Din scrisoarea lui Baal HaSulam (Nr. 8): Vedem din veacurile din urmă şi până în prezent, cât de mulţi oameni și-au otrăvit viaţa cu toate tipurile de suferinţă şi de auto-tortură, şi toate de dragul de a găsi un fel de sens în serviciul Creatorului, sau să vină să cunoască conducătorul lumii! Şi toți aceștia și-au risipit viaţa în zadar, şi au părăsit această lume aşa cum au venit, fără a realiza nimic, şi de ce Creatorul nu a răspuns la toate rugăciunile lor? De ce s-a făcut El Însuşi mândru în faţa lor? De ce, într-adevăr, El nu s-a mișcat înspre ei? Şi în asta El este numit „Cel mai mandru dintre toți cei mândri”.

În rasa umană, trăieşte o iluzie amară care îi constrânge să meargă de-a lungul căilor greşite în căutarea celei mai mari forțe, pentru motivele vieţilor lor rele. Această căutare nu este corectă pentru că trebuie să căutăm nu în mijlocul răului, ci pentru a clarifica unde este sursa binelui şi să tindem către El, spre a ajunge la similitudine cu El, în loc de a aştepta în starea actuală şi de a cere de la El să-ți îmbunătăţească viaţa în acelaşi loc în care te afli acum.

Acesta este motivul pentru care Baal HaSulam scrie în scrisoarea sa că: Vedem din veacurile din urmă şi până în prezent, cât de mulţi oameni și-au otrăvit viaţa cu toate tipurile de suferinţă şi de auto-tortură, şi toate de dragul de a găsi un fel de sens în serviciul Creatorului. Dar ce fel de serviciu este acesta pentru Creator, dacă omul suferă şi este chinuit, iar în acelaşi timp, de asemenea, caută în asta un fel de semnificație superioară? Nu acesta a fost scopul.

Într-o astfel de abordare, există mai multe concepţii distorsionate, şi, prin urmare, toţi cei care le-au urmat și-au risipit viaţa în zadar. Unul a încercat s-o facă mai bună pentru el însuşi în locul său, neschimbând nimic. Un altul a căutat modul de a controla Creatorul pentru a-L folosi în beneficiul propriu. Un al treilea s-a bazat pe apropierea de Creator prin intermediul suferinței și pentru a primi o recompensă datorită faptului că a suferit. Şi este chiar scris că: „Suferinţa înmoaie egoismul, așa cum sarea înmoaie carnea.” Din aceasta, postul şi rugăciunile au derivat, trecând în toate religiile.

Şi toți aceștia și-au risipit viaţa în zadar, şi au părăsit această lume așa cum au venit pentru că aceasta nu a fost o abordare corectă. Creatorul nu vrea suferinţa noastră. El nu are nevoie de nimic de la noi, decât de realizarea măreţiei Lui şi de fuzionarea cu El, adică, a atinge aceeaşi înălţime.

Toate actiunile noastre, cu excepția celor îndreptate spre ajungerea la asemănarea cu Creatorul, sunt complet inutile si nu ne vor duce la nimic. Şi chiar mai mult, nu presupune că suferinţa este o parte din calea către Creator. Dacă omul suferă, este un semn că este deconectat de la Creator, şi nu pur şi simplu distanţat de El, dar de asemenea, se îndepărtează în direcţia opusă.

În timp ce „picătura de unitate”, un punct de fuziune este atins numai prin indermediul omului care în mod constant tinde spre asemănarea cu Creatorul, după cum se spune: „De la dragostea pentru oameni, la dragostea pentru Creator”. Toate celelalte căi, cu toate acestea, nu sunt cele corecte.

Baal HaSulam scrie despre asta cu mare durere, părându-i rău că s-a întâmplat în acest fel, pe parcursul întregii istorii umane și până în prezent. Dar ce se poate face? Având şansa, este nevoie să încercăm să explicăm tuturor care este adevărul.
Din Pregătirea pentru Lecţie 29/07/12

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Soţia mea este oglinda mea. De fapt, eu nu îmi văd niciodată partenerul; eu văd, în el sau în ea, reflexia calităţilor mele. De exemplu, nu înţeleg standardul de frumuseţe acceptat în China. Mă uit la o femeie care are o reputaţie de femeie cu adevărat frumoasă şi mă gândesc: Eu nu aş numi-o niciodată frumoasă. Pentru gustul meu, faţa ei este prea rotundă, ochii prea înguşti iar părul ei prea drept. Toate mi se par neatractive.

Dar odată, am citit un articol al unui jurnalist chinez legat de concursul internaţional „Miss Asia” care a spus că fata nu ar fi câştigat în China pentru că ochii ei sunt prea mari. Am rămas absolut uimit de cât de diferită este percepţia noastră pentru frumuseţe – era total opusă. De aceea nu ne putem înţelege unul cu celălalt.

Înseamnă că mă uit la fata din faţa mea şi proiectez asupra ei ideile mele legate de frumuseţe. Iar dacă nu mă urc deasupra lor, îmi vor afecta întreaga mea realaţie cu ea. Nu o voi percepe aşa cum este, cu adevăratele ei calităţi, ci voi vedea în ea reflexia propriilor proprietăţi, gusturile mele.

Când cineva se uită la o persoană într-un mod imparţial, îi este imposibil să determine dacă acea persoană este frumoasă sau nu. Întreabă orice mamă şi îţi va spune că nimeni nu arată mai bine în lume decât copilul ei. Aşa cum este spus, „iubirea acoperă toate păcatele”.

Şi, din contra, egoul nostru, ura, va desfigura toată frumuseţea. Aparenţa unei persoane pe care o urăsc va deveni, de asemenea, de nesuportat. Şi cu toate că, dacă aş fi obiectiv, sunt gata să admit că, conform criteriilor mele, acea persoană pare să aibă o faţă frumoasă, o urăsc din alte motive.

Numai oamenii arată o asemenea atitudine. Animalele nu se uită la frumuseţe; ele apreciază puterea, abilitatea de a procrea, să aibă urmaşi sănătoşi şi să îi crească până devin independenţi.

Pe de altă parte, omul, este alterat de noţiunea de frumuseţe. De fapt, nu este frumuseţe ci demonstraţia egoului meu: condiţii speciale pe care le prezint părţii opuse, care depăşesc minimul necesar al corpului fizic.

Dacă ne uităm unul la altul în mod raţional, natural, aş vedea în faţa mea o femeie sănătoasă, puternică, cu care sunt gata să mă însor. De fapt, văd faptul că ea îmi va ţine casa bine. În trecut, oamenii obişnuiau să se însoare pe baza unui principiu simplu, egoist. Sau se uitau la nivelul social, la avere. Oamenii nu acordau multă atenţie frumuseţii, ci obişnuiau să aleagă o soţie pe baza unor motive simple, pragmatice: ce este bun pentru viaţă.

Mai mult, chiar părinţii obişnuiau să aleagă pentru cupluri, nu cei tineri. Asta se obişnuia în multe culturi. Sau căutau sfatul unei persoane respectate, inteligente. În timpul nostru, am ajuns deodată la o asemenea distorsiune care ne obligă în mod particular să facem corecţia.

Astăzi considerăm numai dacă ne iubim sau nu. Toate filmele ne vorbesc despre o asemenea iubire. Nu mai este ca înainte. Nu înţelegem cum trăiau oamenii acum o sută sau două sute de ani. Iubirea sau atracţia reciprocă nu erau în câmpul de vedere al lor. Atracţia sexuală juca un rol, dar nu este ceea ce azi înţelegem prin conceptul de iubire. S-a dezvoltat doar recent şi a stricat întreaga noastră viaţă… Aşadar, dacă o folosim corect şi „acoperim toate păcatele cu iubirea noastră”, dacă luăm în calcul impulsurile noastre de a iubi sau a urî pe altul în acest mod particular, vom avea succes.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” 7/31/2012

Filed under: Casatorie, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În Ştiri (de la Atlantic, Psychological Science)

„PROBLEMA: Fericirea ne face să zâmbim, dar poate zâmbetul să ne facă fericiţi? Chiar dacă este un zambet fals, deoarece gura ta este susţinută deschisă de beţişoare? Există zambetul standard care rămâne situat in muschii din jurul gurii, şi autentic (sau Duchenne), zâmbetul care se extinde la ochi, iar cel puţin anecdotic, ambele arată si se simt mai calde şi mai naturale. Unul funcționează mai bine decât celălalt?

„METODOLOGIA: Într-un experiment care a fost meritul zambetului în dreptul său propriu, cercetatorii au folosit betisoarele pentru a manipula muschii faciali ai lor 169 de participanţi într-o expresie neutră, un zâmbet standard, sau un zâmbet Duchenne. În plus faţă de plasarea beţigaşelor, unii au fost instruiţi în mod explicit să zâmbească. Apoi, au fost supuși la o serie de inductori de stres, activităţi de multitasking, pe care s-au luptat să le efectueze în timp ce continuau să-și ţină betisoarele în gură. Ratele  inimii subiecților şi auto- rapoartele nivelurilor de stres au fost monitorizate pe tot parcursul studiului.

„REZULTATE: Participanţii care au fost instruiți să zâmbească s-au recuperat din activităţile de stres cu rate mai scăzute ale inimii decât participanţii care au avut expresii neutre, iar cei cu zâmbete Duchenne au fost cei mai relaxați dintre toți, cel mai pozitiv afectați. Cei cu zâmbete forţate deţinute numai de betisoare au raportat, de asemenea, sentimente mult mai pozitive decat cei care nu au zâmbit deloc.

„CONCLUZIE:. Când o situaţie te face să te simti stresat sau agitat, chiar şi cele mai forţate zambete îți pot reduce cu adevărat stresul si te pot face mai fericit”.

Comentariul meu: Și metoda de aducere a oamenilor la starea perfectă se bazează pe corectarea conştientă a naturii noastre, munca pe noi înşine, când un nou obicei devine o nouă natură şi acţiunile repetitive ne arată calitatile noastre ascunse de noi.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→

Întrebare: Studenţii noştri învaţă Cabala, participă în grupurile ţintă, sunt angajaţi în educaţia integrală. Aceste lucruri nu se contrazic?

Răspuns: Ei învaţă acealaşi lucru, dar în limbaje diferite. Dacă vorbesc de lumea spirituală, menţionând Ţimţum (restricţie), Masah (Ecran), Zivug de Hakaa (cuplare prin lovire), adică tot felul de acţiuni spirituale, vorbesc despre cum eu, care sunt un Parţuf, o dorinţă, o comprim, pun un ecran asupra egoismului meu şi, începând din acel punct în sus, lucrez cu alţii. Aceasta se numeşte „proprietatea dăruirii”. La început mă ridică doar deasupra egoului, se numeşte Lumina Hassadim (Milă), iar apoi când încep să lucrez cu ea pentru dăruire, se numeşte Lumina Hochma (Înţelepciune).

Şi nu este nicio diferenţă aici. Numai că acum încep să înţeleg cum oamenii mai trebuie încă să se adapteze la legăturile între limbajul Cabala şi limbajul educaţiei integrale pe care îl introducem acum.

Esenţa este aceaşi. Doar limbajul este un pic diferit pentru că educaţia integrală vorbeşte despre nivelul uman unde folosim alte cuvinte. Iar când vorbim despre nivelurile spirituale, vorbim despre aceleaşi proprietăţi, aceleaşi forţe, acelaşi acţiuni, numai în unităţi de măsură, pentru că le putem măsura în lumea spirituală.

În lumea noastră, nu pot măsura cât de mult sunt atras sau simt repulsie faţă de tine, cât de mult suntem conectaţi şi cum simţim distanţa dintre noi faţă de ieri, azi, mâine, etc. Nu putem măsura asta, iar în lumea spirituală totul este măsurabil.

De aceea limbajul Cabala este un limbaj precis, ştiinţific, dar el nu lucrează în starea noastră prezentă, pentru că nu putem măsura nimic în lumea noastră cu instrumentele precise care există în lumea spirituală, totul se poate măsura numai prin simţurile şi lexiconul nostrum pământesc.

From Lecţie asupra fundamentelor Cabala 7/15/12

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→