Monthly Archives: august 2012

Cu gândul la Creator

Întrebare: În ce stare şi cu ce gânduri este bine să mergi la culcare?

Răspuns: Am vorbit de asta de multe ori. Omul trebuie să meargă în pat cu asemena gânduri încât dimineaţa să se trezească cu ideea că tot timpul a fost în adeziune cu Creatorul, nu atât cu grupul ci cu Creatorul.

Există un pic de „dar”. Dacă te gândeşti simultan la grup şi la Creator, totul îţi va deveni tulbure. Înainte să mergi în pat, seara, este necesar să încerci să găseşti un contact personal cu El şi să adormi cu asta pentru a te trezi cu asta.

Din Lecţia preliminara 8/16/12, Congresul Kharkov Convention

Pazitorii lumii

Intrebare: Au fost in trecut oamenii care sa ii asculte si sa urmeze sfaturile cabalistilor?

Raspuns: In timpurile trecute nu se poate vorbii despre un cabalist sau altul, ci despre o perioada intreaga de evolutie, perioada Avraham , perioada Itzac si Iacov, Iosef, Moise, Ioshua… Spiritul omului a actionat in aceasta perioada si a facut ce a facut . De exemplu, Moise a format poporul, a readus modul de corectare in adancul dorintelor lor si in sfarsit a adus poporul in tara Israel, adica la descoperirea Creatorului.

Totul este facut de catre cabalisti, cu toate ca in perioada exilului noi nu vedem asta.Tocmai prin cabalistii, lumea primeste „hranirea” care ii da posibilitatea sa existe. Altfel, nu ar fi fost nici o picatura de lumina, adica nu ar fii fost materie. In lume exista intodeauna cabalisti care, functei de vasele lor, apartin umanitatii intregi ca si unei trepte spirituale.

Se spune ca „coada la lei”, cei 9 Sefirot inferiori ai lumii Atzilut, impreuna cu  Lumina Hochma, coboara in lumiel BYA si devin  „capul la vulpi „(rosh la soalim). Caci acolo exista vasele sparte si de aceea apare intrebarea: cum sa le reparam ?

Pentru noi este necesara aceasta legatura si oportunitatea permanenta de tranzitie intre trepte. In lumea noastra cabalistii ne asigura de asta: pe de o parte ei sunt imbracati ca ceilalti asa ca astfel sa ne poata invata, pe de alta parte sunt legati de o treapta superioara. Nu sunt alte metode, caci noi ne aflam intr-un sistem general care exista dupa legi fixe.

Sa ne intoarcem la intrebare. Dupa un exil lung, poporul evreu a ascultat sfaturile cabalistilor in timpul lui Baal Shem Tov si ai elevilor lui. Ei au condus oamenii inainte si au dat nastere la generatii intregi care traiau conform cu realilzarea spirituala , care au legat „pamantul” lumii acestea cu inaltimea Ein Sof. A fost perioada marilor cabalisti care au actionat in doua lumii.

In ceea ce priveste detasarea puternica de spiritualiate din ultima suta de ani, este ceva ce probabil trebuia sa se intample .Situatia care s-a creat este intr-adevar critica. Si, cu toate acestea asa cum s-a spus : „Nu vaduvesc Israelul” Si astazi sant cabalisti care ne transmit iluminarea din lumea superioara.

Lumea noastra, e ca o mica pata neagra in mijlocul lumii spirituale. Suntem obligati sa introducem in ea iluminare, altfel ea nu va putea supravietui. Prin toate lumile Lumina ajunge direct aici, la dorintele stricate, corupte, iari cabalistii ne dau aceasta raza de lumina.

Tu ii numesti „oameni” cu toate ca aici nu este vorba de „ambalajul de animal”. Ei actioneaza in mod deliberat, pentru  ca sa coboare chiar mai jos, mai aproape de noi. De exemplu Baal Hasulam a cerut sa fie coborat ca sa aiba posibilitatea sa scrie si sa ajute oamenii care erau jos…

Din lectia despre ziarul „Hauma” 12.08.2012

Un atelier este o discuţie de la inimă la inimă

Un atelier este o acţiune specială. Aş spune sacră. Vream să clarificăm o întrebare, să o clarificăm, nu să răspundem, pentru ca să ne fie clară. Apoi, vorbesc despre ea pentru a da explicaţii în câteva minute. Iar apoi, stând în cerc, vom discuta cum să găsim soluţia logică, soluţia reală la întrebare, dar nu ceea ce este descris în cărţi. În nici un caz nu ar trebui să ne bazăm pe vorbele înţelepte ale Cabaliştilor ci, mai degrabă, să comunicăm din inima noastră, pentru a păstra conexiunea unul cu altul.

Totuşi, eu trebuie să îmi accept prietenul ca măreţ, infailibil. Nu contează ce nonsensuri spune. Este sentimentul meu că este stupid; îl văd aşa pentru că nu sunt conectat suficient cu el. Dacă l-aş iubi aş simţi că, prin el, Creatorul este cel care îmi vorbeşte.

Astfel, în timp ce stăm într-un grup de zece, trebuie să înţelegem cu claritate cum să ne relaţionăm între noi. Reprezentanţii Creatorului stau în faţa mea şi ei îmi spun adevărul absolut. Trebuie să suprim orice criticism, orice distragere, orice m-ar îndepărta de ei. Ei spun, fără să realizeze, lucruri cu care nu pot fi de acord, sunt împotrivă lor; nu vreau să le aud; văd totul stupid, ca deja trecut, standard şi identic. Toate mi se par aşa, pentru ca eu să mă ridic deasupra lor.

Aşadar, suntem în faţa unei munci interioare imense.

Din Lecţia preliminară 8/16/12, Congresul Kharkov “Să ne unim să urcăm”

Să absorbim toate fricile lumii

Starea curentă a lumii este mult mai rea decât o simţim, o vedem şi o cunoaştem. Este adevărat că nu vorbim despre asta pentru că politicienii şi economiştii nu sunt interesaţi în crearea panici. Ei nu au nici un răspuns la întrebarea legată de criză. Nu au nici un răspuns şi nu este nimic de făcut. De ce ar trebui să ne panicăm în van? Şi au dreptate.

Dar noi trebuie să furnizăm oamenilor care sunt într-o stare de frică de foamete, secetă, frig, şocuri, iar impredictibilul se apropie acum din toate părţile. Ar trebui să încercăm să absorbim toate fricile animalice ale lumii, fricile pentru supravieţuire. Ne ajută să strângem şi să revelăm acea forţă, Lumina înconjurătoare (Ohr Makif), care va trece prin noi către lume şi totul se va calma. Toate ţările, societăţile şi oamenii vor începe să interacţioneze pentru că vor înţelege că aceasta este singura cale pentru a aduce lumea în echilibru, că nu mineralul, nu vegetalul, nu animalul, ci numai fiinţa umană distruge armonia şi totul este deranjat de acţiunile sale egoiste.

Ne lipseşte anxietatea, ne lipseşte isteria internă. Dacă ar fi acolo, ar fi  mai uşor.

Problema noastră este că suntem deconectaţi de această lume şi încercăm să găsim un colţ liniştit, undeva într-un loc mai înalt. Asta nu este bine. Din contra, ar trebui să găsim, pe de o parte, starea de măreţiei a scopului, iar pe de alta, frica interioară, pentru că egoismul nostru este hrănit numai prin acestea. Frica şi măreţia scopului sunt două mari forţe care ne împing de la spate (frica) şi ne trag din faţă (măreţia scopului). Ele ne vor ajuta să ne unim.

Ar trebui să punem presiune asupra noastră şi să încercăm să absorbim de la lume toate sentimentele negative care apar în conexiune cu criza şi să le schimbăm în forţa dezvoltării noastre. Într-adevăr, dezvoltarea apare sub legea „negării negaţiei”. Până când vom simţii mai mult sau mai puţin normal, nu vom ajunge la starea următoare. Numai suferinţa sau măreţia scopului, când sufăr pentru că nu le am, ne fac să avansăm.

Sunt două tipuri de suferinţă: suferinţa datorată lipsei sentimentului şi suferinţa datorată iubirii neîmplinite.

Din Lecţia preliminară 8/16/12, Congresul Kharkov “Să ne unim să urcăm”

Să ne naștem, în sfârșit!

Intrebare: Care crezi că este cel mai important lucru? Care este ultima ta adresare către toată lumea în ajunul convenției?

Raspuns: Vă implor, din acest moment înainte, indiferent de ceea ce faceți în ajunul congresului, tot timpul gândiți-vă că faceți toate astea de dragul oamenilor din întreaga lume, venind împreună fizic și virtual și găsind unitatea, egală primului grad al Luminii superioare.

Va fi mult mai ușor după aceea. Acest lucru este similar modului în care un copil se naște, căci nasterea este procesul cel mai periculos, cel mai greu, cel mai complicat. Și în această zi, când o femeie dă naștere, nu știm ce se va întâmpla și cum. Este ceva imprevizibil în nașterea unei persoane.

Este mai ușor după aceea. Un copil se naște și începi să lucrezi cu el: să-l hrănești, să-l înfășezi, să ai grijă de el, oferindu-i tot ce are nevoie, etc. Cel mai important lucru este depășit.

Același lucru se întâmplă aici. Trebuie să trecem prin naștere, iar apoi orice altceva va merge mult mai ușor. Este mult mai usor! Este mult mai simplu! Este mult mai clar! Noi va trebui să fim atât în ​​această lume, cât și în cea spirituală- în lumea daruirii, în adiție față de lumea recepției. Va fi mai clar pentru noi ceea ce scriu Cabalistii. Vom începe să ne adaptăm la ceea ce va fi în sentimentele noastre.

Prin urmare, să facem toate eforturile să ne naștem în lumea superioară. Și apoi ne vom mișca împreună.

Dintr-o lecție virtuală 12/08/12

Totul de dragul unității!

Intrebare: Cum putem păstra sentimentul atelierelor de lucru în timpul pauzelor, meselor și așa mai departe, la convenția viitoare?

Raspuns: Trebuie să pregătim astfel de condiții exterioare care să păstreze întotdeauna oamenii în această stare. O persoană vine la convenție dimineața și pleacă seara. În acest timp, ea trebuie să treacă prin mai multe stări spirituale, iar seara, să nu plece așa cum a venit dimineața. Ea merge la culcare și literalmente se oprește.

Mâine și poimâine, este același lucru, adică, acestea sunt trei zile de muncă foarte serioasă. Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că întreaga convenție are loc într-un astfel de ritm și într-o asemenea secvență în care oamenii se mișcă constant înainte. Chiar și pauzele și mesele trebuie să-l influențeze în acest fel, forțându-l, mișcându-l mai departe.

O convenție este un eveniment foarte serios. Alcoolul este absolut interzis. Noi trebuie să ne ridicăm la un nivel la care nu va fi necesar. Avem suficientă adrenalina la atelierele de lucru. Veți simți că sunteți toți împreună, într-„o singură piele”, Creatorul se va îmbrăca în voi.

Întrebare: Cum pot vedea lumea ca pe o singură creație? Cum pot vedea unitatea mai presus de spargere?

Răspuns: Ar trebui să fie deschisă pentru tine, nu mental, nu în minte, ci să se manifeste în sentimentele tale. Conexiunile interne ale lumii vor fi dezvăluite și vei vedea acest lucru în tine.

Intrebare: Cum simțim nevoia comună, Hissaron-ul?

Raspuns: Acest lucru apare dintr-o totală includere unii cu alții, deoarece toată partea noastră stângă, adica tot felul de sentimente egoiste decurg din includerea reciprocă.

Intrebare: Ce Kli, vas, dorești să vezi în fața ta?

Raspuns: Pe cineva gata să facă orice de dragul unității. Nimic altceva nu este necesar! Cu aceasta, ajungem la acord, în echilibru cu Lumina superioară. Aceasta se manifestă în noi, iar asta e tot. Punerea în aplicare într-adevăr nu este ușoară, dar principiul este foarte simplu: există o forță care va lucra în tine, dacă îi dai această oportunitate.

Dintr-o Lecție virtuală 29/7/12

Nu pierde timpul – Include-te acum în Congres!

Întrebare: Punctul congresului se naște în primul moment al congresului. Dar știu de la mine că nu este posibil imediat să intri în el; trebuie cu siguranță să treci prin anumite stări intermediare. Cum pot scurta asta pentru a prinde acest punct care să devină o adevărată sursa a importanței pentru prieteni?

Răspuns: Cred că va trebuie să apar deja în timpul pregătirii pentru prima discuție, dar nu atunci când oamenii stau și ascultă lectura mea. Ei trebuie să fie incluși unul în altul înainte de asta.

Dacă te vei include în congres după o zi jumătate sau o zi, nu va merge. Trebuie să facem orice efort posibil să ne pregătim, pentru ca atunci când ajungem acolo, să fiți ”fierbinți”, ca să zic așa și, imediat să vă alăturați valului general, excitației generale; altfel, vom pierde timp.

Nu te gândi că, să spunem, vii și intri în dispoziției pe seară sau poate mâine. Nu vei avea timp de recuperare  și după aceea este gata. Din contra, este necesar să te conectezi imediat și să stai în ritmul în care experimentezi din ce în ce mai multe stări.

Deci, vă rog, nu pierdeți timpul.

Pentru ce facem noi toate acestea astăzi? Doar ca voi să fiți mai bine pregătiți, să veniți la congres și să nu vă gândiți ”Mă voi acorda mai târziu, atunci când voi învăța totul, gradual” Nu avem timp pentru asta! Trebuie să ajungi acolo pregătit total și să te incluzi imediat. Te implor.

Același lucru este valabil și pentru prietenii care sunt conectați cu noi virtual: nu vă relaxați! Dacă stați în fața ecranului, încercați să ”intrați” în el cu sufletul și să nu fiți distrați de altceva. Trebuie să vă controlați de două ori pentru că s-ar putea să nu fie nimeni lângă voi: sunteți singuri.

Deci, pregătiți-vă în avans tot ceea ce aveți nevoie: de băut, de mâncat și să nu vă deconectați de la lecturi și ateliere, care durează două ore jumătate. Nu închideți! Doar stați acolo și asta este tot, ca și cum stați în centrul holului în care se ține congresul. Sper la seriozitatea voastră în înțelegerea stării în care se află lumea, o sper la voi toți.

Acesta este un eveniment foarte important nu numi pentru noi ci pentru întreaga lume, pentru că depinde de cât de mult mergem în direcția corectă: accelerând procesul și ușuându-l sau încetinidu-l și înrăutățindu-l. Totul depinde de acest punct de cotitură. Aceast congres, aș pute spune că este ceva istoric.

Din lecția virtuală din 12.08.2012

Îndepărtează ochelarii care distorsionează

Întrebare: Poţi să ne dai un exemplu concret de relaţie familială corectă? Nu o înţeleg încă pe deplin.

Răspuns: De exemplu, soţia crede că soţul ei nu o suportă, se simte singură. Totuşi, trebuie să îl trateze şi să îi vorbească ca şi cum i-ar simţii sută la sută sprijinul. În loc să fie supărată că nu o sprijină deloc, ea trebuie să îi mulţumească pentru că îi este de ajutor. Cum va răspunde soţul?

La început, va fi şocat pentru că va crede că urmează ca soţia să se certe cu el. Va crede că este sarcastică, dar această situaţie nu este doar întoarsă invers, aici avem un lucru opus care vine din alt opus şi din alt opus. Asta pentru că ea vede defecte în tine, apoi şi le aplică ei şi îţi spune ce ar vedea în tine, dacă egoismul ei nu i-ar sta în cale.

Întrebare: Nu înţeleg cum  pot să spun opusul a ceea ce simt!

Răspuns: Te rog să înţelegi că tu nu vezi lumea. Noi ne vedem doar pe noi înşine! Fiecare om are un filtru înainte ochilor, care îi permite doar să vadă ce este bun şi ce este rău pentru el.

Asta pentru ca să mă distanţez de lucruri care îmi fac rău şi să mă apropii de lucruri care sunt bune pentru mine. Văd lumea într-un mod foarte selectiv.

Nu o ştiu şi nu sunt familiar cu lumea reală, care există în afara mea, de cealaltă parte a mâinilor mele pe care le folosesc ca să îmi acopăr ochii. Nu o înţeleg şi nu ştiu nimic despre asta.

Mi se prezintă în felul în care dorinţa mea egoistă o pictează, iar atunci când încep să percep această dorinţă egoistă ca un inamic şi vreau să văd lumea ca bună, atunci îmi doresc să îndepărtez aceşti ochelari egoişti, care distorsionează, iar pentru a face asta, vorbesc frumos şi de bine despre toate lucrurile pe care le văd ca rele.

Asta nu înseamnă că te mint, pentru că te tratez la fel cum tratează o mamă pe copilul ei şi îmi plac toate calităţile tale. Aşa te voi vedea, atunci când îmi voi îndepărta ochelarii egoişti, pentru că în afara mea există doar o lume perfectă.

Întrebare: Dar eu încă port aceşti ochelari critici, care distorsionează!

Răspuns: Totuşi, vrei să vezi în afara lor. Ridică-te deasupra cunoaşterii tale. Egoismul tău natural este sudat între aceste lentile. De aceea, tu vezi doar defecte în partenerul tău, atunci când te uiţi la el.

Dacă aceştia ar fi nişte ochelari obişnuiţi, pur şi simplu i-ai lua de la ochi şi i-ai arunca, dar aceste lentile sunt implantate în tine şi de aceea trebuie să accepţi tot ce este rău ca bun. Ţine minte, priveşti prin ochelari care distorsionează.

„Iubirea acoperă toate păcatele”. Asta înseamnă că nu mai rămâne nicio crimă, numai iubire în loc de ele. Iubeşti totul în partenerul tău. Pur şi simplu nu observi defectele din el pentru că obiceiul devine a doua natură. Încearcă cât de mult poţi, până când devine un obicei!

Haideţi să decidem că din acest moment ne vom purta acasă ca şi cum am fi ambii perfecţi şi nu există nicio contradicţie între noi, ca şi cum vrem cu adevărat să ne facem bine unul altuia cât de mult putem şi să fim un singur corp, nu fizic, în pat, ci emoţional, intern. Veţi vedea toate acestea materializate, după o multitudine de exerciţii de acest tip.

Totuşi, natural, nu o puteţi face fără o presiune socială din parte mediului. Nu părăsiţi niciodată acest seminar care nu se termină niciodată. Existaţi pur şi simplu în el, iar apoi veţi vedea deodată natura din interior şi vei începe să vă schimbaţi în exterior. Veţi vedea lumea diferit, ca şi pe voi înşivă şi relaţiile voastre cu ceilalţi. Totul se va schimba. Aşa cum este scris, „Am văzut o lume opusă”.

Pare să fie un exerciţiu psihologic, dar este multă adâncime în el. Avem nevoie de o forţă colectivă care să ne influenţeze şi să ne ajute să începem aceste exerciţii. Totuşi, este o condiţie foarte importantă aici: învăţătorul din acest grup trebuie să vină din comunitate Bnei Baruch.

Din „O viaţă nouă” din 12.07.2012

Învăţătorii lumii

Întrebare: În timpul pauzelor de la congres, vor fi prezentări de cărţi, de Internet, etc. Nu vor distrage aceste lucruri curgerea internă a congresului?

Răspuns: Problema este că noi trebuie să ne gândim la cum ieşim în lume. O persoană părăseşte congresul, merge acasă şi după aceea, ce face?

Deoarece ascensiunea noastră depinde foarte mult de diseminare, trebuie să dăm tuturor anumite cunoştinţe despre ce trebuie făcut în general: Internet, cărţi, lecturi, ateliere, mese rotunde, etc. Trebuie să arătăm tuturor toate aceste lucruri. De aceea, trebuie să existe scurte prezentări de cincisprezece minute în pauze.

Cu ce plecăm de la congres? Plecăm cu ceea ce trebuie să dăm mai departe, în lume. Fiecare dintre noi trebuie să încerce să fie un conferenţiar, un organizator de ateliere, un distribuitor, etc. Mă adresez vouă, personal, tuturor! Lumea va avea nevoie de metoda integrală; chiar acum, are nevoie de ea, dar nu este conştientă de asta. Şi veţi vedea, în câteva luni, că vor alerga după voi; veţi avea cereri pentru că nimeni în afară de voi nu va simţi ce trebuie făcut, pentru a avea rezultatul corect în orice situaţie,  pentru că voi veţi gândi integral.

Veţi fi învăţătorii lumii, sfătuitorii primilor miniştrii, ai bancherilor şi ai muncitorilor obişnuiţi, pentru că veţi putea să vedeţi cauza acestor lucruri şi nu altceva. Asta este ceea ce se numeşte „Vino pentru o binecuvântare”. Veţi fi necesari şi veţi fi ceruţi. Aşadar, trebuie să fiţi incluşi în diseminare.

Din lecţia virtuală din 29.07.2012

O singură Naţiune

Întrebare: O persoană învaţă prin exemple. Ce fel de exemple ar trebui cineva să observe în jurul său?

Răspuns: Ar trebui să observe solidaritatea şi atitudinea pozitivă faţă de ceilalţi, dincolo de iubirea de sine. Într-adevăr, munca constă exact în ridicarea deasupra egoului.

În viaţă, dacă eu nu rezonez cu cineva, sau dacă nu îmi pasă de acea persoană, nici măcar nu o observ. Nu poate să îmi pese mai puţin de colegii mei de muncă – relaţia noastră de rezumă doar la un salut prietenesc. În lumina celor spuse mai sus, dacă dorim să scăpăm de toate necazurile, trebuie să ne extindem deliberat, dincolo de graniţele egoismului nostru. La nivelul acestei lumi, facem aceeaşi trudă ca şi în spiritualitate: începem să exprimăm o atitudine din ce în ce mai caldă faţă de ceilalţi. De ce? Deoarece datoria noastră este de a stabili o conexiune. De fapt, aici stă puterea specială care este capabilă să diminueze problemele noastre.    

Aceasta trebuie să fie abordarea noastră: dincolo de izolare sau indiferenţă, noi formăm – poate că nu iubire, ci – o conexiune mutuală, astfel încât să ne simţim ca o singură naţiune.

Nu este o întâmplare că, criza demolează graniţele şi demonstrează clar, că toţi oamenii sunt interconectaţi ca şi cum toţi am trăi în aceeaşi ţară. Dacă ar fi să combinăm toate sistemele noastre într-unul singur, atunci ne-am ridica deasupra crizei. 

Rezultă că eu trebuie să găsesc tăria şi direcţia în mediul meu înconjurător, care trebuie să mă convingă de un singur lucru – că unificarea noastră va neutraliza toate problemele. Tot ceea ce este plin de negativitate astăzi, se va transforma brusc în pozitiv, ca şi cum o baghetă magică ar acţiona.

Întrebare: Deci, noi de fapt discutăm despre relaţii pozitive?

Răspuns: Da. Asta este suficient. Împreună începem să muncim la construirea unei societăţi mai bune, prin intermediul conexiunii dintre noi, o conexiune ce este plină de viaţă, prosperitate şi optimism.
Din a 3-a parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 12-08-2012, Scrierile lui Baal HaSulam