Category Archives: Spiritualitate

Construiește starea dorită

938.05Întrebare: Suntem foarte dornici să ne iubim prietenii și să lucrăm în centrul grupului de zece. Cum, pe baza acestui lucru, ne putem ruga pentru toți prietenii din Arava? Știu că spui: „Trebuie să încerci”. Poate poți împărtăși experiența ta pentru că trecem printr-o stare nouă?

Răspuns: Rugăciunea se poate întâmpla în cazul în care îți construiești starea dorită care se află în fața ta și poți ajunge la ea. De fapt, aceasta este o rugăciune.

Rugăciunea ar trebui să fie o senzație, atunci când te apropii literal de această stare și o construiești în imaginația ta, în senzații, în minte, în tot ceea ce poți, o pui literal în fața ta și intri în ea și vrei să trăiești în ea.

Prin urmare, ar trebui să încercați din greu. Încercați cu toți împreună. Trebuie doar să vedem că aceste lucruri ar trebui să se materializeze deja, astfel încât să putem trăi prin asta.

Din Convenția „Arava” în Europa – Lituania 2022, Lecția 1, 22.07.22

Viitorul nostru cel mai apropiat

939.01Întrebare: Mă conectez fizic cu prietenii mei la această convenție așa cum am făcut-o la convenția de la Arava?

Răspuns: Astăzi avem mult mai multe oportunități decât înainte de a ne conecta spiritual. Anterior, veneau la noi mulți oameni care nu știau deloc încotro se îndreaptă. Printre ei s-au numărat și cei care nu au fost în contact continuu cu noi.

Acum suntem într-o stare în care ne simțim mai mult, ne cunoaștem mai mult, ne vedem, suntem în permanentă legătură unii cu alții și întărim această conexiune.

Lumea, după cum vedem, este în continuă schimbare. Trebuie să înțelegem că toate aceste schimbări din lume sunt în bine. Toate acestea doar pentru a ne aduce mai aproape de corectarea finală, astfel încât să ne părăsim pielea egoistă și să ne unim unii cu alții cu inimile goale.

Sper că acesta este viitorul nostru cel mai apropiat.

Convenția „Arava” în Europa – Lituania 2022, Lecția 1, 22.07.22

Despre beneficiile diseminării științei Cabala

283.02De ce ne ajută atât de mult disseminarea științei Cabala în timpul unei coborâri? Faptul este că primesc Forța superioară prin oamenii cărora le răspândesc învăţătura pentru că în toți se află Creatorul, Shechina.

Și înaintându-i către Creator, fac o mulțime de lucrări utile, care Îi plac Creatorului, pentru că El vrea ca toată lumea să se apropie de El. Prin urmare, prin munca mea aduc bine tuturor, inclusiv mie.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/20/22, “Ruina ca o oportunitate de corectare”

O singură linie — Influența Creatorului asupra ființelor create

527.03Apoi, din Lumina lui Ein Sof, o singură linie atârna de Sus, coborâtă în acel spațiu.

Și prin acea linie, El a emanat, a creat, a format și a făcut toate lumile

(Ari, Arborele Vieții).

Linia care intră în spațiul gol este influența Creatorului, care influențează dorința creată de El, situată în acest vid. Astfel, această dorință începe să reacționeze la influența Creatorului (la această linie) și în interiorul acestui vid să se transforme treptat.

Această linie nu este Creatorul Însuși, ci gândul, planul, care există înaintea oricărei acțiuni.

Tot ceea ce este descris în cartea Arborele vieții a fost atins de autorul său, marele cabalist al secolului al XVI-lea, Ari.

Și fiecare persoană trebuie să atingă acest lucru.

KabTV “Stări Spirituale” 7/5/22

Repornire spirituală

565.02Întrebare: Dacă o persoană care a atins lumea spirituală își pierde contactul cu Creatorul, iar acest lucru se numește somn, poate somnul să fie numit coborâre spirituală?

Răspuns: În timp ce doarme, un Cabalist se află într-o stare diferită de o persoană obișnuită, deoarece, prin natura activității sale, el se străduiește întotdeauna pentru Creator și dorește să fie în contact cu El. Chiar și în somn, își continuă subconștient activitățile.

Dar în spiritualitate, starea de somn nu are nimic de-a face cu o coborâre. Fiziologic, o persoană cade, să zicem de la treapta a zecea la treapta a șasea, se desprinde și se îndepărtează de activitatea sa. Dar aceasta este o măsură forțată care îl ține pentru a continua să lucreze activ și a doua zi. Nu o putem evita deoarece partea noastră animală necesită o anumită îngrijire.

La nivel spiritual, în timp ce se află într-o stare de somn, adică fiind într-un contact minim cu Creatorul, o persoană continuă să lucreze în modul care este necesar pentru sufletul său. Pentru el, aceasta este o stare naturală, o repornire spirituală pentru a se ridica la nivelul următor.

KabTV “Stări Spirituale” 6/28/22

10 răspunsuri rapide despre Creator

293Întrebare: Unde se ascunde Creatorul și de ce?

Răspuns: Creatorul se ascunde în spatele întregii pânze a acestei lumi, în spatele tuturor sentimentelor și gândurilor noastre. Dacă vrem să-L dobândim, trebuie să extindem aceste acțiuni, calități, sentimente și viziuni și atunci Îl vom dezvălui ca bază a tuturor acestor lucruri.

Întrebare: Ce limbă înțelege El?

Răspuns: Creatorul înțelege limbajul sentimentelor atunci când te raportezi la El independent de tine, vrei să-L simți și în același timp, uiți de tine. Adică simţirea Creatorului trebuie să fie absolut obiectivă!

Întrebare: Cum se poate înțelege că Creatorul nu are granițe, că El este infinit?

Răspuns: Nu cred că putem înțelege acest lucru, pentru că o persoană percepe totul între anumite limite. Asta vine treptat, tocmai prin eforturi

Întrebare: Creatorului Îi place când ne rugăm Lui?

Răspuns: Creatorului nu-i place când ne rugăm, când ne închinăm sau Îl implorăm. Creatorul iubește oamenii care vor să se apropie de El pentru că starea Lui este absolută, cea mai bună! Care este ceea ce dorește El pentru ființele create.

Întrebare: Cum este Dumnezeu?

Răspuns: Dumnezeu este ca absolutul în toate!

Întrebare: Are El sentimente și minte?

Răspuns: Sentimentele și mintea Creatorului nu sunt limitate de nimic. Dar nu putem vorbi despre ele pentru că percepem totul într-un cadru, în limite, în limitări.

Întrebare: Dumnezeu are mistere?

Răspuns: El nu are mistere. Dimpotrivă, El vrea să fie pe deplin revelat ființelor create. Dar, în același timp, sarcina Lui este să aducă ființele create într-o stare în care să-L poată revela. El nu se ascunde.

Întrebare: Care este cea mai reală dovadă că Dumnezeu există?

Răspuns: Faptul că existăm.

Întrebare: Care imagine poate corespunde mai exact Creatorului?

Răspuns: Aș desena-o cu literele „י – ה – ן – ה”—”Yod-Hey-Vav-Hey.”

Întrebare: Ce întrebare i-aţi pune Creatorului?

Răspuns: Mai ai ceva să-mi arăți?

KabTV “10 răspunsuri rapide despre Creator” 5/21/22

Obligaţia de a trăi în pace

183.01Astăzi trăim într-o lume a interconnecţiunilor globale. Războiul din Ucraina rezonează în toată lumea și în tot ceea ce facem: de la cumpărarea pâinii, aprinderea gazului pe aragaz sau pornirea mașinii. Acest conflict afectează pe toată lumea, chiar dacă fizic ești foarte departe de el. Ni se oferă un sentiment real al semnificației păcii globale și dependenței reciproce.

În ce fel depindem unii de alții? Putem spune că în orice! Aproape fiecare țară depinde de altele în domeniul alimentar și al industriei. În ultimul deceniu, această dependență a devenit deja globală. Dacă nu ne-am dat seama încă, atunci va trebui în următorii ani să o experimentăm în modurile cele mai practice.

Prin urmare, ar trebui să ne gândim serios la ceea ce facem. La urma urmei oricine își ignoră conexiunea cu ceilalți, chiar dacă imperceptibilă la prima vedere, pare să se împuște în picior.

Încă nu realizăm că suntem într-un sistem complet închis. De îndată ce un lanț se rupe, lovește țările care depind de el, apoi celelalte țări care depind de ele și apoi alte țări; așa că această problemă se extinde până când acoperă întreaga umanitate.

Dar adevărul este că nu vrem să recunoaștem această dependență reciprocă. Sunt dispus să recunosc dependența de familia mea și, poate într-o oarecare măsură de țara mea. Dar de ce să țin cont de interesele altor state și ale popoarelor străine, uneori chiar ostile?

Nu vreau asta! Dar altă cale nu există. Vedem că totul este aranjat pe Pământ în așa fel încât să ne dezvăluie dependența noastră reciprocă și obligația noastră de a fi conectați unul cu celălalt. La urma urmei, nimeni nu este capabil să-și ofere chiar și cele mai vitale lucruri esențiale fără o comunicare adecvată și bună cu toate popoarele lumii, cu toate țările. Este un miracol cum ne-am trezit dintr-o dată într-o lume rotundă, integrală.

În această situație, aflăm cât de dependenți suntem unii de alții; nimeni nu se poate considera liber, deoarece depinde de toată lumea. O țară întrerupe aprovizionarea, ceea ce provoacă o reacție în lanț și întrerupere a aprovizionării într-o țară după alta, și ca urmare toată lumea ar muri de frig și foame, fără cărbune, oțel, metale rare, petrol, gaze, medicamente — cele mai multe lucruri vitale. Umanitatea pur și simplu nu va putea exista dacă va continua în același spirit.

Dependența reciprocă a devenit totală și trebuie să recunoaștem asta. Aceasta este principala caracteristică a lumii moderne și a generației noastre. Dacă vrem să suferim mai puțin, trebuie să vorbim mai mult despre asta și să o lămurim. În acest fel vom ajunge la pace, la avansare și la sprijin reciproc. Întreaga umanitate de pe glob va deveni o singură comunitate, un singur popor, așa că va fi imposibil să începi un război oriunde, cu oricine.

Trebuie să punem capăt în cele din urmă războaielor, conflictelor și atitudinilor ostile și să recunoaștem că fiecare are obligația de a asigura pacea unii altora.

Din KabTV “Lumea” 7/12/22

Tora—Codul Secret

137Este imposibil să înțelegi Tora dacă nu studiezi știința Cabala.Toată lumea știe această carte care pare să spună povestea unor oameni (cum ar fi Abraham,, Isaac și Iacov) și despre evenimente care au avut loc în vremuri străvechi cu poporul Israel. Tora este scrisă în așa fel încât toată lumea crede că este o poveste istorică pe care chiar și copiii o pot înțelege.

Dar înțelepții spun că există un cod secret în această poveste și că nu există niciun cuvânt în ea despre această lume. De fapt, codifică o poveste despre guvernarea întregii creații, a întregului univers, a tuturor forțelor naturii care au fost, sunt și vor fi vizibile și invizibile pentru noi, simțite sau nu de noi – despre orice.

Tora vorbește despre Creator, despre Forța superioară care este deasupra lumii noastre, împreună cu toate lumile superioare pe care nu le-am descoperit încă, despre relația Sa cu întreaga creație și cel mai important, despre modul în care această creație poate reacționa corect la modul în care ea. îşi simte propria existenţă.

Creației i se oferă posibilitatea de a se schimba, astfel încât prin toate aceste ascunderI, prin toate lumile și spațiile, să poată dezvălui Forța superioară care o controlează și astfel să-și schimbe realitatea, care este scopul.

Cabaliștii spun că totul este în mâinile noastre; trebuie doar să înțelegem codul Torei. Așa cum cu ajutorul unui limbaj de programare familiar poți opera un computer, cu ajutorul Torei, cu ajutorul unui cod special, citind corect această carte, poți intra în computerul care controlează toată realitatea și poţi începe să-ţi controlezi întreaga ta viață prin acest cod.

Prin urmare, avem nevoie de știința Cabala pentru a ne schimba soarta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/20/22, Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot

A fost un zid iar acum nu mai este nici un zid

419Creatorul nu a creat o creație defectă, ci a creat-o într-o stare complet perfectă, iar creaturile trebuie numai să dezvăluie acest lucru.

Trebuie să studiem din cărţile cabaliste ce înseamnă conexiunea și să ne imaginăm care ar trebui să fie starea noastră corectată: comportamentul, gândurile, dorinţele noastre și cum diferă de ceea ce este acum.

Dar nu corectăm nicio calitate interioară personală; și în măsura dorinței noastre de a ne conecta unul cu celălalt, calitățile noastre interioare se vor corecta și se vor schimba doar din cauza asta.

Altfel, timpul trece și omul nu se schimbă. Schimbările apar doar atunci când ne străduim să construim sistemul corect de relații între noi.

Creatorul a creat creația dintr-o stare complet corectată – fuzionată cu Creatorul – dar apoi a spulberat-o și ne-a instruit să dezvăluim această zdrobire și să cerem corectarea ei. Diferența dintre starea dorită și cea reală crește tot timpul: de fiecare dată când dezvălui următorul grad spulberat, mă încorporez în el și simt că acesta sunt eu. Și apoi încep să-l corectez în legătură cu cei zece și întorcându-mă la Creator.

Dezvăluirea unui nou grad de fiecare dată se simte ca și cum ai dat peste un zid de netrecut. Dar dacă ne conectăm cu prietenii noștri, atunci peretele dispare – doar se evaporă de parcă nu ar fi existat niciodată.

La început pare că în fața mea se află un zid de beton de lungime nesfârșită și înălțime infinită. Și deodată, văd că începe să se topească, de parcă se risipește o ceață; a fost acolo și acum a dispărut. Și acum totul este deschis, clar, familiar și tangibil în fața mea. Totul depinde doar de conexiune.

Zidul pe care îl văd este în interiorul meu și este construit pe lipsa conexiunii mele cu prietenii mei. Acesta este defectul pe care îl văd în fața mea. Tot ce ne rămâne este să plângem și să cerem Creatorului să ne ajute să ne unim cu prietenii noștri pentru că făcând asta anulăm zidul.

Ar trebui să văd înaintea mea doar conexiunea dintre prieteni și conexiunea cu Creatorul – două grade de conexiune. Conexiunea este cheia soluției.

Vom vedea mai târziu că întreaga lume este doar o iluzie. Prin urmare, trebuie să mergem înainte, să nu priviți în jur, ci să urmați un curs direct pentru a vă conecta cu prietenii și a vă conecta cu Creatorul. Acest lucru ne va ajuta să atingem scopul foarte repede și, în această măsură, să vedem adevărul.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 7/17/22, “Ruina ca oportunitate de corectare”

Faceţi loc Creatorului

239Și după restricție, când spațiul liber a rămas gol

Tocmai în mijlocul Luminii lui Ein Sof,

S-a format un loc, unde ar putea locui Emanațiile, Creațiile, Formațiile și Acțiunile

(Ari, Arborele Vieții).

Dorința creată de Creator a fost eliberată de tot ceea ce a creat-o și a început să se simtă absolut goală. Atunci a apărut în ea oportunitatea de a crea tot felul de dorinţe. De regulă, acestea sunt patru tipuri care reprezintă cele patru lumi: Atzilut, Beriya, Yetzira și Assiya.

Întrebare: Poate ființa creată să existe doar atunci când există un loc fără prezența luminii sau a Creatorului? Dacă El este prezent, atunci nu este loc pentru noi?

Răspuns: Avem un loc doar în măsura în care ne identificăm cu această forță.

Suntem creați într-o natură opusă. Cu „eu”-ul nostru egoist îl umplem într-un fel și nu dăm loc Creatorului. Prin urmare, în forma noastră actuală nu avem loc.

Dacă ne schimbăm în corespondență cu calitățile Creatorului, ne vom găsi locul în acest vid și el va fi umplut în conformitate cu calitățile noastre.

KabTV “Stări Spirituale” 7/5/22