Category Archives: Intrebare si Raspuns

Rugăciunea este acțiunea principală

43Întrebare: Rugăciunea către Creator și construirea de relații cu prietenii este baza muncii noastre?

Răspuns: Rugăciunea este cea mai importantă acțiune, pentru că egoismul poate fi corectat doar în măsura în care cere corectarea lui. Se spune: Nu există nicio constrângere în spiritualitate. Prin urmare, numai în măsura dorinței noastre putem primi ajutor de sus, iar lumina superioară ne va corecta.

Deci fără rugăciune nu ajungem nicăieri. Vom rămâne mici animale egoiste, ca cele care există în jurul nostru. Nu suntem diferiți de ele, cu excepția capacității de a trece la nivelul următor.

Dar această posibilitate depinde doar de cât de mult ne putem uni și în unitatea noastră să-L implorăm pe Creator să ne ridice la unitate. Apoi vom intra în următorul nivel de existență. Şi nimic altceva.

Prin urmare, analizăm punctele foarte necesare, foarte importante ale progresului nostru spiritual și vom încerca să ajungem la următorul nivel. În practică el este deja ȋntre noi, trebuie doar să se manifeste clar.

Întrebare: Ar trebui transmisă o rugăciune prin grup pentru a corecta conexiunea, care include membrii familiei?

Răspuns: În mod normal, nu includem o cerere pentru membrii familiei în rugăciunea de grup. Nu ne putem deconecta de la dorințele, raţiunile și conexiunile noastre egoiste din ea. Prin urmare, o astfel de rugăciune nu va fi cu adevărat spirituală cel puțin în stadiul nostru.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/9/22, “Cerȃnd Creatorului să umple locul dintrenoi” Lecția 7

Totul depinde de importanţă

962.1Întrebare: Este scris: „Cineva care dorește cu adevărat să-L slujească pe Creator trebuie să se includă în toate creațiile, să se conecteze cu toate sufletele, să se includă cu ele și ele cu el”.

Dacă există certuri între prieteni, dar în același timp înțeleg pe plan intern că trebuie să se unească, cum pot să fac un pas spre o ascensiune comună de fiecare dată și să nu mă mențin ȋn teama că prietenii m-ar putea îndepărta?

Răspuns: Totul depinde doar de importanță: în ce măsură este Creatorul în mintea mea mai înalt decât mine și prietenii mei, cât de important este El în ochii mei, cât de mult sunt capabil să mă ridic deasupra mea pentru a fuziona cu El, chiar dacă pentru aceasta trebuie să mă anulez în fața prietenilor mei până la punctul de a-mi anula „eul”.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, “„Abordarea Creatorului prin intermediul rețelei de conexiuni dintre noi” Lecția 1

 

Cum putem efectua acțiuni mai presus de rațiune?

947Întrebare: Cum putem efectua acțiuni mai presus de rațiune?

Răspuns: Trebuie să-ți imaginezi viața în calitatea dăruirii, conexiunii, iubirii, reciprocității și grijii într-un grup. În acest caz, le vei putea arăta prietenilor tăi că te străduiești pentru asta și că ești în el. Aceasta este obligația pentru a realiza condiția de garanție sau condiția de credință mai presus de rațiune.

Un singuratic nu poate împlini legea spirituală în niciun fel, este raportată doar la alții.

Așadar, preocuparea pentru împlinirea condiției de credință mai presus de rațiune trebuie acceptată de toți prietenii, fiecare în măsura lui și în forma în care și-o poate imagina. Acest lucru va duce la descoperirea lumii superioare din tine.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/9/22, “Muncind în responsabilitate reciprocă” Lecția 6

Mă anulez pe mine însumi, dar nu și ego-ul meu

232.05Întrebare: Ce este anularea mea completă?

Răspuns: Anularea completă este atunci când îmi anulez grijile, gândurile și intențiile legate de mine însumi și îmi îndrept toate calitățile, sentimentele și forțele spre conexiunea cu prietenii mei. În acest fel, ne aduc pe toți mai aproape de starea în care forța superioară poate fi revelată.

Întrebare: Ce nu ar trebui să anulăm?

Răspuns: Nu trebuie să ne anulăm egoismul. Trebuie doar să lucrez la el și să nu-l urăsc niciodată atât de mult încât să vreau să-l distrug. Trebuie să urăsc egoul ca să mă ridic deasupra lui, dar în același timp trebuie să-l apreciez pentru că mă pot ridica datorită acestuia.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, „Ne apropiem de Creator prin rețeaua de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Ascensiune continuă

41.01Întrebare: Ce mă face să-mi păstrez uniunea cu Creatorul? Să presupunem că am ajuns în contact cu El, dar la nivelul următor apare un nou strat de egoism care mi se adaugă. Cum pot să mă conformez acestui acord?

Răspuns: Respecți acești termeni încercând să te ridici și mai sus. Este imposibil să te oprești în loc. Acesta nu este un contract pe care îl încheiem la nivel pământesc.

De îndată ce îți corectezi o parte din egoism, apare un egoism și mai mare, pe care trebuie să-l corectezi din nou pentru a obține dăruire, conexiune și iubire. Prin urmare, noi proprietăți, dorințe, gânduri și calități egoiste apar constant în tine. Și trebuie să le transformi în folosință pentru dăruire, iubire și conexiune.

Întrebare: În principiu, sunt obligat să respect acest acord doar la nivelul la care l-am încheiat?

Răspuns: Bineînțeles. La fiecare nivel, îți dovedești că ai îndeplinit condițiile de asemănare cu Creatorul și treci la nivelul următor, la un egoism mai mare, pentru a obține o mai mare asemănare cu El. Și apoi la nivelul următor, și așa mai departe. Toate contractele sunt incluse în asta. Așa trebuie să te înalți.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 12/28/21

Nivelul direct către Creator

530Rabash, „Articolul 17”: Este însă imposibil să primească influența societății dacă nu este atașat la societate, adică dacă nu o apreciază. În măsura în care el face asta, el poate primi de la ei influența fără să muncească, pur și simplu prin aderarea la societate.

Asta înseamnă fără niciun efort. Nu-i nevoie să fac un efort pe care nu sunt în stare să-l fac. Trebuie să depun eforturile de care depinde atitudinea mea față de grup. Ascensiunea noastră are loc doar în măsura în care ne conectăm în grup. Iar conexiunea depinde de măreția grupului.

În măsura în care îi apreciez și mă supun prietenilor, în măsura în care mă conectez cu ei, intru în lumea spirituală, în calitățile spirituale. Pe cât de mult îmi anulez egoismul și alipesc prietenii de mine, devin similar cu Creatorul și totul mi se deschide. Așa este la fiecare grad.

Acesta este modul în care trebuie să lucrăm cu noi înșine: conexiunea cu grupul, conexiunea cu Creatorul. Deoarece conexiunea cu grupul este construirea unui Kli (vas), iar conexiunea cu Creatorul este umplerea acestui Kli cu lumină. Și mergem mai departe! La gradul următor, se întâmplă același lucru: conexiune cu grupul, conexiune cu Creatorul și mergem mai departe! Și așa avansăm tot timpul.

Întrebare: Măsura în care ne vedem prietenii mai mari decât noi înșine este necesară pentru a ne face ego-ul să sufere? Este nevoie să continuăm din ce în ce mai mult, astfel încât această durere să se intensifice până când îl dezvăluim pe Creator?

Răspuns: Trebuie să te obișnuiești cu ideea că acest lucru nu ar trebui să-ți provoace suferință, ci, dimpotrivă, recunoștință față de Creator pentru că ți-a făcut asta și Îi poți cere Lui, pentru faptul că ai un grad direct aici, prin care te poți ridica.

În măsura în care te apropii de grup, te apropii mai mult de Creator. În măsura în care te cobori pe tine însuți, te poți apropia de ei. Aici trebuie să te rogi și să-i ceri Creatorului să ridice importanța lor în ochii tăi și atunci nu-ți va mai fi greu.

Din Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/7/22, „Ne alipim de prieteni” Lecția 3

 

Conexiunea în care Creatorul este revelat

963.8Întrebare: Ce rol joacă calitatea patriotismului în dobândirea credinței mai presus de rațiune, pentru a implementa fără îndoială toate instrucțiunile cabaliștilor?

Răspuns: Devotamentul față de grup este cea mai importantă și necesară parte a dezvoltării noastre spirituale. Altfel, nu vom avea un Kli, adică un loc pe care îl creăm pentru a-l dezvălui pe Creator.

Creatorul este numit loc. Cel mai important lucru de care avem nevoie este să creăm o dorință (loc), așa cum se spune: „Poruncile omului privind locul”.

Dacă din diverse dorințe care se împletesc între ele ne țesem dorința comună, obținem o țesătură care se va numi Kli comun sau Shechina.

Întrebare: Ar trebui să-mi iubesc mai întâi prietenii și apoi să obțin garanția reciprocă sau ar trebui să încerc să fiu în garanție reciprocă și apoi voi ajunge să iubesc prietenii?

Răspuns: Încercați să fiți în garanție reciprocă, prin care se realizează această iubire, adică o astfel de interconectare, contact și comunicare în care aparent vă puteți înlocui complet unul pe celălalt. Atunci se ridică calitatea numită Shechina, conexiunea dintre noi în care poate fi îmbrăcat Creatorul.

Facem din noi înșine o astfel de fundație, un astfel de Kli, ţesem pe războaiele (mașină de țesut) noastre unde ne împletim toate dorințele de a ne ajuta reciproc. Aceasta este garanția reciprocă în care se dezvăluie Creatorul.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/9/22, “Muncind ȋn responsabilitate reciprocă” Lecţia 6

Când minciunile duc la adevăr

549.02Întrebare: Ce pot să le dau prietenilor dacă nu am nici dăruire, nici iubire?

Răspuns: Dar poți să-i ajuți, să-i susții, să le demonstrezi că îi iubești pe ceilalți, să-i ajuți și să le dai un exemplu bun, chiar dacă ești în dezacord total cu ei.

Încă o poți face. Ne aflăm într-o lume a minciunilor, prin urmare, a minți în direcția corectă te conduce la adevăr.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, „Ne apropiem de Creator prin rețeaua de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Începeți să vă jucați!

565.01Întrebare: Cum pot să-mi imaginez dăruirea ca pe o forță bună dacă începutul acestei acțiuni are loc în calitatea de primire, iar egoismul meu nu percepe dăruirea ca fiind bună?

Răspuns: Joacă-te cu aceasta. După cum scrie Rabash: El trebuie să creadă mai presus de rațiune și să-și imagineze că a fost deja răsplătit cu credința în Creator și simte asta în organele sale și el vede și simte că Creatorul conduce întreaga lume ca Bunul care face bine. (Rabash, articolul nr. 28 (1987), “Ce este în muncă ‘să nu adaugi și să nu iei’”).

Este nevoie să te adaptezi la ea și vei vedea că asta este ceea ce se întâmplă. Faptul că obișnuiai să o vezi într-un mod complet diferit a fost doar pentru că egoismul ți-a pictat o imagine complet diferită a lumii.

Trebuie să te tragi cu forța la imaginea corectă a lumii și să o creezi în conexiunea cu prietenii tăi. Trebuie să te joci tot timpul în grup. Tot timpul!

Serios, care este problema? Nu v-ați jucat jocuri în copilărie? Toată viața mea a fost un joc. Astăzi, de fapt, este tot un joc. Așa că nu vă mai prefaceți că sunteți înțelegători, serioși și departe de jocuri. Vă sfătuiesc să începeți să vă jucați.

Întrebare: Este același lucru să te joci într-un grad superior și să lucrezi în credință deasupra rațiunii?

Răspuns: Da.

Întrebare: Acum, în limitele rațiunii, încerc să-mi văd prietenii mai sus tot timpul. Și dacă voi ajunge să lucrez în mod constant în credință mai presus de rațiune, atunci care este diferența?

Răspuns: Că nu va trebui să-ți imaginezi că ei sunt așa, pentru că vei vedea de fapt că sunt mai presus decât tine.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Mergem în credință deasupra rațiunii” Lecția 5

Acumulează experiență!

546.01Întrebare: Cum pot să simt că sunt conectat cu toți membrii grupului de zece numai prin proprietățile dăruirii?

Răspuns: Când vei îndeplini condițiile unificării, vei simți că te apropii de asta. Nu vă faceți griji în avans, doar încercați să o faceți! Și atunci va apărea în tine sensibilitatea potrivită.

Ca în orice fel de muncă, dacă nu o facem, nu simțim nimic. Dar când începem să facem ceva, treptat apar senzații. Acesta este ceea ce distinge o persoană care nu face nimic de un maestru. Acumulează experiență!

Întrebare: Ce confirmă că într-adevăr construim Creatorul în grupul de zece?

Răspuns: Faptul că faci eforturi în mod constant pentru a crea acțiuni de conexiune și dăruire reciprocă între voi. Cel mai important lucru este efortul pentru că trebuie să construim o rețea de astfel de relații care să dezvăluie Creatorul.

Din Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/8/22, „Avansând în credință deasupra rațiunii” Lecția 5