se întâmplă sunt ca să spunem așa, efecte speciale care te distrag; pur și simplu, te deviază de la calea principală.”

Dar pentru ce? Dacă omul nu acordă atenție acestor „efecte speciale” și se concentrează asupra scopului, de ce sunt ele necesare?

Răspuns: Este pentru a le realiza. Trebuie să te ridici deasupra lor și să te conectezi cu scopul. Aceste „efecte speciale” și tot ceea ce este creat în lume sunt necesare pentru a te îndruma spre scop, pentru a te ridica, pentru a-ți ascuți mișcarea și a o accelera. Doar pentru asta! Sunt pentru a te orienta mai clar spre scop și a accelera mișcarea către el. Nimic altceva.

Comentariu: Deci, dacă cineva îți pune un cuțit la gât, tu spui: „Scuză-mă, trebuie să alerg la lecție acum”; sau altceva. Și dvs. spuneţi: „Nu te teme, totul este spre binele tău.”

Răspuns: Da, așa este aranjat totul. Și acest lucru se simte atunci când omul lucrează la sine pentru a crea cumva imaginea Creatorului în interiorul său. El vede că din toate aceste imagini create de el, în fața lui, în interiorul său și în afara lui, toate sunt astfel încât să poată forma corect imaginea Creatorului în interiorul său.

Imaginea înseamnă calități, nu o imagine vizuală, ci să spunem, caracter. Caracterul calității dăruirii și iubirii.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Factori externi, sau de ce toată lumea urăște evreii?” 14.09.2010

 

Nu este nevoie să suferim

514.02Eu nu sunt în favoarea suferinței. Există multe exemple de oameni care aleg suferința și cred că acest lucru îi înalță. Acest lucru este incorect.

Întrebare: Ce înseamnă să nu suferi?

Răspuns: Dacă înțelegi clar și ai condițiile în care suferința ta atenuează dificultățile cuiva și îl ajută să progreseze, atunci da. Dar dacă acest lucru există doar în imaginația ta…

Comentariu: Aţi ridicat ștacheta acum spunând: „Dacă suferința mea face viața, destinul și sufletul cuiva mai ușoare”. Nu aţi spus „pentru mine”, ci „pentru altcineva”.

Răspunsul meu: Pentru altcineva, desigur.

Întrebare: Deci, dacă el servește drept exemplu pentru cineva și face asta pentru a da un exemplu că este posibil, să încerci?

Răspuns: Da.

Comentariu: Acesta este un nivel înalt!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 05.12.2025

„Când Cel care cunoaște misterele, mărturisește”

222Când va fi omul sigur că i s-a acordat pocăință completă? Pentru aceasta, i se dă un semn clar: „Când Cel care cunoaște misterele mărturisește că nu se va întoarce la nebunie”. Aceasta înseamnă că va atinge revelația feței, moment în care însăși mântuirea Lui va mărturisi că nu se va întoarce la nebunie (Baal HaSulam „Introducere în studiul celor Zece Sefirot”).

Întrebare: Ce înseamnă că omul nu se va mai întoarce niciodată la nebunie?

Răspuns: Este o stare în care omul discerne clar gradul relației sale cu revelarea Creatorului, cu conexiunea sa cu El. Această conștientizare îl protejează de cădere. Creatorul îi dezvăluie atitudinea Sa față de e,l ș, prin urmare, nu va mai cădea.

Din Lecţia zilnica de Cabala 11/12/25, Baal HaSulam „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”

Omul moare și apoi realizează

627.1Întrebare: Eu mă schimb, iar lumea se schimbă. Aceasta este formula?

Răspuns: Aceasta este formula. Dar cine mă schimbă pe mine?

Întrebare: Aceasta este întrebarea importantă. Este Creatorul cel care mă schimbă? Ca răspuns la ce? Sau este pur și simplu voința Lui?

Răspuns: Este ca eu să determin treptat că sunt sub autoritatea Lui și că El guvernează lumea pe care numai El a creat-o. Și Îi sunt recunoscător pentru că m-a purtat prin toate aceste metamorfoze.

Comentariu: Dar până când se întâmplă asta…

Răspunsul meu: Nu contează. Omul ajunge în cele din urmă la o astfel de stare când moare. Apoi înțelege și realizează.

Comentariu: Vă voi întreba cu atenție: „Cine este el?” Ați spus: „Omul moare”, iar apoi spuneți: „înțelege și realizează”.

Răspunsul meu: Omul, în sufletul său.

Comentariu: Dar este mort.

Răspunsul meu: Și ce înseamnă „mort”?

Comentariu: Este interesant. Ce înseamnă „mort”? Ați spus: „Omul moare și apoi înțelege”.

Răspunsul meu: Și apoi înțelege, își dă seama că Creatorul l-a condus prin toate stările acestei vieți.

Întrebare: Dar cine este el? Cine înțelege?

Răspuns: Omul.

Comentariu: Dar nu mai este aici. A murit.

Răspunsul meu: A fost îngropat sau ars? Și ce dacă?

Întrebare: Și unde este el, omul?

Răspuns: Spiritul. Aceea este omul.

Întrebare: Deci, este acest spirit nemuritor?

Răspuns: Desigur. Ce crezi, este doar o bucată de carne?

Întrebare: Deci, spuneţi că există ceva etern într-un om, care simte totul, trece prin totul și numai asta există?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și această coajă exterioară, trupul, ce este?

Răspuns: Ceva ce poți îngropa.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 08.12.2025

O perioadă de ezitare

533.02Întrebare: Puteți da un exemplu despre cum să te ridici deasupra unei stări egoiste?

Răspuns: Cea mai frecventă stare prin care trece omul este atunci când ceva „neplăcut” este orchestrat de sus, un fel de incident negativ, și apoi este manipulat, chipurile dezvăluindu-l întregii lumi. Din această cauză, omul se află într-o stare constrânsă, intens anxioasă, stresantă, teribil de speriată pentru numele său bun.

Omul este presat de sus să arate cât de mult se iubește pe sine și cât de dispus este să-și sacrifice egoul pentru orice gând despre spiritualitate, cum este gata chiar să fugă de munca spirituală doar pentru a nu fi expusă sau dezvăluită în vreun fel, pentru ca insignifianța sa să nu fie arătată. Acestea sunt exercițiile obișnuite efectuate de sus asupra egoismului nostru.

Dar este ușor să vorbești despre asta, iar când te afli de fapt în astfel de stări, a trăi prin asta este aproape imposibil. Omul oscilează constant pe această linie de graniță, înainte și înapoi: fie spiritualitatea este importantă pentru mine, fie egoul meu, rușinea mea. El continuă să examineze și să reexamineze acest lucru. Această condiție este dată pentru ca oamenii să încerce constant să înțeleagă că trebuie să urmeze calea dăruirii și să se ridice deasupra rușinii lor. Acest lucru nu poate fi ignorat.

Cred că într-o zi se vor crea filme și cărți pe această temă și va veni momentul în care acestea vor fi publicate, nu doar într-un format pur instructiv, așa cum este astăzi, ci și în stiluri mai populare, accesibile multora.

Știm că astăzi sursele noastre sunt înțelese doar de un mic procent din populație. Prin urmare, (așa cum a visat Baal HaSulam) va trebui să scriem cărți noi, să creăm filme noi și instrumente media noi care să aducă emoțional omul în aceste stări, deoarece rațiunea singură nu poate realiza prea multe. Aceste instrumente ar trebui să pregătească omul prin sentimente, definiții interioare și analize interioare pentru percepția influențelor spirituale.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Peste Machsom”, 12.09.2010

 

Pregătiţi-vă să intraţi în spiritualitate

235Întrebare: Tot ceea ce facem în perioada de pregătire are ca scop dezamăgirea față de abilitățile noastre?

Răspuns: Desigur! Prima fază este necesară pentru a confirma că întreaga mea ființă este doar egoistă în toate gândurile, acțiunile și dorințele mele.

Acest egoism mă deconectează de Creator; acesta este punctul principal. Nu sunt doar un egoist, nu. Egoismul mă deconectează atât de mult de Creator încât încep să mă enervez pe mine, pe ceilalți și pe El și să mă întreb de ce se întâmplă asta. Sunt într-o luptă, între El și mine și nu știu dacă să-L justific sau nu, pentru ceea ce mi se întâmplă.

Cele mai neplăcute, teribile lucruri mi se întâmplă cu o asemenea examinare și analiză interioară, cu care omul obișnuit nu se confruntă. Pentru a-mi arăta umilința egoismului, mi se dau situații în care sunt teribil de jenat în fața societății și mi-e foarte frică să „expun” gândurile și dorințele mele rele, pentru a nu fi judecat sau marginalizat.

Astfel de simțiri sunt trimise în mod deliberat de sus pentru a zgudui omul, astfel încât acesta să se ridice deasupra stărilor sale, să nu le trateze cu neglijență și să realizeze că sunt toate produse ale egoismului său. Adică, pentru a fi în calitatea dăruirii, trebuie să te gândești nu la tine însuți, ci trebuie să fii deasupra ta, nu pentru a evita rușinea, ci pentru a dezvălui cu adevărat că proprietatea dăruirii merită să plătești orice pentru ea.

Astfel, există astfel de analize interne pe care nu le poți descrie. Cred că în viitor, vor exista opere de artă care vor descrie ceea ce discută cabaliștii în articolele lor, dar într-o formă mai artistică, mai detaliată din punct de vedere psihologic.

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Peste Machsom”, 12.09.2010

De la un embrion spiritual la o ființă umană

Întrebare: Ați spus odată că există multe suflete care se dezvăluie fără îmbrăcarea în trupuri în această lume. Trupul este un ajutor pentru interacțiunea dintre suflete. Dar există forme de suflete care nu sunt capabile să înțeleagă unde se află. Înseamnă asta că există suflete care percep această lume și altele care nu simt această realitate?

Răspuns: La început, a fost creată o dorință care a fost obligată să coboare până la capăt, la o deconectare completă de  lumină. Numai din această stare inferioară, stând în ea cu propriile picioare, începe să se atingă pe sine în mod corespunzător. Dar nu în locul în care ne aflăm acum, în trupuri, deoarece starea inferioară este considerată a fi starea în care începem să simțim Creatorul.

Starea noastră actuală este complet deconectată de adevărata realitate. Existăm ca și cum ar fi într-o stare inconștientă. Suntem învârtiți și mișcați, dar noi înșine, în esență, nu facem nimic. Diverse acțiuni sunt efectuate asupra noastră, acțiuni prin care trebuie să trecem pentru a dezvolta simţirea inițială a luminii în noi înșine, calitatea opusă celei a noastre.

De îndată ce devenim capabili să simțim asta chiar și puțin, să devenim conștienți de El, să-l înțelegem, atunci ne vom descoperi imediat că existăm cu adevărat la gradul spiritual minimal. Și starea noastră anterioară este ca un embrion în pântecele mamei, despre care nu se poate spune că există, deoarece mama face totul pentru el și este doar un proces pregătitor pentru nașterea organismului.

Deși vorbim despre el ca despre ceva care există, ceva care nu poate fi ucis, totuși, în orice caz, el nu este nimeni și nimic. Chiar acum, ne aflăm exact într-o astfel de stare.

Dar de îndată ce ne ridicăm la prima stare spirituală, începe creșterea noastră. Adică, vom crește continuu cu capul în sus, din ce în ce mai sus, până în lumea infinitului, trecând prin 125 de grade, aşa cum de exemplu, o ființă umană crește de la zero la 125 de centimetri.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Suflet fără corp”, 05.10.2010

Ei ridică omenirea mai aproape de Creator

Întrebare: Au existat mulți sportivi precum Brumel sau Yuri Vlasov de exemplu, care după accidentări și boli teribile, se ridicau și își depășeau soarta. Când testează Creatorul omul pentru putere? Care este scopul acestui lucru?

Răspuns: Toate acestea sunt depuse în comoara comună a sufletului colectiv al întregii umanități. Astfel de oameni adaugă mult umanității prin destinul lor.

Întrebare: Ce ajută ei să înțeleagă omenirea?

Răspuns: Ei ridică omenirea mai aproape de Creator.

Întrebare: Chiar dacă ei înșiși într-un fel…

Răspuns: Nu contează cum se raportează ei personal la ea. Nu spun că sunt un fel de sfinți. Pur și simplu ridică ștacheta ființei umane mai sus, către Creator.

Dar eu nu sunt în favoarea suferinței. Există multe exemple similare în care oamenii aleg suferința și cred că prin ea se ridică. Acest lucru nu este corect.

Întrebare: Atunci întrebarea firească în astfel de cazuri, și în altele, este „Ce înseamnă să nu suferi?”

Răspuns: Dacă înțelegi clar și ai condițiile potrivite în care suferința ta face mai ușoară corectarea sau progresul altcuiva, atunci da. Dar dacă este doar în imaginația ta…

Comentariu: Aţi ridicat ștacheta acum. Aţi spus: „Dacă suferința mea ușurează viața, destinul și sufletul altcuiva”. Nu aţi spus „al meu”, ci „al altcuiva”.

Răspunsul meu: Altcineva, desigur.

Întrebare: „Desigur!” Asta e înalt! Deci, dacă suferința mea servește drept exemplu pentru cineva și o fac de dragul exemplului, pentru a arăta că este posibil, pentru a-i încuraja să încerce?

Răspuns: Da.

Întrebare: Asta e înalt! Întotdeauna vorbiţi despre anulare în faţa destinului, în faţa a ceea ce decide Creatorul. Când spuneţi asta, ce vreţi să spuneţi exact?

Răspuns: Vreau să spun că sunt în mod rezonabil de acord cu ceea ce stă în fața mea.

Întrebare: Chiar și cu bolile mele și așa mai departe?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Eu spun: „Acesta este de la Tine și este necesar pentru mine”. Așa?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce se întâmplă atunci cu durerea mea, cu suferința mea?

Răspuns: A fi de acord cu ea creează liniște în interiorul omului. El este de acord cu soarta sa, este de acord cu Creatorul, este de acord să accepte tot ceea ce îi este alocat conform destinului său.

Întrebare: Este ca un analgezic?

Răspuns: Da.

Întrebare: Se numește aceasta „anulare”?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și omul trebuie să ajungă la aceasta?

Răspuns: Asa cred.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 22.11.2025