Category Archives: Intrebare si Raspuns

Avansarea spirituală

În ciuda faptului că plăcerea spirituală este infinit mai mare decât plăcerea materială, aceasta se revelează omului într-o asemenea măsură şi formă încât nu îl atrage. Prin urmare, acesta continua să urce pe scara corectării sale cu un efort foarte mare.

Este spus că embrionul, prima stare spirituală, vede întreaga lume de la un capăt la altul, inclusiv forţa care îl cuprinde şi cum este controlat. Stă în fata universului care îi este deschis şi totul este al lui!

Apoi, apare întrebare: După acea, omul are puterea să se extragă pe el însuși din egoismul mărunt, dezgustător al lumii noastre, pentru a face un pas mai departe în abundenţă, perfecţiune şi armonie? Răspunsul este da.

Totul dispare fără urmă, permiţând acestuia să cucerească lumea spirituală din nou. De asemenea, dispare într-o asemenea măsură încât nu lasă nicio urmă în afară de o înregistrare informaţională pe care o poate folosi în orice mod. Aceasta se schimbă într-o etapă negativă, într-o cădere, din care trebuie să iasă. Aşa este construită dezvoltarea spirituală: noapte – zi, noapte – zi.

Întrebare: Ce obţine o persoană din aceste schimbări? Pare că este, pur şi simplu, oprit sau pornit, iar tu poţi să faci orice vrei cu ea.

Răspuns:  Desigur. Nu vedem asta în vieţile noastre?

Întrebare: Unde se afla persoana aici? Este neclar.

Răspuns: Nu este nicio persoană. Nu este nici măcar un embrion; abia începe să intre în Partzuf-ul superior, mişcându-se ca spermă, atingând locul ei în uter. Este destul de complicat. Cunoaştem din viaţa noastră, căci conceperea unei fiinţe umane este complicată.

Întrebare: Ce adăugă o persoană care este plimbată prin aceste etape?

Răspuns: O anulare din ce în ce mai mare a ei, însăşi, faţă de forţa superioară.

Întrebare: Deci, totuşi rămâne ceva în memorie din starea perfectă?

Răspuns: Nu. Nu ajută, nu adăugă energie sau un salt înainte. Urcarea are loc numai datorită unei acumulări de eforturi în grup, măsura completă care se numeşte Seah.

A deveni un embrion înseamnă a intra în grup pentru prima dată, ceea ce, pentru o persoană, este ca în pântecul mamei sale.

Din programul TV “Ultima Generaţie” 1/25/18

Bill Gates şi ţânţarii

Întrebare: Bill Gates, fondatorul Microsoft, a investit peste patru milioane de dolari într-un proiect pentru a fi creați ţânţari modificaţi genetic, care să îi omoare pe cei din specia lor. Aşa a intenţionat să omoare toţi ţânţarii care răspândesc malaria. Este aceasta o abordare corectă? Până la urma noi încălcăm echilibrul naturii.

Răspuns: Desigur, aici pot să fie consecinţe ireversibile. Aceasta este o problemă foarte serioasă, deoarece interferăm cu sistemul interior al naturii.

Unde duce asta? Ca orice altceva – la recunoaşterea răului: noi trebuie să ne schimbăm pe noi înşine şi apoi totul în natură se va schimba.

Dacă ne oprim să ne înţepăm între noi, ţânţarii vor înceta să ne mai înţepe pe noi.

De pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 6/26/18

Disperarea duce spre Creator

Baal HaTurim a explicat că o persoană care rătăcea pe câmp se referă la cineva care se abate de la calea raţiunii, care nu cunoaşte calea reală, care duce la locul la care ar trebui să ajungă, că în “un măgar rătăcea pe câmp”. Şi el ajunge la o stare unde crede că nu va obţine niciodată scopul pe care ar trebui să-l obţină. (Rabash, “Iubirea de prieteni”)

Omul poate trece de la o stare spirituală la altă, numai ca rezultat al disperării totale, însă numai dacă este conştientă şi dacă asta o conectează cu Creatorul care organizează toate acestea pentru tine.

O persoană este în disperare atunci când simte ca fraţii lui l-au trădat. Asta îl încurajează spre muncă spirituală, să se ridice şi să realizeze că nu este vorba de fraţii lui, ci despre el.

Întrebare: De ce este spus că Iosif şi-a pierdut calea, dacă el încă îşi caută fraţii?

Răspuns: El şi-a pierdut calea sa egoistă trecută, iar acum a ajuns la o intersecţie crucială spre o cale nouă.

Fiind conectat cu Faraon, el realizează că trebuie să lucreze pentru egoism şi, de aceea, el se conectează cu fraţii săi. Această atitudine faţă de proprietăţile dăruirii, iubirii şi alr conexiunii, este complet diferită de ceea ce a avut anterior. El obişnuia să creadă că era bine în ea, dar acum înţelege de ce şi pentru ce. Prin Faraon, el începe să reveleze sensul, Creatorul, deoarece Faraon este fata opusă a Creatorului.

Întrebare: O persoană care este în disperare, de unde îşi ia putere ca să progreseze? De la fraţii lui?

Răspuns: Nu. Noi avem avem doar o singură sursă de putere – Creatorul însuşi.

Întrebare: Deci dacă eu simt că nu pot să intru în contact cu prietenii, trebuie să cer Creatorului să mă ajute?

Răspuns: Nu ai la cine altcineva să apelezi.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 2/1/18

 

Trecerea liniei dintre viaţă şi moarte

Întrebare: Sinuciderea este una din problemele umanităţii. La fiecare 40 de secunde cineva din lume comite suicid (800.000 pe an). În SUA, rata de sinucidere s-a mărit cu 30% din 1999. Unele celebrităţi care s-au sinucis recent, inclusiv Anthony Bourdain, faimosul chef şi prezentator TV la CNN şi sora tânără a Reginei Olandei. Poţi să explici asta?

Răspuns: Pot să explic asta ca fiind goliciunea. Este o goliciune care zdrobeşte, rupe şi nu lasă omul să doarmă. Nici măcar drogurile nu sunt eficiente ca o uşurare a acesteia. O persoană, pur şi simplu, simte că nu are altă opţiune. Trebuie să ne uităm la viaţă în mod corect şi să începem să ne educăm pe noi înşine.

Întrebare: La ce ar trebui să ajungă o persoană?

Răspuns: La sensul vieţii. Omul poate să înţeleagă sensul vieţii atunci când trece graniţa dintre viaţă şi moarte. Numai atunci când viaţa valorează mai puţin pentru tine decât viaţa însăşi, poţi să cântăreşti corect pentru ce să trăieşti şi să te ridici deasupra egoismului şi a vieţii egoiste.

Întrebare: Asta este aşa când nu mă agăţ de ea? Când nu mă ţin de fiecare dorinţă?

Răspuns: Nu numai că nu te ţii, ci că trăieşti după faptul că în fiecare minut tu renunţi la egoismul tău şi că te ridici deasupra lui. În fiecare minut tu eşti deasupra morţii, ca şi cum ai experimentat-o. Aceasta este separarea de lumea noastră şi intrarea în lumea superioară.

Remarcă: Acest lucru este foarte greu.

Răspuns: Nu este greu, este o oportunitate fericită pentru noi toţi.

Întrebare: Deci nu ar trebui să îmi apreciez viaţa egoistă?

Răspuns: O persoană care vrea să înţeleagă adevărata existenţă trebuie să dispreţuiască această viaţă şi s-o aprecieze numai pentru că este o fundaţie pentru a construi o viaţă superioară pe ea. Şi viaţa superioară este atunci moartea, iar atunci când mori în formă animală, în fiecare minut, tu creşti spiritual.

Creşterea în formă spirituală este viaţa, dar nu pentru mine însumi, ci pentru ceva ce este în afara mea: de dragul Creatorului, de dragul sistemului, de dragul umanităţii, nu contează care – lucrul principal este ca tu să ieşi din “e-ul” tău.

De pe KabTV “Ştiri în limba rusă cu Michael Laitman” 6/12/18

Există dobândirea absolută?

Întrebare: Dacă dobândirea este tot timpul subiectivă, există o dobândire absolută care să fie obiectivă şi nu numai un adevăr temporar?

Răspuns: În principiu, orice dobândire spirituală este deja ceva obiectiv, deoarece este construită pe combinaţia dorinţelor şi obiectelor diferite. Această obiectivitate este exprimată de nivelul dobândirii sau de puterea luminii care umple acest nivel: Nefesh, Ruach, Neshama, Haya sau Yechida.

Prin urmare, dobândirea spirituală, în general este relativ obiectivă. Pasul spiritual absolut obiectiv este chiar ultimul nivel – nivelul dobândirii complete şi a corecţiei complete.

Din lecţia de Cabala în limba rusă, 8/4/18

Cum să construim intenția corectă?

Întrebare: Cum trebuie să interacționeze cineva cu oamenii care nu înțeleg Spiritualitatea? Cum poate el să construiască intenția corectă?

Răspuns: O construiește cu ajutorul Înțelepciunii Cabala. Atrăgând Lumina Superioară care ne influențează. Noi nu o simțim, dar simțim cum ne schimbăm treptat. Aceste schimbări succesive crează ceea ce numim intenție corectă.

Întrebare: Se manifestă în relația cu oamenii care nu sunt angajați în Cabala?

Răspuns: Se manifestă în relația cu toți, fiindcă totul, mai puțin tu, înseamnă de fapt Creatorul!

Întrebare: Atunci de ce există o astfel de realitate: lumea noastră unde sunt eu, mintea mea, intenția mea egoistă?

Răspuns: Aceasta este o iluzie atât de mică, îmcât nici nu îți închipui cât de mică. Ea există pentru ca noi să avem ceva deasupra căreia să ne ridicăm, ceva care să fie independent de Lumea Spirituală.

Întrebare: Cum ne ridicăm de la această intenție?

Răspuns: Studiind, prin munca în grup, prin rugăciunea pentru membrii grupului și cerând urcarea lor spirituală.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 25.03.2018

O iluzie care trebuie să devină realitate

Întrebare: Lumea Superioară este o iluzie care trebuie să devină pentru noi realitate?

Răspuns: Da, trebuie cu toții, împreună, să revelăm Lumea Superioară și să existăm în ea încă din timpul vieții noastre în lumea materială. Acest lucru este absolut posibil. Nu este tocmai o iluzie, fiindcă iluzia este ceva ce omul își poate imagina, pe când noi nici măcar nu ne putem imagina ce înseamnă asta.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 18.03.2018

Cauză–efect, lanțul urcării

Întrebare: Cauză–efect coboară din Forțele Superioare, din partea Creatorului. Ce este lanțul cauză-efect care merge spre Forțele Superioare dinspre partea creaturii?

Răspuns: Este corectarea dorințelor noastre prin intenția de dăruire. În acest fel urcăm aceleași grade pe care sufletul nostru le-a coborât de la Creator în lumea corporală (materială). Prin corectarea dorințelor noastre urcăm sufletul nostru înapoi la Creator.

Ridicându-ne peste Univers

Întrebare: Dacă presupunem că fiecare va deveni cabalist, cum va arăta structura socială? Cum vom distribui munca necesară, pozițiile de conducere și resursele planetei?

Răspuns: Într-un mod absolut perfect și rațional. Datorită densității materiei, a energiei și a informației vom vedea clar cum să interacționăm cu ele, astfel că, bazându-ne pe asta, ne vom înălța din ce în ce mai sus în gradele spirituale.

Mai mult, nu vom avea nicio problemă. Tot ce ne este dat în lumea materială și în Lumea Spirituală vom îndeplini perfect.

Întrebare: Care va fi atunci legea principală de justiție?

Răspuns: Legea fundamentală va fi atitudinea absolut egală față de toți, la toate nivelurile naturii în lumea noastră, în Lumea Spirituală, ca și față de Creator.

Întrebare: Înseamnă că în această lume nu va mai apare nicio catastrofă ecologică?

Răspuns: Nu! Dacă ne-am putea măcar imagina ce a fost pregătit pentru noi în această stare! Ea va ridica cu adevărat omul peste întreg Universul.

Existăm chiar și acum în această stare. Trebuie doar să ne aducem la ea într-un mod real și sensibil, cu dorințele noastre care ne-au fost date în starea opusă, adică cu lumea noastră actuală.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 18/03/18

 

Este posibil să intri în Spiritualitate prea devreme?

Întrebare: Este posibil să intru în Spiritualitate înainte de corectarea necesară și să-mi fac rău mie însumi?

Răspuns: Nu. Este absolut imposibil! Lumea Spirituală este protejată de propriul nostru ecran, așa că, vei fi incapabil să o faci. E ca și cum ți-aș da o greutate de 200 de kg – nu poți să o ridici.

Spiritualitatea este protejată de un lucru foarte simplu: tu însuți nu o vezi, n-o știi și n-o simți, iar când primești acces să o simți și să muncești cu ea înseamnă că ai deja ecran (masah) – o forță anti-egoistă care te ajută să-ți direcționezi dorința către iubire și dăruire.

Din lecția de Cabala din 18.3.2018