Category Archives: Lectia zilnica

Ce reprezintă mintea colectivă?

Întrebare: Ce înseamnă mintea colectivă din punct de vedere al înţelepciunii Cabala?

Răspuns: Nu se poate ca mintea să nu fie colectivă, pentru că ne aflăm într-un sistem de conexiuni reciproce numit „Adam”. Acest sistem include toate stările noastre, stări numite „lumi”.

De aceea, mintea este o sumă a semnalelor împrăştiate care umplu sistemul conexiunii dintre elementele separate, oamenii, sufletele noastre.

Desigur, există ceva care este revelat sufletelor şi există ceva care nu este revelat încă.

De aceea, putem vorbi de subconştient, deoarece sunt patru nivele de revelaţie în fiecare dintre noi şi numai ultimul nivel ne dă existenţa deplină, conştientă, adică toate celelalte nivele se află la nivel subconştient.

Dacă provin din noi, atunci putem să le înţelegem; dacă vin de sus, atunci practic nu le simţim. Dar există o posibilitate să le anticipăm. Asta nu înseamnă să le prezicem, ci o anumită prezenţă, câteva acţiuni care provoacă apariţia raţiunii, ne dau o idee legată de mintea interioară (subconştientă).

Întrebare: În lumea noastră, majoritatea stărilor omului au loc inconştient. Realitatea pe care o percepem în mod conştient constituie o mică parte, câteva procente. Cum este în spiritualitate?

Răspuns: În lumea spirituală, totul se întâmplă relativ la o persoană care, în mod conştient, îşi invocă stările: cele anterioare, cele prezente şi cele care vor urma. În fiecare este o parte a persoanei însăşi, adică a creaturii şi o parte a Creatorului. El determină stările noastre în cooperare cu noi. Prin definiţie, El poate fi primul şi poate fi al doilea. Dar dacă ne înţelegem în mod serios toate stările noastre, vom începe să determinăm Creatorul ca fiind rădăcina.

Din lecţia de Cabala în limba rusă sin 15.01.2017

Intenţia este înafara materiei

Întrebare: Chimiştii care studiază creierul descriu diferite reacţii chimice pentru diferite dorinţe. De fapt, ai au înţeles că este posibil să descrii totul, în afară de intenţie. Asta este exact ceea ce diferenţiază omul de animal.

În animal, intenţiile şi dorinţele corespund, în timp ce în om, cu cât se dezvoltă, cu atât intenţia este mai separată de dorinţă.

Comentariul meu: Intenţia este deasupra naturii, deasupra materiei. Asta este ceea ce îmi doresc să obţin cu ajutorul influenţei Luminii Superioare asupra mea. Intenţia nu este dorinţă şi nu este Lumină.

Lumina este originea energiei externe. Dorinţa este ceea care deja acţionează în substanţa mea. Dacă vreau să obţin o nouă stare, atunci dorinţa însăşi devine intenţie. În înţelepciunea Cabala, nu asociez intenţia cu materia, ci cu Lumina Superioară care mă schimbă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Ce înseamnă munca în sclavia egipteană?

Întrebare: Ce este sclavia în Egipt? Cum este diferită de munca în timpul exodului din Egipt?

Răspuns: Sclavia din Egipt este o stare în care devii conştient de faptul că eşti subordonat total dorinţelor egoiste. Cine le-a creat? Cine este înăuntrul egoismului? Creatorul însuşi.

Apoi, începe munca noastră spirituală în Egipt. Vrem să ne detaşăm de egoism şi să nu fim subordonaţi lui. Asta se numeşte şapte ani de foamete în Egipt.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Iubirea din punctul de vedere al Cabalei

Întrebare: Există semne pentru munca spirituală calitativă?

Răspuns: Calitatea muncii depinde de ce fel de Lumină primesc din echivalența mea cu Creatorul: Nefesh, Ruach, Neshama, Chaya sau Yechida.

Trebuie să trecem prin 125 de niveluri spirituale pentru a completa similaritatea cu Creatorul. Similaritatea stă în iubirea mea pentru ceilalți. Reiese că trebuie să realizez exact ieșirea din mine însumi în iubirea nerăspunsă, altruistă și absolut nepământeană pentru ceilalți, adică grija pentru ceilalți.

În Cabala, iubirea este o stare unde eu simt dorințele altei persoane și vreau să le împlinesc complet, ca și cum ar fi cele mai mari și importante dorințe ale mele.

Toată natura mea, întreaga mea esență și întregul eu interior, le dedic pentru a servi dorințele altor oameni. Așadar, această condiție este numită sclavia spirituală.

Din lectia de Cabala in limba rusa 12/18/16

Două etape ale muncii spirituale

Întrebare: Ce este munca Creatorului? Munceşte Creatorul în locul meu?

Răspuns: Da, Lumina Creatorului lucrează în noi, ne schimbă natura. Noi doar îi cerem Lui să o facă.

Munca noastră constă din două părţi. Prima este una fizică, atunci când încercăm să ne conectăm în grupul de zece şi ne organizăm într-o structură corectă de conexiunui între noi, pentru a creea un câmp care este pregătit pentru Creator să lucreze în el.

Partea a doua este ruga noastră pentru El: „Vino şi crează conexiunea corectă între noi. Am făcut tot ce am putut între noi.” Munca noastră se află în aceste două etape.

Din lecţia de Cabal în limba rusă din 28.12.2016

Prietenia Cabalistă

Întrebare: Poate o prietenie normală să interfereze cu prietenia Cabalistă?

Răspuns: Prietenia normală nu interferează cu prietenia Cabalistă, dar trece prin schimbări serioase, deoarece scopul comun, mijloacele şi atitudinile sunt complet schimbate.

Doi oameni care, anterior, erau prieteni într-o prietenie fizică normală, devin prieteni complet diferiţi în viaţa spirituală.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 12.11.2016

Ajutor pentru a crea o familie

Întrebare: Corectarea este posibilă prin asceticism şi izolare? Dacă nu, atunci de ce acestea sunt aşa de răspândite?

Răspuns: Sunt răspândite pentru oameni sunt obişnuiţi cu această formă de viaţă. În trecut ei se comportau aşa pentru a „ucide” chipurile carnea. Dar asta nu corespunde principiilor Cabaliste.

Moartea cărnii nu are nimic comun şi nu provine din Cabala. De aceea, conform înţelepciunii Cabala, omul nu trebuie să rămână singur.

Trebuie să îi ajutăm pe cei singuri să îşi organizeze viaţa. Apropo, să îi ajuţi să îşi stabilească o familie este o mare Miţva. De aceea, prietenii din grup, în special femeile, ar trebui să se ajute reciproc să creeze familii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 04.12.2016

Cine se poate considera un Cabalist?

Întrebare: Am trecut printr-o schimbare şi mă consider un Cabalist. Este posibil?

Răspuns: Mai întâi trebuie să determini şi să defineşti ce înseamnă un Cabalist.

Un Cabalist este un om care este conectat cu un grup de Cabalişti şi care,

în conexiune cu prietenii, descoperă Creatorul. Realizarea reciprocă a Creatorului în grup îi permite să fie un Cabalist care primeşte revelaţia forţei superioare.

Dacă tu treci printr-o anumită experienţă personală, trebuie să îţi spun că, din păcate, este o iluzie sau o înţelegere greşită.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 11.12.2016

Percepţia unui Cabalist

Întrebare: Fizica cunatică a stabilit că electronii se comportă fie ca unde, fie ca particule. Atunci când îi observăm, ei se comportă ca particule de materie.

Răspuns: Oamenii de ştiinţă spun că nu există materie, ci numai unde, care se manifestă sub formă de materie relativ la noi.

Întrebare: Înseamnă că dacă mă uit la grupul de zece prin egoismul meu, atunci văd zece corpuri. Dacă mă uit la ei prin ochi care nu sunt influenţaţi de egoism, aş vedea un fel de energie, un fel de forţă, în loc de corpuri. Aşa percepe un Cabalist?

Răspuns: Cabalistul, în egoismul său, vede totul în acelaşi mod în care o fac şi alţi oameni. Dar, ridicându-se deasupra ego-ului, începe să vadă forţe, dorinţe.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 11.12.2016

Controlându-ne sentimentele şi emoţiile

Întrebare: Este important să învăţăm să ne controlăm sentimentele şi emoţiile în spiritualitate?

Răspuns: Controlul sentimentelor şi emoţiilor este o precondiţie pentru avansarea spirituală a omului, dar nu are loc aşa cum se întâmplă în lumea noastră. În lumea corporală, omului i se pare că tot ceea ce face, o face numai el. În momentul în care începe să dobândească niveluri spirituale, vede că nu se poate conduce în niciun fel.

Înţelepciunea Cabala îi arată imediat omului în ce măsură este o „cârpă”, aşa cum obişnuia să spună învăţătorul meu, şi cum nu se poate controla. Singurul lucru pe care îl poate face este să atragă Lumina Superioară, cu ajutorul unui mediu bine organizat, adică să atragă o forţă specială care îi va schimba dorinţele.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 21.08.2016