Category Archives: Spiritualitate

A 33-a zi de Omer – o garanție a corectării

276.01Dacă încercăm să ne unim, descoperim că natura noastră este un rău absolut, un egoism complet care acționează exclusiv în propriul beneficiu și în detrimentul celorlalți. Chiar dacă noi credem că avem unele intenții bune față de ceilalți, și acestea, se dovedesc în cele din urmă a fi egoism ascuns.

Cu ajutorul luminii care se întoarce la sursă, ne dezvăluim treptat calitățile egoiste – de la cele mai ușoare la cele din ce în ce mai grele – și le corectăm. În acest fel, dorinţa noastră egoistă rea este gradată în 49 de grade.

Prin acțiuni speciale, atragem lumina către noi; este o forță specială a naturii care ne corectează calitățile egoiste. Nu știm cum funcționează lumina asupra noastră; observăm doar rezultatul influenței sale – schimbările din noi înșine.

Revelăm 49 de grade de dorință egoistă în noi înșine și le transformăm în 49 de grade de ascensiune spre dăruire și iubire pentru ceilalți. Dar principalul lucru este să corectăm primele 33 de grade din noi înșine. Conform calculului, dacă ne corectăm până la gradul 33 inclusiv, gradele rămase vor fi inevitabil și ele corectate.

Va trebui în continuare să cerem corectări și să lucrăm la ele. Dar există deja o garanție, o anumită forță suplimentară care asigură corectarea gradelor rămase.

La urma urmei, gradele finale sunt cele mai dificile. Ele se află chiar la sfârșitul corectării, iar procesul continuă de la cel mai ușor la cel din ce în ce mai dificil. Ultimele dorințe sunt foarte grele, dar avem deja încredere că le vom putea corecta.

Mai mult, putem aprinde aceste ultime dorințe. Sunt atât de grele încât se aprind la contactul cu lumina care se întoarce la sursă. În interiorul lor se înfurie un egoism atât de puternic încât încep să ardă și să radieze lumină. Aceste dorințe cele mai egoiste, îndreptate exclusiv spre primire pentru sine, trec prin cea mai dificilă corectare – să primească de dragul dăruirii.

Prin urmare, Lag BaOmer (a 33-a zi de Omer) este o sărbătoare specială care semnifică atingerea inevitabilă a zilei speciale de corectare globală, care se numește Şavuot, festivalul dăruirii Torei.

Această sărbătoare se numește Şavuot deoarece vine după șapte săptămâni (şavuot) de numărare de Omer. Mai mult, este festivalul dăruirii Torei, prin care ne-am corectat dorința egoistă într-o dorință de dăruire și iubire pentru ceilalți. Această dorință corectată strălucește în întregime prin dăruirea, iubirea și conexiunea tuturor într-o singură națiune.

Sărbătoarea Şavuot simbolizează posibilitatea conexiunii noastre într-o singură națiune.

Din KabTV “Viaţă nouă 559 – Sărbători și festivaluri: Lag Ba’Omer”, 03.05.2015

Discuții despre Treptele Scării, partea a 124-a

276.01Discuții despre Treptele Scării, partea a 124-a

În ce fel dorim să fim bărbați, să dăruim, fără să știm ce este acesta?

Dorința masculină este dată de Sus. Este ca o “jumătate” sau o “jumătate de șekel”. Trebuie să facem singuri prima jumătate a muncii, iar după aceea, în măsura în care suntem pregătiți, lumina  vine de Sus și completează munca, adică creează  vasul. Desigur, trebuie să ne achipăm cu dorința ca aceste corectări să fie efectuate în noi. Ne pregătim pentru aceste corectări prin lumina înconjurătoare.

Trezirea sufletelor

941Rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, scrie că fiecare trebuie să atingă condiția de Arvut (garanţie reciprocă). Nu avem nicio posibilitate de a conecta sufletele într-un singur Kli (vas) decât prin corectarea dintre ele, care se numește Arvut.

Arvut este doar realizarea unității. Nu este o condiție artificială sau secundară care are alte cauze. Există un singur motiv – contopirea sufletelor în așa fel încât acestea să devină similare cu lumina și să se contopească cu ea. Este foarte simplu.

Cum se poate ca un suflet, o dorință din partea celor incluși în Adam HaRişon, să se unească cu restul dacă nu prin Arvut, când omul dăruiește tuturor celorlalte suflete ca o parte inseparabilă, care este contopită cu ele?

Desigur, în lumea noastră acest lucru trebuie să își găsească exprimarea într-o astfel de formă încât atât națiunile lumii, cât și Israelul să fie în cele din urmă incluse în legea Arvut.

În timpul exilului, poporul lui Israel s-a amestecat cu națiunile lumii, iar acum noțiunile de “poporul lui Israel” și “națiunile lumii” sunt de așa natură încât nu știm exact cine se află şi unde. Nu cunoaștem triburile lui Israel; nu știm cum a avut loc amestecul.

Prin urmare, există multe cazuri în care, printre așa-numitele națiuni ale lumii, ici și colo observăm o astfel de trezire care nu există în poporul lui Israel. Dacă un suflet se trezește, acesta este un semn că a atins deja posibilitatea de a-și îndeplini rolul.

Cu alte cuvinte, dacă omul este capabil să-și asume obligația de a obține o astfel de corectare precum Arvut asupra sa, acesta este numit “Israel” în raport cu toți ceilalți care nu au atins încă acest lucru.

Iar acele suflete care au atins deja sau vor să atingă acest lucru trebuie să se raporteze la restul ca la națiunile lumii – să le corecteze, să le conecteze și să aibă grijă de ele.

O astfel de diviziune nu mai corespunde apartenenței la nicio națiune; Această diviziune este mai internă: cel care se străduiește spre Creator se numește “Israel”, iar cel care totuși nu se străduiește se numește “națiunile lumii”.

Se spune că poporul Israel a fost trimis în exil doar pentru a atașa națiunile lumii la sine. Și vedem că există cei în care trăiește dorința pentru Creator, iar partea lui Israel din ei, ca urmare a amestecării, este foarte puternică. Nu este nimic de făcut; acesta este rezultatul zdrobirii și al exilului, care au fost predeterminate de sus.

Din Lecția zilnică de Cabala 5/11/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)“

Discuţii despre Treptele Scării, partea 123


Discuţii despre treptele scării, partea 123

“Feminin” – a dărui pentru a primi – este o Klipa?

A dărui pentru a primi se numește “Klipa”. Totuși, mai întâi acest vas trebuie să existe, apoi îl identificăm fiind feminine, și de acolo dezvoltăm dorința de a deveni masculin. Cu alte cuvinte, stadiul feminin este necesar.

Ne dăm naștere nouă înșine

264.01În sufletul colectiv creat inițial, noi existam într-o minunată stare de conexiune. Dar când s-a produs spargerea între toate dorinţele, fiecare a început să aibă grijă doar de sine.

Imaginați-vă dacă diversele organe din corpul nostru, până la celule, molecule, atomi și cele mai mici particule elementare, care există în el în sute, dacă nu mii de forme, ar începe să acționeze independent!

Aceasta este exact starea lumii noastre. Firește, este foarte dificil de înțeles modul în care suntem meniți să fim conectați într-o formă perfectă, dintr-o imagine atât de fragmentată.

Cum pot particule atât de mici, fiecare limitată la Kli-ul său minuscul, să înțeleagă cu mințile lor mici, egoiste, că există o conexiune a tuturor părților, mai întâi în sisteme moleculare, apoi în organe, și în final într-un organism întreg care trebuie să funcționeze pentru un scop superior? Că deasupra acestui corp există ceva numit Creator și că adeziuna la El, revelarea Sa, este o formă de existență complet diferită și unică?

Este absolut imposibil ca o particulă elementară, ceea ce fiecare dintre noi este în esență, să înțeleagă acest lucru.

Însă acest lucru nu ne scutește și nici nu ne îndepărtează de influența legii numite “unitatea Creatorului și a creației”. În orice caz, suntem guvernați din aceeași stare care exista înainte de separarea noastră, înainte ca legătura dintre noi numită Arvut (garanție reciprocă) să dispară.

Din acel loc suntem de fapt operați pentru a ne întoarce la el, dar acum cu propria noastră conștientizare. Din starea în care ne aflăm astăzi – împrăștiați și deconectați, fiecare simțindu-se doar pe sine – abia începem să auzim că avem datoria de a ne contopi, de a ne apropia, de a ne conecta prin intermediul unei Forțe superioare.

Desigur, aceste particule elementare nu sunt capabile să facă nimic de unele singure. Dar trebuie să ajungă să își dorească Lumina superioară care să le reconecteze și să le dea fiecăreia dintre ele dorința de a se uni cu restul într-un sistem unic. Apoi, cu fiecare act de conexiune, vor primi un nou scop în viață, nevoia de o formă de existență superioară.

Dacă, în îndeplinirea acestei munci, ei depun eforturi și se îndreaptă către Lumină pentru ajutor, atunci, prin aceeași Forță a luminii care odinioară i-a susținut la un nivel superior, ei sunt readuși la starea lor inițială.

Dar care este diferența? Diferența este că acum este ca și cum s-ar naște singuri. Se reconectează, se corectează, își asigură existența prin propria decizie, dobândind astfel independență, rațiune, realizare și înțelegere și se întorc la starea lor anterioară de existență, deja echipați cu o înțelegere a întregii structuri a realității.

Din faptul că au ajuns să se cunoască pe ei înșiși, ei ajung să cunoască și acțiunile Luminii care i-a creat și i-a conectat, și astfel, ating nivelul Creatorului: “Din acțiunile Tale, Te vom cunoaște.”

[344033]
Din Lecția Zilnică de Cabala 12/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția Reciprocă)”

Sarcina noastră

942Întrebare: Pentru a avansa ne lipsește dezvoltarea Aviut?

Răspuns: Nu ne facem griji pentru Aviut, indiferent dacă este revelat sau nu. Trebuie să avem grijă de conexiunea dintre noi în condițiile date. Primim nivelul Aviut cu toată greutatea, confuzia și obstacolele corespunzătoare nivelului, conform naturii sale. Așa ar trebui să fie, punct! Nu avem de ce să ne indignăm și nu este nevoie să aflăm de ce este așa și nu altfel.

Nu înțelegem acest lucru. Nu avem nicio înțelegere în revelarea vasului comun, nici măcar în cea mai mică parte a sa! Deci ce putem spune despre asta?!

Trebuie să acceptăm această cunoaștere de Sus. Desigur, putem explora acest lucru, dar toate aceste analize ne pot abate de la acțiunea în sine.

Există o singură direcție. Nivelurile Aviut vor fi revelate, obstacolele vor fi revelate, tot felul de condiții, interne și externe, vor fi descoperite și trebuie să le acceptăm, pentru că fiecare revelație este revelarea unei alte etape și a unei alteia, unde va trebui să facem conexiuni și să creăm un Kli comun.

Astăzi, conform a ceea ce se dezvăluie, trebuie să ne unim între cei care sunt pregătiți, în mod deschis, prin acord reciproc. Pentru restul lumii, care nu este pregătită și nu înțelege ce se întâmplă, trebuie să răspândim această cunoaștere în orice mod posibil, astfel încât să se ridice şi ea către Sus. Aceasta este sarcina noastră.

[343773]
Din Lecția Zilnică de Cabala 06/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția Reciprocă)”

Conform magnitudinii dorinței

243.07Întrebare: Arvut (garanţia reciprocă) este aceeași pentru Kelim (vasele) cu Aviut mic și unul mare?

Răspuns: Legea Arvut nu depinde de Aviut. În mod natural, se manifestă în forme diferite, în conformitate cu nivelul de Aviut și natura Kli-ului pe care l-a dobândit omul.

Care este diferența dintre gradele de Aviut în raport cu Arvut? De exemplu, Avraam și casa sa au împlinit legea Arvut, deoarece Kelim trebuie să fie conectate între ele într-un anumit grad pentru a dezvălui Lumina superioară care îi va ridica la un anumit nivel de viață spirituală.

Dar abia dacă au fost nevoiți să depună efort, deoarece sufletele lor erau atât de pure încât au înțeles cum să ajungă la adeziune, și prin conexiunea dintre ei, să ajungă la echivalența de formă cu Lumina.

În măsura în care fiecare om se dedică grupului, el merită similaritate cu lumina. Și întregul grup atinge o conexiune atât de puternică în intenție de dragul dăruirii, încât lumina începe să strălucească în el.

Totuși, atunci când dorința din cadrul grupului devine mai grosieră, atunci în mod firesc, legea Arvut trebuie implementată într-o formă diferită, în funcție de cât este Aviut de crescut. Aceasta creează o problemă: este nevoie de o metodologie; sunt necesare lumini speciale pentru corectarea Kelim. Aceasta este ceea ce numim Tora.

Prin urmare, în primul rând motivul nevoii de a atinge Arvut devine mai puțin evident; dispare. Aviut crescut îl ascunde pe Creator, lumina se retrage și devine neclar de ce este necesar acest lucru.

Dorința de a primi începe să ceară tot felul de lucruri pentru ea însăși, iar omul nu mai vede clar că lumea funcționează conform legii iubirii față de semeni. Percepția omului devine încețoșată.

Acest lucru continuă, până când oamenii nu mai cred că această realitate funcționează conform legii iubirii față de ceilalți.

Ei încep să relaționeze unii cu alții pe baza propriei dorinței de a primi, care crește, derutează din ce în ce mai mult omul și îl face să coboare tot mai mult.

Exact asta se întâmplă cu noi. Ne găsim în inspirație și apoi în coborâre. La un moment dat ne simțim capabili să ne dăruim reciproc și să rămânem în acea stare, apoi dintr-o dată, începem să facem calcule mai animalice, mai pământești.

Ni se pare că aceasta este lumea reală, că așa trebuie să trăim, că acestea sunt legile pe care trebuie să le urmăm. Totul se aliniază cu starea actuală în care te afli, indiferent dacă dorința ta de a primi a crescut sau dacă s-a liniștit în tine.

[343984]
Din Lecția Zilnică de Cabala 11/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția Reciprocă)”

Discuții despre Treptele Scării, partea a 122-a


 Discuții despre Treptele Scării, partea 122

“Feminin” este intenția naturală cu care ne naștem?

Nu ne naștem cu o intenţie naturală “de a primi”. “A primi” este o intenție care se exprimă exclusiv în relație cu Creatorul și nu doar ca un impuls de a ne bucura de viață. Simpla bucurie a vieții nu necesită nicio corectare. Dacă bem un pahar cu apă pentru a primi, această acțiune nu devine “pentru a dărui”. “Pentru a primi” sau “pentru a dărui” devin exprimate exclusiv în relație cu Creatorul nu și în vreo altă chestiune. Prin urmare, înţelepciunea Cabala nu se referă la această lume; se referă doar la Dumnezeire. Se ocupă de modul în care ne raportăm la Creator, fie că vrem să primim de la El, fie să-I dăruim.

Întreaga realitate a fost creată de un unic gând al Creatorului

712.03Întreaga realitate a fost creată de un singur gând al Creatorului. Acest gând unic începe și încheie întregul proces pe care creația trebuie să-l treacă. El însuși este atât întreaga realitate, cât și recompensa finală. Totul, cu excepția dorinței Creatorului, este conținut în acest gând care realizează intenţia Lui. Ea emană de la Creator și în ea se manifestă toate ființele create.

Răsplata așteptată este de asemenea, încorporată în el, deoarece toate acțiunile și toate rezultatele lor sunt îndreptate spre atingerea sfârşitului corectării.

Se spune că omul trebuie să-L pună pe Creator ca Rege peste sine. Adică, nu este suficient ca Creatorul să fi pregătit totul pentru noi, creația și dezvoltarea ei, tot ceea ce există și va fi. Ceea ce contează este că ființa umană trebuie să se angajeze și ea în munca de a studia acțiunile Creatorului și de a-L ridica la realitatea superioară: să-L pună ca Rege peste sine.

Omul se străduiește să studieze creația la toate nivelurile ei, și prin aceasta, să dobândească capacitatea de a conecta totul la forța superioară. Apoi vede că această forță superioară este Creatorul.

Dacă omul face alegerea corectă și merge pe calea corectă în lumea în care a fost creat, el dezvăluie treptat Forța care guvernează această lume și simte nevoia de a se închina în fața ei.

Pe măsură ce omul se apropie de natură, descoperă că în interiorul ei există o Forță superioară care cuprinde totul, inclusiv omul însuși. Această forță trebuie să o dezvăluim prin conexiunea noastră unii cu alții.

În străduința de a ne apropia și de a ne uni tot mai profund cu prietenii, ajungem treptat să vedem că toate acestea au fost pregătite pentru noi de către Creator și că acestea conduc la revelarea Creatorului în centrul unității noastre. Nu există altă cale.

Calitatea unei astfel de munci ridică omul deasupra oricărui lucru, deoarece prin ea face pași spre asemănarea cu Creatorul. Când omul atinge chiar și cea mai mică asemănare cu Creatorul, prin adeziunea sa la superior, ea începe să se ridice spre El. Munca de conexiune ne aduce mai aproape de Forța superioară.

Din Lecția zilnică de Cabala din 08.05.2025, „Pregătirea pentru Congres – Conectarea la faptul că nu există nimeni altcineva în afară de El”

În direcţia Garanţiei Reciproce

938.04Principala condiție pentru ca sufletul comun să fie corectat și apt să primească lumina este garanţia reciprocă dintre părțile sale.

Trebuie să atingem prin propriile noastre eforturi chiar starea creată inițial de Creator. Ce sunt aceste eforturi? Sunt eforturi în Arvut.

Pe măsură ce urcăm de jos în sus prin gradele de adeziune, o facem desigur, inconștient, fără putere, fără înțelegere, fără un acord prealabil cu privire la ceea ce ne așteaptă. Tot ce ni se cere este să exprimăm, chiar și în cel mai simplu și mai naiv mod, dorința pentru ceva ce încă nu cunoaștem cu adevărat.

Pur și simplu mergem, și prin lumina înconjurătoare (Ohr Makif), trezim atragerea sfințeniei din lumea spirituală asupra noastră. Începem să simțim că aceasta este ceva de dorit și atunci acționăm în direcția Arvut.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că ne mișcăm în direcția corectării Kli-ului (vasului). Adică, lumina Creatorului este prezentă și ne umple; sarcina noastră este doar să o dezvăluim. Creatorul este deja în noi. Această stare este neschimbătoare, dar o putem descoperi doar printr-o anumită acțiune numită Arvut.

Din Lecția zilnică de Cabala 04/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanţia reciprocă)”