Category Archives: Intrebare si Raspuns

Principiul influenţei Cărţii Zohar

Întrebare: Conform cu ceea ce înţeleg, să citeşti Cartea Zohar, fără să îi înţelegi conţinutul, nu este o abordare ştiinţifică. Lumina Reformatoare este un fenomen nou, care încă nu a fost descoperit de ştiinţă. Cum funcţionează mecanismul influenţei Luminii?

Răspuns: Pot să spun doar un singur lucru: ştiinţa modernă nu este pregătită să descopere principiul conform căruia operează Cartea Zohar. Este cu adevărat o abordare neştiinţifică şi eu confirm asta, ca om de ştiinţă.

Ştiinţa din lumea noastră lucrează cu cinci simţuri fizice. De aceea, nu se poate implica cu ceva care se află în afara acestora. Percepem doar ce intră în simţurile noastre, iar ceea ce este în afara lor, este ca şi cum nu există. Dar acolo există o lume vastă, de care nu suntem conştienţi şi nu o simţim, pentru că am fost creaţi astfel, încât nu suntem pregătiţi să o simţim.

Cartea Zohar se implică în extinderea absorbţiei simţurilor noastre şi face posibil ca noi să percepem informaţii suplimentare pe care le numim lumea superioară.

Asta nu este o ştiinţă, sunt de acord. Şi eu am fost implicat în ştiinţă în prima mea profesie de biocibernetician, aşa că înţeleg despre ce vorbeşti.

Dar, ca şi Cartea Zohar, înţelepciunea Cabala spune, de asemenea, de la început, că este o ştiinţă diferită. Dacă în ştiinţele obişnuite noi ne implicăm pentru a descoperi lumea din jurul nostru, înţelepciunea Cabala ne deschide abilităţile interioare din noi şi percepem lumea din jurul nostru mult mai larg şi mai adânc.

În alte cuvinte, există o ştiinţă care determină caracteristicile în care ne aflăm, ce percepem şi investigăm. Şi există o ştiinţă, înţelepciunea Cabala, care dezvoltă caracteristicile omului şi investighează ce se percepe în aceste caracteristici extinse.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 12.02.2017

Dumnezeu este bun, sau rău?

Întrebare de pe Facebook: Creatorul este Creator pentru a crea răul. Dacă este necesar să Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin greşeli, moarte şi suferinţă, atunci El este Creatorul? Asta este ceea ce oameni slăvesc? În El se află sursa iubirii şi a binelui?

Răspuns: În nicio circumstanţă Creatorul nu creează răul. Revelându-se nouă treptat, El ne arată cât de opuşi suntem faţă de El. Iar asta, noi o experimentăm ca durere, rău şi suferinţă.

Dar, dacă ne dezvoltăm corect, sub o îndrumare, educaţie şi influenţă corectă, atunci experimentăm revelarea Lui treptată, ca ceva necesar pentru o mai mare realizare a Lui, nu ca un rău care vine de la El.

Descoperindu-se, Creatorul ne demonstrează răul din natura noastră, pentru că aceasta este opusă lui. Făcând asta, El ne împinge către corectarea naturii noastre, către o mai mare asemănare cu El. Iar când natura noastră devine similară cu cea a Creatorului, descoperim binele absolut, plăcerea şi împlinirea.

Întrebare: Cu alte cuvinte, răul care pare că vine de la El este, de fapt, răul din mine. Iar El este constant în această influenţă?

Răspuns: Creatorul este constant în influenţa Lui, dar o face în următoarea manieră: Se revelează omului în micro doze. Omul experimentează asta ca disconfort sau durere, dar, în acelaşi timp, există și posibilitatea să lucreze treptat către corectarea sa, pentru a se asemăna cu Creatorul.

Atunci când omul obţine echivalenţa de formă cu El, chiar şi în cel mai mic nivel la care Dumnezeu se apropie de el, atunci omul descoperă că Dumnezeu este blând şi El este singurul care îl influenţează. După ce depune această muncă în interior, descoperind un pic din Creator, apropiindu-se un pic de El, Creatorul se revelează mai mult. Încă odată, omul simte o senzaţie negativă din opoziţia calităţilor sale faţă de Creator şi, din nou, trebuie să se corecteze pentru a obţine o similaritate de formă pentru a revela Creatorul.

Întrebare: Când omul simte, de fapt, ca rău apropierea de Creator, ce ar trebui să facă mai întâi?

Răspuns: Trebuie să participe la munca regulată din grup. Acolo, i se va explica totul. Va fi sprijinit şi îndrumat. Cel mai important este să găseşti un grup.

Sfaturile individuale nu vor ajuta, pentru că fiecare om există sub un anumit tip de influenţă a Creatorului, iar ce este cel mai important este că aceste influenţe trebuie să fie adresate în mod colectiv.

Întrebare: Deci, tu crezi că aceasta este acţiunea Creatorului, să-l împingă pe om să avanseze către alţii?

Răspuns: În cele din urmă, da. Este scris aşa şi acesta este modul în care trebuie să acţioneze, fie că vrea sau nu. Omul poate nu înţelege asta, dar acesta este singurul mod în care se poate realiza.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” din 10.08.2017

Blitz sfaturi Cabaliste

Întrebare: Există un asemenea concept ca egoismul colectiv?

Răspuns: Nu, dacă cineva vorbește despre dezvoltarea spirituală a unei persoane, acest lucru este pur și simplu individual.

Întrebare: Pentru a dărui Creatorului, întâi de toate, trebuie să simțim ură fată de El?

Răspuns: Dacă o persoană simte ură față de Creator, atunci, într-o anumită măsură, într-adevăr, cu un moment înainte de a simți Creatorul sau chiar și gândurile despre El, dispar dintr-o persoană.

Întrebare: Tu, de regulă, spui că egoismul omenirii se dezvoltă cu fiecare zi ce trece. Am ajuns deja la ultima sa fază sau ne mai asteaptă surprize adiționale mari?

Răspuns: Am ajuns deja la ultima fază a dezvoltării egoismului, însă incă nu l-am dobândit complet.

Întrebare: Baal HaSulam a divizat Înțelepciunea Cabala în două părți: partea ascunsă și partea revelată. În viitor, toată lumea va descoperi partea revelată în timp ce numai câțiva oameni selectați vor descoperi partea ascunsă?

Răspuns: Toată lumea va fi selectată. La finele dezvoltării noastre, noi toți vom dobândi un nivel complet identic: dezvoltarea spirituală totală și altruistă.

Întrebare: De ce este imposibil să ajungi la punctul adevărului fără simțirea și recunoașterea răului?

Răspuns: Deoarece punctul adevărului include și răul și binele în el, ca două componente absolut identice și la fel de apreciate.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/26/17

Ce determină trecerea timpului?

Întrebare: Viteza de trecere a timpului depinde de vârsta omului? De ce în timpul copilăriei este nemăsurabilă, iar la maturitate trece, parcă, imediat?

Răspuns: Numai ni se pare că timpul ar fi obiectiv, dar de fapt este absolut subiectiv, mai ales în ceea ce îi priveşte pe copii. Îmi aduc aminte când eram copil şi am cerut să mă joc în curte, mama mea mi-a spus: „Nu mai mult de o oră.” O oră! Asta era o eternitate!” Iar atunci când am ajuns acasă, ea m-a întrebat: „Unde ai fost timp de patru ore?!” Adică, am trăit într-un alt timp.

Întrebare: De ce trece timpul atât de repede pentru unii oameni, în timp ce pentru alţii trece încet?

Răspuns: Depinde de dorinţă. Dacă dorinţa se potriveşte acţiunilor mele, atunci timpul trece rapid, pentru că mă bucur. Când sunt fericit, timpul zboară, ca în cântecul, „ ore de iubire curg, sunt mai scurte decât minutele.”

Întrebare: Ce înseamnă că ego-ul extinde timpul în lumea noastră?

Răspuns: De fapt, nu este egoismul cel care face asta, ci Klipa (coaja), iar ea lucrează aşa pentru a da mai multă atenţie timpului şi nu esenţei lui.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 19.03.2017

Studiind conform lui Baal HaSulam

Întrebare de pe Faceebok: Astăzi, Cabala se învaţă în multe locuri. Ce este atât de special la metoda lui Baal HaSulam pe care o predai tu?

Răspuns: Sunt multe alte metode, cum ar fi metodele lui Ramhal, Rabaş, Hagrah sau Habad. Eu predau conform metodei lui Baal HaSulam şi a lui Rabaş. Nu pot să spun cum diferă faţă de alte metode. Cu cât penetrezi mai adânc înţelepciunea Cabala în studiile tale, cu atât vei putea să vezi ce este cel mai bine pentru tine. Suntem cu toţi diferiţi şi, de aceea, este spus foarte simplu în Tora că: „Omul învaţă unde inima lui doreşte”.

Ar trebui să determin ceea ce doreşte inima ta şi unde poţi primi răspunsuri apropiate inimii tale, pe care le înţelegi cel mai bine. Verifică locurile în care poţi studia, dar nu te opri într-un singur loc. Verifică câteva locuri, vezi care îţi este cel mai apropiat şi studiază acolo.

Mulţi oameni vin să studieze cu mine şi mulţi pleacă. Nu opresc pe nimeni, în niciun fel. Totul depinde numai de om. Oamenii au diferite rădăcini ale sufletului lor şi, de aceea, fiecare ar trebui să studieze unde i se potriveşte, unde simte că primeşte un răspuns, ca voce divină a sufletului său despre ceea ce aude în lecţie.

Întrebare: Ce crezi că este special la metoda lui Baal HaSulma şi Rabaş?

Răspuns: Unicitatea metodei lui Baal HaSulam şi Rabaş este aceea că este ştiinţifică, precisă şi exprimă aspiraţia pentru definiţii care sunt absolut exacte. Nu rămâi în anumite momente emoţionale, ci le dai definiţii pur ştiinţifice.

Întrebare: Asta te-a atras pe tine?

Răspuns Da.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Micahael Laitman” din 27.07.2017

Cât de reală este realitatea noastră?

Întrebare: Tu vorbești adesea despre corectarea percepției realității. Cum aș putea să-mi schimb percepția realității și cum îmi va afecta asta viața?

Răspuns: Când studiem Natura, învățăm că diferite animale percep în moduri diferite realitatea. De exemplu, albina percepe realitatea sub forma unei panorame compusă din multe fragmente, ca și cum nu ar fi conectate unul cu altul. Păsările și peștii au percepții absolut unice ale realității.

Acum noi vorbim despre vedere, dar sunt animale care percep lumea prin undele calorice, cum ar fi șerpii. Și câinii percep lumea mai mult prin mirosuri, decât prin vedere, ca oamenii. De aceea, este evident că totul este determinat de percepția realității.

Ni se pare că vedem realitatea așa cum este ea, dar de unde știm că e adevărat? De fapt, noi abia percepem câteva unde dintr-un număr infinit de alte unde. Dacă am putea vedea într-un spectru diferit, am avea o cu totul altă imagine.

În esență, Cabala explică faptul că realitatea pe care o vedem nu există. Dacă nu ne vom ține de imaginea de azi a realității, pe care să o considerăm neschimbabilă și obiectivă, ci ne vom ridica peste limitele organelor de percepție ale corpului uman, am putea percepe realitatea din afara corpurilor noastre. Atunci, am putea învăța despre o mulțime de fenomene din jurul nostru, pe care încă nu le vedem și nu le notificăm.

Dar, la urma urmei, aceste fenomene ne influențează chiar și dacă noi nu le observăm. De aceea, nu vedem ce se va întâmpla mâine și nu înțelegem de ce se întâmplă unele lucruri. Viața ne ridică întrebări tot timpul, iar noi nu avem la ele răspunsuri, fiindcă nu avem destulă informație. De aceea, percepția realității este întrebarea principală în Înțelepciunea Cabalei.

Din „Întrebări ale începătorilor” din 24/07/2017

Cum să te reîncarnezi în viața viitoare cu mai mult succes

Întrebare: Să presupunem că în cursul vieții nu sunt în stare să urc pe scara nivelelor spirituale. În cursul vieții viitoare o să fiu într-un corp care e departe de Cabala? Sau este posibil pentru mine aici și acum să mă țin în intenția corectă și, astfel, să fiu capabil de mai mult succes în reîncarnarea viitoare?

Răspuns: Ceea ce spui tu este că nu ai încredere în Creator și nu ai încredere în tine și, de aceea, vrei un fel de asigurare că în viața viitoare nu te vei regăsi departe de Înțelepciunea Cabalei.

Nu poți să faci nimic pentru tine însuți, cu excepția alăturării și integrării într-un grup care studiază metoda de atingere a Creatorului și să te ții de ea cu toată puterea dată de grup. Deci, ai nevoie să te ții de centrul grupului și să avansezi cu el.

Când parcurgi cu grupul cel puțin câțiva pași, chiar înainte să revelezi în tine Spiritualitatea și pe Creator, îți determini deja viitoarea stare de după renașterea într-un alt corp.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 19/03/2017

Răspunsuri la întrebările voastre, partea 186

Întrebare: Dacă Creatorul nu există în afara omului, atunci „unde” suferă Creatorul mai mult decât suferim noi? Asta se întâmplă în sau în afara senzaţiilor omului?
Ar însemna că un Cabalist ar percepe în senzaţiile lui faptul că, Creatorul suferă mai mult decât el, dar asta practic este o senzaţie falsă, deoarece Creatorul nu există în afara senzaţiilor lui. Creatorul „suferă” doar atunci când omul îl simte? Este omul cu adevărat capabil să îi ofere încântare Creatorului prin avansarea spirituală sau de fapt se păcăleşte singur?

Răspuns: Creatorul există deasupra şi în afara stărilor noastre, dar noi vorbim de El ca de cineva care este

ca noi, pentru că nu putem să ni-l imaginăm în alt fel.

Legile naturii nu se schimbă

Întrebare: Cartea Zohar a fost scrisă acum 2000 de ani. Cum poate astăzi să îmi explice senzaţiile şi grijile mele şi să reveleze conexiunea dintre noi?

Răspuns: Nu s-a întâmplat nimic nou în viaţa omului în timpul ultimilor 2000 de ani. Natura noastră a rămas la fel. Principiile conform cărora operează natura sunt aceleaşi principii, legile fizicii. Nici nu contează dacă le cunoaştem sau nu. Legile rămân aceleaşi legi. Ele există în natură, fie că le descoperim sau nu.

Cu timpul, zilele noastre vor deveni şi ele istorie şi urmaşii noştri vor vorbi despre viaţa noastră primitivă, iar lumea va continua să existe.

Întrebare: În viitor, totul va fi măsurat conform nivelului de fericire al omuli?

Răspuns: În principiu, da. Nu vom schimba nimic în ceea ce priveşte legile naturii. Înţelepciunea Cabala revelează numai o altă parte a legilor, prin care noi putem intra practic în spaţiul extern.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 12.02.2017

Omul, şarpele şi Creatorul

Întrebare: De ce Adam este numit primul om?

Răspuns: Primul om sau Adam este sufletul. Atunci când vorbim despre el, nu ne referim deloc la un corp fizic, deoarece nu există. Vorbim despre o dorinţă care, practic, vrea să se asemene Creatorului.

Dorinţa generală se răspândeşte din lumea Ein Sof (Infinitului) în jos, prin toate lumile: Adam Kadmon, Atzilut, Beriya, Yetzira şi Assiya. După ce trece prin filtrele acestor lumi, dorinţa care rămâne devine similară Creatorului sub influenţa Luminii Superioare. Acesta este Primul Om, Adam HaRişon.

În acelaşi timp, există un şarpe în interiorul lui, o dorinţă care nu vrea să se asemene Creatorului. A fost intenţionat creată astfel, pentru ca întotdeauna să putem să ne măsurăm şi să determinăm faptul dacă suntem în spaţiul dintre Creator şi şarpe, care este total opus Creatorului, în ce punct şi cât de departe suntem de Creator sau de şarpe.

Există 125 de niveluri ale ascensiunii omului pe scara spirituală; şarpele se află jos, iar Creatorul în vârf.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 14.05.2017